Noua Ordine Mondială și analfabetismul IT

Beast-Tech-and-the-Coming-New-World-Order

Sunt ferm convins de două lucruri :

1. Noua Ordine Mondială va avea la bază Internetul și tehnologiile informației.

2. Cei care nu vor avea minime cunoștinte în domeniul tehnologiei informației și chiar al programării,vor fi echivalentul analfabeților de azi.

Observ în rândul multora un optimism imbecil în ceea ce privește libertatea pe care ne-o oferă Internetul și tehnologia informației. Toată lumea are sau dorește să aibă un PC,un laptop,o tabletă,un smartphone,toată lumea „se dă pe net“ , la metrou e plin de oameni de toate vârstele și toate sexele,care freacă de zor ecrane tactile,cu căștile adânc înfipte în urechi și există un sentiment general de euforie și de mândrie,insuflat de gadgeturi „cool“ și tehnologii tot mai sofisticate de comunicare și socializare virtuală.

Ultima aberație pe care am auzit-o este aceea creării guvernului online,un fel de democrație pe Internet,unde oamenii propun și votează legi,aleg politicieni și funcționari publici,participă activ la viața societății și conducerea țării,direct de pe Internet,printr-un sistem creat și administrat de nu-se-știe-cine.

Tot ce v-am spus până acum sunt pure naivități și aberații dintr-un motiv cât se poate de simplu – cred că cel puțin 99 la sută din cei care folosesc Internetul și tehnologia informației sunt practic analfabeți în domeniul IT. Mai exact,habar nu au cum sunt alcătuite și cum funcționează dispozitivele pe care le folosesc,cum apar pe ecran ferestrele,textele,imaginile,clipurile video,câmpurile de introducere a datelor,linkurile și butonașele pe care ei dai „click“ sau mai nou „tap“ toată ziua,nu știu ce este o rețea și cum funcționează.nu știu ce este un protocol de transmisie de date,cum se împachetează și cum se distribuie informația pe Internet,ce sunt serviciile web,ce este un sistem de autentificare/securizare a datelor trimise/primite de utilizator,ce este un client/server și cum funcționează tehnologia client-server și aplicațiile distribuite și aș putea continua așa până mâine,fără să epuizez lista!

Oare câți dintre internauți știu că programul lor preferat de navigare pe Internet,cu care ei intră pe Facebook,Google sau Twitter se numește browser și este un program de tip client,care folosește în principiu protocolul web HTTP/HTTPS pentru afișarea documentelor?

Câți știu ce este un cookie și ce rol are el,un tracker web,un webbot,măcar cum se numesc cei mai populari algoritmi în baza cărora se criptează parolele folosite de utilizatori sau de aplicațiile de pe un server?

Dacă se va instaura mult trâmbițata Noua Ordine Mondială și vom avea o societate controlată total prin intermediul tehnologiei și Internetului,cine vor fi stăpânii și magicienii și cine vor fi sclavii ignoranți și manipulați? Evident stăpânii vor fi cei care au creat NOM,cei care dețin puterea financiară și care vor fi proprietarii tehnologiilor informaționale tot mai sofisticate,iar magicienii,cei care vor controla sistemul de dominație globală vor fi experții IT,adică cei care creează,înțeleg și folosesc aceste tehnologii.

Magicianul IT va avea acces la banii tăi,la informațiile tale private,va ști ce preferințe ai,ce program ai,unde te afli,cu cine relaționezi. Toate acestea fără ca tu,utilizatorule ignorant,să îți dai seama de acest fapt!

Expertul IT îți va spune că informațiile,banii tăi,comunicările tale online,tranzacțiile pe care le realizezi sunt în siguranță,pentru că folosești tehnologii de ultima oră,dar cum vei putea să verifici acest lucru,dacă habar nu ai cum funcționează toate aceste tehnologii?

De aceea,cred că în viitor va fi o mare epidemie de analfabetism IT și analfabetul IT va avea aceeași soartă ca un analfabet clasic de azi,adică o persoană care nu știe să scrie și să citească și care,spre exemplu,se duce la notariat să încheie un contract de vânzare-cumpărare cu un interlop.

Sursa articol și autor : dantanasescu.ro

Lasă un comentariu