Asistăm la ştergerea identităţii naţionale a poporului român

-b-Mandru-ca-sunt-roman---b--Propuneri-ale-cititorilor-Ziare-com

Asistăm la punerea în operă a unui program vizând ştergerea identităţii naţionale a poporului român

Începem noul an sub auspicii incerte, când „aripile” identităţii naţionale ne sunt frânte din interior, deşi ar trebui să ne servească drept argument de forţă în vremuri de restrişte. Ca ţară membră a UE, avem nevoie de o voce puternică, de o afirmare clară, fără umbre, a ceea ce suntem în concertul european. Din marginile gri ale politicii comunitare, unde ne situăm azi, să facem pasul către… nucleul acţiunii şi deciziei Bruxelles-ului; de la integrarea „lejeră”, să trecem la integrarea „completă” în Uniune, aşa cum pleda, la Bruxelles, zilele trecute, însuşi preşedintele României.

Cum să împlinim această dorinţă (similară, ca importanţă, cu realizarea unităţii naţionale în 1918), când suntem subminaţi de clasa politică şi de unii intelectuali autohtoni care răspândesc în lume ideea că românii nu au o identitate naţională şi nu sunt buni de nimic la ei acasă?

Profesorul Ioan Scurtu, unul dintre istoricii de marcă ai ţării, este universitarul patriot şi de curaj, pe care-l preocupă pericolul în care se află identitatea românească, supusă unor atacuri nedemne şi lăsată pradă unor interese uşor de identificat.

images

„Asistăm la punerea în operă a unui program vizând ştergerea identităţii naţionale a poporului român”

După 25 de ani de libertate, asistăm la tentative vizibile de ştergere a identităţii naţionale, puse în practică de cei care „s-au săturat de România”. Trecutul este „rescris”, ca într-un cunoscut roman („1984”), iar studiul istoriei devine un fel de infracţiune, un demers „naţionalist”. Cine are interesul să-i văduvească pe români de cercetarea propriului lor trecut?

Se desfăşoară o amplă campanie mediatică, prin care se acreditează ideea că românii nu au capacitatea de a se conduce prin ei înşişi, nu au realizat nimic viabil de-a lungul timpului, istoria lor este o succesiune de mituri, de care trebuie să se debaraseze.

Câţiva intelectuali, autoproclamaţi exponenţi ai societăţii civile, au acaparat mass-media (presă scrisă, TV, edituri, radio), desfăşurând o campanie intensă şi sistematică de denigrare a poporului român. Unul dintre aceştia, H.-R. Patapievici, scria: “În toată istoria, mereu peste noi a urinat cine a vrut”. Cu alte cuvinte, românii au fost pe post de closet public. Ca urmare, să-i scoatem din conştiinţa naţională pe Decebal, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, pe Dimitrie Cantemir şi Alexandru Ioan Cuza. Cine îndrăzneşte să-i evoce este un naţionalist, demn de dispreţul Europei şi al “societăţii civile”. România însăşi este prezentată ca o ţară demnă de scârbă şi dispreţ. Să nu se mai spună că avem o ţară frumoasă, cu imense bogăţii, care merită să fie cunoscută şi preţuită.

Foarte activ şi mediatizat este Lucian Boia, care şi-a modificat radical discursul de dinainte de 1989, apreciind că istoria românilor nu este decât o succesiune de mituri. În opinia sa, românii nu au fost decât nişte anexe ale marilor imperii, incapabili să-şi construiască o istorie reală. Nici vorbă de vechime, continuitate, unitate, luptă pentru independenţă şi de alte asemenea “mituri”. Cei care susţin contrariul – A.D. Xenopol, Dimitrie Onciul, N. Iorga, Constantin C. Giurescu etc. sunt nişte naţionalişti, demni de tot dispreţul europenilor. Obiectivul lui Boia şi al susţinătorilor săi este clar: “Marile decizii pe care trebuie să le ia astăzi societatea românească reprezintă o ruptură faţă de trecut, faţă de orice trecut”. Cu alte cuvinte, românii să nu se inspire din faptele de demnitate naţională, ci să accepte tot ce li se cere. Poporul român are un trecut incert, a venit de nicăieri şi se îndreaptă spre niciunde. Doar duşi de mână, ca orbeţii, românii ar putea ieşi la liman şi, ca urmare, ei trebuie să acepte cu recunoştinţă tot ce li se cere din afară. Guvernanţii au acţionat în acest spirit. Au înstrăinat principalele bogăţii naturale, au încheiat contracte dezastruoase, au pus în operă privatizări scandaloase în favoarea străinilor. Românii au fost practic eliminaţi de guvernanţii de după 1989 din reconstrucţia economiei naţionale.

Una dintre direcţiile de ştergere a memoriei româneşti este abandonarea monumentelor istorice. Au românii vocaţia distrugerii a tot ce-i leagă de trecut?

Asistăm la punerea în operă a unui program vizând ştergerea identităţii naţionale a poporului român. În 2013, am participat la lansarea cărţii „Palate din Bucureşti”, de Ion Narcis Dorin, prilej cu care am aflat că, în cei 25 ani de după 1989, s-au demolat mai multe monumente istorice şi de artă decât în 45 de ani de comunism. Guvernanţii, prin aşa-zisa “restitutio in integrum”, au deschis calea unor uriaşe abuzuri, la care s-a asociat din plin şi justiţia. Au fost restituite clădiri istorice – care făceau parte din patrimoniul naţional – pe care proprietarii (mulţi dintre ei obţinând decizii judecătoreşti pe baza unor acte false) le-au demolat, pentru a face loc unor clădiri “moderne”, din beton şi sticlă. Evident că asemenea acte au avut loc cu implicarea Ministerului Culturii – care, culmea, se mai numeşte şi al Patrimoniului -, care are obligaţia de a păstra monumentele istorice şi de artă, precum şi cu ajutorul primăriilor, care au dat avize de demolare. După 1989, s-a mai înregistrat un fenomen curios, girat de guvernanţii de la Bucureşti: renovarea pe banii statului a unor clădiri monumente istorice şi apoi restituirea lor către proprietari, reali sau fictivi. Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, prevedea că bunurile care până la acea dată au aparţiunut statului maghiar treceau de drept în proprietatea statului român. Nesocotind acest Tratat, guvernele şi justiţia română au restituit multe clădiri unor etnici maghiari, după ce, prin grija miniştrilor Culturii (lideri ai UDMR), acestea au fost refăcute şi renovate cu bani grei de la bugetul statului român. Toate acestea, în timp ce numeroase castele, cazinouri, palate, cule româneşti au fost lăsate în paragină. Nici măcar în “Anul Brâncoveanu” (2014) nu s-au acordat fondurile necesare pentru refacerea unor biserici şi palate construite de marele domnitor.

„Realizarea unui grup statuar, care să fie dezvelit la Alba Iulia, cu prilejul centenarului Marii Uniri, ar trebui să constituie un obiectiv esenţial al guvernanţilor”

Majoritatea oraşelor din Transilvania nu au statui, busturi şi alte monumente construite în ultimii 25 de ani. Dacă n-ar fi cele ridicate în perioada interbelică şi chiar în anii comunismului, pieţele ar fi dominate doar de eroii altora. Nu au găsit autorităţile postdecembriste figuri eroice în istoria românilor?

Pe întreg teritoriul Transilvaniei s-au instalat zeci de busturi şi alte monumente prin care sunt omagiaţi diverşi lideri maghiari. Între aceştia, şi un criminal de război, ucigaş de români, Albert Wass, omagiat la Odorheiul Secuiesc. De altfel, liderii UDMR nu s-au disociat niciodată de politica horthystă, nici de liderii lor comunişti. Cu complicitatea guvernanţilor români, în judeţele Harghita şi Covasna s-a constituit “de facto” un “ţinut secuiesc”, în care aplicarea legilor României este facultativă. În ultimii ani se acţionează intens pentru legalizarea acestuia şi constituirea unei enclave teritoriale pe criterii etnice. Confruntându-se cu această realitate, prefectul de Harghita a contestat în instanţă mai multe hotărâri ale consiliilor locale din judeţ, privind autonomia “ţinutului secuiesc”, deoarece încălcau Constituţia, care prevede că România este stat naţional unitar. Guvernul Ponta nu numai că nu a acţionat pentru impunerea legalităţii, ci l-a destituit, în august 2014, pe prefectul român, înlocuindu-l cu un prefect maghiar, susţinut de UDMR. Am fost recent în cele două judeţe şi am avut senzaţia că mă aflu în Ungaria. Presa, televiziunea, radioul, carţile din librării, toate făceau propagangă revizionistă ungurească. Nu numai în magazine, dar şi la chioşcurile de pe trotuar, se vând hărţi, vase, tricouri cu Ungaria Mare, în care Transilvania este parte a acesteia. Românii de aici sunt trataţi ca străini şi presaţi să plece cât mai repede şi cât mai departe. În acest timp, oficialităţile de la Bucureşti dau asigurări românilor că totul este în regulă, să nu se îngrijoreze, deoarece totul nu este decât o propagandă a “extremiştilor români”.

În curând, vom aniversa 100 de ani de la Marea Unire. La Alba Iulia nu există încă un monument dedicat acestui eveniment. Mai este timp pentru construcţia unui grup statuar sau a unei alei dedicate „măreţelor umbre” de la 1918?

Realizarea unui grup statuar, care să fie dezvelit la Alba Iulia cu prilejul centenarului Marii Uniri, ar trebui să constituie un obiectiv esenţial al guvernanţilor. Personal cred că un asemenea monument ar putea fi amplasat pe platoul din faţa Catedralei Încoronării. Şi în Bucureşti ar trebui să existe un astfel de monument, eventual în Piaţa Unirii. Asemenea opere necesită timp de gândire şi de execuţie, iar 2018 “bate la uşă”. Ministerul Culturii ar trebui să lanseze concursul, pentru a nu intra în criză de timp, dacă se doreşte cu adevărat inaugurarea unor asemenea monumente. Desigur, poate fi realizat şi un “rond special” – de felul celui aflat pe Câmpia Libertăţii de la Blaj sau în faţa Mausoleului de la Mărăşeşti. Idei pot fi multe, important este ca guvernul să ia iniţiativa şi să asigure susţinerea financiară.

„Vreau ca istoria naţională să-şi capete locul cuvenit în şcoală, în societatea românească în general, pentru ca românii să fie mândri de trecutul lor, aşa cum sunt toate popoarele civilizate din lume”

Cum integrarea europeană este un fenomen istoric în curs, vă rog să comentaţi afirmaţia recentă a preşedintelui Johannis, care a spus că doreşte o „integrare completă” a României în UE. Să fie aici o trimitere la linia conservatoare, de pierdere a identităţii naţionale, promovate de Bruxelles?

În opinia mea, cei mai mulţi dintre politicienii români nu au înţeles ce înseamnă integrarea europeană. Slugarnici şi lipsiţi de coloană vertebrală, aceştia nu au negociat cu adevărat aderarea României la Uniunea Europeană, ci au acceptat tot ce li s-a cerut, pentru a demonstra că sunt “democraţi” şi deschişi spre “economia de piaţă”. Aceasta este principala explicaţie a faptului că, după aderare, România nu numai că nu şi-a consolidat statutul internaţional, dar a devenit o ţară fără o politică naţională, preocupată doar “să facă frumos” în faţa Bruxelles-ului. De aici şi un anumit dispreţ pentru România, care nu este tratată ca un membru cu drepturi depline, ci ca unul care nu merită să stea decât în colţul mesei şi să i se aducă mereu reproşuri. În consecinţă, eu înţeleg declaraţia recentă a preşedintelui României ca o hotărâre de a se înceta cu această atitudine faţă de ţara noastră şi de a fi tratată ca un stat care este pe deplin integrat în Uniunea Europeană. Eu nu înţeleg, prin Europa unită, un continent uniform, croit după un model al teoreticienilor de laborator sau impus de statele puternice şi mari. Eu doresc o Europă armonioasă, în care fiecare ţară vine cu propriile sale valori, o Europă a civilizaţiilor, a cetăţenilor egali în drepturi şi în obligaţii. În acea Europă, România îşi va avea locul meritat, prin mărimea teritoriului şi resursele naturale, prin populaţia ei inteligentă şi creativă, prin zestrea intelectuală şi trecutul său milenar. Cu condiţia ca liderii politici să scape de complexul de inferioritate de care sunt dominaţi în faţa “celor mari”, să acţioneze cu hotărâre pentru progresul ţării lor şi pentru o propagandă activă pe plan internaţional. Vreau ca istoria naţională să-şi capete locul cuvenit în şcoală, în mass-media, în societatea românească în general, pentru ca românii să fie mândri de trecutul lor, aşa cum sunt toate popoarele civilizate din lume. Atunci denigratorii de profesie, precum cei menţionaţi mai sus, nu vor mai avea succes şi nici credibilitate, vor deveni nişte epave jalnice într-o lume care-i cunoaşte cu adevărat pe români şi-i respectă aşa cum se cuvine.Am studiat programul TV publicat vineri 16 ianuarie 2015 şi am constatat că la TVR istoria românilor beneficiază de “5 minute de istorie” pe programul 2 (excelenta emisiune realizată de Adrian Cioroianu), în timp ce “Cultura minorităţilor” are câte o jumătate de oră în cinci zile din săptămână, pe acelaşi program. Partea “leului” revine emisiunilor ”Maghiarii de pe unu” (TVR 1) şi “Maghiarii de pe doi” (TVR 2), câte o oră şi jumătate de fiecare, trei zile pe săptămână. Şi se zice că TVR este “televiziune naţională!”.

Prof dr Ioan Scurtu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s