Exemplul Letoniei: inca un COBAI supus EXPERIMENTULUI SADIC al AUSTERITATII

austerity-art-1024x1011

Articolul consistent de mai jos este despre Letonia: celalalt experiment dus la extrem al austeritatii. Celalalt, pentru ca noi, Romania, am fost cobaiul-pereche in aceasta inginerie sociala sadica. De aceea, in cele mai multe privinte, articolul acesta este despre noi. Trebuie doar sa inlocuim Letonia cu Romania, si vom obtine acelasi tablou. Doar ca la noi, din pacate, mizele sunt chiar mai mari, la fel de mari ca si bogatiile naturale

Dezastrul economic al Letoniei este salutat ca o „poveste de succes” neoliberal: Un model pentru Europa şi SUA?

Autori: Jeffrey Sommers si Michael Hudson

În urmă cu o generaţie băieţii din Chicago şi sponsorii lor au aplaudat ca pe un succes felul în care generalul Pinochet crea un Chile anti-muncă [anti-angajati], graţie în special transformării protecţiei lor sociale în Planurile de Titluri la Bursă ale Angajatului care au fost, aproape în totalitate, prădate de grupurile angajatorilor pe la sfârşitul anilor 1970. În ultimul deceniu, Administraţia Bush, căutând un cal troian pentru a privatiza protecţia socială în Statele Unite, a aplaudat privatizarea dezastruoasă a fondurilor de pensii (multe venind în avantajul instituţiilor financiare din SUA) tocmai în perioada când votanţii acelei ţări îi respingeau pe pinochetişti în mare parte din cauza furiei cauzate de jaful pensiilor la nivel înalt.

Astăzi, Letonia este cea mai lăudată poveste de succes anti-muncă [sau anti-angajaţi anti-labor*]. Letonia este prezentată ca fiind ţara unde forţa de muncă nu a opus rezistenţă, ci pur şi simplu a emigrat tăcut şi politicos. Fără greve generale, fără distrugerea proprietăţii private sau violenţă, Letonia este zugrăvită ca fiind ţara unde forţa de muncă a avut bunul simţ să nu facă valuri când s-a confruntat cu austeritatea. Letonii au renunţat la protest şi au votat cu spatele (emigrând), în timp ce economia se contracta, nivelurile salariale scădeau, iar povara taxelor se îndârjea să rămână pe seama forţelor de muncă, deşi recent s-au făcut eforturi de faţadă să se crească impozitele pe proprietăţi imobiliare. Banca Mondială aplaudă Letonia şi pe vecinii săi baltici plasându-i în capul listei lor de economii „propice afacerilor”, deşi uneori mustră regimurile lor sociale ca fiind prea dure până şi pentru gusturile victoriene ale instituţiilor financiare internaţionale.

Poate acesta să constituie un model pentru democraţiile sociale rămase din Europa şi SUA? Sau este doar un experiment crud care nu poate fi emulat uşor în ţări mai mari netraumatizate de amintirile ocupaţiei din perioada sovietică? Fiecare este liber să viseze…

Dar visul este destul de atractiv. Într-un articol de pe prima pagină a New York Times care însoţeşte aniversarea angajamentului „Fiscal Cliff” al Administraţiei Obama pentru tăieri de buget, Andrew Higgins face încă o încercare de a aplauda plonjarea/căderea liberă, economică şi demografică, a Letoniei, ca fiind „Miracolul leton”. Ziarul se aliniază astfel tentativelor orwelliene suprarealiste de a zugrăvi austeritatea şi deposedările din Letonia ca fiind un succes economic, conform descrierilor din broşurile distribuite de Institutul pentru Finanţele internaţionale (devenit deja un notoriu “think tank” lobby-ist al băncii Peterson) şi al instituţiilor financiare internaţionale de la FMI la birocraţia bancară a UE. Dacă la ei „succes” înseamnă să se reteze salariile şi să se lase povara impozitelor în principal pe angajaţi şi doar vag pe câştigurile de capital, fără să se stârnească vreo revoluţie şi nici măcar greve generale în stil grecesc. Succesul este de tip operaţiune psihologică [sintagmă din terminologia războiului psihologic] şi ingineria consimţământului în stil Edward Bernays, mai degrabă decât vreo politică economică soldată cu succes.

Letonia este ţara care a fost cel mai aproape de impunerea taxei Steve Forbes şi a modelului de finanţe propus în timpul campaniei sale prezidenţiale eşuate: un impozit din două părţi pe salariu şi pe beneficii sociale care sunt printre cele mai mari din lume, în timp ce impozitele pe proprietate imobiliară sunt mult sub media celor din SUA şi UE. Între timp, câştigurile de capital sunt slab impozitate, iar ţara a devenit un succes sub aspectul retragerii de capital şi, pentru ruşi şi alţi cleptocraţi post-sovietici, un paradis al evitării impozitării; toate acestea au făcut posibil ca Letonia să-şi „permită” dezindustrializarea, depopularea şi desocializarea.

Articolul lui Higgins hrăneşte două interpretări greşite, dar stăruitoare, asupra falimentului din 2008 al Letoniei, interpretări cultivate de consilierii guvernamentali aleşi din rândul lobbyiştilor mediului bancar global şi al uliilor austerităţii. În primul rând, acest elev model al comunităţii financiare internaţionale „demonstrează” că austeritatea funcţionează. În al doilea rând, letonii au acceptat austeritatea în sondajele de opinie. O potemkiniadă a progresului prin austeritate a fost construită de lobbyişti neoliberali precum Anders Aslund pentru oaspeţii jurnalişti şi decidenţii economici [policymakers*]. În cea mai mare parte, aceşti oaspeţi au acceptat turul de tip Theresienstadt al realităţii letone.

Poveştile cele mai frecvente despre Letonia ca o piesă de moravuri protestantă (o imagine pe care am prezentat-o şi noi într-un articol despre Letonia în numărul din iunie al publicaţiei Financial Times) îi zugrăveşte pe balticii curajoşi şi stoici confruntându-se cu reducerile salariale şi criza, dar nu jucând vreun teatru mediteraneean, ci puşi pe muncă. Această idee rezonează cu anumite prejudecăţi şi stereotipii de clasă mijlocie îngustă la minte de prin ţările a căror populaţie nu a trebuit să îndure experimente economice în producţii de groază neoliberale. Fără a contesta că există oarecare bază a caracterizării balticilor drept taciturni şi greu de antrenat în proteste, argumentul trăsăturilor culturale este o tentativă jalnică de a veni cu o explicaţie la îndemână pentru situaţia Letoniei. Asemenea caracterizări provin de la persoane lipsite de o înţelegere ancorată în experienţe directe cu privire la ceea ce s-a petrecut în Letonia. Între timp, „munca” (oamenii activi în câmpul muncii) evoluează bine, şomajul în Letonia rămâne la cote ridicate, de 14%, în ciuda faptului că un procent consistent din populaţia sa a emigrat.

Oricine judecă pornind de la experienţe directe în Letonia va observa contrastul dintre poveşti şi realitate în legătură cu modul în care guvernul a reacţionat la criză. În primul rând, letonii chiar au protestat atât faţă de corupţie, cât şi faţă de austeritatea propusă după prăbuşirea din toamna lui 2008. Acest lucru a fost cel mai vizibil la protestul masiv din Riga de pe 13 ianuarie 2009, protest la care au participat circa 10.000 de oameni. Acesta a fost urmat de o serie de proteste în lunile următoare – proteste ale studenţilor, profesorilor, fermierilor, pensionarilor şi angajaţilor în mediul sanitar.

Regimurilor neoliberale nu le stă în caracter să fie sensibilizate de asemenea proteste, fie ele paşnice sau nu. Monetariştii convinşi nu aveau cum să cedeze la capitolul strategii. Aşa încât letonii au trecut la următoarea fază a protestului.

„Unde nu sunt oameni, nu sunt probleme”: Marele exod leton

Un regim de aspră austeritate a fost impus iar protestele au slăbit, într-adevăr. Ce s-a întâmplat?

Pe scurt, au emigrat. Cel puţin 10% din letoni au părăsit ţara de la aderarea în 2004 la UE, însoţită de accesul la zona Schengen. Acest exod s-a accelerat după criza economică de la sfârşitul lui 2008. Cheia problemei a fost indicată la un protest studenţesc de o pancartă pe care scria: „Ultimul student este la aeroport. Vă rugăm, stingeţi luminile!” Populaţia Letoniei este suficient de mică pentru ca ţările mai mari din UE să absorbe forţa de muncă dislocată de aici. Pe de altă parte, ţara cunoscuse emigraţia de când şi-a declarat independenţa faţă de Uniunea Sovietică, în 1991, când politicile neoliberale au înlocuit o economie sovietică în derivă. Cu toate acestea, în loc ca emigrarea să se atenueze cu timpul, aşa cum ne-am fi putut aştepta, Letonia, care oricum nu şi-o permitea, şi-a văzut oamenii plecând în număr tot mai mare pe parcursul celor două decenii de la declararea independenţei.

Natalitatea în Letonia balansa mortalitatea la momentul prăbuşirii URSS-ului. Populaţia sa de 2,7 mil. din 1991 s-a redus la o cifră oficială de 2,08 milioane în 2010, prin rezultanta emigrării şi a unui mediu financiar prea precar să îngăduie căsătoria şi naşterea de copii. Chiar şi această cifră „oficială” din 2010 este destul de optimistă. Rapoartele demografice indicau iniţial o cifră de 1,88 mil. în 2010. Unii demografi letoni chiar şi-au exprimat convingerea că şi această cifră mai mică fusese umflată. [Alţi] demografi letoni raportează presiuni guvernamentale asupra celor ce culegeau datele pentru recensământ să facă posibilă o cifră care să depăşească pragul psihologic de 2 milioane. Acest succes (încă o mostră de potemkiniadă neoliberală) a fost realizat parţial, din câte se spune, prin recurgerea la un site al guvernului care număra ca rezidenţi în ţară şi pe cei veniţi în vizită la rude sau pentru a-şi verifica starea proprietăţilor.

Indiferent de veridicitatea cifrelor mai ridicate sau mai scăzute, ambele erau nesustenabil de mici şi reprezentau o eutanasiere lentă a ţării. Dacă, la declararea independenţei Letoniei, mulţi ruşi au plecat rapid, ulterior majoritatea emigranţilor au plecat din motive economice. În decursul a şase luni de la protestele iniţiale, emigrarea s-a accelerat şi numărul copiilor născuţi în ţară a fost în cădere liberă în paralel cu prăbuşirea economiei letone şi intensificarea, de către guvern, a austerităţii fiscale.

Apărătorii austerităţii răspund că ţara a avut două campanii electorale naţionale şi s-ar fi putut schimba cursul economic. Dar ei trec cu vederea detaliile care explicitează cum anume elita decizională a Letoniei a reuşit să rămână neschimbată în ultimii 20 de ani. Cele două alegeri parlamentare letone dinainte şi după declanşarea crizei au gravitat în jurul aceloraşi politici etnice. Politica de austeritate a fost asociată în linii mari cu partidele de etnie letonă, în timp ce alternativele mai apropiate de factura social democratică au fost asociată cu partidele de provenienţă rusă. Cert este că ambele comunităţi etnice au fost divizate din cauza politicilor economice, dar în special cheia etnică a politicilor economice a asigurat dominaţia politicilor de austeritate într-o ţară încă traumatizată de ocupaţia sovietică şi divizată din perspectiva deciziilor de luat în pragul crizei din 2008.

Prăbuşirea economică a Letoniei a fost cea mai dramatică dintre toate ţările atunci când s-a spart balonul financiar [financial bubble*] în 2008. Valuri de bani duseseră la inflaţia pieţei sale imobiliare, la cote comparabile cu maximele mondiale, graţie impozitării minime neoliberale aplicate la proprietatea imobiliară juxtapuse cu impozitele apăsătoare pe salarii. Având în vedere cât de abruptă a fost panta, rămăsese loc pentru o revenire ulterioară inevitabilă – întâmpinată cu entuziasm ca şi cum ar fi fost o revenire reală.

Dacă ne oprim şi asupra detaliilor, aşa numita revenire s-a realizat în patru sectoare. În primul rând, pe sectorul bancar offshore, care atrage şi prelucrează exodul de capital [capital flight*]. Fiind deja, dinainte de Independenţă, locul transferului ilicit de petrol sovietic şi metale către pieţele din lume, Letonia a devenit destinaţia banilor „fierbinţi”[1] [hot money*] oligarhici. Portul leton Ventspils era un terminal de export pentru petrolul rusesc, oferind devize [foreign exchange*] care constituiau visul delapidatorului sovietic şi, mai apoi, rus. Personaje precum cunoscutul Grigory Loutchansky din Letonia şi Nordexul său au devenit renumite pentru spălare de bani. Chiar şi americanii au fost implicaţi, cum este cazul lui Marc Rich (ulterior graţiat de Bill Clinton) care a preluat mai târziu operaţiunea Nordex.

Guvernul leton şi-a anunţat intenţia de a-şi apăra sectorul bancar offshore, indiferent de costuri (inclusiv prin impunerea austerităţii asupra poporului său) când a pompat capital [bailed out*] pentru salvarea celei mai mari bănci offshore letone, Parex. Comisia Europeană şi autorităţile FMI au acordat un împrumut străin consistent pentru Letonia, care în parte i-a permis guvernului să funcţioneze după salvarea băncii Parex şi a conturilor sale corespunzătoare (offshore), continuând plata pentru dobânzile mai mari decât nivelul pieţei către clienţi „favoriţi” (adică având cunoştinţe sus-puse).

Fără a fi de acelaşi calibru ca Londra, New York sau Zürich ca centru criminogen, Letonia a creat o nişă substanţială în sistemul global de spălare de bani. Bloomberg semnala: „În timp ce afluxul non-european spre Cipru stagnează, aproximativ 1,2 mld. de dolari au venit spre Letonia în prima jumătate a anului. Depozitele realizate de nerezidenţi cumulează 10 mld. de dolari, aproape jumătate din total, din câte susţin instituţiile de reglementare [regulators*], depăşind cu 43% Elveţia, potrivit băncii sale naţionale.” Acestea sunt sume mari având în vedere că Letonia deţine numai un sfert din populaţia Elveţiei şi abia a zecea parte din produsul intern brut al acesteia. Se poate ca această activitate să îmbogăţească bancherii, dar contribuie prea puţin la dezvoltarea economiei Letoniei. în plus, reprezintă o politică beggar-thy-neighbor[2]  care îi permite Letoniei să beneficieze din obţinerea de capital din ţările vecine post-sovietice, în curs de dezvoltare.

În al doilea rând, răspunsul de avarie al Letoniei la criză a fost să crească tăierea rasă a pădurilor. Letonia a moştenit rezerve de pădure consistente ca urmare a politicii sovietice de împădurire a terenurilor agricole. Creşterea exportului în această categorie reflectă stilul post-sovietic de jefuire a activelor [sau bunurilor, asset stripping*]. Acel patrimoniu se epuizează. Important în context, nu trebuie uitat faptul că Letonia se află la o latitudine nordică unde înlocuirea copacilor maturi durează 50-100 de ani. Aşa încât această resursă nu se poate susţine la infinit. În plus, strategia de a crea o prelucrare mai profitabilă a pădurilor letone a fost frustrant de lentă. Promisiunile făcute de consumatorii principali de buşteni din Letonia (de exemplu, Suedia), în sensul prelucrării buştenilor în cherestea, hârtie şi alte produse, au rămas doar vorbe fără fapte.

În al treilea rând, faptul că economia neoliberalizată a Letoniei a fost dezindustrializată în ultimele două decenii înseamnă că aproape orice creştere în procesele de fabricaţie de după începerea crizei reprezintă o creştere procentuală. Letonia nu are aproape deloc legi eficiente de protecţia muncii şi deţine doar sindicate dintre cele mai slabe care să apere condiţiile decente de muncă şi salariile (uneori ca să apere până şi plata acestora). Salariile pot fi trase în jos de la niveluri care deja erau de sărăcie, în timp ce afacerile dispun de forţa de muncă după cum cred de cuviinţă, fără structuri de reglementare pentru protecţia angajaţilor. În acelaşi timp, cheltuielile de manoperă sunt mult mai mari decât necesarul economic, din cauza copleşitoarelor impozite şi taxe sociale menite să menţină câştigurile de capital şi taxele din domeniul imobiliar [real estate taxes*] la un nivel relativ scăzut. Chiar şi aşa, salariile şi „flexibilitatea” au adus mâna de lucru letonă la un nivel suficient de scăzut pentru a încuraja unele afaceri. Există, cu toate acestea, şi adevărate centre de inovaţie şi talent antreprenorial, dar reuşita acestora nu survine datorită politicilor de sprijin ale guvernului leton, ci în ciuda acestora.

Performerii absoluţi ai Europei în exporturi în ultima perioadă, pe un calcul procentual, au fost Letonia şi Grecia, în măsurători ce au logică doar ca o revenire inerţială după un colaps major. Puterea de cumpărare per capita în Letonia este mult până şi sub cea din Grecia. Creşterea modestă din manufactură şi export este pozitivă, dar Letonia tot ultima s-a clasat în Europa la Inovaţii şi investiţii R&D, poziţie calculată după procentul alocat din PIB. Lipsa de investiţii în inovaţii, combinată cu politica de finanţe şi impozite anti-muncă au avut ca urmare limitarea potenţialului din manufactură de la o creştere mult mai rapidă, căci costurile de manoperă în Letonia sunt mai mari decât este necesar, din cauza impozitării regresive.

În al patrulea rând, a existat o creştere în două sectoare anterior subdezvoltate, şi anume agricultura şi transportul. Acest lucru a fost încurajat de inflaţia preţului alimentelor în ultimii ani şi de o politică şi planificare mai bună din partea Ministerului Transporturilor. Deşi Transportul a fost dintre cele mai corupte sectoare ale economiei şi guvernului leton, s-au ridicat centre de excelenţă în acest minister care au constituit pârghii de ridicare a potenţialului transportului leton. O anumită contribuţie a avut şi acordul Rusiei în privinţa folosirii liniilor sale ferate pentru a permite aprovizionarea trupelor americane în Afganistan.

Cea mai grăitoare parte a articolului alminteri pozitiv din New York Times despre reducerile de buget ce ar putea fi văzute ca un model pentru America, să schiţeze un zâmbet în întâmpinarea austerităţii ce va veni, constă în comentariile de încheiere ale economiştilor din Letonia, care declară: „Ideea unei poveşti de succes letonă este ridicolă.”, „Letonia nu este un model pentru nimeni.”, „Nu se poate face acest lucru decât într-o ţară care este dispusă să îndure cu adevărat ceva vreme şi care are şi o flexibilitate remarcabilă pe piaţa muncii.Pe scurt, nu este realizabil în nicio democraţie reală.

Pentru guvernele capabile să ignore voinţa poporului (o tendinţă în creştere în ţările bogate şi avansate), modelul leton nu poate fi aplicat decât dacă ţara respectivă este:

suficient de mică, suficient de hotărâtă şi capabilă să lase cel puţin 10% din populaţie să emigreze, în frunte cu absolvenţii cei mai talentaţi, multilingvi şi deshişi la minte;

– suficient de stabilă demografic, încât să constate că rata căsătoriilor şi natalitatea scad abrupt;

cu o populaţie divizată etnic, încât acest lucru să le permită politicienilor să joace asul etnic pentru a distrage atenţia populaţiei de la problemele economice;

o populaţie post-sovietică depolitizată dispusă să renunţe la proteste după o perioadă scurtă.

Orice ţară mai  mare care s-ar confrunta cu acest nivel de austeritate ar trebui să găsească un debuşeu pentru cei aproximativ 10% care vor pleca. Pentru SUA, ar însemna ca alte ţări să fie dispuse să preia 20 de milioane de lucrători americani. După cunoştinţele autorilor, nici Canada şi nici Mexic nu aveau disponibilitatea sau capacitatea de a prelua un asemenea aflux, după cum nu există suficienţi studenţi americani care să fi studiat mandarina încât să facă munca de jos prin China.

Letonia încă are o populaţie cu studii şi aptitudini bine formate pentru design. Muncitorii săi calificaţi sunt cunoscuţi pentru creativitatea lor şi atenţia la detaliu. Cu o strategie economică mai bună, cu impozite mai puţin îndreptate împotriva angajaţilor, mai puţine subvenţii pentru finanţe şi proprietăţi imobiliare, cu investiţii mai substanţiale în inovaţie – adică opusul a ceea ce New York Times ridică în slăvi ca pe un succes leton – cu asemenea schimbări ar putea repeta poveştile de succes ale vecinilor săi scandinavi. Alternativa este ca economia sa neoliberalizată să aibă o „revenire” ce aminteşte de caracterizarea lui Tacitus rostită de o căpetenie a celţilor, Calgacus, înainte de lupta de la Muntele Graupius [Mons Graupius*]: victoriile Romei „transformă totul în deşert, iar ei numesc asta pace”.

Neoliberalii îi spun austeritate şi „stabilitatea” emigrării, ba chiar creştere economică şi revenire, atâta timp cât poporul nu se plânge şi nu solicită o alternativă.

Sursa articol :

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2013/01/16/exemplul-letoniei-inca-un-cobai-supus-experimentului-sadic-al-austeritatii/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s