Stop insultelor şi jignirilor aduse creştinilor ortodocşi din România !

România-ortodox-nationalistă-Sfinții-închisorilor

Înfiinţată în anul 2010, organizaţia neguvernamentală ,,Asociaţia Secular Umanistă din România’’, pe scurt ASUR, a dovedit de-a lungul celor patru ani de existenţă că principalul scop (nedeclarat oficial) al acesteia nu este altul decât acela de a se împotrivi religiei ortodoxe – majoritare în România – şi implicit tuturor valorilor creştine, nu de puţine ori apelând la dezinformare, manipulare, insulte, blasfemie, sfidând legile ţării aflate în vigoare, dar şi sentimentele religioase a 86,5% dintre românii ortodocşi.

Reamintim că încă de la început ASUR a susţinut campania de eliminare a icoanelor (evident ortodoxe!!!) din şcoli, precum şi pe aceea de interzicere a folosirii clopotelor (atenţie!) numai în bisericile ortodoxe din cartiere motivând că deranjează fonic locatarii din zonă, deşi în România există şi alte culte care folosesc clopote precum catolicii (inclusiv greco-catolicii) şi care nu deranjează ASUR. De unde se vede clar că ţinta acestei asociaţii a fost de la înfiinţare doar Biserica Ortodoxă Română. Tot ASUR a iniţiat o campanie de popularizare în şcoli a teoriei evoluţionismului, care neagă faptul că omul a fost creat de Dumnezeu. Totodată ASUR a susţinut şi campanii de promovare a LGBT, în acest fel atacând familia creştină, celula de bază a societăţii.

De asemenea, în ultimii ani de câte ori s-a pus problema realizării proiectului de buget şi a alocării fondurilor către diferite instituţii, ASUR a încercat să manipuleze opinia publică, prin dezinformare, prin difuzarea unor false informaţii, potrivit cărora ar exista programe guvernamentale de finanţare a unor noi lăcaşuri de cult ortodoxe. Ori aici trebuie subliniat că bisericile nu se construiesc, nu se repară şi nici nu se pictează prin programe guvernamentale, ci la iniţiativa şi cu sprijinul comunităţilor de ortodocşi – beneficiarii şi principalii susţinători financiari ai acestora, astfel încât peste 80% dintre fondurile folosite pentru construirea, repararea şi pictarea bisericilor provin din donaţiile credincioşilor şi ale unor sponsori. În ceea ce priveşte sprijinul financiar de la bugetul de Stat şi de la bugetele locale pentru Culte, aceasta este o obligaţie asumată de Statul român în urma secularizării proprietăţilor bisericeşti din anul 1863, precum şi o recunoaştere de către Statul Român a rolului spiritual, educaţional, social-caritabil, cultural şi de parteneriat social al cultelor – art. 7 alin. 1 şi art. 9 alin. 3 din Legea cultelor nr. 489/2006.

Pe site-ul public al ASUR – www.asur.ro – există de asemenea o serie de materiale false, prin care se dezinformează în mod voit opinia publică, dar şi materiale ofensatoare, blasfemiatoare la adresa religiei majorităţii populaţiei României ortodoxe, în ciuda reglementărilor din Legea Cultelor art 13., alin 1, 2 şi 3, prin care se interzic asemenea acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase, ori împiedicarea, tulburarea libertăţii de exercitare a unei activităţi religioase, care se desfăşoară potrivit legii.
De exemplu, la articolul intitulat ,,Prioritare sunt Educaţia şi Sănătatea, nu Mănăstirile!’’ se prezintă în mod fals informaţia potrivit căreia ,,În România sunt 18.400 de biserici şi doar 4.700 de şcoli generale stau la dispoziţia copiilor!’’. Potrivit statisticilor oficiale însă, în ţara noastră există 20.240 de şcoli cu personalitate juridică şi arondate, deci de peste patru ori mai multe instituţii de învăţământ decât cele prezentate de ASUR. Desfiinţarea unor spitale sau închiderea unor şcoli nu are nicio legătură cu ridicarea de mănăstiri, ci ţine de fenomenul social de scădere a numărului de elevi şi de politica impusă de autorităţi.
Pe acelaşi site se promovează ideea potrivit căreia ,,nu trebuie să vă obligaţi copiii să participe la orele de religie !’’. Ori, în România, copiii nu sunt obligaţi să participe la orele de religie, din contră, împotriva învăţăturii creştine a majorităţii ortodoxe din ţara noastră, copiii ortodocşi sunt obligaţi însă să participe la orele de biologie unde se învaţă despre teoria evoluţionismului. Precizăm că prin articolul 18 din Legea educaţiei naţionale nu se încalcă dreptul la libertate al individului, care poate solicita în scris că nu doreşte să frecventeze orele de religie (art. 18,2).
Pe 2 august 2010 ASUR a lansat campania “Nu-ți lăsa banii în plata domnului!” destinată a sensibiliza opinia publică și factorii de decizie politică asupra propunerii de taxare și a problemelor legate de finanțarea de către Stat a cultelor religioase. Proiectul prin însuşi titlul său aduce blasfemie şi lezează sentimentele religioase ale majorităţii ortodoxe din România prin scrierea numelui Domnului cu literă mică. În România, cuvântul “Dumnezeu” şi toate pronumele legate de El se scriu cu majusculă, atât în Biblie, cât şi în practica uzuală.

Nu în ultimul rând, ASUR a militat pentru scoaterea orei de religie din şcolile publice, din anul 2011 susţinând campania ”Stop îndoctrinării religioase în școli!”, ignorând de asemenea cu bună ştiinţă Constituţia României care la articolul 32 prevede că ,,(7) Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.’’

Mai mult decât atât, în data de 18 decembrie 2014, pe platforma publică contributors.ro, preşdintele ASUR, Alexandru Toma Pătraşcu, a publicat un articol prin care a insultat toată comunitatea creştin ortodoxă, adică, 86,5% din populaţia României (înregistrarea etniei, a limbii materne şi a religiei la ultimul recensământ s-a făcut pe baza liberei declaraţii a persoanelor recenzate !!!!!), când referindu-se la ora de religie, a afirmat că ,,problema nu se rezumă la câţiva profesori de religie pur şi simplu idioţi (…); problema fundamentală este dată de introducerea în şcoli a unui sistem idiot care atrage idioţi şi care, la rândul său, produce generaţii noi de idioţi.’’

Prin urmare, în numele întregii comunităţi creştine ortodoxe din România, ţinând cont de toate aceste aspecte de la încălcări ale legislaţiei în vigoare şi până la insulte, ofense, jigniri, calomnii, blasfemii, dezinformări grave şi manipulări ale opiniei publice solicităm Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării să ia act de cele expuse şi să sancţioneze ASUR cu amendă maximă de 100.000 de lei, discriminările vizând nu doar un grup restrâns de persoane, ci 86,5% din populaţia ţării. Totodată solicităm Consiliului Naţional de Combatare a Discriminării să ceară ASUR îndreptarea tuturor erorilor intenţionate de pe site-ul asociaţiei prin care se dezinformează, se manipulează şi se aduc blasfemii credinţei creştine a întregii comunităţi ortodoxe din România.
Iar tuturor fraţilor şi surorilor întru Domnul vă solicităm sprijinul pentru susţinerea acestei petiţii în număr cât mai mare, mai ales că până în prezent zeci de asociaţii creştine s-au mobilizat şi au luat poziţie împotriva ASUR, dar nu s-a ţinut cont de solicitările acestora. De aceea, se impune chiar cererea în instanţă a desfiinţării ASUR ca asociaţie.
Aşa să ne ajute Dumnezeu !

Sursa : petitieonline.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s