Fracturarea hidraulica folosita timp de decenii pentru a scapa de deseurile nucleare

ef9280fbc5317f17d480e4d4f61b3751-halliburton-stock-rises-after-argus-raises-target-price

Am tradus articolul aparut pe truthstreammedia.com pe data de 4 martie, 2015:

Truthstream Media a scos la iveala articole din ziarele publicate in anii 60, ce detaliaza cum deseuri nucleare au fost ingropate sub pamant de catre compania Halliburton & Co timp de zeci de ani, pentru a scapa de substantele rezultate din productia nucleara de dupa al doilea razboi mondial.

Fracturarea hidraulica este oricum o metoda controversata, ce permite industriei americane sa injecteze solul cu o sumedenie de substante toxice, multe dintre ele cancerigene, adanc sub pamant; aceste metode oricum par ridicol de periculoase, chiar stupide, fara a intra in mai multe detalii.

Se banuieste ca fracturarea hidraulica este responsabila pentru contaminarea panzei freatice si pentru cresterea numarului de cutremure de langa zonele de extractie, zone ce in mod normal nu au o activitate seismica insemnata. Aceste banuieli au creat neliniste in ultimii ani, incepand cu anul 2005 sub Cheney, cand o amiguitate legislativa a permis industriei sa ocoleasca reglementarile privind panzele freatice, si sa foloseasca fuildele necesare fracturarii hidraulice. Astfel fracturarea hidraulica a devenit o sursa ieftina de gaz natural.

Acum a devenit clar ca industria de fracturare hidraulica este implicata in multe dintre secretele industriei de energie nucleara, mai specific, stie exact unde deseuri radioactive deosebit de periculoase sunt ingropate, deseuri care de-a lungul timpului s-au dovedit foarte greu de debarasat.

Websiteul Truthstream a gasit o serie de articole publicate in primavara anului 1964 ce descriu un nou plan de a scapa de deseurile nucleare produse de catre industria de energie atomica, in puturile rezultate prin fracturare hidraulica, folosind o tehnica dezvoltata de catre Halliburton & Co. Cele mai mari doua companii pentru extragerea gazelor de sist la vremea acea erau Halliburton & Co si Dowell, o subsidiara a Dow Chemical.

Majoritatea dintre noi au crezut ca fracturarea hidraulica este un fenomen tehnologic relativ nou, ce a crescut in popularitate in ultimele doua decenii. Dar ne-am inselat. Din aceste articole reiese clar ca Halliburton a avut o relatie de foarte lunga durata atat cu guvernul cat si cu industria nucleara si cea petrochimica.

Halliburton in colaborare cu guvernul american si cu corporatia Union Carbide Corp, ce controleaza departamentele de materiale radioactive la laboratoarele Oak Ridge National Laboratories din Tennessee, sunt numite ca cele ce au “rezolvat” spinoasa problema a deseurilor radioactive de care s-a lovit industria nucleara din SUA. Se pare ca aceasta metoda de a scapa de deseuri a fost folosita inca din 1960, dar a fost facuta publica abia in 1964.

Toate articolele gasite the websiteul Truthstream spun aceeasi poveste, sub diferite titluri. Toate par sa foloseasc aceeasi sursa, avand in vedere ca patru dintre ele sunt aproape identice, iar cel publicat in ziarul San Antonio Express este doar putin diferit, este clar ca foloseste aceeasi sursa. Explicatiile de sub pozele din articol adauga insa cateva lucruri interesante.

a1

Articolele au fost publicate in:

  • Great Bend Tribune, pe 19 aprilie 1964
  • Warren Times-Mirror, pe 22 aprilie 1964
  • Lubbock Avalanche Journal, pe 26 aprilie 1964
  • San Antonio Express News, pe 3 mai 1964
  • Denton Record Chronicle, pe 15 iunie 1964

Articolele spuneau urmatoarele:

“Doua dintre tehnologiile dezvoltate in industria petroliera o sa rezolve o problema majora din industria energetica nucleara. Este vorba de problema debarasarii de deseuri radioactive, deosebit de periculoase.”

“Cercetatorii de la centrul Halliburton Co’s Technical Center in colaborare cu cercetatorii de la Oak Ridge National Laboratory, au combinat doua tehnologii, cea a cimentarii putului petrolier si cea a tehnicii de stimulare a productiei din fracturarea hidraulica pentru a ingropa deseuri radioactive intr-o formatiune impenetrabila de sist la o mie de picioare sub pamant.”

“Metoda folosita la Oak Ridge incepe prin a amesteca deseurile cu un amestec de ciment, apoi pompand amestecul intr-unul din puturile sapate in sistul Conasuaga, iar apoi fracturand sistul pentru a forma o crapatura orizontala. Aceasta crapatura este umpluta cu amestecul si formeaza un strat, subtire, orizontal, pe o lungime de cateva sute de picioare. Amestecul se intaraste si va retine pentru totdeauna deseul radioactiv in aceasta noua formatiune.”

“Union Carbide Corp, ce detine facilitati la Oak Ridge pentru Comisia pentru Energie Atomica din SUA si Halliburton, ce ofera servicii specializate din industria petroliera, precum fracturarea hidraulica, au colaborat pentru acest proiect incepand cu anul 1960.”

Amestecul ramanea in stare lichida timp de 48 de ore, inainte de a se intari permanent, zic ei, si de a ramane ingropat acolo, pentru totdeauna.

Din articole reiese clar cum Comisia pentru Energie Atomica se pregatea sa foloseasca tehnica de fracturare hidraulica pentru a scapa de deseurile nucleare din mai multe locatii. Oak Ridge a fost doar una dintre cele mai mari, si una dintre primele care au facut publice aceste metode de debarasare:

“Oak Ridge are aceasi problema ca si celelalte facilitati nucleare din tara, resturile, deseurile radioactive. In fiecare an aproximativ 4 milioane de galoane [13 milioane de litrii] de deseuri radioactive, substante rezultate in urma fisiunii precum strontium 90, cesium 137 si ruthenium 103, sunt generate la Oak Ridge.”

“Printre metodele de a scapa de aceste deseuri, se numara si scufundarea in ocean a unor butoaie turnate in ciment, sau ingroparea in containere de plumb. Ambele metode sunt considerate foarte periculoase si foarte scumpe.”

Din pacate oceanul a fost folosit ca o uriasa groapa de gunoi. Si nu doar de catre industria nucleara, ci chiar si de autoritatiile municipale pentru a scapa de gunoiul menajer, fara a se pune problema efectelor asupra ecosistemului planetei.

“Daca acest proces, de a scapa de deseurile de la Oak Ridge National Laboratory, reuseste, am putea sa-l aplicam si pentru multe alte facilitati atomice unde astfel conditii geologice exista”, a declarat Comisia pentru Energie Atomica.

Versiunea putin diferita a articolului, cea din San Antonio Express News, contine mai multe detalii:

“Cateva dintre tehnicile folosite de industria petroliera atunci cand exista sanse de a obtine productie, ar putea fi folosite in curand, in mod surprinzator, de catre Comisia pentru Energie Atomica, pentru debarasarea de deseuri nucleare.”

“O metoda, ce presupune fracturarea hidraulica combinata cu cimentarea puturilor petroliere, este in testele finale la Oak Ridge National Laboratory din Tennessee. Metoda va fi folosita pentru a ingropa deseuri radioactive intr-o formatiune de sist impenetrabila, aflata la mii de picioare sub pamant.”

a2

Ziarul Great Bend Triubune a publicat si informatii despre directorii de la Halliburton  implicati si o poza ce arata oamenii de afaceri uitandu-se la o diagrama ce explica modul in care deseuri ca strontium 90 vor fi amestecate cu ciment si injectate in sisturi:

“Inginerul Mack Stogner de la Halliburton, din stanga, discuta proiectul cu Harry P. Conroy, vice presedinte senior si director general al companiei de servicii petroliere si W.D. Owsley, vice presedinte senior.”

Procesul presupune controlul de la distanta al frezei de foraj pentru fracturarea hidraulica, pentru a proteja angajatii de la substantele radioactive, de “nivel mediu”, ce vor fi lasate in scoarta terestra. Ziarul Warren Times Mirror din Pennsylvania:

“Debarasarea de reziduuri – Muncind in spatele unor unitati de protectie si avand aparate ce masoara radiatiile, angajatii companiei Halliburton se debaraseaza de deseurile nucleare obtinute la Oak Ridge, Tenn.”

De cate ori a fost folosita aceasta procedura in alte locuri nu este clar, desi stim din cateva rapoarte despre care vom discuta in continuare ca aceasta metoda a fost folosita in continuare si ca nu exista dovezi ca aceasta s-ar fi oprit vreodata.

Cinci ani mai tarziu, in editia din 22 octombrie 1969 a ziarului San Bernadino County Sun, a aparut un articol cu titlul “3 Metode de Debarasare a Deseurilor Radioactive”

In articol se prezenta problema tot mai mare a deseurilor nucleare. Cele 3 strategii principale descrise erau:

  1. delay and decay – asteptarea pentru dezintegrarea radioactiva in timp
  2. concentrate and confine – a restrange si a inchide
  3. dilute and disperse – a dilua si a imprastia

Cele 3 strategii descriu cum aceste materiale ce nu aveau concentratia radioactiva foarte mare, puteau fi pastrate iar apoi aruncate, iar altele doar diluate si aruncate in reteaua hidrografica a tarii.

In articolul UPI despre Oak Ridge scrie:

“De la inceputul erei atomice din 1940, reactoarele nucleare din tara au produs 75 de milioane de galoane [283 de milioane litri] de deseuri radioactive.”

“Oamenii de stiinta de aici si din alte locuri, in intreaga tara, se lupta cu problema acestor deseuri. Si deseurile sunt in crestere datorita numarului de reactoare nucleare ce continua sa intre in productie.”

Oak Ridge sustine ca a gasit o solutie pentru aceste deseuri nucleare, care pana atunci erau tinute, “ingropate la cativa metri sub pamant in tancuri, ce trebuiau inlocuite periodic din cauza deteriorarii otelului si a celorlalte aliaje din care erau fabricate.”

“Aceasta zona, a materialelor radioactive cu perioada injumatatire cuprinsa intre 30 si 50 de ani, este cea in care Comisia pentru Energie Atomica incearca sa promoveze noi concepte.”

“Un sistem de debarasare, pentru materialele cu radioactivate de durata medie, sunt procedurile de fracturare hidraulica. Acest sistem este folosit in prezent la Oak Ridge si presupune amestecul deseurilor radioactive cu ciment pentru a forma un mixaj ce urmeaza a fi pompat in formatiuni de sist aflate la 500-800 picioare [150-250 metri] sub pamant.”

Observati ca acest articol citeaza o adancime mai mica, chiar de 500 picioare [150m], in timp ce articolele din 1964 citau o adancime mult mai mare, de 1000-5000 picioare [300-1500 metri]. Deseurile radioactive de nivel mai ridicat erau aruncate chiar si in mine de sare abandonate, conform Oak Ridge.

Deseuri Nucleare “aruncate in siguranta” in reteaua hidrografica

In articolul din 1969 scrie ca deseurile de nivel scazut pot fi “imprastiate fara nici un risc in rauri si lacuri, sau eliberate in atmosfera pentru ca nivelul de radioactivitate este atat de scazut incat nu prezinta niciun fel de risc atunci cand materialul este diluat si risipit in mediul inconjurator. Problema mai dificila o ridica insa materialul de nivel mai ridicat de radioactivitate, atat in stare lichida cat si solida, rezultat din reprocesarea elementelor nucleare din reactoarele atomice.”

Afirmatia ca aruncarea in sursele de apa a deseurilor de nivel scazut de radioactivitate nu prezinta niciun risc este naiva, chiar suspecta. Fluorul este unul dintre reziduurile rezultate din industria nucleara, si in timp a fost folosit ca otrava pentru sobolani, iar mai tarziu ca o substanta benefica pentru sanatatea dentala, de catre doctorul si propagandistul, Edward Bernays.

In cartea “The Fluoride Deception”, autorul Cristopher Bryson, arata cum industria nucleara s-a folosit de campania de fluoridare a apei potabile, ca un proces de a scapa de acest reziduu industrial obtinut din procesul de imbogatire a uraniului necesar pentru bomba atomica. Bryson a declarat pentru emisiunea Democracy Now:

Proiectul Manhatan necesita fluor pentru a imbogati uraniul. Asa au facut-o! Cea mai mare cladire din tara, pentru un timp, a fost o fabrica ce imprastia fluorul in stare gazoasa in atmosfera in Tennessee. Cei din cadrul proiectului Manhattan si dr. Hodge, ce avea functia de toxicologist senior in cadrul proiectului, isi faceau foarte multe griji ca nu cumva angajatii sa realizeze ca fluorul ce-l respirau cand munceau era nociv si ca ar putea sa-i imbolnaveasca, iar proiectul Manhattan, principalul avantaj strategic din Razboiul Rece ar fi putut fi pus in pericol, daca ar fi inceput sa fie dati in judecata de catre muncitori, sau de catre fermierii ce traiau in imprejurimi. Asa ca Harold Hodge ne asigura ca fluorul nu este primejdios, ci ca este benefic pentru copii.

Mai recent, o investigatie a Associated Press, a descoperit in 2001, ca 48 din cele 65 de centrale nucleare din SUA scurgeau tritium, o forma radioactiva de hidrogen, in panza freatica, datorita conductelor vechi. AP a gasit cel putin 37 de locatii care incalcau normele de siguranta privind nivelul de tritium din apa potabila, in unele cazuri nivelul depasea de cateva sute de ori nivelul de siguranta.

“Debarasarea de deseuri nucleare prin fracturarea hidraulica ofera siguranta milioane de ani, daca nu exista scurgeri…”

Aproximativ 30.000 de miliarde de galoane [110.000 de miliarde de litri] de materiale toxice au fost injectate de catre industria din USA, in puturi aflate la adancimi de cateva sute sau mii de picioare, incepand cu anul 1960.

Oamenii de stiinta ce lucreaza pentru aceste corporatii au folosit modele generate pe calculator pentru a convinge Agentia pentru Protectia Mediului Inconjurator ca aceste deseuri nu prezinta nici un risc pentru panza freatica si ca scoarta Pamantului le poate stoca in siguranta pentru mii de ani.

Deja au fost mai multe incidente ce au dovedit ca modelele prezentate de oamenii de stiinta nu se potrivesc cu realitatea.

Reiese clar dintr-un articol din 21 decembrie 1973 ca aceasta metoda de a scapa de deseuri, prin fracturare hidraulica, era folosita si atunci, si chiar si promisiunea ca este perfect sigura pentru mediul inconjurator pentru milioane de ani in viitor.

Ziarul Dixon Evening Telegraph scria in articolul “Geologii se asteapta la o criza energetica”:

Guvernul american s-a debarasat in fiecare an, de aproximativ 250.000 de galoane [950.000 de litri] de deseuri de nivel mediu de radioactivitate, folosind o tehnica numita fracturare hidraulica. Lichidul este pompat in sisturi impenetrabile aflate la 1.000 – 5.000 de picioare [300 – 1500m] sub pamant. O presiune uriasa este aplicata rocilor ce se fractureaza, permitand astfel lichidului sa se deplaseze pe lateral. Pentru ca materialul radioactiv nu va fi expus biosferei timp de milioane de ani, aceasta metoda ar trebui sa fie sigura, daca nu exista scurgeri in panza freatica.

Deci daca nu exista scurgeri.

Dar realitatea este ca scurgeri s-au intamplat de multe ori de-a lungul anilor, chiar si la locatia din Oark Ridge, conform unor rapoarte. Din ProPublica:

In aprilie, 1967, deseuri pesticide au fost injectate la fabrica chimica din Denver, a destabilizat o falie seismica, ce a cauzat un cutremur de 5 grade, destul de puternic pentru a sparge cateva ferestre si a inchide scoli, si a dat un soc oamenilor de stiinta ce nu stiau de acest risc al metodei de injectie, conform unui studiu al U.S. Geological Survey.

Un an mai tarziu, un put ce continea deseuri periculoase s-a fisurat la Hammermill Paper Co, in Erie, Pa. Cinci mile mai departe, conform unui raport EPA, “un lichid negru otravitor a inceput sa curga dintr-o fantana abandonata din parcul Presque Isle State”.

In anul 1975, in Beaumont, Texas, dioxina si un herbicid foarte acid au fost injectate sub pamant de catre compania Velsicol Chemical Corp., dar acestea au sapat prin cimentul in care erau inchise si au scurs aproximativ 5 milioane de galoane [19 milioane de litri] de deseuri in panza freatica.

Si acestea nu sunt doar niste exceptii, defapt sunt cateva exemple dintr-o problema care este pe atat de greu de inteles pe cat este si greu de studiat in amanunt.

Apoi in august 1984 in Oak Ridge, Tennessee, deseuri radioactive au fost detectate de catre echipamentele de monitorizare a apei din panzele freatice, din apropierea unuia dintre puturile sapate in apropiere de cladirea guvernamentala ce se ocupa cu materiale nucleare.

Bingo…

Asta cautam. Sisturile impenetrabile, permanente, infailibile sapate de Halliburton si de catre Comisia de Energie Atomica, considerate cea mai buna solutie pentru deseurile nucleare pentru milioane de ani in viitor, au scapat materiale radioactive chiar la locatia de la Oak Ridge, unde in 1960, au fost incepute proiectele de debarasare.

Debarasarea de deseuri in subteran, “punctul forte a economiei nationale”

Acele puturi cimentate, umplute cu deseuri, se pot dovedi sigure pentru urmatorii ani, poate si pentru urmatoarele zeci de ni, dar nu exista nicio garantie pe termen lung, in niciun caz miile de ani promise de catre Halliburton si altii din aceasta industrie. Mai mult decat atat, multe dintre puturi au fost complet uitate, abandonate, iar orice inregistrare despre ele, pierduta.

Citez din ProPublica:

Sunt aproximativ 2 milioane de puturi de depozitare a deseurilor abandonate, din care peste 100.000 nu apar in inregistrarile tinute de catre autoritati. Multe dintre ele sunt doar niste tuburi din otel, ingropate, ce ies din pamant. Multe ar fi trebuit sa fie inchise prin cimentare, dar studiile au aratat ca cimentul se crapa in timp, si permite aparitia scurgerilor in stuctura putului.

Si multe dintre ele sunt puturi de sist, unde au fost aruncate tot felul de substante nedorite, toxice, pentru a fi date uitarii.

Nu numai ca aceste practici au loc, dar ele sunt si foarte raspandite si mai ales aparate, chiar daca se stiu aceste esecuri si probleme de siguranta.

Multi oameni de stiinta si agenti guvernamentali spun ca alternativele acestei metode de ingropare prin fracturare hidraulica – arderea deseurilor, tratarea substantelor, reciclarea – sunt mult mai scumpe, si aduc si alte riscuri pentru mediu.

Ei sustin ca metoda de debarsare in subteran este unul din cele mai importante sectoare din economie, pe care se bazeaza industriile chimice, farmaceutice si agricole. Si e de asemenea extrem de importanta pentru a reduce dependenta de petrol de pe plan extern, fracturarea hidraulica, tehnologiile curate de exploatare a carbunilor, producerea de materiale pentru industria nucleara toate necesita ingroparea deseurilor in formatiuni de roca sub scoarta pamantului.

sursa

Ok, poate ca e mai bine decat sa arunce deseurile direct in apa, dar totusi. Nu doar ca se joaca cu focul, dar se joaca cu vietile tuturor pentru multe generatii viitoare.

Va invit sa cititi articolele publicate de ProPublica pe acest subiect, incepand de aici. Lucrurile trebuie sa se schimbe. Acesti oameni nu ar fi trebuit sa se joace cu lucruri pe care nu le inteleg pe deplin. Pana unde poate sa continue nebunia, pana va contamina fiecare pahar de apa baut in America?

Inginerul Mario Salazar, a lucrat ca expert tehnic timp de 25 de ani pentru programul de ingropare a deseurilor al EPA, in Washington, a declarat pentru ProPublica, un lucru ce ar trebui sa ne faca sa ne gandim bine la deseurile nucleare si alti poluanti industriali si modul in care se opereaza cu ele:

In 10, maxim 100 de ani vom descoperi ca toata apa potabila subterana este poluata. Foarte multi oameni se vor imbolnavi si foarte multi vor muri.

Sursa articol :

https://pietrelevorbesc.wordpress.com/2015/03/09/fracturarea-hidraulica-folosita-timp-de-decenii-pentru-a-scapa-de-deseurile-nucleare/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s