Despre terorismul religios și șamanismul de stat

3242348513_1_2_nZIUWOqk-e1423139844960

În Occident, faptul (de altfel, o întâmplare zilnică) că vreun adept al automobilismului a omorât 10 inși pe una sau alta dintre mult râvnitele autostrăzi din Occident – care sunt catedralele neamului automobilist, construite, în multe țări „civilizate„, pe bani publici – nu provoacă niciodată marșuri internaționale, zile de doliu național sau un val de aresturi în rândul directorilor locali de mărci automobile. Acest laxism extrem se explică prin faptul că automobilistul este reputat a fi o fire „laică„ (sinonimul occidental al adjectivului creștin „sfânt„). În schimb, când un mic grup de cetățeni, mai ales dacă include trei caricaturiști spurcați și venali, este măcelărit de un alt grup, și mai mic de cetățeni (o întâmplare unică în zece ani), și cetățenii măcelari sunt musulmani, începe imediat învinuirea „islamismului„ (un neologism prin care Occidentul desemnează islamul când îl consideră dușman de eliminat – ce băiat bun ar fi fost și Hitler, dacă deporta doar „iudaiști„, în loc de evrei…).

Aparenta absurditate se poate, totuși, explica prin structura ideologică generală a Occidentului. În Occident, omul „laic„, deși abia are 2-3 secole de existență – și ea destul de precară și parcă promisă unui viitor îndoielnic – pe Pământ, este sănătos prin definiție. Faptul că el a inventat și pus în practică mijloacele de omor în masă cele mai intensive din istoria omenirii (prin vaccin, avort, poluare și eutanasie – ca să vorbim doar despre hobbyurile lui nemilitare) nu inspiră Occidentului nici cea mai mică bănuială de dezechilibru mintal. Doar religiile sunt socotite sistematic drept boli culturale.

Sau mai exact spus, doar religiile premoderne – căci, antropologic, nu prea există metode raționale prin care s-ar putea dovedi o deosebire esențială între mersul la biserică și mersul la teatru/cinema/mall/Fabrica de pensule, între turismul „profan„ și pelerinaj, etc.. Formulat altfel: „laicitatea„ comportamentelor socotite drept „normale„, adică sănătoase, de Occidentul laic este sprijinită esențial de o ipoteză metafizică: ori omul modern, prin mersul la mall, mărturisește (în sensul dat acestui cuvânt… de creștini) activ și conștient neexistența lui Dumnezeu, nedivinitatea lui Hristos, natura neprofetică a lui Mohammed etc., deci organizează viața socială în funcție de teze metafizice aflate dincolo de puterea de verificare a științei modern-raționale, ca orice „fundamentalist religios„, ori se prăbușește minciunea neutralității axiologice afișate de moderni, și recunoaștem în centrul modernității occidentale un conținut axiologic pozitiv și programatic: individualism, capitalism, metrosexualizarea trupurilor omenești, distrugerea solidarităților familiale, clanice și naționale, dictatura piețelor, nesacralitatea vieții, biologism și imperialism cultural (fiindcă modernitatea trece automat de la chemări la toleranță față de trăsăturile culturale susmenționate la instituirea unor politici de toleranță zero față de orice tentativă de îngrădire a acestor trăsături) – deci un model axiologic foarte apropiat de ceea ce marile tradiții teologice monoteiste au numit, în mod congruent, „satanism„.

Iată, deci, cum se poate rezuma lecția de tras (chiar și fără cea mai mică îndoială în privința autenticității „faptelor„ din povestirea mediatică) din episodul Charlie: în Occidentul modern, responsabilitatea oricăror acte violente comise de adepți ai unor ideologii nesataniste va fi atribuită religiei lor. Doar astfel ne putem explica apariția crizelor mediatico-teologice prin care trece periodic aparatul occidental de propagandă, de la marile capitale imperiale până la Port Bucharest, unde, timp de o săptămână, toți guriștii de talkshow au improvizat seminare de escatologie islamică, înlocuind Blonda lui Bote și Piticul Porno cu Coranul și Hadith, în timp ce, la Matthewville-Napoca, Sabin Gherman descoperea cu groaza de rigoare existența unei specii sudice și mai malefice decât Valahul.

Această obsesie a rapsozilor atlantiști cu islamismul și (deși mai discret – cel puțin în România) cu hristosismul este cu atât mai stranie, încât, în opinia mea, tocmai episodul Charlie ne-a arătat că religia la modă în lumea de azi este, de fapt, șamanismul.

Dacă nu presupunem o răspândire masivă a șamanismului în clasa politică franceză, rămâne de neînțeles cum arsenalul juridic liberticid justificat mediatic de șocul atentatelor era, de fapt, gata scris (și uneori chiar și aprobat deja de legiuitori) cu câteva săptămâni înainte de atentate. Într-un univers dominat de raționalitatea laică, explicația la îndemână ar fi, probabil, îngrijorarea prealabilă a autorităților de stat din Franța în legătură cu amenințările terorist-islamice; însă, din faptul că redacția Charlie Hebdo, țintă prioritară pentru orice jihadist adult din Europa, incendiată în trecut de alți islamiști, era păzită de doi (2) polițiști nespecializați, ca primăria din Huedin și aeroportul din Târgu-Mureș, putem deduce foarte ușor că nu existau astfel de îngrijorări, ci doar viziunea profetică a ineluctabilelor atentate, obținută de clasa politic-șamanică franceză prin inhalații de salvie, în bătaia tobelor din piele de capră. Aceeași capacitate profetică s-a manifestat și în procesul de identificare a teroriștilor mascați, ai căror nume au fost date publicității pe Twitter cu cel puțin două ore înainte de a fi găsită mașina (deși cu oglinzi vopsite într-o altă culoare decât cea vizibilă în filmul realizat la locul faptelor) în care se afla, uitat pe scaunul din spate (sic), buletinul lui Said Kouachi, care probabil intenționa să-și amaneteze kalașnikovul după atentat, ca să aibă și el bani de șaorma și țigări, că ăia de la Al-Qaida sunt zgârciți rău când vine vorba de tichete de masă.

Șamanismul, evident, are și aplicații economice, așa cum îl practică, de pildă, familia Rothschild, care, după ziarul olandez Quote, achiziționase micuțul ziar satiric (10 000 de abonați) cu o lună înainte de cel mai rentabil tiraj (ca să nu le numim cele mai rentabile trageri) din istoria titlului.

Dar trebuie subliniată și rentabilitatea șamanismului folosit ca tehnică juridic-administrativă: datorită șamanismului, statul francez nu mai are nevoie să ancheteze oficial despre atentate, să ceară autopsii sau să numească anchetatori (oricum, cei numiți anterior aveau o rată de sinucidere mult prea apropiată celei observate în rândul poeților sovietici de odinioară). Iată, lângă zilele no pants în metrou (o foarte bună pregătire pentru faza următoare de integrare euroatlantică, prin penetrare atlantistă profundă) și mărțișorul în formă de plug anal, încă un articol pe lista sinergiilor atlantiste de implementat urgent: cu eficientizarea demersurilor administrative produsă de adoptarea șamanismului de stat, nici România n-ar fi avut nevoie de zeci de ani ca să-l scape pe Băsescu de dosarul Flota.

De altfel, au apărut deja pionieri șamanici pe plaiuri – șamanul George Maior, de pildă, își divulga recent viziunile apocaliptice despre o Românie privată de legi Big Brother: oare de unde, la un individ cu capacități intelectuale medii spre slabe, această cunoaștere intimă a legilor karmice din imanența euroatlantică, dacă nu din fumarea busuiocului sălbatic și din citirea în măruntaiele unui maidanez sacrificat prin Herăstrău în ceas de taină? Eu unul am impresia că orice altă ipoteză explicativă ar fi vădit conspiraționistă.

Autor: Raoul Weiss

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s