Francmasoneria este o religie!

slide2

Cuş a născut şi pe Nimrod: el este acela care a început să fie puternic pe pământ.” (Geneza 10:8)

Pe câmpiile Babelului, la orizont, soarele de abia răsărea iar cerul fu aprins într-o multitudine de culori. Marele vânător urmărea cu venerație razele sclipitoare ale luminii care dansau pe structura colosalei construcții. Instrucțiunile fuseseră precise, planurile executate perfect până în cele mai mici detalii iar acum, turnul magnific care trebuia să servească drept catalizator pentru cultura și tehnologia acelor vremi îndepărtate, se apropia de finalizare. Aceasta nu a fost doar o simplă lucrare în piatră și mortar. Semnificația sa depășea cu mult înfățișarea construcției. Acolo era vorba de ceva ezoteric, spiritual și profund religios. Religia pe care o reprezenta, conținea „Vechile Mistere”, adică credințele și doctrinele erei de început, imemoriale, când oamenii și ființele angelice rele dădeau frâu oricărei pasiuni născute de imaginația lor. Nimrod se încălzea la razele soarelui și fiind îmbătat de euforia acestei realizări personale; dar în chiar ziua aceea Dumnezeu va dejuca planurile ambițioase ale unui imperiu mondial. (Tablou de Pieter Bruegel, Vechiul Turn Babel; tema: Nimrod face o inspecție printre pietrari/zidari)

Construcția nu se va finaliza. Visele lui Nimrod aveau să fie spulberate, însă ulterior chiar si după moartea și dezmembrarea trupului său, vechile Mistere vor trăi mai departe. Cu ajutorul văduvei și fiului ei (Semiramida și Tammuz), înțelepciunea antică urma să fie păstrată cu grijă în religia babiloniană a misterelor. (1) Întrucât urmașii lui Nimrod au fost împrăștiați pe fața întregului pământ, Vechile Mistere îi vor însoți din Egipt până în China. Cu trecerea timpului, înțelepciunea antică avea să fie păzită de „elita înțelepților” din Babilon, Medo-Persia, Pergam și Roma. Aceasta și-a ridicat  un adăpost prin religiile orientale, prin Kabalah evreiască, iar în Occident prin gnosticism. (2) 

După mișcarea din secolul trei A.D., puterea Bisericii Romei a început să crească. Însă, aceasta a dus direct la o schismă între păstrătorii Misterelor. Când Constantin a aprobat creștinismul, Biserica Romano-Catolică a îmbrățișat multe din doctrinele religiilor misterelor babiloniene. „Acest lucru a condus la ceva cu mult diferit față de ceea ce învățaseră (predicaseră) Isus și ucenicii Săi. Învățăturile Bisericii Romane au devenit o sofisticată filozofie păgână spoită cu învățăturile despre un Dumnezeu transcendent atotputernic.” (3) Biserica a adoptat cultul mamei și copilului, botezul copiilor, mărturisirea la un preot și multe alte aspecte ale religiei misterelor babiloniene. Dar chiar și așa, Biserica nu a îmbrățișat aspectele oculte ale religiilor misterelor. Acestea au rămas în școlile misterelor din Orient, la kabaliști, și gnostici până în momentul cruciadelor. Aspectele oculte ale Înțelepciunii Antice au apărut public în Franța, odată cu ridicarea dinastiei merovingiene și cu legendele despre „Parcival and the Quest for the Holy Grail” (Parcival și Căutarea Sfântului Graal). Schisma a explodat într-un conflict major atunci când, Cavalerii Templieri (Ordinul Templului) s-au întors din cruciade ca cei mai bogați oameni de pe pământ.

Cavalerii Templieri și Prieure’ de Sion (Ordinul Sionului) au devenit elita culturală care a îmbrățișat pe deplin aspectele oculte ale vechilor mistere. Acest lucru i-a făcut să intre în coliziune cu Biserica Romei și aliații ei. Prieure’ de Sion a intrat în clandestinitate și a devenit o ”societate secretă” de elită, în timp ce Cavalerii Templieri au fost atacați violent de regele Philippe IV și papa Clement V. La 13 octombrie 1307, Philippe a ordonat arestarea tuturor cavalerilor templieri. Cu toate acestea, cu o seară înainte, un număr necunoscut de cavaleri templieri a navigat din Franța cu optsprezece galere în care au încărcat legendara Comoară a Templierilor. (4) Cel puțin o parte a templierilor au navigat în Scoția, unde organizându-se cu Garda Scoțiană, Rozicrucienii, Colegiul Invizibil și Societatea Regală (toate grupuri oculte) a format (ulterior) ritul scoțian al francmasoneriei. (5) Francmasonii și-au însușit trecutul templierilor precum și legitimitatea custodiei secretelor lor arcane. (6) În consecință, Ritul Scotian este „orientat către magie subliniind o ierarhie sacră socială și politică, o ordine divină, precum și un plan cosmic care stă la bază.” (7) Aceasta este însăși esența Misterelor Antice ale lui Nimrod.

Între timp, puterea Bisericii de la Roma a continuat să crească. Biserica și Francmasoneria erau dușmani declarați, iar influența publică ocultă a Francmasoneriei a început să scadă. Dar, cam de la anul 1750, cu toate acestea, s-a ridicat o nouă generație de cavaleri mistici. Ei au fost brațul francmasoneriei care s-au numit iacobini. (8) Strigătul iacobinlor, ”Liberté, égalité, fraternité”(Libertate, Egalitate, Fraternitate) a condus la prima realizare majoră Francmasoneriei Illuminate, Revoluția Franceză. Iacobinii l-au numit pe un rebel ex-iezuit, Adam Weishaupht, ca „Grand Patriote”. (9) Weishaupht îmbrățișase tainele oculte și a organizat Ordinul Iluminatilor în 1776. Prin anul 1778 el s-a infiltrat în masonerie ca un maestru mason, deplin inițiat. Apoi a atras elita europeană influentă a Masoneriei în Illuminati – cca. 600 de bărbați în 1783. (10) De cealaltă parte a Atlanticului, masonii mistici erau deja sub asediul Iluminaților oculți. Illuminati au văzut America ca a 13 a etapă din evoluție, iar destinul spiritual al Americii ca realizare a uniunii mondiale în spiritul libertății, egalității și fraternității. (11)  În 1789 masoneria mistică a Lumii Noi a sucombat în fața viziunii oculte asupra lumii impuse de Illuminati conduși de Weishaupht, gardienii Misterele Antice ale lui Nimrod.

Revoluția Industrială a schimbat totul. Bărbații nu au acționat sau gândit la fel, iar materialismul a devenit la ordinea zilei. Datorită acestei influențe, umanismul secular urma să-și ridice capul în secolul al 20-lea. Toți cei care în trecut se ocupaseră cu ocultismul și gnosticismul au fost etichetați drept fanatici sau nebuni. Ocultismul a intrat încă odată în debara. Cu toate acestea, multe dintre aceste ”debarale” aparțineau unora foarte bogați și foarte puternici. Iluminismul nu pierise, el doar fiind ascuns de ochiul critic al publicului larg. Francmasoneria a devenit astfel o organizație fraternă, benevolentă din necesitate. Ca urmare, rangurile și grade inferioare ale masoneriei, până în ziua de azi, nu au nicio idee cu privire la scopul societății sau la intențiile elitei care o controlează.

Tulburările din anii 1960 și ascensiunea „Contra-Culturii” (cultura psihedelică a drogurilor) au reaprins interesul public pentru ocultism. Mișcarea New Age a anilor ’70 și ’80 a integrat cu succes principalele și cele mai multe credințe oculte. Această nouă renaștere a ocultismului a repoziționat perfect Francmasoneria care să joace un rol esențial în visul vechi de 4400 de ani. al lui Nimrod, acela al unui unic regat  mondial ocult. În prezent, francmasoneria servește ca o rețea de canale secrete între organizațiile politice ale elitei mondiale (Clubul de la Roma, Comisia Trilaterală, Bilderberg, CFR, etc.) și grupurile oculte ale rețelei Teosofice (Societatea Teozofică, Rosicrucienii, Lucis Trust, World Goodwill, etc .). Aceste grupuri recunosc poziția Masoneriei ca o organizație religioasă ocultă cu capacitatea de a reduce decalajul dintre religie și politică. (12) Mulți dintre rangurile și gradele inferioare ale Francmasoneriei continuă să insiste că Masoneria nu este o religie. Cu toate acestea, propriile lor scrieri contrazic aceste afirmații. Albert Pike, mare comandor al Ritului Scotian (1860), a spus:

„Fiecare lojă este un templu al religiei, precum și învățătura sa este o instruire în religie.” (13)
La ce religie făcea Pike trimitere? Cuvintele sale oferă toate clarificările necesare:
„Masoneria este succesoarea Religiei Misterelor.” (14).

Mulți dintre masonii moderni au încercat să se distanțeze de Pike și lucrarea sa gnostică (foarte ocultă), Morals and Dogma. Ei insistă că învățăturile lui nu sunt acelea ale Masoneriei, ci doar convingerile sale personale. Ei insistă în continuare că masoneria modernă, binevoitoare, nu ar trebui să fie judecată pentru scrierile vechi de peste 100 de ani. Această linie de raționament este foarte confuză pentru cei care recunosc că, legenda lui Hiram Abiff se presupune că este veche de aproape 3000 de ani. Nu-și arogă masoneria începuturile sale în zilele lui Solomon? Sunt toate pretențiile și învățăturile lor, de dinainte de secolul 20, de acum nule și neavenite? Vor nega ei de asemenea cele 32 de grade ale Ritului Scotian concepute de Pike? Mai mult decât atât, recent, în 1989, marele comandor al Ritului Scoțian, C. Fred Kleinknecht a scris:

„… Vârful învățăturilor noastre a constat în ritualurile din lucrarea Morals and Dogma, scrisă cu mai bine de un secol în urmă …” (15)

Pike nu este singurul purtător de cuvânt în privința adevărului despre francmasonerie. Alice Bailey, purtătoarea de cuvânt de odinioară a Societății Teozofice și membră a Co-masoneriei cu soțul ei, Foster, a declarat:

„Mișcarea masonică este custodele legii, deținătorul Tainelor și scaunul de inițiere… O organizație cu mult mai ocultă decât poate fi înțeles… destinată să fie școala de pregătire pentru venirea ocultiștilor avansați.” (16)

Alice Bailey a sintetizat întreaga istorie a masoneriei. Ea nu face niciun secret din faptul că, francmasoneria ”illuminizată” este în prezent gardianul Înțelepciunii Antice a lui Nimrod. Deși nimeni nu s-ar gândi că argumentarea acestui punct este chiar descrierea gradului 32 al Ritului Scotian, care are următorul cuprins:

„PRINȚUL SUBLIM AL SECRETULUI REGAL.”
„Știința ocultă a magilor antici a fost ascunsă sub umbrele Misterelor Antice: ea a fost imperfect revelată sau, mai degrabă, desfigurată de gnostici; aceasta este dezvăluită sub obscuritățile care acoperă pretinsele crime ale templierilor; și ea se găsește învăluită în enigmele care par de nepătruns, în riturile Masoneriei Înalte „ (17)

Iată cum păzirea misterelor antice a fost trasată de la magii din Medo-Persia, la gnosticismul occidental, la cavalerii templieri și în final la ritul scoțian al francmasoneriei.

„Misterele antice” sunt încă foarte misterioase. Mare parte din conținutul lor nu va fi descoperit până la momentul hotărât. Cu toate acestea, există un anumit nivel de înțelegere accesibil nu numai pentru inițiați ci, de asemenea, pentru cei care caută adevărul. Gregson arată că cei inițiați au avut mereu de câștigat:

„În Babilon au fost aduși toți preoții și învățătorii din Egipt, Palestina, Zoroastru, Mithra, Grecia și maeștrii din toate părțile lumii. Regii au căutat mereu să fie inițiați în ritualurile misterelor.” (18)

Regii merovingieni au fost preoți-regi. Aceștia dețineau nu numai puterea politică ci și puterea religioasă. (19) Multe dintre aspectele religioase ale misterelor pot fi văzute nu numai în ritualurile francmasoneriei ci, de asemenea, în învățăturile extra-biblice ale Bisericii Romei. Acesta a fost principalul punct de dispută între catolicism și masonerie. Ambele se luptă pentru dominarea lumii. Biserica are avantajul în arena religioasă prin învățăturile stabilite. Societatea de astăzi nu este încă gata pentru ocultismul flagrant al Illuminati. Francmasoneria are avantajul politic. Majoritatea liderilor mondiali sunt membri ai cel puțin unei grupări Illuminati. Există unele presupuneri că Biserica și Francmasoneria devin tot mai apropiate. Background-ul Papei Ioan Paul al II-lea implică faptul că chiar el ar putea fi o implantare Illuminati. În anii tinereții sale el a fost un student fervent al Teozofiei și îmbrățișarea lui pentru aparițiile marianice cu siguranță tinde să conducă de la mistic înspre ocult. (20)

Aspectele politice ale Misterelor Antice pot fi văzute, în mod limpede, într-un document de la începutul secolului 20, ”Protocoalele Bătrânilor Învățați ai Sionului”. Deși cei mai mulți au susținut o conspirație evreiască ca fiind originea acestui document, cel mai probabil însă el a fost compus de Prieure’ de Sion. Punctele principale sunt următoarele:

Planul de detaliu pentru dominarea lumii.
Apariția unui regat masonic.
Un rege din sângele Sionului … din rădăcini dinastice ale lui David.
Regele iudeilor va fi chiar Papa.
Domnitorul mondial va fi patriarhul unei biserici internaționale.
Numai regele și cei trei care îl vor sprijini vor ști ce se întâmplă. (21)

Pentru cititorul care este familiarizat cu profețiile Bibliei, există o revelație bruscă. Dacă Protocoalele Sionului sunt produsul unei societăți secrete Illuminati, atunci toată istoria de la Nimrod se leagă împreună de acestea. Iată rezumatul:

Nimrod a căutat să restaureze sistemul de dinainte de potop printr-un un regat mondial, condus de un preot-rege, împuternicit direct de către Lucifer.
Când Dumnezeu i-a stricat planul lui Nimrod, strategia lui Lucifer a fost de a crea un sistem de religii false care să înmagazineze puternicele mistere antice până în momentul în care el (Lucifer) ar putea reuși să stabilească un astfel de regat.
Aceste mistere au fost păzite, din acel moment, de un grup select de elită. Au fost perioade ale istoriei în care partea mai întunecată (ocultă) a tainelor a fost acceptată și perioade în care ocultismul a fost suprimat.
Biblia înregistrează că o viitoare împărăție mondială se va ridica și va fi condusă de fiară (Antihrist), care se va declara Dumnezeu. Această împărăție mondială va fi însoțită de o biserică mondială, până la momentul în care aceasta nu va mai fi mai utilă Fiarei. (Apocalipsa 17:16) Fiara va declara de asemenea că este Mesia cel așteptat de evrei și moștenitorul de drept al tronului lui David.
Fiara va dezvălui secretele misterelor antice care au fost păzite atât de fidel de slujitorii săi, în decursul mileniilor, ca dovadă a acreditării sale, pentru a stabili pe deplin împărăția lui.

Vechile religii ale misterelor nu învață închinarea la Dumnezeul din Biblie. Nimrod a fost slujitorul lui Lucifer, iar sistemul religios rezultat a fost luciferic. În ciuda tuturor obiecțiilor contrare, dovezi copleșitoare arată că francmasoneria nu-L cinstește pe Dumnezeul Scripturii ci pe un alt dumnezeu. Ca o chestiune de fapt, învățăturile francmasoneriei sunt la 180 de grade față de de Biblie. (22) Există câteva exemple evidente în acest sens:

1. Templul Masonic are întotdeauna intrarea în vest și altarul în est. În Biblie ni se spune că intrarea în Grădina Edenului era la răsărit, în est. În timp ce acest lucru poate părea a fi o coincidență, intrarea în Tabernacol (din Vechiul Testament) era în est cu Sfânta Sfintelor așezată în vest. Templul lui Solomon (și templele evreiești ulterioare) au avut intrările lor în est și Sfânta Sfintelor în vest. Pentru a intra în Grădina Edenului și a ajunge la Pomul Vieții, se călătorea de la est la vest. Pentru a intra în Cort sau Templu, pentru a se apropia de Dumnezeu, preotul se deplasa de la est la vest. În francmasonerie totul este inversat la 180 de grade. (23) Edificatoare în acest sens, un semn în masonerie, este declarația; „Am călătorit în est.” (24) Aceasta devine mult mai semnificativă atunci când se consideră originile presupuse ale masoneriei în vremea lui Solomon. Dacă Dumnezeu i-a dat lui Solomon instrucțiuni explicite pentru construirea Templului, de ce ar proiecta Templul Masonic în sens invers? Această imagine inversă este foarte răspândită în ocultism. Învățăturile oculte apar a fi mereu imaginea negativă a Cuvântului lui Dumnezeu.

2. Există, de asemenea, anumite jurăminte în masonerie care sunt foarte suspecte. De exemplu, ca mason trebuie să juri să ascunzi crimele altor masoni. Aceasta echivalează cu a spune o minciună și a numi asta moral. (25) Biblia spune în Apocalipsa 21, „… toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” Cum ar putea cineva să atribuie Sfintelor Scripturi și să raționalizeze un comportament opus învățăturii sale?

3. Francmasoneria învață doctrina despre Universalitate. Ea spune pur și simplu că aceasta înseamnă frăția tuturor oamenilor sub paternitatea lui Dumnezeu. DAR NICĂIERI ÎN BIBLIE NU SCRIE UNA CA ACEASTA. ÎN PLUS, ACEASTĂ DOCTRINĂ ESTE DIAMETRAL OPUSĂ ÎNVĂȚĂTURILOR SCRIPTURII. Biblia consemnează că atunci când, Adam i-a întors spatele lui Dumnezeu și a căzut în păcat, natura lui păcătoasă a trecut la toți descendenții lui. Și orice naștere a pornit apoi de la acest moment. Datorită faptului că Dumnezeu nu poate și nu va tolera păcatul, linia adoptată de întreaga omenire a venit de la inițiatorul păcatului, Lucifer. Ca urmare, toți oamenii sunt „născuți în păcat” sub paternitatea lui Lucifer. Isus a exprimat lucrul acesta în mod clar, în Ioan 8:44, când le-a spus fariseilor: „Voi aveți de tată pe diavolul ….” Singura modalitate prin care un om poate deveni acum un copil al lui Dumnezeu este să renunțe la sine, să-și mărturisească păcatul și starea lui pierdută înaintea lui Dumnezeu, să se pocăiască de acel păcat și să se încreadă în credința sângelui ispășitor al lui Isus Hristos. pentru reconcilierea cu Dumnezeu. NUMAI CEI CARE ÎL ACCEPTĂ PE ISUS HRISTOS CA MÂNTUITOR AL LOR, VOR DEVENI FII AI LUI DUMNEZEU!! Însă masonul de 33 grade, Manly Hall a dezvăluit poziția opusă a francmasoneriei atunci când a scris:

” Toți oamenii vor aduce ofrandele lor benevole la altarul francmasoneriei. Aproximativ toți oamenii, indiferent dacă aceștia au primit învățăturile lor de la Confucius, Zoroastru, Moise, Mohammed sau fondatorul religiei creștine (așa făcea el referire la persoana lui Isus – nota autorului), după cum ei cred în universalitatea, paternitatea lui Dumnezeu și fraternitatea omului …  care se întâlnesc la un nivel comun.” (26)

Un alt francmason, Albert Mackey declara:
„Acum, ca masoni noi nu ne împărțim între aceștia (Aștarot, Vishnu, Dagon, Baal), dar acceptăm totul de la frații noștri, căci Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc, ne-a descoperit tuturor Lumina Masoneriei „ (27)

Mackey reiterează aici nu numai erezia universalității, dar ridică, de asemenea, o întrebare mult mai gravă: Ce „dumnezeu” este acesta care permite acceptarea adepților lui Baal și ai altor zeități păgâne, ca frați? În mod categoric că acesta nu este Dumnezeul Bibliei. De altfel, zeul Baal a fost o copiere canaanită a zeului babilonian Bacchus, care este nimeni altul decât Tamuz, fiul văduvei lui Nimrod.) (28) Dumnezeu, în Vechiul Testament, i-a poruncit lui Israel să-i anihileze complet pe adepții lui Baal. (În lumina masoneriei) Profetul Ilie trebuie că a greșit în mod tragic atunci când a ordonat masacrul celor 450 de profeți ai lui Baal de pe Muntele Carmel. La urma urmei, în conformitate cu Albert Mackey, aceștia nu erau decât ”frații” lui Ilie. (29)

Atunci, ce concluzie se poate trage din inversarea cu 180 de grade a Scripturii? DUMNEZEUL BIBLIEI NU ESTE UN DUMNEZEU AL FRANCMASONERIEI! dumnezeul Francmasoneriei trebuie să fie zeul din vechile mistere. În oricare dintre toate aspectele ocultismului, de la Misterele Babilonului, la Căutarea Sfântului Graal, la hinduism, la Wicca, la Mișcarea New Age, și da, în scrierile francmasoneriei: Dumnezeu este descris ca o forță impersonală care se manifestă în toată natura, în lumea spiritelor și în omul însuși. Acest lucru nu este nimic altceva decât strategia lui Lucifer din Grădina Edenului. Acolo, în grădină Lucifer i-a spus Evei, „veți fi ca Dumnezeu …” (Geneza 3: 5).

Va veni ziua când toate vechile mistere vor fi dezvăluite tuturor locuitorilor pământului. În Legenda lui Hiram Abiff, acea zi va fi marcată prin învierea lui spre a conduce lumea. Conform Bibliei, ”Hiram Abiff” va conduce mai mult ca sigur. El va veni ca Hiram Abiff la masoni, ca Mesia ben David la evrei, ca Krishna la hinduși, ca Imam Mahdi la musulmani, ca Sosiosch la zoroastrieni; dar în Cuvântul lui Dumnezeu el este numit Fiara (Antihristul). El va aduce pace și siguranță într-o lume tulburată, 3 ani și jumătate. El va fi venerat ca preot-rege de întreaga omenire. El va descoperi vechile mistere ca pe scrisorile lui de acreditare. Cu toate acestea, domnia sa a păcii va fi de scurtă durată. El va fi dat în vileag  pentru mulți în timpul Necazului cel Mare. El va veni apoi față în față cu ÎMPĂRATUL ÎMPĂRAȚILOR ȘI DOMNUL DOMNILOR. Adevăratul moștenitor aL tronul lui David va arunca apoi Fiara de vie în iazul de foc unde va fi muncită zi și noapte în vecii vecilor. Mult asteptata împărăție mondială masonică va cădea și Isus Hristos va domni peste tot pământul. „… Și … împărăția Lui și pacea Lui nu vor avea sfârșit.” (30)

Da, poate că ai fost mințit cu privire la Moș Crăciun, dar francmasoneria este (așa cum ți s-a spus acum) o religie ocultă, păzitoare a misterelor antice ale apropiatei împărății mondiale luciferice.

Fie ca Duhul Sfânt să te ghideze în căutarea adevărului Lui Dumnezeu, în Cuvântul Său!

Note:

  1. Hislop, Alexander. The Two Babylons, Loizeaux Bros. Pub., 1916, p.20.
  2. Kah, Gary. En Route to Global Occupation, Huntington House, 1991,p. 94.
3. Hayes, Kathleen. National Research Institute Trumpet, May, 1991.
4. Baigent & Leigh. The Temple and the Lodge, Arcade Pub., 1989, p. 53.
5. IBID p. 155.
6. Baigent, Lincoln & Leigh. Holy Blood, Holy Grail, Dell Pub., 1982, p. 65.
7. IBID. p. 197.
8. Temple and the Lodge, p. 193.
9. En Route to Global Occupation, p. 28

    10. Deo, Stan. The Cosmic Conspiracy, Adventures Unlimited Press, 1994, p. 65.
11. Heironimus, Robert. America’s Secret Destiny, Destiny Books, 1989, p.94-96.
12. Kah, Gary. The Demonic Roots of Globalism, Huntington House, 1995, p. 161
13. Pike, Albert. Morals and Dogma, p. 213.
14. IBID. p. 624.
15. Kleinknect, C. Fred. New Age Magazine, 1/89 as quoted by D. L. Cuddy, Ph.D. in Now is the                   Dawning of the New Age New World Order
16. Bailey, Alice. Externalization of the Hierarchy, Lucis Trust, p. 511.
17. Morals and Dogma, as quoted by Masonic Bible, John Hertel Co., 1949,
18. Noone, Richard. 5/5/2000, Three Rivers Pub., 1994, p. 178.
19. Holy Blood, Holy Grail, p. 236.
20. National Research Institute Trumpet, 5/91.
21. Hogan, Jean Baptiste, as quoted by Holy Blood, Holy Grail, p. 193.
22. Crane, Stuart. The Masonic Order, audio tape.
23. IBID.
24. IBID.
25. IBID.
26. Hall, Manley, as quoted by Louisiana Masonic Monitor (1980), p. 133.
27. Mackey, Albert. History of Freemasonry, Vol. 7, p. 1721.
28. The Two Babylons, p. 21.
29. I Regi 18:19.
30. Isaia 9:7.
Sursa:
YES VIRGINIA, FREEMASONRY IS A RELIGION, by Mac Dominick

Război și pace – între două fiare – !

”Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.” (Efeseni 6:12)
Opoziția catolicismului față de francmasonerie: 
”Dumnezeul francmasoneriei este Diavolul.” 
Anatemele papalității față de francmasonerie.

La 28 aprilie 1738, Papa Clement XII, prin Constituția sa Pontificală, „În Eminenti”, a condamnat Masoneria ca fiind antiecleziastică și antistatală. Papa Clement XII a spus următoarele:

     „Să medităm asupra relelor grave care sunt de obicei rezultatul acestor tipuri de societăți sau centre, dar mai cu seamă în ceea ce privește pacea statelor temporale dar și mai ales în ceea ce privește mântuirea sufletelor. Societăților respective nu sunt de acord cu legile civile și legile economice ale statelor.
     În scopul de a închide drumul larg deschis fărădelegilor. care ar putea fi comise cu impunitate (fără a fi pedepsite – nota mea) și, de asemenea, și pentru alte motive, rezonabile, care au ajuns la cunoștința noastră, am decretat condamnarea și interzicerea unor astfel de societăți, reuniuni, adunări sau meeting-uri sub egida francmasoneriei sau a unor alte denominațiuni. Noi le condamnăm și le interzicem prin constituția noastră prezentă, care urmează să fie admisă ca valabilă pentru totdeauna.”
Papa Clement al XII-lea a extins, de asemenea, pedeapsa cu excomunicarea la oricare dintre credincioșii catolici care au aderat Masonerie:
     „Noi le poruncim credincioșilor să se abțină de la curvia (spirituală) cu acele societăți… Pentru a evita excomunicarea, care va fi pedeapsa aplicată tuturor acelora care încalcă porunca noastră. nimeni, cu excepția ceasului morții nu va putea fi absolvit de acest păcat, cu excepția iertării pe care o dăm noi sau suveranul pontif.”

Papa Leo XIII în enciclica sa, Humanus Genus din 1884, spunea cu privire la francmasonerie:

Dorim ca, în primul rând, aceasta să fie regula dvs, înlăturarea măștii francmasoneriei pentru a putea fi văzută așa cum este ea în realitate; iar prin predici și scrisori pastorale oamenii să fie instruiți cu privire la tacticile folosite de către societățile masonice pentru seducerea și ademenirea acestora în rândurile lor, dar și cu privire la opiniile lor depravate și la răutatea actelor întreprinse de ei. Așa cum predecesorii noștri au repetat de atâtea ori, nimeni să nu creadă că, se poate alătura sectei masonilor indiferent de motivul acestei decizii, dacă el, într-adevăr, prețuiește religia catolică și mântuirea sa eternă, după cum ar trebui ca el să le și prețuiască.
Unora s-ar putea să li se pară că, francmasoneria nu presupune nimic care să contrazică religia (creștină) și moralitatea (creștină), dar așa cum întregul principiu și obiect al sectei (francmasonice) rezidă în ceea ce este vicios și criminal, a te alătura lor sau a-i ajuta în orice fel, asta nu poate fi decât fărădelege.”
Într-o altă declarație despre francmasonerie, din anul 1902, papa Leo XIII spunea:
”Plină de duhul lui Satan, care știe cum să se transforme într-un înger de lumină, francmasoneria invocă ca scop al său, binele omenirii. Recunoscând doar cu gura autoritatea legii și chiar și obligativitatea religiei, ea visează (așa cum propriul statut o declară) la distrugerea autorității civile și a preoției creștine, ambele acestea fiind privite ca cei mai mari dușmani ai libertății omului.” (Parvenu a la Vingtcinquieme annee, Roma, 19 martie 1902 / în al douăzecișicincilea an al nostru de pontificat.)

Monseniorul George F. Dillon a scris o carte despre asta, intitulată, ”The War of Anti-Christ with the Church and Christian Civilization” (Războiul lui antihrist cu Biserica și civilizația creștină.), în anul 1885. Așa cum se arată pe pagina de wikipedia, de limbă engleză, ”George F Dillon a fost un misionar catolic și scriitor din Irlanda secolului 19. El a devenit binecunoscut în anul 1884 prin conferințele sale ținute la Edinburgh asupra a ceea ce a afirmat el că este un război masonic împotriva civilizației creștine. Discursurile sale au fost mai târziu compilate în cartea, The War of Anti-Christ with the Church and Christian Civilization. După ce a citit un rezumat al acestei lucrări, papa Leo XIII a aprobat și a finanțat publicarea ei în limba italiană.” (http://en.wikipedia.org/wiki/War_of_Anti-Christ_with_the_Church_and_Christian_Civilization)

Tot despre masoni, papa Pius VIII a spus că, ”Legea lor este Neadevărul. Dumnezeul lor este Diavolul și cultul lor este turpitudinea.” (Character Counts: Freemasonry Is a National Treasure and a Source of Our Founders’ Constitutional Original Intent, de Michael Glenn Maness, Bloomington 2010, pg. 75)

Papa Pius XII, într-o pastorală pentru conferința din Italia (1958) spunea: ”… rădăcinile apostaziei moderne se află în ateismul științific, materialismul dialectic, raționalism, illuminism, laicism și mai ales în francmasonerie care este mama tuturor acestora.” (Paul A. Fisher [1991], Their God is the Devil, American Research Foundation, Baltimore, Maryland, p. 53.)
Interesantă această comparație, ”mama tuturor…” care evident se vrea a fi una cu conotații biblice, făcând trimitere la Apocalipsa cap. 17:5.
Cel mai recent decret al Vaticanului pe tema francmasoneriei, emis de ”Sfânta Congregație pentru Doctrina Credinței” (fosta Inchiziție), la data de 26 ianuarie 1983 – și semnat de cardinalul Joseph Ratzinger și fr. Jerome Hamer,- subliniază că hotărârea negativă a bisericii catolice în ce privește asociațiile masonice rămâne neschimbată, arătând că, credincioșii care se înscriu în asociații masonice comit un grav păcat, fiindu-le interzisă ”sfânta împărtășanie”.
Un document al Conciliului Pontifical pentru Cultură, datat la 13 martie 2004, conține următoarea observație cu privire la situația credințelor religioase în lume: ”O anumită ostilitate culturală se răspândește împotriva religiilor, în special a creștinismului și a catolicismului în particular, susținută notabil prin mijloace de comunicare și care este promovată prin surse masonice active în diferite organizații.
Însă lupta francmasoneriei împotriva bisericii catolice a fost justificată de aceasta, prin năzuința oamenilor pentru ”libertate”:
După cum mereu s-a spus, libertatea a semnificat întotdeauna emanciparea de sub revendicările bisericii catolice asupra oamenilor și popoarelor.”, Pierre Manent văzând în asta, ”completa subordonare a bisericii înaintea corpului politic.” (Pierre Manent, An Intellectual History of Liberalism (Princeton: Princeton University Press, 1995), p. 8)
Prin urmare, propaganda neîncetată a pamfletarilor ”coloniali” împotriva Papalității a avut același obiect ca și suprimarea ierarhie catolice în Franța de către iacobini, pe care papa Leo a numit-o a fi ”puterea acelei religii divine pe care francmasonii o urăsc în aceeași măsură în care se și tem de ea.” (Vezi pct.30 din enciclica Humanus Genus; http://w2.vatican.va/content/leo-xiii/en/encyclicals/documents/hf_l-xiii_enc_18840420_humanum-genus.html)

Voltaire a însumat asta în faimosul său îndemn, „ecrasons l’infame!” (să-l distrugem pe cel infam.)

Voltaire repetă ce înseamnă, pentru el, infam: ”o fantomă urâtă”, ”un monstru abominabil”, ”o hidră abominabilă urât mirositoare și ucigașă.”
Dar pentru el, la fel de bine precum catolicismul și calvinismul era infam.
”Infamul este deci intoleranța practicată de către bisericile organizate, și inspirate de dogmele creștine”, spunea el. În cele din urmă, el declară tot ceea ce este creștin a fi infam și că trebuie distrus, pentru a-i fi luat locul de o ”religie pură” a admirației pentru un hristos exclusiv uman.”
(R. Pomeau, La religion de Voltaire, Nizet, 1956 ; nouv. éd. 1969, pp. 309-310)
Chiar și așa însă, îi voi da dreptate lui Voltaire pentru afirmația, ”Infamul este deci intoleranța practicată de către bisericile organizate, și inspirate de dogmele creștine”, în măsura în care această caracterizare reflectă stare de fapt pentru oricare organizații lumești care, pervertind cuvântul scris al Bibliei, și păstrînd doar o anume formă de inspirație, au practicat intoleranța, constrângerea sau obligarea unor oameni care nu le împărtășeau crezul, incluzându-le mai cu seamă aici pe acele victime creștine care au ales să trăiască o viață personală, de dedicare lui Hristos, fără a se conforma vreunei forme de organizare omenești, indiferent cât va fi fost ea de ”bimilenară” și de puternică. (Potrivit estimărilor, biserica catolică se face vinovată de cel puțin șaizeci de milioane de victime, în perioada cât a stăpânit Europa și coloniile ei din diferite părți ale globului.)
Voltaire a fost introdus în breasla masoneriei prin ”Loja celor Nouă Muze”, în anul 1778. Atunci a fost prezent la ceremonie și ”fratele” său mason, Benjamin Franklin.
Cei mai sofisticați cercetători, din dorința lor fierbinte pentru a exploata anumite nuanțe istorice, aproape întotdeauna pierd din vedere imaginea istorică de ansamblu:încă de la începutul secolului 18, cursul istoriei occidentale a fost determinat în mare măsură de rezultatul marelui conflict dintre biserica catolică și secta masonică mondială.
După cum papa Leo XIII a observat în encliclica sa cu privire la acest subiect: ”Secta francmasonilor s-a ridicat cu o rapiditate incredibilă, dincolo de orice închipuire, într-un secol și jumătate, până când a devenit capabilă, prin mijloace îndrăznețe și fraudă, să impună prezența sa la orice nivel al statului, pentru ca apoi să aibă acces la puterea de a lua hotărâri. Acest avans rapid și formidabil a adus asupra bisericii, asupra puterii prinților, asupra societății tocmai acel rău cumplit pe care, predecesorii noștri l-au prevăzut cu mult timp înainte.” (Humanum Genus, nr. 7)
Apoi și preotul Stanley Jaki, în introducerea sa la faimoasele memorii ale lui Barruel privind rolul francmasoneriei în Revoluția Franceză afirma că a existat un francmason care a recunoscut într-o scrisoare deschisă către preotul iezuit Berteloot că, ”Un singur outsider a înțeles rolul francmasoneriei și anume Leon XIII. Condamnarea lui asupra francmasoneriei este, desigur, și logic, necesară și justificată din punctul de vedere catolic. Suveranul pontif a mers până la rădăcina francmasoneriei. El a văzut că e nocivă și a dorit să o extirpe. Iar el a avut motive întemeiate pentru asta.” (A. Barruel, memoire Illustrating the History of Jacobinism, American Council on Economics and Society: Fraser, MI, 1958, p. xxxvi.)
Masoneria. Contextul apariției și pretențiile sale. 
Calitatea sa de religie și originea acesteia.
Aspirația sa către puterea mondială.
Masoneria afirmă că are origini divine, fiind descendentă a zidarilor Templului lui Solomon. În lucrarea sa finală, ”American Masonry from 1730 – 1840”, Steven C. Bullock ia act de faptul că, ”Constituția și ritualurile francmasoneriei sunt ferm așezate pe tradiția iudaică, care este inima întregii francmasonerii…” (Bullock, op. cit, p.11)
(Aceia care spun că francmasoneria nu are nimic de-a face cu iudaismul, nu cunosc nimic despre istoria acestui ordin.) Cu toate acestea, religia promovată de secta francmasonică evită revelația divină, pe care a azvârlit-o în dizgrație prin raționalism și Illuminism.
Gordon S. Wood observa într-un studiu al său, cu care a câștigat premiul Pulitzer, următoarele despre revoluția americană: ”… francmasoneria a fost un surogat pentru o iluminare suspectă a creștinismului tradițional.” (Gordon S. Wood, The Radicalism of the American Revolution, New York: Vintage Books, 1993, p.233)
 
Remarcă:
Din afirmația de mai sus se poate deduce că, autorul cărții numite mai sus, este un creștin tradițional. Ceea ce contează însă nu este definiția sa despre creștinismul autentic, sau dacă este creștin,  ci faptul că, ea conține o mare doză de adevăr dintr-o anumită perspectivă: secolul 19 a cunoscut apariția a trei mari secte așa-zise creștine – liderii tuturor acestor mișcări au fost francmasoni; este vorba despre biserica mormonă, biserica adventistă și martorii lui Iehova.
Secta francmasonică predică o formă de religie naturală (umanistă) cu scopul de a inocula virtuțile civice ale fraternității și toleranței, considerate a fi esențiale în Noua Ordine care va fi ridicată pe ruinele creștinătății.
Pentru sistemul masonic, porunca lui Isus Hristos, ”Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.” (Matei 28:19) este o erezie. Pentru masoni, ”singurul” dumnezeu la care trebuie convertite toate națiunile este ”Libertatea.” Însă, înaintea ”libertății” fiecare genunchi trebuie să se plece. Hristos însuși trebuie să se plece pe genunchi înaintea ”Libertății” și să respecte autonomia domeniului masonic nou creat de politica seculară.
Și ce este ”Libertatea” despre care vorbește masoneria? În cartea sa, ”Propaganda and the American Revolution”, istoricul Philip Davidson oferă o descriere a noului idol:
”Ce înseamnă cu adevărat libertatea? Cine poate spune? Pentru unii poate însemna pur și simplu eliberarea de sub restricțiile coroanei engleze, care probabil că nu este nimic altceva decât eliberarea de o ștampilă; pentru alții poate însemna eliberarea totală de sub englezi; pentru o treime poate însemna eliberarea de opresorii locali. Ea poate însemna și guvern politic liber, economie liberă, libertate religioasă, comerț liber, liber la alcool și în general to ce vor oamenii. Ea a însemnat la fel sau cel puțin la fel cu ”Libertate, Fraternitate, Egalitate.” dintr-o altă revoluție (cea franceză:. Puterea cuvântului este vagă. Cine nu ar alegea Libertatea în locul Sclaviei? Unii nu ar lupta pentru comercianți sau pentru șefii lor politici; unii nu ar lupta pentru predicatori, dar spiritul de a nu lupta pentru ”Libertate” este un spirit fricos.” (Philip Davidson; Propaganda and the American Revolution, Chapel Hill; University of North Carolina Press, 1941, p. 137 – 138).
Papa Leon XIII a observat repede că, subordonarea bisericii tradiționale corpului politic a început odată cu apariția monarhiilor absolutiste, cu revoluțiile din Franța și America și la urmă, cu nașterea statelor națiuni în care masonii dețineau pârghiile de putere… (Davidson, op. cit. p 101)
Remarcă:
Este de înțeles supărarea papei Leon XIII, întrucât până atunci, catolicismul deținuse puterea, cu o mână de fier, în toată Europa occidentală, pentru ca mai apoi crimele și abuzurile acesteia să devină un model inspirator și perfecționat, pentru societățile subversive secrete care la rândul lor, nu s-au dat la o parte de la nimic pentru câștigarea puterii și asta, tot prin fluturarea unor sloganuri vizând ”mai binele” omenirii.
Iată deci, două religii: una veche și una nouă care, cel puțin în secolele 18 și 19, s-au aflat într-o încleștare mortală, de care pe care, pentru obținerea puterii și în care, fiecare parte a invocat argumentele sale privind grija față de oameni și a stigamtizat greșelile, crimele și abuzurile celeilalte.
Biserica catolică, așa cum am evidențiat pe acest blog (vezi articolele aferente anului 2010) este o religie care nu are nimic de-a face cu învățăturile creștine ale Evangheliei lui Hristos în particular, și cu cele ale Scripturii în general. Dar lucru extrem de interesant este că, tocmai aici se intersectează Vaticanul cu Francmasoneria, despre care teologul ei, Albert Pike spunea că nu se bazează pe Biblie căci altminteri ,francmasoneria nu ar mai putea fi numită francmasonerie, ci oricum altceva. Parafrazându-l pe Albert Pike, și catolicismul dacă s-ar fi bazat pe Biblie, nu s-ar mai fi putut numi catolicism, întrucât catolic se traduce prin ”universal” sau ”mondial” ceea ce contravine atenționării lui Hristos care spune așa: ”Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, și multi sunt cei ce intră pe ea.” (Matei 7:13)
Cât despre francmasonerie, ”Ea nu este creștinism, nici un substitut pentru acesta. Ea nu se amestecă cu vreun crez sectar sau doctrină, dar învață adevărul religios fundamental.” (Albert G. Mackey, „Encyclopedia of Freemasonry”, pg. 162.)
Dar, ”adevărul religios fundamental” despre care vorbește Mackey, o autoritate recunoscută mondial în francmasonerie, nu se regăsește în Evanghelia lui Hristos care spune despre sine: ”Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6), ci, ”Masoneria, ca toate religiile, toate misterele, hermetismul și alchemia, își ascunde secretele sale de toți cu excepția Adepților și Înțelepților, ori , Aleșilor, și folosește explicații false și interpretări greșite ale simbolurilor pentru a-i înșela pe aceia care merită doar să fie înșelați, să li se ascundă adevărul, care este Lumina.” (Albert Pike, Morlas and dogma, pg. 104)
De aceea francmasoneria este ocultă, pentru că ea ascunde adevăratul ei scop inclusiv de membrii ei de rang inferior. Câtă deosebire, iată, față de cuvintele lui Isus Hristos, care sună total diferit: ”Eu am vorbit lumii pe față; totdeauna am învățat pe norod în sinagogă și în Templu, unde se adună toți iudeii, și n-am spus nimic în ascuns.” (Ioan 18:20)
J.D. Buck, în cartea sa ”Mystic Masonry”, la pagina 119 afirmă că, ”… Masoneria, în forma sa pură, provine din veckea Kabbala a evreilor, ca parte a marii religii universale din antichitatea îndepărtată.” Iată deci ce este cu această religie a masoneriei care, în esența sa, este una mistică iudaică. În mod paradoxal, biserica catolică, și în acest caz, împărtășește un alt punct comun cu francmasoneria (religia pură kabbala)! Iată cum:  la porunca papei Sixtus IV (1471-1484), teologia iudaică a Kabbalah a fost tradusă în limba latină și oferită studenților; misticii acelui secol (15) ”imaginându-și” că, doctrinele creștinismului provin din Kabbalah. (http://web.archive.org/web/20021005055527/http://www.plausiblefutures.com/text/SS.html)
Așadar, masoneria, înainte de a fi o organizație ”socială” orientată spre ”mai-binele” oamenilor, este o religie ocultă, anticreștină care, este drept că, în debutul ei, a avut ca misiune distrugerea catolicismului în particular și a creștinismului în general. Nu Hristos (sau mai bine spus lipsa lui Hristos) a fost acela care a creat disensiunea între cele două ”organizații” ci nevoia de dobândire a puterii absolute! Papalitatea avea să cunoască în francmasonerie un inamic inteligent, feroce și fără scrupule în atingerea scopurilor sale (în același fel în care și ordinul iezuit a susținut dintotdeauna că, ”scopul scuză mijloacele.”): dacă mai era nevoie, acesta este încă un punct comun între cele două religii.
”La data de 8 decembrie 1869, la un Congres Internațional al Francmasoneriei, s-a impus ca o datorie pentru toți membrii săi ca aceștia să facă tot ce le va sta în putere pentru ștergerea catolicismului de pe fața pământului. Incinerarea a fost văzută ca mijloc cel mai potrivit pentru sfârșitul bisericii catolice, și o subminare graduală a credinței oamenilor în ”învierea din morți și în viața veșnică.” ” (Catholic Morality, 1932, Imprimatur, p. 106, John Laux)
Secolele 18 și 19, mai ales, au fost marcate de un război în toată regula între o religie fondată pe ruinele imperiului roman, catolicismul, și una nouă, masoneria, care a afirmat cu îndrăzneală poziția asumată de a se înălța peste ruinele creștinismului în general. Secolul 20, în prima sa parte, a fost caracterizat de impunerea de către francmasonerie a comunismului în Rusia țaristă. Însă, deja de la acest moment, Vaticanul a început să manifeste interese convergente cu ale masoneriei în uriașul imperiu slav, fapt pentru care, alături de marii finanțatori și masoni evrei – Jacob Shiff, Warburg etc – ”Sfântul Scaun” a avut partea lui de contribuție personală. Iată ce spune despre acest lucru, o  autoritate mondială  în politica Vaticanului: ”Nu numai că Roma a instigat la declanşarea Primului Război Mondial, dar tot ea a avut un rol esenţial în declanşarea Revoluţiei Bolşevice. În timp ce, în public, biserica catolică se opunea comunismului, ea finanţa în secret şi instiga revoluţia comunistă din Rusia la fiecare pas.” (AVRO MANHATTAN, THE VATICAN BILLIONS, p. 124-125 (1983)). Așadar, aici avem un nou punct comun între cele două organizații politice și religioase, anume sprijinirea revoluției bolșevice.
 
Semnele de destindere a relațiilor dintre cele două organizații și de împăcare.
Revenind în prezent, întrebarea care se pune este următoarea: acest război mai are vreun obiect? Dacă vom analiza evidențele, răspunsul va fi că, nu! Relațiile dintre biserica romano-catolică și francmasonerie au cunoscut cu începere clară din momentul conciliului Vatican II o destindere progresivă și pași semnificativi pentru împăcare. Iată câteva exemple:
1. În anul 1985, Colegiul catolic Siena,din New York, a permis utilizarea campusului său de către grupul masonic de tineret, al Ordinului de Molay. (Cu titlu facultativ, publicația Times Union din Albany a raportat că, la acea convenție un tânăr de 17 ani a fost luat cu forța și abuzat sexual de alți șase tineri participanți. În articol se mai arată că, cu ocazia acelei convenții masonice, episcopul Howard Hubbard a ținut chiar și un discurs.)
2. În South Bend, Indiana, catolici, inclusiv preoți, împreună cu membrii de rang înalt a i Knights of Columbus (K of C) se întâlnesc periodic cu masoni pentru cină și conversații ecumenice.
3. La data de 28 martie 1976, arhiepiscopul de New York, Terence Cooke s-a adresat unei adunări de 3000 de masoni. El a electrizat sala atunci când i-a numit pe masoni prieteni și a spus că, masonii și catolicii ar trebui să se accepte reciproc. (Marvin E. Fowler, Loja Victoria, Washington DC)
4. În 1981, episcopul Louis gelineau din Providence, Rhodes Island a fost distins cu titlul onorific de mare maestru al lojei masonice din Rhode Island pentru meritul de a fi, ”cea mai bună exemplificare a principiilor francmasoneriei.” (Their God is the Devil, American Research Foundation, Baltimore; Paul Fisher)
 
Revenind în secolul nostru, 21, evoluția acestei relații bilaterale nu trebuie să mai surprindă pe nimeni.
Luiz Demetrio Valentini, episcopul Eparhiei de Jales (Brazilia), din anul 1982, cunoscut ca unul dintre „Episcopii Socialiști” din Brazilia a mers pe 10 aprilie 2012, în loja masonică „Colonelul Balthazar” din Jales, la aniversare vârstei de 53 de ani. El a fost primit cu mare cinste, după cum și următoarele imagini de mai jos o atestă:

Mai jos puteți vedea patru francmasoni în fața altarului unei biserici catolice braziliene – de la stânga, un ucenic, doi tovarăși și un maestru. În centru lor este un preot catolic, părintele Geraldo Magela Silva, preot paroh al bisericii Concepția Maicii Domnului din orașul Bom Jardim (Frumoasa Grădină), în statul Pernambuco, nord-estul Braziliei. Cei patru masoni sunt în fața altarului și țin în mîini simbolurile lor – un compas, un ciocan și busolă – în timp ce marele maestru se adresează adunării cu un scurt discurs.

La fel ca această fotografie, și cea care urmează au fost realizate la o Messă (liturghie) celebrată de ”părintele” Geraldo Magela Silva la comemorarea zilei francmasoneriei, pe 20 august 2012.

Pe site-ul catolic, http://www.ourladyresistance.org, la secțiunea, ”Liberalism of Pope” aflăm următoarele:

”Există o conexiune între ”Papa” Francisc și masonicul Rotary Club. Papa Francis, pe când era doar arhiepiscopul Jorge Mario Bergoglio de Buenos Aires, Argentina, a fost numit membru onorific al Rotary Club, ocazie cu care i s-a decernat premiul, ”Laurii de argint” pe anul 2005, în calitatea sa de ”personalitate a anului.”.”
În anul 2013, după alegerea la Vatican a papei Bergoglio, GOI (Marele Orient din Italia) care reprezintă masoneria din această țară, s-a grăbit să iasă cu un comunicat oficial de susținere a papei, datat la 14 martie 2013, Roma. În document se face public faptul că, francmasoneria speră ca noul papă ales, Francisc, să conducă Biserica pe calea democrației dorită de către masonerie…
Printre altele, marele maestru Raffi spune așa: ”Iezuitul, care este cel mai apropiat de cei mai mici ai istoriei, are marea oportunitate să arate lumii chipul unei Biserici care trebuie să recupereze anunțarea unei noi umanități…”
Observați modestia marelui maestru al Orientului italian: ”Iezuitul, care este cel mai apropiat de cei mai mici ai istoriei…”
Devină evidentă împăcare acestor două religii, semnele pentru asta venind din ambele părți. În comunicatul masoneriei italiene se exprimă speranța continuării acelui dialog deschis odată cu Conciliul Vatican II.
În ceea ce privește, ”recuperarea anunțării noii umanități”, de către iezuitul Bergoglio, ceea ce vrea de fapt să spună marele maestru al masoneriei italiene este că, masoneria plasează întâietatea acestei misiuni ca un merit aparținând ordinului iezuit și abia ulterior masoneriei care, printre rânduri se înțelege, a continuat doar să promoveze această nouă umanitate într-o perioadă de extremă răceală dintre cele două organizații…
Un alt comunicat de susținere a lui Francisc, a urmat din partea francmasoneriei din Argentina, datat la 20 martie 2013, care a salutat numirea papei Francisc în scaunul de la Vatican. Comunicatul este semnat de marele maestru al lojei din Argentina, Angel Jorge Cavalero.
Remarcă:
Tonul comunicatelor celor două loje, dacă ar fi să-l generalizăm ca fiind același pentru toate organizațiile masonice, denotă că balanța de putere a fost înclinată în favoarea Vaticanului, grație organizației ordinului iezuit a cărui forță financiară, politică și implicare inclusiv în industria de vârf, strategică, americană de armament, este una colosală.
Să nu uităm însă și de acea componentă iudaică a masoneriei, un competitor feroce prin forța sa financiară incredibilă cu ajutorul căreia controlează financiar Statele Unite…

Cu ce are de-a face omenirea până la urmă? Dacă nu ignorăm istoria plină de sânge, intrigi și înșelătorii – cărora le-au fost victime și le sunt și astăzi victime zeci și zeci și zeci de milioane de oameni – pe care s-au clădit și consolidat cele două organizații (iată, încă un punct în comun), și dacă apelăm la simbolismul biblic, atunci avem o imagine de ansamblu cu două ”femei curve” (organizații, religii, puteri): una bătrână și cealaltă tânără, și care-și dau mâna pentru a conduce lumea în închinarea la dumnezeul ”Libertate” și/sau la acel hristos mistic (tipic misticismului kabbalei dar și catolicismului, odată cu Vatican II), niște dumnezei contrafăcuți ai acestor două mari organizații/religii mondiale.

Referințe:
http://www.biblebelievers.org.au/masonry4.htm
http://libertyfight.com/freemasonry.html
http://www.remnantnewspaper.com/Archives/archive-2006-1315-masonic_family_values.htm
http://www.sculfort.fr/articles/etoes/18e/voltaire/infame.html
http://www.christorchaos.com/BelieveinMasonrySpeakAsAMasonJustDontGoTheLodge.htm

http://avertizari.blogspot.ro/2015/01/razboi-si-pace-intre-doua-fiare.html

Ordinul, Abraham Lincoln, Papa Ioan Paul II, Ronald Reagan, Sfanta Alianta – Sinteza Iezuita !

p13

Cu doar un an inaintea asasinarii presedintelui Abraham Lincoln, 1864, iata la ce “lucra” papa Pius al IX-lea:
 
1864, Papa Pius IX, CONDAMNA libertatea
de constiinta si religie (din Uniunea americana) in ‘lucrarea’ sa numita “Sillabus of Errors”… aratand cat de mult uraste Vaticanul acel “Bill of Rights” American.”
 
Asa ca, nu ar strica sa arunci “un ochi” si pe “Congresul de la Viena” si ceea ce a generat acest “congres” (complot) in SUA.
Se numeste “Doctrina Monroe” (de la presedintele Monroe 1817-1825).
 
 
Nu doar ca se luase in calcul, la inceput, posibilitatea ca tanara natiune (SUA) sa fie atacata militar direct ci si posibilitatea ca Guvernul SUA sa fie infiltrat de iezuitii Romei, asa cum bine spunea Marquis de LaFayette, si guvernul insusi sa devina unul contra poporului.
De aici toata strategia cu militiile locale si lupta lor impotriva propriului guvern daca acesta devenea persecutor cu insasi poporul sau.
 
Nota:
“In opinia mea, daca libertatile acestei tari, SUA, vor fi distruse, asta se va intampla prin subtilitatea preotilor iezuiti, deoarece ei sunt cei mai pericu
losi dusmani ai libertatilor civile si religioase. Ei, iezuitii,
au instigat cele mai multe razboaie ale Europei.”
Marquis de LaFayette
 
Astazi, toata aceasta lege a cazut putin cate putin.
Inca vreo cateva inscenari gen Waco si americanii isi vor oferi armele singuri autoritatilor.
 
Aici nu vorbim de dragul de a purta arme. Cine este periculos si impotriva legii corecte sa fie prins si aruncat in puscarie.
 
Legea era cu mult mai profunda.
 
In asasinarea lui Lincoln a fost demonstrata implicarea Vaticanului ceea ce a dus la inreruperea relatiilor diplomatice intre US si Sfantul Scaun in anul 1867.
 
Relatiile s-au refacut “full” in timpul mandatului presedintelui MASON Ronald Reagan in anul 1984 dupa o “ruptura” de 117 ani.
 
Tot atunci apare si “Sfanta Alianta” (1984) intre Catolicism si Capitalism (Roma-SUA) deoarece, spun ei, aveau un dusman comun, Comunismul.
 
Interesant ca atat Reagan cat si tatal lui spiritual Ioan Paul, au fost raniti dar au supravietuit.
Atata timp cat realizezi ca masoneria lui Reagan era creatie iezuita, vei intelege mai bine de ce relatiile s-au refacut atunci si care a fost sinteza urmarita.
 
Vezi “Times”-ul din acele vremi pt. a intelege ca viziunea PROTESTANTISMULUI american fata de PAPALITATE, se schimbase brusc.
 
Sinteza: Papa Ioan Paul al II-lea este declarat „Man of the year” in revista „TIME”.
 
 
O alta sinteza a fost ca lumea musulmana si-a cerut scuze pentru atentatul comis de turcul islamic Mehmet Ali Agca pe data de 13 mai 1981 impotriva papei Ioan Paul al II-lea.
 
Faptul ca papa a spus:
Ma rog pentru fratele care m-a împuscat, pe care l-am iertat sincer.” arata ca toata miscarea a fost o inscenare si ca rezultatul a fost cel scontat: atat protestantismul cat si musulmanii l-au aplaudat pe papa pentru gestul sau si i-au cerut iertarea pentru ignoranta lor fata de “Sfantul Parinte” si institutia papala ca intreg.
 
 
 
Dar, desigur, toate astea tu nu le vezi, nu-i asa ?
Ai sa te agati de faptul ca “instig” populatia Americii la “arme” in timp ce iti va scapa esentialul.
 
Asa are americanul o vorba: “Nu renunt la libertatea mea, castigata cu sange, fara lupta.”
 
Dar, din pacate, americanul de azi nu mai este americanul de ieri.
 
Asta demonstreaza ca dl. I. avea dreptate… USCIS este o “institutie” care controleaza emigratia si dezvolta doar acea parte care va contribui la slabirea americii din toate pct. de vedere dar la intarirea politicii iezuite (Vatican) in aceasta tara.
 
Asa ca o curiozitate: cei care castiga la “Loteria Vizelor” an de an, incercati sa vedeti cam din ce zone geografice vin, ce tip de “politica” exista in acele state si numarul celor “selectati” din tari diverse…
 
 
– Doctor Rivera as dori sa va întreb daca omul care l-a împuscat pe papa era musulman?
 
– Desigur. Iezuitii au planuit aceasta foarte bine. Multi urmau sa fie câstigati prin acest incident.
 
Observati ca aceasta a dat ceva în comun papei si presedintelui Regan. Amândoi au fost împuscati si au devenit prieteni apropiati.
 
Papa a captat atentia lumii întregi si simpatia tuturor conducatorilor lumii.
 
Prin acest incident islamul s-a propulsat mai aproape de Vatican. Musulmanii s-au simtit atât de umiliti ca unul dintre ei a tras în reprezentantul profetului Isus pe pamânt încât Ayatollah-ul i-a trimis condoleante si scuze papei.
 
 
Si în cele din urma vina s-a putut arunca asupra K.G.B.-ului, facând astfel lumea sa creada ca ei, comunistii, sunt dusmanii papei. Este un joc serios. Papa Ioan Paul al-II-lea a fost un comunist devotat pentru multi ani la rând.
 
Nota:
Razboiul Est-Vest, comunism vs capitalism, a fost un conflict creat de catre eminentele iezuite pentru a-si realiza agenda politica.
Amenintarea nucleara a fost (si este) o manipulare imensa prin crearea unui curent de frica, de teroare, la adapostul caruia iezuitii si-au continuat inchizitia, sub alte denumiri, si au reusit sa distruga rezerva justificata a americii fata de o institutie (papalitatea) care asasinase pe insasi presedintele SUA si pe multi altii.
 
Nu-i intamplator ca in timp ce revista „Time” prezinta in culori destul de vii cat de bun si „sfant” este papa Ioan Paul al II-lea (interfata iezuita) in cooperare cu omologul sau american (mason), Ronald Reagan, in lupta impotriva monstrului comunist nuclear, tot aceasta revista arata cat de iminent si grozav este pericolul nuclear.
Observati teza si antiteza la lucru.
 
Sinteza: Papalitatea si-a recastigat locul acolo unde-l pierduse. Poporul american (manipulat cu buna stiinta de multe ori) accepta de buna voie un CRIMINAL MONDIAL SI SECULAR in propria lor casa.
 
Dar sinteza nu se opreste aici…
 
Proiectul vizeaza puncte la care lumea nici nu viseaza. A fost un succes al spionajului iezuit din nefericire…
 
„Time”-ul a ajutat atat papalitatea cat si ordinul iezuit prin articolele dedicate in exclusivitate lor la schimbarea mentalitatii americane dar si a lumii in general vis a vis de Roma papala si Iezuiti. Vezi mai jos.
 
 
 
Într-o scrisoare de la John Adams pentru preşedintele Thomas Jefferson despre iezuiţi, citim:
 
„Nu vom avea noi roiuri de ei aici, în atât de multe deghizări cum numai un rege al Romilor o poate face, îmbrăcaţi în zugravi, editori, scriitori şi profesori? Dacă a existat vreodată vreo categorie de oameni care să merite condamnare pe pământ şi în iad, aceasta este societatea lui Loyola (iezuiţii).
—George Reimer, The New Jesuits, Little, Brown, and Co., 1971, pag. 14.
 
Continuare:
 
Daca aceasta suna ciudat, aduceti-va aminte ca asasinul Mehmet Ali Agca este în topul oamenilor cu succes din Europa si ca este un expert al oamenilor de marca.(liber acum – 2010 – si covertit la catolicism !!!)
 
El si-a descarcat arma de la o distanta de numai 3 metri si jumatate. Fiecare glonte l-a atins pe papa sub buric. Vedeti ca el nu avea intentia de a-l ucide pe papa. El doar urma instructiunile date de iezuiti.
 
Rezultatul a fost obtinut când lumea l-a vazut pe papa iertându-l pe Mehmet Ali Agca pentru ca l-a împuscat: aproape un miliard de musulmani au fost plini de admiratie pentru “sfintia sa”.
(The Hegelian Dialect)
 
NOTA:
 
Exista o carte, scrisa de un fost Iezuit (Malachi Martin – rang inalt), ” Cheile acestui sange – Keys of this blood” in care spune ca exista in lume o lupta pentru dominatie…o lupta intre cele 3 mari puteri mondiale – comunismul, capitalismul si catolicismul (CCC).
El prevede, in esenta, ca, in jurul anului 2000 !!!, numai una (1) dintre aceste trei (3) va ramane, ea fiind Biserica Romano-Catolica, avandu-l in frunte pe Papa.
A urmat „Sfanta Alianta” – 1984 , sub pretextul ‘dusmanului comun (comunismul)… refacerea legaturilor SUA cu Vaticanul…Ronald Reagan fiind mason, deci instrument Iezuit.
„Eu cred ca Statele Unite, ca singura supra-putere mondiala, si Sfantul Scaun (controlat din 1814 de Iezuiti) , ca singura autoritate moral-politica pe intregul pamant, au roluri importante de jucat in viitor. Actiunile lor vor avea IMPACT in viata oamenilor din toate partile planetei”
(Melady, The Ambassador’s Story, The United States and the Vatican in World Affairs, p.42,43).
Thomas P. Melady, ambasador oficial SUA la Vatican, din 1989-1993.
 
PS:
Un talk-show (mai vechi) de la CNN cu jurnalistul Carl Bernstein (‘specialist’ in secrete, cel care a dezvaluit cazul Water Gate, autorul cartii ‘His Holliness”) despre implicarea politica si rolul din culise al papei Ioan Paul II in finantarea sindicatului Solidaritatea din Polonia, prabusirea comunismului in Europa de Est si „cooperarea” acestuia cu omologul sau (mason) american, Ronald Reagan, presedintele SUA, 1981-1989.
 

Invaluita in mister, reteaua diplomatica a Vaticanului este cea mai veche din lume si concureaza, ca marime, cu cea americana, CIA.

Marius Lazurca, ambasadorul nostru la Vatican,
este doctor in Istorie-Antropologie la Sorbona,
specialist in antropologia fenomenelor religioase

 

Diplomatia

 
„Pana la urma, toate tehnologiile Ordinului Iezuitilor, care au fost create acum mai bine de 300 de ani, se aplica foarte bine in lumea informatiilor moderne, in diplomatie si, in general, in relatiile internationale.”
 
Dmitrii Soin – fost ofiter de informatii. Tiraspol.
 
 

Cindva, Stalin a reformulat intrebarea clasica „Cite legiuni are Papa?”. El se intreba „Cite divizii are Papa?”. Puterea pontificala a supravietuit in timp, spre deosebire de altele, inclusiv cea stalinista.
Supravietuirea ei are la baza puterea morala asupra unui numar urias de credinciosi si enorma capacitate a Sfintului Scaun de a-si comunica mesajele in spatiul public, nu neaparat doar prin mass-media.

O sursa de putere este activitatea intensa, discreta, disciplinata si de o mare calitate profesionala a preotilor-diplomati.

Statutul diplomatic al Sfintului Scaun a dat nastere la controverse juridice de-a lungul timpului, reaprinse de fiecare data cind Sfintul Scaun are pozitii care antagonizeaza comunitatea internationala.
Asa cum s-a intimplat in 1994, cind diplomatii Papei s-au aliat cu statele musulmane si au lasat fara declaratie finala o reuniune ONU privind explozia demografica in Cairo. Opozantii au argumentat ca Sfintul Scaun nu poate avea reprezentare diplomatica pe linga ONU, nici ca autoritate religioasa, nici ca stat.

Ambasadorul Romaniei pe linga Sfintul Scaun, Marius Lazurca, explica pentru Cotidianul ca specificul serviciului diplomatic pontifical tine de statutul unic al Papei. Diplomatii Papei nu reprezinta Vaticanul ca stat, ci pe Sfintul Parinte, desi in ultimii ani unele tari precum SUA trateaza cu Papa ca sef al statului Vatican. Statutul ambiguu ofera loc de manevra pe scena diplomatica.

Despre diplomatia papala se vorbeste, uneori, in termeni de mister, cam cum se vorbea inainte despre masonerie.

Diplomatii Papei sint perceputi ca niste persoane care trag sfori din umbra si au la dispozitie informatii extraordinare, ce le intrec chiar ca precizie pe cele detinute de servicii secrete precum CIA.

Ambasadorul roman la Sfintul Scaun, Marius Lazurca, spune ca aceasta imagine livresca este intr-o oarecare masura explicabila.

„Diplomatia pontificala este una discreta, mai ales pentru ca e practicata de clerici, de o impecabila calitate profesionala, pentru ca sint produsul prestigioasei Academii Ecleziastice Pontificale, cea mai veche scoala de diplomatie din lume si care functioneaza neintrerupt, intr-un regim de mare discretie, incepind din secolul 18”, spune Marius Lazurca.

Acesti functionari diplomatici speciali beneficiaza de o claritate si de o abundenta a informatiei greu de egalat. „E simplu, explica ambasadorul roman, Sfintul Scaun beneficiaza de o retea de culegere a informatiei, care valorifica prezenta in toata lumea a unor misionari, parohi ori laici angajati in activitati de caritate; toti furnizeaza informatii utile despre populatiile in slujba carora s-au pus.”

Asta face ca, intr-adevar, diplomatia pontificala sa fie nu numai discreta, dar si penetranta si eficace, pentru ca are un excelent suport informational si analitic, greu de comparat chiar cu cel al unei mari puteri. Colaboreaza Sfintul Scaun cu marile puteri care modeleaza politica internationala, da acces la informatiile sale? Marius Lazurca spune ca da. „Nu cred ca exista vreo asociere directa intre aparatul analitic al Suveranului Pontif si serviciile secrete ale unor state. E cert totusi ca Sfintul Scaun practica o diplomatie normala, care presupune schimbul de informatii si de expertiza; e suficient sa urmaresti agenda de intilniri a Pontifului si a Cardinalului Secretar de Stat pentru a vedea ca intr-adevar Sfintul Scaun este un actor international de prima marime.”

Ambasadorul roman a dezvaluit un aspect interesant: „In aproape toate cazurile, la intrevederile Papei cu seful unui stat nu participa nimeni altcineva; sint intilniri intre patru ochi, astfel incit continutul lor este cu titlu general confidential”.

„Exista intilniri cu Cardinalul Secretar de Stat, mai putin confidentiale, apoi raporturi pe niveluri echivalente intre diplomatii diverselor state si diplomatii Sfintului Scaun. Se subintelege ca statele sint foarte interesate sa aiba acces la extraordinara expertiza si la analizele Sfintului Scaun”, a adaugat Marius Lazurca.

Rolul de jucator global explica numarul mare de diplomati straini la Vatican. „Nu exista diferente substantiale intre activitatea diplomatica la Sfintul Scaun si cea dintr-un stat oarecare”, spune ambasadorul roman la Vatican. „Exista insa diferente de coregrafie, de decor, de ceremonial; la Vatican exista o viata rituala intensa, iar corpul diplomatic strain e invitat si participa la toate ceremoniile religioase la care e prezent Suveranul Pontif”, spune Marius Lazurca.

„Noi intram in contact cu diplomati care sint si preoti, dar asta nu schimba esenta relatiei diplomatice, in ciuda unor distinctii de timbru, culoare sau forma.” „Mai exista ceva specific, spune ambasadorul Lazurca, exista o lentoare a procesului de apropiere, o suma de dovezi de incredere pe care diplomatul trebuie sa le acumuleze, inainte ca relatia sa se deschida pe deplin, iar calitatea informatiei schimbate sa devina cu adevarat relevanta.” Marius Lazurca explica acest fapt de culoare locala prin aceea ca Sfintul Scaun „are timp, obiectivele sint mereu urmarite cu tenacitate, dar nu in imediat. Biserica Catolica se bucura de constiinta faptului ca va depasi toate crizele istorice si ca prin urmare nu are motive sa se grabeasca – daca obiectivele sint juste, ele vor fi atinse, intr-un rastimp sau altul”.

· Renasterea politica
In ultimul secol, rolul Vaticanului in politica internationala a crescut. Diplomatia pontificala a cunoscut epoca de aur a dezvoltarii sale in special in timpul Papei Ioan Paul al II-lea. La venirea sa la Vatican, Sfintul Scaun avea legaturi diplomatice cu 85 de state. La moartea lui erau 174, iar acum sint 176. Exceptiile notabile sint Vietnamul, China si Arabia Saudita. Diplomatia pontificala a capatat greutate inclusiv in lumea diplomatiei multilaterale. Sfintul Scaun are reprezentare pe linga 16 organisme internationale, printre care ONU, Uniunea Africana si Organizatia Statelor Americane. Statutul este de „observator permanent”, nu de membru cu drept de vot. Dar Sfintul Scaun este si semnatar al unor conventii ONU privind drepturile omului, precum cea privind egalitatea rasiala si drepturile copilului, Tratatul de nonproliferare nucleara, Conventia UNESCO sau cea de la Geneva.
· Papa dixit
Activitatea diplomatica pontificala are o intemeiere doctrinara, de gasit in prima enciclica a Papei Benedict al XVI- lea, „Deus caritas est” „Dumnezeu este dragoste”, unde Pontiful vorbeste despre locul legitim al Bisericii in spatiul public. Obiectivele diplomatiei pontificale sint, asadar (SIC !!!), lupta impotriva saraciei, prin promovarea unor acorduri economice care sa favorizeze natiunile dezavantajate, promovarea rezolvarii nonviolente a conflictelor, sprijinirea institutiilor familiei, potrivit viziunii Bisericii: pro-casatorie, impotriva avortului si a eutanasiei.
· Medierea lui Dumnezeu
Cazurile in care conflicte civile sau interstatale au beneficiat de medierea Sfintului Scaun sint numeroase, ca de exemplu in Darfur ori in Orientul Mijlociu. Pe linga diplomatia oficiala pontificala exista si o diplomatie paralela, care se desfasoara cu o si mai mare discretie sau in virtutea unor mandate oficioase, nu oficiale, pe care Sfintul Scaun le acorda unor persoane sau organizatii. Comunitatea Sant Egidio are o asemenea reputatie si rezultate diplomatice care o justifica. Cea mai mare reusita a Sant Egidio a fost stingerea razboiului civil din Mozambic. Sant Egidio s-a implicat si-n Algeria, dar cu succes moderat. „In schimb, in Kosovo, interventia Sant Egidio a dus la un acord intre sirbi si albanezi pentru redeschiderea scolilor publice din zona”, povesteste Marius Lazurca. Tot Sant Egidio a mediat, recent, realizarea unui proiect de integrare a romilor la Geneva.

Simon Wiesenthal, celebrul vânator de nazisti, a declarat într-un interviu:
„Cel mai bun serviciu de spionaj din lume si cel mai eficace pe care-l
cunosc este cel al Vaticanului“În cadrul diplomafliei pontificale, au fost asasinati regi, au fost
otraviti diplomafli, au fost susflinute factiuni în conflict, s-au închis ochii
asupra catastrofelor si holocaustului, au fost finantate grupari teroriste
si dictaturi sud-americane, au fost protejati criminali de razboi si au
fost spalati bani ai mafiei, au fost manipulate piete financiare si au
fost provocate falimente bancare sau au fost condamnate conflicte, în timp ce se vindeau arme beligeranflilor; toate acestea în numele Domnului, al Sfintei Alianfle si al Sodalitium Pianum, instrumente ale
acestei diplomatii.

Napoleon Bonaparte considera papalitatea „una dintre cele mai
frumoase meserii din lume“, iar Adolf Hitler spunea despre ea ca este
„una dintre cele mai periculoase si delicate profesii a lumii politice“.

Napoleon compara forta unui singur papa cu cea a unei armate de doua
sute de mii de barbati. Este adevarat ca de-a lungul istoriei, papalitatea
a avut întotdeauna doua fete: una a Bisericii catolice din lumea întreaga, si una a celei mai mari puteri politice de pe planeta.

În timp ce pe de o parte papii binecuvântau oamenii simpli, pe de alta, primeau ambasadorii si sefii de stat ai altor tari, sau îsi trimiteau reprezentantii diplomatici si delegatii în misiuni speciale.

Papalitatea, autoritatea suprema a Bisericii catolice, este cea mai veche
organizatie din lume, singura care a fost odata o instituflie înfloritoare
în Evul Mediu, un actor privilegiat în perioada Renasterii, una din protagonistele Reformei si Contra-Reformei, a Revolutiei franceze si a erei industriale, dar si a ascensiunii si decaderii comunismului.

„Pana la urma, toate tehnologiile Ordinului Iezuitilor, care au fost create acum mai bine de 300 de ani se aplica foarte bine in lumea informatiilor moderne, in diplomatie si, in general, in relatiile internationale.”

Asta era fragmentul din articolul cu pricina unde se face referire si la „black pope” si armata sa de iezuiti.

http://reporter-special.radiolynx.ro/tag/spionaj/





 



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s