SUA a vrut zilele trecute să lanseze rachete nucleare asupra Rusiei, implicând lumea într-un război mondial!

razboi-atomic-Obama  Demiterea unui ofiţer înalt al Marinei Americane, căpitanul Heather Cole, aşa cum putem afla de pe site-ul NavyTimes.com, de pe 19 martie 2015:

Comodorul (n.a. grad inferior contraamiralului) Comunicaţiilor Strategice ale Marinei Americane, Wing 1, cu baza la Tinker Air Force Base, Oklahoma (SUA), a fost concediat marți, după ce şi-a pierdut încrederea privind capacitatea ei de a conduce (sic!). Cpt. Heather Cole “nu a evoluat până la cele mai înalte standarde cerute de un ofițer aflat la comandă”, a declarat Forțele Aeriene Navale într-un comunicat de presă.

Viceamiralul Mike Shoemaker, seful AIRFOR, a eliberat-o pe Cole de la comanda lui Task Force 124, un post de comandă operațional care raportează Comandamentului Strategic al SUA. Demiterea vine în urma unei investigaţii pe care Shoemaker a lansat-o în februarie 2015, pe baza informaţiilor privind existenţa unor probleme semnificative în Task Force, a spus cmd. Jeannie Groeneveld, purtătorul de cuvant al AIRFOR. Deficiențele lui Cole au fost de natură profesională, s-au desfășurat în timp şi n-au avut nimic de-a face cu misiunea lui Task Force 124 privind forțele strategice nucleare.

P.S. Ei bine, contrar comunicatului Forţelor Aeriene Navale Americane, tocmai că demiterea căpitanului Heather Cole are de-a face cu forţele strategice nucleare americane. Există informaţii că zilele trecute preşedintele american Barack Obama ar fi ordonat un atac militar nuclear al SUA împotriva Rusiei, care să vină în completarea atacului nuclear pe care Marea Britanie îl pregătea încă de acum 2 săptămâni, şi despre care am scris în acest articol acum 5 zile (Nebunie totală! Rachetele nucleare din Marea Britanie sunt pregătite pentru a ataca Rusia! De aceea, Putin a dispărut în ultima perioadă şi, de aceea, personalul ambasadei Rusiei de la Londra a fost retras!).

În schimb, planurile nebuneşti ale lui Obama de a declanşa un război nuclear mondial au fost date peste cap de această femeie, căpitanul Heather Cole, care nu a reuşit să transmită codurile de lansare pentru autorizarea folosirii armelor nucleare împotriva Rusiei. Nu se ştie dacă gestul lui Cole a fost unul intenţionat sau a fost o eroare tehnică din cauza unei nepriceperi. Unitatea pe care o conducea Cole era responsabilă pentru oferirea legăturilor de comunicaţii care să-i permită preşedintelui Obama şi secretarului apărării Ashton Carter să intre în contact direct cu submarinele, bombardierele şi rachetele nucleare strategice.

Dacă gestul căpitanului Heather Cole a fost unul intenţionat, femeie refuzând executarea unui ordin care ar fi însemnat declanşarea unui război nuclear nebunesc, atunci trebuie s-o felicităm pentru eroismul umanitar de care a dat dovadă. Probabil că e conştientă că după acest gest, cariera ei s-a terminat şi probabil că, într-un viitor nu prea îndepărtată, ea va fi lichidată. Eu de asta sper că omenirea nu va ajunge într-un război atomic nebunesc pe care şi-l doresc unii politicieni datorită existenţei unor militari cu suflet şi având conştiinţă adevărată umană.

Lovendal.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s