Închideţi televizorul sau televizorul o să vă închidă minţile

notv

Acea cutie plină de non-sensuri şi de plictiseală care ne ţine ocupaţi de la propriile gânduri cu traumatismele şi bucuriile unor clowni neferici şi vânduţi pe te miri ce. Implanturi autorizate în casele şi vieţile noastre, lotizate şi maxim politicizate cu ai lor directori protejaţi de aceeaşi politică pe care ne-o difuzează ca pe o întreagă telenovelă în care actorii au acelaşi scop de a întreţine, deţine şi menţine spiritul românului de rând sclav într-un iglu plin de ecouri zgomotoase.
Suntem împotriva ocupaţiei spaţiului public de către forţele politice, doar încă nu ştim asta, suntem împotriva înfumurării ideologiei informative care trebuie păstrată şi administrată în mod autentic independent de politică.
Trăim din declaraţiile aceloraşi măşti făcute în faţa aceloraşi jurnalişti fără idealuri, din cauza cărora nu se mai înţelege nici cine are dreptate şi cine nu într-un talk show. Jurnalisti care sunt ca şi un suflet de vânzare într-o licitaţie din care învingător iese cel care oferă mai mult.

Acesta va fi primul pas către o schimbare căci, cine crede în balivernele care apar zi de zi pe micul ecran nu îşi va schimba ideea şi nu va fi nici un exemplu pozitiv pentru generaţia următoare.
Mulţi români sunt înguşti la minte şi mulţi au memoria scurtă, şi asta permite celor care se folosesc de mass-media ca şi armă de subjugare ne facă uităm, ca şi popor, sunt mereu aceeaşi care se succed şi care promit, şi nu fac mai mult de atât.
întreb pe voi, când a fost ultima dată când un preşedinte sau premier face, pe toată perioada mandatului său, ceea ce a promis înainte de alegeri?
Luaţi-o ca pe o părere sau ca pe un sfat prietenesc, dar Închideţi naibii odată televizoarele şi folosiţi creierul!

art31

Occidentul ,,democrat,, prin anii 89 spunea, că ,,cine deține informația, deține și puterea!,, Cum omul simplu, mai știe, cum să voteze? Acum nu vă mai convine, că sunt  posturi Tv care spun ,,adevărul,,?  

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s