Omul începe să moară sufleteşte de când începe să nu-i mai pese de Dumnezeu

images

Părintele Ioanichie Bălan: Ce ne învaţă Biserica Ortodoxă despre moarte? De când începe omul să moară? Ce înseamnă moartea spirituală?
Părintele Dumitru Stăniloae: Biserica Ortodoxă învaţă că omul începe să moară sufleteşte de când începe să nu-i mai pese de Dumnezeu. Nepăsarea de Dumnezeu îl face să nu-i mai pese nici de oameni. El este în stare să facă orice rău semenilor săi, sau nu se mai simtă obligat la nici un bine faţă de ei. Cel păcătos a murit sufleteşte, a devenit aspru, nesimţitor. El poate părea că se interesează de oameni sau că luptă pentru ei, dar de fapt el se foloseşte de ei pentru sine. Lucrul acesta se vede numai la o anumită vreme.

Viaţa adevărată nu o are omul decât în iubirea simţitoare, dezinteresată faţă de alţii, care-şi are izvorul în credinţa lui Dumnezeu. Omul acesta e mort sufleteşte, pentru că e uscat prin egoismul său. Orizontul lui e îngustat. Viaţa lui e lipsită de sens, de vibraţie nobilă. Ea se manifestă în izbucniri de poftă, de mânie, urmate de dezamăgiri, ca să înainteze într-o mare tristeţe sau disperare.
Ieromonah Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovnicești, Episcopia Romanului și Hușilor

Şi tu te rogi cu nesinceritate?

Mulţi oameni nu se roagă cu sinceritate, le-a intrat în obicei un mod făţarnic de a se ruga. Ei înşişi nu-şi dau seama şi nici nu vor să-şi dea seama că se roagă fals, nu în duh şi adevăr, iar dacă cineva le-ar atrage atenţia, s-ar mânia pe acela, convinşi că reproşul care li se aduce este o neobrăzată neghiobie. Omul nu ajunge dintr-o dată la făţărnicie. Poate că la început se va fi rugat într-adevăr sincer, apoi, fiindcă o rugăciune pomită din inimă cere un efort considerabil, la care nu totdeauna te poţi supune, fiindcă – s-a spus – ,,împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă“ (Matei 11, l2), omul începe să se roage mai mult cu buzele, superficial, fără suflet, deoarece e mult mai uşor. În sfârşit, hărţuit mereu de trup şi de diavolul, omul ajunge să se roage numai cu gura şi astfel puterea cuvintelor rugăciunii nu mai ajunge la inimă. Asemenea oameni sunt mulţi. Domnul spune despre ei: ,,Poporul acesta mă cinsteşte cu buzele, dar inima lor este departe de Mine“ (Matei 15, 8; vezi şi Isaia 29, 13). Ceea ce am spus despre rugăciune putem repeta şi despre Sfintele, nemuritoarele, dătătoarele-de-viaţă Taine.

De multe ori, la început, omul se împărtăşeşte cu credinţă vie, cu simţăminte de dragoste şi evlavie, apoi însă, simţind împotrivirea necurmată a trupului şi a diavolului faţă de adevărul dumnezeiesc, cedează în războiul cu aceştia şi începe a se împărtăşi făţarnic, zicându-şi în sine că nu gustă din Trupul şi Sângele Domnului, ci din pâine şi vin. Ceea ce este esenţial în această Sfântă Taină, adică ,,duhul şi viaţa“ (cf. Ioan 6, 63), ,,nu încape“ (Ioan 8, 37) – după cuvântul Mântuitorului- în asemenea oameni, ci este furat de Satana. Să ne ferească Dumnezeu pe toţi de o asemenea împărtăşanie, de o asemenea blasfemie împotriva Domnului. Aşa se poate întâmpla şi cu Taina Pocăinţei.
Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos

Rugăciunea lui Iisus e medicament pentru suflet

“Voi vă rugați de Dumnezeu să vă dea una sau alta, să vă împlinească o dorință, iar El se roagă de noi să ne schimbăm purtările. Adică purtarea rea, negativă, s-o schimbăm cu virtutea, cu faptele bune. Judecați și voi, care de cine să asculte mai întâi? Noi de Dumnezeu, sau Dumnezeu de noi?!…“ Spunea că rugăciunile sunt ca niște scrisori trimise lui Dumnezeu. Unele sunt scrise cu lacrimi, cu mâhnire, cu durere. Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ierte pentru tot ce am greșit, să ne ajute în necazurile pe care le avem, să fie cu noi, să ne lumineze mintea, să ne întărească, să ne dea putere din puterea Sa cea Dumnezeiască.

Cu cât sunt mai mari încercările prin care trecem, cu atât să ne fie mai mare credința, și mai puternică rugăciunea. Cu atât mai mult trebuie să cerem de la Dumnezeu mila și ajutorul Lui. Și vom vedea că, cu cât ascultăm mai mult de Dumnezeu, cu atât ascultă și El rugăciunile noastre. Neîncetata chemare a numelui lui Dumnezeu îl vindecă pe om de patimi. Când îl rostim, numele lui Iisus e ca un medicament care tămăduiește. El nu trebuie invocat numai când suntem bolnavi, sau avem ispite și probleme. El nu se rostește numai cu buzele sau în gând, ci și cu inima. Numele Lui e sfânt, preacurat, preadorit, căci este Dumnezeu. Să ne gândim la Iisus ca la Dumnezeu care are putere și poate face minuni cu puterea Sa. El ne vede și ne aude când ne rugăm, și văzând credința noastră, trimite harul Său, care face minuni. Părintele Arsenie Boca spunea adesea despre cât de important este să conștientizăm și să ne deprindem cu prezența lui Dumnezeu. Fiecare om trebuie să știe că Dumnezeu este cu el în tot locul, în toată vremea. El este singurul care ne vede durerea și ne cunoaște gândurile, și tot El este singurul care ne aude plânsul și ne ajută în purtarea crucii pe care o avem de dus. Când cineva se roagă lui Dumnezeu cu tărie, cu inima înfrântă și smerită, cu convingerea că Dumnezeu îl poate ajuta, atunci el se lasă în voia Lui și primește o putere vindecătoare, care este puterea Harului, sau a Duhului Sfânt. Părintele Arsenie Boca îi îndemna pe credincioși să citească mai ales Acatistul Domnului Iisus Hristos, și Paraclisul Maicii Domnului.
Din: Preotul Ioan Sofonea, “Am auzit un sfant vorbind: Parintele Arsenie Boca”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s