Supunerea Romaniei, pas cu pas, de marile puteri globaliste ale planetei

11025778_607296242735518_5631252920094332295_n

Adolf lutheranul

Ce-i drept, aproape că a rămas „mutulică”! Dar nu mai mormăie, de la o propoziţie la alta, ci vorbeşte mai apăsat şi mai pregnant, cu fraze deja aproape la fel de lungi ca în limba lui Schiller! Şi abia acum pare că îl putem citi cu adevărat: nu, nu e scurt la vorbă (poate la cea românească, pînă mai ieri, da!), ci tot mai concis!

Concis nu dintr-o preţiozitate confuciană, ci pentru a sublinia felul personal de a pune punctul pe „i”. Vorbind, nu puţin, cum părea, ci scurt şi rece. Pînă mai ieri, cu acel zîmbet superior ce părea doar nefericit ales. Dar care acum începe să semene cu amprenta lăsată de urmele unei ironii (a soartei, dar tot pentru noi!) a altui poftitor de puteri depline. Da, „mutulică” vrea nu să rupă gura tîrgului, uimindu-ne ce multe înţelesuri pune în vorbele-i puţine, ci să ne bată dunga unor rostiri decisive prin tîrgul acesta în care încă mai sîntem şi noi. Şi începe să-şi aşeze argaţii potriviţi.

Preluaţi din moştenirea de la Grivco, şi nu ar fi mare bai, pentru că erau şi printre aceia valori, dar şi pe cei cu pregătire „Magna cum Söröş”! Klaus ne plezneşte peste faţa noastră încă prea ospitalier şi cumsecade de primitoare cu „urmaşul” ocîrmuirii nemţeşti, cu o palmă groasă românească. Mult mai grea decît aceea pe care ne-o mai trîntea Traian Băsescu în exercitarea rolului său de „preşedinte-jucător”. Căci, dacă de la Traian o încasam ca victime colaterale, efect al undei care avea drept ţintă instituţiile statului, de la Klaus ne-o luăm „bine făcut”, cu direcţie precisă. Iar preşedintele nu îşi va struni elanul lucrului bine făcut pentru cei ce l-au pus acolo! (Aproape ca la revoluţie: noi am făcut-o, dar nu a fost a noastră.

Klaus începe nu doar să (ne) dezamăgească! Începe să facă dovada lucrului bine făcut pentru oricine altcineva, dar nu pentru noi. Cum ar fi propunerea unui bursier Söröş pentru şefia SRI. Care nu va mai fi „accidentală”, dacă va merge în oglindă cu propunerea lui MRU pentru şefia SIE. Al acelui „Mihai liniuţă”, care îi zicea în draci pe ungureşte în campania electorală! Dar atunci să-l pună pe MRU şef la protocol, nu la SIE! Aşadar, un buriser Söröş în fruntea SRI, un personaj fără scrupule la SIE, un agent străin în fruntea Senatului… Şi vorba de pe urmă a acelui Moromete care se uită lung la votul din ziua în care a votat cu inima: ţara-i aproape gătată… Desigur, Klaus Iohannis ne poate face dovada că nu-i place nici protocolul excesiv, nici vita de kobe nu are ce să caute în meniurile consilierilor, nici aceştia nu au ce să caute în fruntea SIE, şi nici bursierii Söröş în cea a SRI (or, poate, trebuie grabnic şterse dosarele SRI despre activitatea „söröşiană” în România?!). Poate face oricînd această dovadă! Şi atunci vom putea trăi şi noi, alături de el, bucuria imensului (cum pare acum!) mandat pe care îl are în faţă. Să fie el acel Moromete care ne-a lăsat să ne frigem cu supa de buza de sus a veşnicului extaz!

Vizita preşedintelui bulgar a fost prima de care a avut parte Klaus, „acasă”. Iar o primire cu atîtea floricele de ceremonial nu poate să nu te pună pe gînduri. Măcar prin faptul că onorul militar de la Cotroceni a fost aproape ca la ziua noastră naţională! Ba, pare că, dacă pînă mai ieri nu mai era şampanie la Cotroceni, acum curge prea multă! Şi, iată, nici accidentul feisbucist al purtătoarei de vorbe a Cotrocenilor, cînd s-a plîns cît de neospitalier, ca protocol, este palatul Preşedinţiei, nu pare a fi fost accidentul ei. Că doar ea purta vorbele pe care le auzea, poate chiar în nemţeşte, printre reproşurile despre cît de scîrţari sînt românii-opincari cu protocolul conducătorilor lor (aşa că aceştia trebuie să-şi ia singuri cele cuvenite, nu?!).

Luni seară, începînd cu orele 21,30, la Palatul Cotroceni s-a desfăşurat o întîlnire secretă, între Klaus Iohannis şi Alina Gorghiu (pe de o parte) şi Gabriel Oprea şi Eugen Nicolicea (pe de altă parte). Ce s-a negociat? Gabriel Oprea a cerut să fie directorul SIE, la schimb UNPR-ul angajîndu-se să voteze Moţiunea de Cenzură împotriva Guvernului Ponta (după ce îl va părăsi, fireşte, aliindu-se cu PNL şi invocînd, ca de obicei, stabilitatea ţării!) şi să-l voteze pe ageamiul Eduard Hellvig la şefia SRI. Aţi văzut ce simplu? Mereu în barca Puterii. „Banda celor 4“ s-a spart la orele 23.

Marţi seara, imediat cum a aterizat pe Aeroportul Otopeni, după turneul de shopping la Londra şi Madrid, şefa DNA s-a dus, val-vîrtej, la Palatul Cotroceni. O chemase, de urgenţă, Klaus Iohannis. Cei doi au discutat cca. 45 de minute pe tema: să-l audieze, în calitate de suspect, pe Traian Băsescu în legătură cu cele declarate de Gabriel Sandu, despre banii de la Microsoft – sau nu? Concluzia a fost că Salamul de Sibiu trebuie să-i ceară aprobarea lui Harry Giknavorian, care va sosi în România peste cîteva zile. Ce situaţie umilitoare…

 

Ce este un klaus?

Un klaus este politicianul român al viitorului, corespondentul românesc al politicianului ueuropean.

Îl recunoaşteţi uşor. A fost fabricat să fie funcţionar public, să (nu) te asculte zâmbitor din spatele unui ghişeu, să fie impasibil dar politicos în faţa nevoilor tale reale, să fie obedient şi perfecţionist în obedienţa sa, să fie disciplinat, corect şi fără iniţiative.

Klausul nu trebuie să fie inteligent. Ba chiar inteligenţa e periculoasă- duce la, Doamne fereşte!, opinii şi chiar convingeri care pot să nu fie mainstream. E suficient să pară inteligent. Pentru asta trebuie să tacă, să vorbească plat, folosind o limbă de euro-lemn (bine perfecţionată la Bruxelles), bine presărată de lozinci şi crase banalităţi politice.

Trebuie să fie cât mai prezentabil, să stea costumul pe el bine, trebuie să inspire sănătatea aia, sportivă, germanică. De asta nu e o întâmplare că variantele ueuropene ale klausului sunt cam toate germanice (că vorbim de seriosul juncker sau de rompuyul- varianta pentru caricaturi)

Dar klausul este produs românesc, pentru piaţa românească. Este cu nume nemţesc pentru că studii de piaţă au arătat că publicul românesc este înebunit după modelul nemţesc, dar este perfect adaptat drumurilor politice româneşti. Klausul are reflexe perfect dâmboviţene. Bine manevrat, este maestru în băgat cuţitul în spate (a se vedea eficienţa modelului klaus 1 (Iohannis) în lichidarea politică a miticului standard, Crin Antonescu, sau (în colaborare cu varianta pentru femei, klaus gorghiu) în scoaterea de pe carosabil a unui model politic mai…etilic, dar simpatic, ludovicul.

Klausul este supra-doctrinar şi supra-partinic. El funcţionează la fel şi la dreapta, şi la stânga. De asta, în timp, s-a dat directivă europeană ca întreaga clasă politică să fie dominată şi controlată de klauşi. Nu ştiu încă dacă s-a creat şi o procedură de klausificare- reciclarea unor politicieni vechi, băsişti sau iliescişti, că deh! ecologismul este parte importantă a doctrinei europene.

Toate prognozele ne arată că se doreşte ca acest model să umple clasa noastră politică. Are toate standardele UE şi, pe de altă parte autoturismele politice mai vechi sunt deja scoase prin programul DNrAbla din circuit.

Sursa articol : bogdanduca.wordpress.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s