Acoperiții contraatacă

10898102_773223659431950_8347787845893184483_n  Tocmai am fost prezentat la B1 tv ca un soi de vârf de lance al unei mişcări anti-NATO şi, dacă pe vremea lui Băsescu eram pontist-varanist, acum sunt putinist. Mentalitatea de tranşee este aceeaşi: nu poţi fi neutru sau să vii cu o critică de pe poziţii naţionale, fiindcă pentru propagandişti te situezi în tabăra adversă, a „duşmanului”.

De asemenea, mentalitatea obedientă face ca să fii obligat sa exiști în lume prin alții: prin americani, prin ruși, prin UE, prin oricine altcineva, nu prin ceea ce ești; weltanschauung-ul tău (concepția despre lume) este al celui pe care trebuie să-l slujești.


Să devoalăm metodele. La emisiunea în cauză a fost amestecată, în mod perfid, dorinţa mea ca România să nu fie implicată într-un conflict armat previzibil în Ucraina cu mişcările anti-frack (împotriva gazelor de şist), care sunt considerate de neoliberalii români un război împotriva „suveranităţii politice a României”, război finanţat, ca şi mişcările verzi din timpul Războiului Rece, de sovietici.

Acum, mişcările anti-fracking sunt susţinute de „Putin” – prin el înţelegându-se o prelungire a regimului sovietic –, care nu vrea o Românie independentă energetic, ci depinzând de Rusia. Dacă nu ar fi manipulatori, aş zice că sunt naiv-simpatici: deşi România îşi acoperă, în bună măsură, producţia de petrol şi gaze, noi am avut, de când a fost privatizat PETROM, printre cele mai mari preţuri la benzină din Europa, mai mari decât cele din state care NU AU EXPLOATĂRI PETROLIERE, ca Bulgaria sau Grecia.

Profiturile de miliarde de euro au plecat din ţară spre sediul central al OMV de la Viena, proprietarul câmpurilor petrolifere si a exploatărilor din ţara noastră. Însă OMV o plăteşte pentru „servicii medicale” pe soţia lui MRU, şefului SIE de atunci, cu 7000 de euro pe lună, aceasta acumulând în doi ani 170.000 de euro, conform propriei declaraţii de avere. Capitalism şi/pe pâine pentru ei, nu pentru plebe.


Deci, cum se procedează? Se iau citate din articolele mele „subversive”, publice de altfel, în care condamn belicoșenia tâmpă a unor manipulatori din presă și din lumea politică, se pun poze de la marşurile anti-RMGC în care publicul vede lozincile anti-capitaliste ale anarhiştilor (uşor de verificat, întrucât ei scriu pe pânză neagră cu alb) şi este decretată „starea de urgenţă”! Putin şi Dughin îşi activează oamenii din România împotriva capitalismului susţinut de NATO!


Ca o paranteză – o repet a nu ştiu câta oară pentru că sunt mulţi care nu au participat şi cred tot felul de aiureli –, la marşuri găseai tot ce îţi doreşti (şi ce nu îţi doreşti): anarho-marxişti (cei cu bannerele negre), socialişti, conservatori, neolegionari, corporatişti, studenţi, intelectuali şi oameni simpli, neafiliaţi politic în cea mai mare parte. Tema gazelor de şist este una atacată de diverşi oameni, inclusiv pe facebook – care are şi el acoperiţii lui, se vede foarte clar. Ei reiterează aceeaşi idee, și anume că aceia care se opun sunt plătiţi de ruşi.

S-au zbătut mulţi să demonstreze asta, preoţii din zonă au fost supuşi, laolaltă cu BOR în general, unui atac media teribil care ar fi trebuit să arate conexiunile ortodoxiei cu „ţarul Puţin” şi politica sa asupritoare. Site-ul extremist „În linie dreapta”, girat de V. Tismăneanu, s-a remarcat mereu prin poziţia net anti-ortodoxă şi prin implicarea în campaniile împotriva Bisericii Ortodoxe. Nu au scăpat nici de data aceasta ocazia de a se remarca în „lupta” pentru propășirea Chevron în România, cu sprijinul bastoanelor Jandarmeriei. Au avut şi în emisiunea în discuție un reprezentant în studio. Întrebarea mea este următoarea: este atât de puternic Putin încât să-şi permită interzicerea, care a avut loc de curând, a fracturării hidraulice în statul New York, stat a cărui mărime este de aproape 2/3 din România? Dar în Franţa, unde fracking-ul este interzis prin lege şi se aplică pedeapsa cu închisoarea?


Ce m-a amuzat însă la realizator şi la invitaţi a fost faptul că au considerat atacul meu la „oligarhia corporatist-bancară”, care doreşte extinderea „pieţei libere” în Ucraina şi Rusia prin forța armelor, ca pe un atac la…CAPITALISM. Pe principiul „dai în Soros, dai în fabrici şi uzine”! Aceasta cu toate că eu citam un interviu din presa internațională dat de oligarhul cu ONG-uri care sapa ca niște cârtițe la rădăcina Tradiției și își dorește desființarea statelor, transformat în apologetul războiului împotriva Rusiei, „deoarece reprezintă de pe acum modelul unei societăți post-democratice care zguduie valorile fondatoare ale Europei, mizând pe naționalism. (…) Țarism versus democrație. Renașterea „Sfintei Rusia”.

Ca fost om de televiziune, care a lucrat întâmplător tot la B1 tv unde am avut şi o emisiune de spiritualitate, desfid modul în care se înţelege să se facă presă în emisiunea la care am făcut referire. Trei invitaţi şi un „moderator” (sic!) se întrec în a demonstra „vinovăţia” celor care gândesc „altfel” decât mainstream-ul, ca într-o şedinţă de demascare bolşevică, cu metodele manipulatoare evidente. Să asculţi şi opinia celuilalt este deja un exerciţiu democratic pe care nu l-au deprins încă, însă este o chestiune de minimă deontologie profesională pe care „băieţii” o calcă în picioare nici măcar în mod „acoperit”, ci la vedere, fără nicio jenă.


Pentru ca tot suntem in Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, înaintea Marelui Post al Paștilor, sa ne reamintim ce se ascultă la Triod: “O, ce ceas va fi atunci, şi ce zi înfricoşătoare, când va şedea Judecătorul pe scaunul cel înfricoșător! Cărţile se vor deschide, şi faptele se vor vădi, şi cele ascunse ale întunericului se vor arăta…”

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Sursa : Iulian Capsali

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s