Coaching-ul sau manipularea conştientă

karpman2

(„Vino la noi că poate îţi satisfacem nevoile”, „boul flămând merge după carul cu fân” – Ana Pauker)

Unii dintre noi au auzit de Coaching, alţii chiar au făcut training-uri în aşa ceva, dar asta nu înseamnă că ştiu exact ce e coachingul. La suprafaţă este o metodă de eficientizare a lucrului cu grupurile de oameni.
A fost dezvoltat pe bazele Analizei Tranzacţionale, nu în scopul dezvoltării personale a individului ci în scopul manipulării personalului din firme. De aceea managerii şi nu angajaţii obişnuiţi fac cursuri de Coaching.

În continuare voi prezenta Coachingul ca pe un joc psihologic pe care îl voi numi „manipulatorul” şi voi argumenta că aşa e. Iar argumentaţia are la bază constatarea în realitate. Şi aşa cum am mai spus pe acest site, ceea ce se poate constata în realitate, e de necontestat. Ce nu se confirmă în realitate, evident că e fals.

Poţi să exersezi Coaching-ul pe orice persoană, nu trebuie să fi manager într-o firma, sau neapărat CEO.

Teza jocului

Jocul manipulării are la bază depistarea dependenţelor unei persoane (nevoilor emoţionale, materiale, morale, sexuale, nevoi de care ea nu e conştientă). Apoi să te prefaci că i le satisfaci, intr-o anumită măsură (de obicei la minimum) cu o condiţie, ca tu să ai maximum de beneficiu din ceea ce va presta pentru tine persoana păcălită în schimbul a ceea ce tu te prefaci că oferi (de exemplu într-o firmă, ceea ce oferi tu ca patron este salariul minim posibil astfel ca angajatul să nu plece prea repede). Deci pe scurt jocul cuprinde următoarele etape:

1. Să depistezi nevoile angajatului: „vino la noi, şi sigur (sigur e de fapt ‘poate’ şi în final, ‘puţin probabil’) îţi vom satisface nevoile” – mesajul subliminal al angajatorului către angajat.<puţin probabil=””>

2. Să le satisfaci la minimum astfel ca el să nu plece prea repede.

3. Să amâni încheierea unui contract de muncă cât mai mult timp posibil (pentru că şi dacă va pleca, există oricând alţii disponibili, mai ales în marile oraşe).

4. Să asiguri la locul de muncă condiţii atractive (toaletă modernă, curată, apă la automat pe hol, automat de cafea, muzică non-stop în surdină susurând din difuzoarele încastrate în plafon, curăţenie şi igienă, aer condiţionat)

5. Relaţionare destinsă şef – angajat în aşa fel încât angajatul să aibă sentimentul că tot ceea ce face e din proprie iniţiativă, ex.: „Crezi că ai putea să faci asta până în data cutare?”, sau „Avem nevoie urgentă de acest proiect altfel vom fi amendaţi, crezi că ai putea să ne ajuţi? Dacă da aştept un reply pe e-mail” etc.

Unde e păcăleala? Salariul e principala păcăleală. Dacă nu-ţi permite o chirie decentă, sau un credit pentru casă, maşină, vei stagna. Nu îţi vei permite bucurii reale, nu vei avea familie, bani de concediu, hobby-uri, vei fi doar un sclav. Condiţiile de muncă sunt altă păcăleală, care îţi creează sentimentul de securitate emoţională, „e bine aici, voi rămâne cât mai mult timp, pentru că e mai bine ca la mama şi la tata acasă, iată, firma e un Părinte bun”. Alte „păcăleli”: managerul expat îşi face rondul printre muncitorii multinaţionalei spunandu-le „gândiţi pozitiv” (deşi aceşti muncitori se află în postura în care se aflau unii deţinuţi ai lagărelor de exterminare naziste care se auto-motivau astfel: „trebuie să trăiesc ca să pot povesti ce a fost aici” sau „mi-au ucis copiii, dar eu sunt destul de tânără ca să fac alţii, nu mă voi sinucide ci voi spera să scap vie de aici”).

Imaginaţi-vă că un manager expat, cu funcţie înaltă, ar spune angajaţilor inferiori lui (tot manageri, dar mai mult cu titulatura decât cu privilegiile): „dacă vouă vă merge bine, o să-mi meargă şi mie bine, deci dacă voi sunteţi naivi şi munciţi (cât) mai mult pentru firmă (adică pentru mine), eu o să câştig mai mult, dar şi voi veţi câştiga mai mult, însă nici pe departe cât voi câştiga eu” (cunoaştem cazuri când unii s-au sinucis prin muncă). Acum, desigur, responsabilităţile diferă, prin urmare şi recompensele. În final „egalitatea” se reduce la „dacă ţie ţi-e bine, mie o să-mi fie şi mai bine”). Actualmente lagărele de concentrare naziste se numesc companii, multinaţionale, etc. iar gardienii acestor lagăre sunt expaţii (managerii fără frontiere). După WWII, mai ales anglo-saxonii, evreii, au învăţat să îşi facă propriile „lagăre de concentrare” într-un mod acceptat social, după modelul trasat de antisemitul Henry Ford (munca la bandă).

Problema e cât de mult dau oamenilor şi cât de mult îşi opresc lor din profit astfel încât sistemul bancar să nu se blocheze, pentru că „sclavii” trebuie… TOTUŞI… să-şi poată plăti ratele bancare.

Personajele jocului: „manipulatorul”

1. Firma, joacă pentru tine rolul de Părinte adoptiv.

2. Tu, joci rolul de copil de suflet al firmei, când are nevoie de tine, te înfiază temporar, când nu mai are, te goneşte afară din casă.

3. Vrăjitorul din Oz, sau CEO, cel pe care rar îl vezi la faţă. CEO înseamnă „Chief executive officer” dar în limbajul marţian al lui Eric Berne, poate însemna Curvar – Elitist – Oral. Pentru că după ce ajunge CEO cu un venit minim de 50 – 100 de mii de euro lunar, cel mai probabil va divorţa, se va muta într-un penthouse cu o parteneră suplă alături iar pe peretele din faţa patului angajaţii firmei îi vor monta o plasmă cu diagonala de câţiva metri. Nu că s-ar uita prea mult la plasmă, ocupat fiind cu afacerile şi excursiile exotice, dar mărimea şi calitatea contează pentru el.

4. Femeile manager. Deşi au vârsta de 35 – 40 de ani, sunt încă suple şi se îngrijesc de tenul Vrajitorului din Oz (când îl loveşte acneea de stress), sau de leacurile lui de slăbit dacă e obez. Aceste femei, nu sunt conştiente că nu mai au nici o şansă (erotică) la Vrăjitorul din Oz şi se comportă cu el matern. Totuşi pentru că nu asta îşi doresc, compensează în diverse moduri, îşi pun copilaşii la avatarul din messenger, fumează 3 pachete de Parliament pe zi şi evident ele sunt cele care fac direct jocul manipulării cu angajaţii de rând (jocul dintre Părintele adoptiv şi angajatul copil de suflet al firmei). Sincer, sunt surprins cât de multe femei manager de rang inferior sunt în România.

Cam în toate posturile de pe acest site a fost vorba de manipularea inconştientă (jocurile psihologice, în care ambii participanţi la joc rămân confuzi după comutarea finală în triunghiul dramatic al lui Karpman). Fie că e vorba de manipulare conştientă sau inconştientă, ea are la bază acelaşi mecanism, specularea dependenţelor celuilalt, dependenţe de care acesta nu e conştient. De asemenea manipulatorul poate alege când să înceteze jocul manipulării şi să-l lase cu ochii în soare pe manipulat. În manipularea conştientă, singurul care rămâne confuz în urma jocului e manipulatul.

Alte exemple de Coaching sunt Cocalarul şi piţipoanca, politicianul şi alegătorul, soţul infidel şi amanta. Toate au la bază manipularea prin exploatarea dependenţelor. El, dependenţe sexuale, emoţionale. Ea, dependenţă de bani, trai bun, condiţii optime, fără lucru. Cine sunt manipulaţii? Sunt cei care au fost copii neiubiţi. Copiii iubiţi (necondiționat, căci dragostea nu poate fi decât necondiționată) cu greu pot fi minţiţi sau manipulaţi, escrocați. Lipsa iubirii produce pseodudebilitate mintală, care nu se deosebeşte cu nimic de cea structurală (dobândită genetic), şi ce e mai rău e că cel care a dezvoltat-o nu e conştient de ea. Şi tocmai acest lucru este exploatat de manipulatori, care sunt foşti copii iubiţi de părinţi, dar cărora nu le-au fost trasate limite (nu li s-a spus să ţină seama de ceilalţi, de toţi, ci să-şi formeze un perimetru – CLANUL – unde să se comporte OK, iar în rest să sfâşie cu zâmbetul pe buze).

Antiteza jocului: să nu te plafonezi, să avansezi profesional, să nu te laşi înfiat sau cumpărat de „vrajitorii din Oz”; o antiteză bună a fost emigrarea (dar nu va mai fi), fără să mai revii înapoi cu maşina adusă cargo pentru că în oraşul unde te-ai stabilit acum cam toţi au o maşină ca a ta. Importantă e calitatea oamenilor cu care relaţionezi, nu ceea ce posezi. Dar dacă nu poţi mai mult de atât? Dacă ăsta e potenţialul tău, să fii copilul de suflet al firmelor? Ei bine, atunci să nu invidiezi. Pentru că invidia duce la nebunie, spune psihanalista Melanie Klein. Dar la fel spune şi decalogul biblic: „Să nu râvneşti la…etc. etc.”

Metaforic vorbind, Coachingul înseamnă a da putere totală în mâna „diavolului” sau „diavolul se preface într-un înger de lumină” dar în realitate se îmbracă de la pradă (Devil wears Prada). Cei înteligenţi şi pricepuţi îl vor recunoaşte, dar cei naivi vor fi amăgiţi la nesfârşit.

Sunt unii care învaţă AT şi Coaching cu scopul inconştient de a manipula sau de a-şi perfecţiona tehnicile de manipulare pentru a obţine maximum de beneficiu material pentru că, nu-i aşa, aici e totul, acum ori niciodată! There`s no God! Iată de ce există şi unii care după ce au făcut AT şi Coaching dar nu şi-au putut depăşi condiţia de victimă, s-au gândit serios la sinucidere. Iar asta e tot o amagire.

În manipularea conştientă, tranzacţiile sunt în duplex sau în triplex (implică toate cele 3 stări ale eului, Parinte, Adult, Copil), vezi Eric Berne – Jocurile Adulţilor, pag. 26. În manipularea inconştientă, tranzacţiile sunt mai totdeauna simple (de la Parinte la Copil sau de la Copil la Copil). De aceea cei care manipulează inconştient nu au succes decât la persoane naive, la imaturi, sau la copii. Pe cand versaţii pot manipula şi adulţi. Versaţii pot sta în espectativă, ca un păianjen cu plasa întinsă, şi de cele mai multe ori te duci tu la ei, nu vin ei la tine. Şi te vei duce funcţie de nevoile inconştiente pe care le ai. Şi vei crede că ţi le satisfaci. Dar s-ar putea să nu ţi le satisfaci deloc sau doar parţial şi pe o perioadă determinată pe care nu tu o decizi, pentru că nu ai cum, venind din poziţia de dependenţă.

Învăţând analiza tranzacţională, constaţi că oamenii sunt nişte marionete, fac mereu acelaşi lucru (scriptul – scenariul de viaţă) aşteptând rezultate diferite, şi culmea e că cu cât rezultatele întârzie să apară, cu atât omul aflat în script face mai intens ceea ce prevede scriptul lui să facă, accelerându-şi căderea şi obţinerea beneficiului negativ al scriptului. În Coaching, înveţi că oamenii sunt nişte „jigodii”, şi atunci, „dă-i jigodiei (puţin din ceea) ce vrea, şi opreşte-ţi ţie mult din ceea ce doreşti şi astfel o vreme „jigodia” inconştientă sau fără alternative pe moment s-ar putea să-ţi lingă tălpile”. De aceea unii oameni schimbă des stăpânul (firma), ca să scape de sentimentul de „jigodie”. Schimbarea fără avansare ierarhică nu necesită prea multă muncă intelectuală, nici diplome în plus, nici „atenţii” unde trebuie. Grea e policalificarea (obţinerea de competenţe). Succesul autentic depinde de talent (aptitudini), competenţă (experienta) şi organizare.

Concluzie: Există alternativă? S-a încercat una, socialismul-comunismul, cu rezultate dezastruoase. Nu a mers. Cine reglează abuzurile angajatorilor? Marile firme au propriul sindicat. E eficient? Parţial doar. De exemplu firmele multinaţionale din Romania au şi în prezent ture de lucru de 12 ore. Pentru că populaţia din oraşe nu mai acceptă sclavia pentru 200 euro lunar, aceste firme multinaţionale au înfiinţat rute de transport pentru a-şi aduce angajaţii de la sate, comune şi orăşelele învecinate (pentru că fabricile sunt construite în marile oraşe ale României). Totuşi, în prezent, deja unele multinaţionale îşi mută facilităţile mai la Est (Rep. Moldova, sau alte republici din fosta URSS). Ce vor face angajaţii noştri când vor pleca „exploatatorii” având în vedere că noi nu avem propriile noastre firme şi propriii noştri „exploatatori”? Migrarea după locul de muncă nu o văd posibilă în România. Asta a fost la începuturi în SUA. Acum deja teritoriul României e peste tot saturat cu populaţie. În 4 săptămâni o multinaţională îşi poate instala liniile de producţie şi în alte 4 săptămâni le poate muta în altă locaţie unde există deja populaţie neangajată. E rău cu răul, dar mai rău fără rău. România nu are încă propriii ei capitalişti şi propriile produse creaţie pur românească (Loganul e al francezilor de la Renault, oricând pot pleca cu licenţă cu tot). Dar, aşa cum spunea un expat, „gândiţi pozitiv”, sper că şi în România vor apărea produse autohtone care să aibă greutate în balanţa comercială import-export. Dar şi dacă noi am avea aşa ceva, în era globalizării, un industriaş autohton nu e şi patriot, oricând se poate muta cu producţia la vecini. Aşadar, care e punctul de sprijin? Pe cine te poţi baza? Un individ se poate baza doar pe el însuşi la modul real. Pensia de bătrâneţe va ţine curând tot de multinaţionale bancare. Va fi o singură ţară în esenţă (New World Order, New Age, o singură limbă, cultură, şi o credinţă religioasă unificată care va cuprinde toate religiile, exact cum a fost iniţial în Babilonul lui Nimrod, istoria e simetrică). Asta e globalizarea capitalului.

Deocamdată, real problema este reglată prin concurenţa între firme, „hai la mine că-ţi dau mai mult la salar”. Dacă nu ar fi această concurenţă, s-ar ajunge rapid la abuzurile pe care le-am trăit cu toţii în socialism, când exista o singură mare firmă, Statul (de pomană), socialismul fiind capitalsimul de stat. Acum, în România există un mare dezechilibru între numărul bugetarilor + pensionarilor + persoanele cu handicap + şomeri şi cei din economia privată care trebuie să susţină totul (mare parte din profit este expatriat prin firmele offshore din paradisurile fiscale, iar tva-ul vine la stat în special din salamul cu faină cumpărat de sărăcime, pemtru că bogaţii îşi cumpara direct din Andorra, Luxemburg, etc.). Deocamdată buboiul e finanţat de FMI, Banca Mondială/Europeană. Dar asta nu va dura la infinit. Treptat, treptat, mare parte din bugetari vor trebui integraţi odată şi odată în capitalism. Dacă nu, statul român va intra în incapacitate de plată, faliment (se spune că în decurs de 10 ani). O altă speranţă ar fi invazia muncitorilor asiatici. Să sperăm că patronii români vor avea ce să le ofere de lucru şi de asemenea cu ce să-i plătească.

Sursa: http://magazia-de-articole.site11.com/articole/71/coaching-ul-sau-manipularea-constienta.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s