Stabilirea supremaţiei capitaliste

30558inclusive_cap_678x320_front

De Richard K. Moore de pe  Global Research

Public, in doua parti, o analiza cu privire la sensul transformarilor sociale, economice si geopolitice prin care trece lumea. Aceste transformari – cele mai multe din cele strategice, planificate – anunta sfarsitul unei lumi (sfarsitul nu numai al lumii vechi, ci chiar si al celei moderne si post-moderne) si “durerile facerii” unei alteia noi, insa nu o lume dupa voia lui Dumnezeu, ci dupa cea a ‘stapanitorului lumii acesteia’, si cu ingaduinta Proniatorului. Lumea cea noua arata ca o stupina de albine, in care viata noastra este planificata pana in cele mai mici detalii (sau micro-administrata, cum spune autorul), un sistem asemanator (dar mult perfectionat) celui comunist. Elementul cheie al noii ordini sociale este controlul resurselor.

In prima parte avem o descriere a  evolutiilor istorice care au precedat noua lume, precum si principalele etape ce se desfasoara sub ochii nostri, prin care aceasta noua ordine e facuta posibila: criza economica si razboiul. In cea de-a doua parte avem o descriere anticipativa a unor elemente cheie ale noii structuri sociale ce se intrevede inca de pe acum. Articolul este insotit de note si de un post-scriptum ce ne apartin, prin care am incercat a situa aceasta analiza intr-o perspectiva (singura completa) ortodoxa.

Articolul este foarte de ajutor pentru a intelege mai bine sensul evenimentelor care se intampla sub ochii nostri, tendinta istorica pe care o marcheaza; lucru necesar cu atat mai mult cu cat, dupa cum majoritatea cititorilor trebuie sa fi observat la sectiunea de stiri a acestui site, asistam de cateva luni bune, intr-un ritm infernal si intr-o crestere  exponentiala, la o adevarata avalansa fara precedent a informatiilor celor mai grave care privesc soarta fiecaruia dintre noi. Avalansa de evenimente care, in ciuda aspectului aparent haotic, contine o orientare si o logica interna clar determinata. Despre aceasta logica a transformarilor la care asistam citim in randurile de mai jos.

Contextul istoric – stabilirea supremaţiei capitaliste

La începutul revoluţiei industriale din Marea Britanie, la sfârşitul anilor 1700, se puteau face o mulţime de bani prin investiţii în fabrici şi uzine, prin deschiderea de noi pieţe şi prin controlarea surselor de materii prime. Cu toate acestea, oamenii cu bani mulţi pentru investiţii proveneau mai mult din Olanda decât din Marea Britanie. În anii 1600, Olanda era principala putere din Vest, iar bancherii săi erau capitaliştii de frunte. În căutarea profitului, capitalul olandez curgea înspre piaţa britanică de valori, şi astfel, olandezii au finanţat dezvoltarea Marii Britanii, care ulterior a eclipsat Olanda atât din punct de vedere economic, cât şi geopolitic. Astfel, industrialismul britanic a ajuns să fie dominat de investitorii prosperi, iar capitalismul a devenit sistemul economic dominant, fapt care a condus la o transformare socială majoră. Marea Britanie a fost în esenţă o societate aristocratică, dominată de familiile latifundiare. În timp ce capitalismul a devenit dominant din punct de vedere economic, capitaliştii au devenit dominanţi pe plan politic. Structurile de impozitare şi politicile de import-export s-au modificat treptat în favoarea investitorilor şi în defavoarea latifundiarillor.

Simpla menţinere a unei proprietăţi în mediul rural nu mai era viabilă din punct de vedere economic: era necesar să fie dezvoltată şi folosită mai productiv. Dramele victoriene sunt pline de povestiri despre familii aristocratice scăpătate din pricina vremurilor grele, care sunt obligate să îşi vândă proprietăţile. Pentru a spori dramatismul, acest declin se atribuie de obicei căderii unui personaj, de exemplu fiul cel mare şi slab. De fapt, declinul aristocraţiei a făcut parte dintr-o transformare socială pe scară mai largă, cauzată de dezvoltarea capitalismului. Capitaliştii se ocupă de administrarea capitalului, administrare care se gestionează în general prin

intermediul băncilor şi caselor de brokeraj. Nu trebuie să surprindă faptul că bancherii de investiţii au ajuns să se situeze în vârful ierarhiei puterii şi bogăţiei capitaliste. De fapt, există o serie de familii bancare, inclusiv familiile Rothschild si Rockefeller, care au ajuns să domine afacerile economice şi politice din lumea occidentală.

Spre deosebire de aristocraţi, capitaliştii nu sunt legaţi de un anumit loc, sau de păstrarea unui loc. Capitalul este neloial şi mobil – se varsă unde are loc cea mai mare creştere, vărsându-se din Olanda spre Marea Britanie, apoi din Marea Britanie spre SUA, şi în ultimul timp, din toată lumea spre China. La fel cum o mină de cupru poate fi exploatată şi apoi abandonată, la fel şi sub capitalism o întreagă naţiune poate fi exploatată şi apoi abandonată, după cum vedem în zonele industriale ruginite din America şi Marea Britanie. Desprinderea din loc duce la un tip diferit de geopolitică sub capitalism, în comparaţie cu aristocraţia. Un rege se duce la război dacă astfel aduce un avantaj naţiunii sale. Istoricii pot „tâlcui” războaiele din perioadele pre-capitaliste din punctul de vedere al extinderii monarhilor şi naţiunilor.

Un capitalist provoacă un război pentru a face profit, şi de fapt, familiile din elita bancară au finanţat ambele părţi în majoritatea conflictelor militare, începând cel puţin cu primul război mondial. Prin urmare, este dificil pentru istorici să „explice” primul război mondial din punctul de vedere al motivaţiilor naţionale şi al obiectivelor. În perioadele precapitaliste, războiul era ca o partidă de şah, fiecare parte încercând să câştige. Sub capitalism, războiul se aseamănă mai mult cu un cazinou, unde jucătorii se luptă atâta timp cât obţin credit pentru mai multe jetoane, iar câştigătorul real întotdeauna se dovedeşte a fi casa – bancherii care finanţează războiul şi decid cine rămâne ultimul în picioare. Nu numai că războaiele sunt cele mai profitabile din toate speculaţiile capitaliste, dar prin alegerea învingătorilor şi gestionarea reconstrucţiei, familiile elitei bancare pot face configurarea geopolitică să se potrivească în timp propriilor interese.

Naţiunile şi populaţiile sunt nişte simpli pioni în jocurile lor. Milioane de oameni mor în războaie, infrastructurile sunt distruse, şi în timp ce lumea este în doliu, bancherii îşi numără câştigurile şi îşi fac planuri pentru investiţiile în reconstrucţia de după război. Din poziţia lor de putere, în calitate de finanţatori de guverne, elitele bancare şi-au perfecţionat metodele de control de-a lungul timpului. Întotdeauna în spatele scenei, ele trag sforile care controlează mass-media, partidele politice, agenţiile de informaţii, pieţele bursiere şi birourile guvernamentale. Şi poate că cea mai mare pârghie de putere o reprezintă controlul asupra monedei. Prin înşelătoria băncii centrale, ele pun la cale cicluri financiare de avânt şi cădere şi tipăresc bani din nimic, după care îi împrumută guvernelor cu dobândă. Puterea elitelor bancare este atât absolută, cât şi subtilă…

Unii dintre cei mai mari oameni din Statele Unite se tem de ceva. Ei ştiu că există o putere atât de organizată, de subtilă, de vigilentă, de angrenată, atât de completă, de omniprezentă, încât ar fi bine să vorbească numai în şoaptă împotriva ei”. Preşedintele Woodrow Wilson

*

Sfârşitul dezvoltării – capitalişti versus capitalism[1]

[…] Citim că zona euro este condamnată, iar Grecia este doar prima victimă. Citim că pachetele de stimulare nu dau rezultate, şomajul este în creştere, dolarul are probleme mari, creşterea stagnează în continuare, afacerile imobiliare vor fi următorul balon de săpun care se va sparge etc. Este uşor să ai impresia nereuşitei adaptării capitalismului şi că societăţile noastre sunt în pericol de a se prăbuşi în haos. O astfel de impresie ar fi parţial adevărată şi parţial greşită.

Pentru a înţelege situaţia reală trebuie să facem o distincţie clară între elita capitalistă şi capitalismul în sine. Capitalismul este un sistem economic acţionat de creşterea economică; elita capitalistă este alcătuită din oameni care au reuşit să obţină controlul asupra lumii occidentale, în timp ce capitalismul a funcţionat în ultimele două secole. […] Capitalismul este un vehicul care i-a ajutat pe bancheri să atingă puterea absolută[2], dar ei nu sunt mai fideli acestui sistem decât faţă de locuri sau orice sau oricine altcineva. După cum s-a menţionat mai devreme, ei gândesc la scară globală, cu naţiunile şi populaţiile în calitate de pioni. Ei definesc banii şi îi eliberează, la fel ca bancherul într-un joc Monopoly. De asemenea, pot crea un joc nou, cu un nou tip de bani. Au depăşit de mult orice nevoie de a se baza pe un anumit sistem economic pentru a-şi menţine puterea. Capitalismul a fost la îndemână într-o eră de dezvoltare rapidă. Pentru o eră fără dezvoltare, se pregăteşte un joc diferit. […]

Rezultatul planurilor de salvare de trilioane de dolari [programele de “stimulare” guvernamentale luate de majoritatea statelor in urma crizei financiare declansate in 2007 – n.n.] a fost uşor previzibil, cu toate că nu aflăm acest lucru din paginile financiare. Bugetele naţionale erau deja trase în toate părţile, şi cu siguranţă nu dispuneau de rezerve pentru a sprijini planurile de salvare. Astfel, prin planurile de salvare guvernele au sfârşit prin a acumula alte datorii imense. Pentru a îndeplini angajamentele privind planurile de salvare, banii trebuie împrumutaţi de la aceleaşi instituţii financiare care au fost repuse în activitate. Cu planurile de salvare, guvernele occidentale şi-au amanetat naţiunile bancherilor. Guvernele sunt acum într-o dependenţă perpetuă pentru datorii faţă de bancheri. În loc să se instituie o procedură de administrare judiciară pentru bănci, s-a instituit pentru guverne. Cabinetul şi consilierii lui Obama provin aproape în întregime de pe Wall Street şi aflându-se la Casa Albă pot supraveghea îndeaproape noua achiziţie, SUA, suverane cândva. Poate că în curând vor prezida lichidarea lor.

Bancherii deţin acum controlul asupra bugetelor naţionale. Ei hotărăsc ce poate fi finanţat şi ce nu. În cazul finanţării războaielor şi producţiei de arme, nu se stabilesc limite. În cazul serviciilor publice, ni se spune că deficitele trebuie să fie ţinute sub control. Situaţia a fost exprimată foarte bine de premierul irlandez Brian Cowan. În aceeaşi săptămână în care Irlanda a promis 200 miliarde euro pentru a salva băncile, a fost întrebat de ce a tăiat câteva milioane de euro din bugetele pentru serviciile critice. A răspuns: „Îmi pare rău, dar fondurile nu mai există”. Desigur că nu mai există! Trezoreria a fost dată de pomană. Dulapul este gol.

Aşa cum ne putem aştepta, datoria băncilor are cea mai mare prioritate pentru bugete. La fel cum cea mai mare parte din lumea a treia se află în sclavia datoriilor faţă de FMI, la fel şi întregul Occident este acum sclav băncilor centrale proprii. Grecia este indiciul a ceea ce se va întâmpla peste tot.

*


Economia de carbon – controlul consumului

Într-o economie fără dezvoltare, mecanismele de producţie vor deveni relativ statice. În loc de societăţi concurente în inovaţii, vom avea birocraţie în producţie. Birocraţia va fi semi-statală, semi-privată, preocupată mai mult de bugete şi cote decât de creştere, cumva în paralel cu modelul sovietic. Un astfel de mediu nu este condus de nevoia de a creşte capitalul şi nu face posibil un joc Monopoly profitabil. Vedem deja paşii făcuţi pentru a comuta modelul corporativ înspre modelul birocratic, prin intervenţia sporită a guvernului în afacerile economice. Prin planurile de salvare de pe Wall Street, restructurarea forţată a General Motors, cererea de microadministraţie centralizată a sistemului bancar şi industriei, şi prin obligativitatea asigurării de sănătate, guvernul spune că piaţa trebuie înlocuită de directive guvernamentale. Nu că ar trebui să deplângem dispariţia capitalismului de exploatare, dar înainte de a sărbători trebuie să înţelegem cu ce va fi înlocuit.

Într-o epocă a capitalismului şi dezvoltării, accentul jocului a fost pus pe latura productivă a economiei. Scopul jocului era să controleze mijloacele de creştere: accesul la capital. Motorul de creştere a capitalismului a creat cererea de capital; bancherii au controlat oferta. Taxele se bazau în cea mai mare parte pe venituri, din nou legate de latura productivă a economiei. Într-o epocă lipsită de dezvoltare, accentul jocului va fi pus pe latura de consum a economiei. Scopul jocului va fi să controleze necesităţile vieţii: accesul la alimente şi energie. Populaţia creează cererea pentru necesităţile vieţii; bancherii intenţionează să controleze oferta. Taxele se vor baza mai ales pe consum, în special de energie. Iată ce înseamnă sperietura încălzirii globale, cu taxele sale pe carbon şi creditele de carbon.

În Marea Britanie se vorbeşte deja de cote de carbon, cum ar fi raţionalizarea benzinei în timp de război. Nu numai că veţi plăti taxe pe energie, dar cantitatea de energie pe care o puteţi consuma va fi stabilită prin directivă guvernamentală. Vi se vor emite credite de carbon, pe care le puteţi folosi pentru condus, pentru încălzire, sau în cazuri rare, pentru călătoriile cu avionul. De asemenea, în Marea Britanie, autostrăzile încep să fie electrificate, pentru a se putea urmări kilometrii parcurşi, ca dvs. să fiţi taxaţi în consecinţă sau penalizaţi dacă depăşiţi limita. Ne putem aştepta la aceste lucruri să se răspândească în Occident, deoarece aceiaşi bancheri internaţionali sunt responsabili pretutindeni.

În ceea ce priveşte propaganda, acest control asupra consumului este vândut ca o soluţie la încălzirea globală şi petrol. Campania de propagandă a avut foarte mare succes, fiind captată întreaga mişcare ecologică. În Copenhaga, demonstranţii au înfruntat poliţia, purtând semne în sprijinul taxelor pe carbon şi al creditelor de carbon. Dar de fapt, regimul de carbon nu are nimic de-a face cu clima sau cu durabilitatea. Este vorba doar de a microadministra fiecare aspect al vieţii noastre şi fiecare aspect al economiei.

Dacă celor care conduc lucrurile le-ar păsa cu adevărat de durabilitate, atunci ar investi în transport în comun eficient şi ar face trecerea în agricultură de la metodele intensive pe bază de petrol sau apă, la metode sustenabile. În schimb, introduc obligativitatea biocombustibililor şi ne vând maşini electrice, care nu mai sunt sustenabile sau eficiente din punct de vedere al emisiilor de carbon, faţă de autovehiculele standard. Într-adevăr, scopul real din spatele biocombustibililor este genocidul. Cu preţuri la produsele alimentare legate de preţurile la energie, şi terenurile agricole transformate din producţie de alimente în producţie de combustibil, rezultatul poate fi doar o creştere masivă a foametei din lumea a treia. Depopularea a fost mult timp un obiectiv declarat în cercurile elitei, iar dinastia Rockefeller a fost frecvent implicată în proiecte eugenice de diferite tipuri.

*

„Războiul împotriva terorismului” – pregătirea căii pentru tranziţie

Aşa-numitul război împotriva terorismului are două părţi. Prima parte este un pretext pentru abuzarea arbitrară a drepturilor cetăţenilor, ori de câte ori Homeland Security susţine că o acţiune este necesară pentru motive de securitate. A doua parte este un pretext pentru agresiunea militară SUA oriunde în lume, ori de câte ori Casa Albă susţine că Al Qaeda este activă undeva.

Am subliniat cuvântul „susţine” de mai sus, pentru că pretextul terorismului este folosit pentru a justifica puterile arbitrare, atât pe plan intern, cât şi la nivel global. Nu este nevoie de dovezi palpabile care să fie prezentate Congresului, ONU sau altcuiva, înainte ca o naţiune să fie invadată, o persoană să fie răpită şi torturată ca fiind „suspect terorist”, sau noi măsuri invazive de securitate să fie puse în aplicare. Când puterile sunt arbitrare, atunci nu mai trăim sub principiul statului de drept nici pe plan intern, nici internaţional. Trăim sub dominaţia oamenilor, la fel ca într-o dictatură, sau într-un regat sau imperiu de modă veche.[3]

*

Partea 1: Pregătirea drumului pentru o nouă ordine socială

Gulagul, lagărul de concentrare şi arestarea secretă în timpul nopţii – le-am asociat întotdeauna cu dictaturi fasciste şi comuniste iar acum funcţionează nu doar sub jurisdicţia Statelor Unite, ci sunt justificate public chiar de preşedinte.

Există cu adevărat o ameninţare teroristă pentru patrie, iar aceste măsuri ar fi o reacţie înţeleaptă la o astfel de ameninţare? Răspunsurile la aceste întrebări sunt extrem de împărţite. Mai multe dovezi legiste palpabile au ieşit la lumină, inclusiv legături către agenţiile de informaţii, iar eu cred că majoritatea evenimentelor dramatice „teroriste” din SUA, Marea Britanie şi Europa au fost operaţiuni sub acoperire. Dintr-o perspectivă istorică acest lucru nu ar fi deloc surprinzător. Aceste operaţiuni au fost o practică standard – modus operandi – la multe popoare, deşi de obicei nu obţinem dovezi, decât după mai mulţi ani. De exemplu, fiecare război în care SUA au fost implicate şi-a avut propriul incident fals din Golful Tonkin, sau înşelătoria armelor de distrugere în masă, într-o formă sau alta. Este o formulă care funcţionează. Mobilizarea urgentă a opiniei publice, trecerea promptă fără dezbatere la autorizarea de rezoluţii şi legislaţii. De ce ar fi diferit războiul împotriva terorismului?

În ceea ce priveşte motivul: în timp ce musulmanii au suferit în urma acestor evenimente dramatice, bancherii noştri de elită au reuşit să creeze o infrastructură de stat poliţienesc care să poată fi folosită pentru a face faţă rezistenţei previzibile a poporului sau haosului civic, care ar putea apărea în timp ce îşi pregătesc calea spre viitorul post-capitalist. Odată cu colapsul, planurile de salvare şi eşecul total în a urma orice fel de strategii eficiente de recuperare, semnalele sunt foarte clare: sistemul va fi lăsat să se prăbuşească de tot, eliberând astfel terenul pentru o „soluţie” proiectată în prealabil. Ground Zero poate fi văzută ca o metaforă, cu economia capitalistă reprezentată de turnurile gemene. Iar derivatele toxice ilustrează faptul că prăbuşirea este de fapt o demolare controlată.

Mi se pare inevitabil, având în vedere mulţimea de semnale, ca legea marţială să fie parte a procesului de tranziţie, chipurile pentru a face faţă problemelor de colaps economic[4]. Poate un colaps în lanţul de aprovizionare cu alimente, din cauza unei colaps în lanţul de aprovizionare cu energie. Situaţiile de urgenţă ale SUA din New Orleans şi din nou în Haiti ne oferă mai multe semnale, probe efective despre ce fel de „situaţie de urgenţă” putem aştepta. În primul rând vine securitatea forţelor de ocupaţie. Cei ce suferă în caz de urgenţă sunt trataţi mai mult ca insurgenţi decât victime care au nevoie de ajutor. În cazul Haiti, răspunsul SUA poate fi descris ca un proiect de genocid intenţionat. Când oamenii sunt prinşi sub moloz într-un cutremur, primele 48 şi 72 de ore sunt puncte absolut critice, în ceea ce priveşte ratele de supravieţuire. Când armata americană a blocat sistematic ajutoarele primite pentru aceste ore critice, întorcând echipele de urgenţă şi medicii, a pecetluit soarta a mai multor mii de oameni care ar fi putut fi salvaţi.

Ne putem imagina multe scenarii de coşmar, având în vedere aceste semnale diferite, aceste semne de rău augur. Primul şi al doilea război mondial au fost coşmaruri care s-au întâmplat cu adevărat, cu milioane de morţi, iar aceleaşi dinastii bancare au orchestrat scenariile, după care şi-au acoperit urmele. De asemenea, nu trebuie să uităm doctrina şoc în care catastrofa este văzută ca o şansă – în care „se pot face lucruri care altfel nu s-ar putea realiza”. Încă suntem afectaţi de undele de şoc care au fost trimise la 9/11 şi din nou, când sistemul financiar s-a prăbuşit. Şi şocul cu adevărat mare, prăbuşirea generală a societăţii încă nu a avut loc. Versiunea finală a doctrinei de şoc: „Dacă prăbuşirea este totală, putem realiza orice lucru rău pe care dorim să îl realizăm”.

Nu mă voi hazarda într-o presupunere despre modul în care se va desfăşura acest proces de tranziţie, dar mă aştept să fie un coşmar, de un fel sau altul. Deja populaţia în creştere fără adăpost suferă un coşmar, prin toate standardele civilizate. Intr-o zi locuieşti într-o casă a cărei valoare creşte, făcând naveta la un loc de muncă bun, iar a doua zi ieşi cu familia în stradă. Acesta e un coşmar. Perioada de tranziţie va fi dificilă, dar va fi o tranziţie temporară, ca un război. Şi la fel ca un război, va permite reconstrucţia economică şi socială în perioada următoare.

Gândiţi-vă cum au fost transformate social şi politic Japonia şi Germania în timpul procesului de reconstrucţie de după război. Acestea au fost exerciţii de inginerie socială, la fel ca şi transformările precedente de sub Mussolini şi Hitler. Deşi rezultatele au fost destul de diferite, în fiecare caz o prăbuşire/înfrângere totală a reprezentat preambulul unei reconstrucţii. Un colaps total al economiei capitaliste este pur şi simplu aplicarea unei formule dovedite. A doua parte a formulei va fi o nouă ordine socială, sau poate o ordine socială veche sau un amestec. Ceva adecvat unei economii de comandă, lipsite de dezvoltare.

Aceasta este prima parte din războiul împotriva terorismului: a permis crearea infrastructurilor de stat poliţienesc, necesare pentru a face faţă colapsului societăţii şi pentru a oferi securitate în procesul de reconstrucţie.

Nota :

1. In sociologia stangista a autorului articolului, evolutia sistemelor sociale si politice de la o forma la alta se face in functie de mecanismele economice fundamentale – de la feudalism, de pilda, axat pe proprietatea funciara, la capitalism, bazat pe o economie a dezvoltarii si a profitului, la post-capitalism, bazat pe consum si controlul resurselor. Teza in sine poate fi utila doar pentru a intelege o dimensiune a modificarilor structurale prin care trece lumea noastra, genul de structura sociala a societatii totalitare de maine; teza, transformata in lege istorica, isi pierde insa relevanta. Nu mecanismele economice sunt motorul istoriei si nici factorul determinant al “suprastructurii” (adica al sistemului social, politic si moral), ele sunt doar o dimensiune relevanta a structurii, in sens larg, a societatii. Forta motrice a istoriei este… ceva ce se leaga si se dezeaga in duh, in partea nevazuta, nepalpabila a acesteia. In ultima instanta, gandul din inima omului, si gandurile cu care Marele Conspirator al istoriei ii vaneaza pe oameni, sunt cele care, intrupate, aduc efecte concrete in lumea vazutului.

2. Evident, bancherii nu au puterea absoluta, asa cum nimeni nu a avut vreodata putere absoluta pe pamant, fie ca s-a numit Nabucodonosor sau Alexandru Macedon, Antioh Epifaniu sau Stalin, fie ca sunt francmasoni sau altceva. Dar au avut, toti acesti “grasi ai pamantului”, ingaduinta de a-si duce pana la capat gandul lor de nebunie. Nu ar fi putut insa acestia sa faca nimic, de nu ar fi fost patimile si faradelegile la mijloc. In mod similar, nici elita actuala nu ar putea face nimic, oricate planuri de programare si reconstructie ar planui, daca nu ar fi patimile omenirii la mijloc, prin care sa poata inainta in rau.

In privinta elitelor, a puternicilor zilei, trebuie sa mentionam ca iarasi avem de-a face cu simplificare simplista din partea autorului articolului. Este evident ca bancherii sunt doar o parte a problemei, sunt doar o parte a elitei care constitutie puternicii zilei si ai vremurilor de sfarsit. Alaturi de ei sunt elitele politice, industriale, religioase, un intreg complex, de fapt, inter-dependent. O importanta deosebita in acest complex o joaca insa nu bancherii in calitatea lor de grup ce detin puterea economica, ci acea elita – fie ea bancara, industriala, statala, religioasa – care face parte dintr-un grup ideologic puternic sudat, bazat pe o serie de rituri si grade, ce se inchina unui anonim Mare Arhitect. Acest grup, care isi poate asuma, pe buna dreptate, revolutia franceza cu toate “excesele” sale teroriste, revolutiile pasoptiste, crearea bancilor centrale, experimentul comunist, precum si marea lor capodopera, Uniunea Europeana, este francmasoneria.

[3] In niciun regat “de moda veche” nu a existat domnia bunului plac. Regii, imparatii, conducatorii cetatii aveau si ei legi care circumscriau actiunile lor. Cei care nu le respectau erau tirani, uzurpatori. Iar marile genocide din istoria veche se datorau unor lideri cu idei… “reformiste”, acum a fost cazul cu Antioh Epifan, care a dorit sa uniformizeze intreaga populatie aflata sub stapanirea sa, impartita in popoare de credinte diferite.

Si nu numai. Legea martiala se decreteaza si cand are loc un razboi important, in caz de cataclism major…

http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/03/15/in-mars-fortat-spre-noua-ordine-sociala-i/

Am considerat binevenita aceasta postare. Sper din tot sufletul ca macar o singura persoana, care citeste aceste randuri, sa revina spre Sine si sa mediteze asupra a ceea ce se intampla in jurul nostru.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s