Aleister Crowley a fost mason de 33 grade spion in serviciul secret englez, visul lui a fost sa creeze o generatie care asculta muzica depravata

aleister-crowley

Aleister Crowley – promotorul diavolului

Aleister Crowley (1875-1947) a fost unul dintre cei mai cunoscuţi satanişti din secolul al XIX-lea. Bestia, aşa cum el însuşi îşi spunea, a fost homosexual şi pedofil. Născut în Marea Britanie, Crowley avea legături stabile cu serviciile secrete. El a încercat pentru prima dată să îl contacteze pe diavol în 1898, atunci când a intrat în ordinul Golden Dawn. În 1900, Crowley s-a alăturat politicienilor masoni, aristocraţilor şi familiei regale britanice, pe care îi iniţia. A fost fondatorul grupării O.T.O. (Ordo Templi Orientis). În cartea sa Magic, acesta scrie: „Diavolul este Satana, el este dreptatea şi dragostea, el este lumina…“ În această carte, Crowley prezintă metode de contactare a demonilor. El îi îndeamnă pe oameni să facă acest lucru şi să se pregătească pentru o Nouă Ordine a lui Anticrist pe Pământ. Recunoscut şi apreciat la vremea sa, Crowley a scris Cartea legii, lucrare dictată, după cum susţine el însuşi, de Satana, în care spune: „La o parte cu Creştinismul. Voi construi un rai şi un Pământ nou… doresc blasfemie, crimă, furie, revoluţie, tot ce este rău…; îi sunt devotat marelui meu stăpân Satana…; jur să detest şi să nu îmi pese de nimic, decât de a-i face pe plac dumnezeului meu, diavolul“. Crowley susţinea că poate deveni un geniu în muzică prin practica satanismului. Un alt scop al său era acela de a crea o revoluţie a drogurilor, pentru ca „astfel, demonii să se poată manifesta prin oamenii care se vor droga“ şi o revoluţie sexuală. În 1969, revista London Times l-a declarat pe Crowley „unul din marii creatori ai secolului XX“. Un jurnalist englez, aparţinând bisericii lui Satana a declarat: „este frumos să vezi cum adepţii lui Crowley îi transmit mesajul mai departe prin muzică; predicţiile lui Crowley se adeveresc, suntem în epoca lui Horus. Oamenii au început să facă ceea ce îi deprimă (ofileşte).“

„Discipolul” său într-ale satanismului, Timothy Leary a fost investit să ducă mai departe cultul lui Satan fondat de Crowley. După cum el însuşi a declarat, rolul principal al lui Leary era să răspândească cultul lui Crowley în America, ţară considerată de satanişti ca având „un potenţial valoros” din acest punct de vedere. După „revoluţia” societăţii americane din anii ’60, oamenii erau deschişi faţă de orice ar fi reprezentat libertate, nou; astfel, cărarea era pregătită pentru ca Timothy Leary şi Henry Hay, un alt discipol al lui Crowley, să împlinească sarcinile date de acesta (care era demult decedat, dar care, după afirmaţiile lui Leary, îl contacta şi îl îndruma pe acesta în misiunea sa). Henry Hay, iniţiatorul revoluţiei homosexualităţii (în anii ’60), profesor de muzică, a afirmat că „limbajul, forma unei piese şi dansul pot fi folosite cu succes în muzică pentru a comunica idei, planuri şi probleme publicului, chiar sub nasul autorităţilor – ca şi armă… Muzica a avut întotdeauna puterea de a isca revolte şi revoluţii… Pentru două treimi din populaţia planetei, muzica este un limbaj de comunicare, organizare, educaţie, mobilizare…“ (The Trouble with Henry Hay, 1990, pag. 178)

Crowley a influenţat o mulţime de cântăreţi care au devenit faimoşi peste noapte. Asemeni lui Crowley, Rex Church, preot satanist, susţine că demonii folosesc muzica pe post de armă şi metodă de propagare, pentru a răspândi în întreaga lume un curent împotriva religiei lui Iisus, pentru a instaura regatul Anticristului pe pământ. Sute de milioane de oameni de toate vârstele, dar în special tinerii, sunt victimele acestui fenomen.

Interpreţi sau formaţii ca U2, Elvis Presley, Rolling Stones, Bono, Red Hot Chilli Peppers, Beatles, Marylin Manson, David Bowie, Drayl Hall, Black Sabbath, Jim Morrison, Ozzy Osbourne, Noel Gallagher, Nirvana, Prince, Jerry Lee Lewis, Michael Jackson, Madonna, Alice Cooper, Judith Priest, Joe Cocker, AC/DC, Joni Mitchell, Jimi Hendrix, Pearl Jam, Meat Loaf, David Lee Roth, Queen, Bon Jovi, KMFDM, Rammstein, David Lee Roth, Kiss, Lil Wayne, Easy-E, Dr. Dre, Snoop Dogg, DMX, Belinda, Cher, Justin Timberlake, Jessie J, Willow Smith, Jay-Z, Kayne West, Robbie Williams, Alicia Keys, Katy Perry, Rihanna, Beyoncé, Lady Gaga, Pink, Taylor Swift etc, reprezintă nişte instrumente de propagare a violenţei, a consumului de droguri, a sexualităţii vulgare, a tot ceea ce este imoral şi josnic. Ei promovează legi noi, în care moda, sexul, banii şi răzbunarea sunt mai presus de orice. Majoritatea acestor artişti, care şi-au vândut atât talentele, cât şi sufletele diavolului, s-au lăsat influenţaţi de forţele răului şi conduc mai departe generaţiile de tineri spre decăderea totală.

Toţi aceşti „artişti de primă mână“ au declarat, la un moment dat, că şi-au vândut sufletul diavolului sau că sunt posedaţi. Este important să realizăm că toţi aceşti artişti au fost şi sunt iniţiaţi în ştiinţele oculte. Ei cunosc şi folosesc energii subtile şi simboluri specifice malefice pentru a controla masele de oameni sau, cel puţin, pentru a le atrage atenţia şi a-i influenţa într-un mod demoniac.

Ozzy Osbourne (n. 1948) este solistul vocal şi fondatorul celei mai cunoscute formaţii de heavy metal, Black Sabbath. Acesta a recunoscut că secretul succesului său a fost că a urmat instrucţiunile lui Aleister Crowley, declarându-l un „fenomen al tuturor timpurilor.“ Ozzy Osbourne cânta despre inspiratorul său satanic, Aleister Crowley, îl invoca pe scenă, îl adora în faţa fanilor săi. Cântăreţul englez de muzică rock, David Bowie (n. 1947) a fost membru de seamă al grupărilor O.T.O şi Golden Dawn. Poza lui Crowley a apărut pe un album al trupei Beatles, printre alte figuri de seamă. Toţi cântăreţii de talie internaţională, mai devreme sau mai târziu şi-au dat arama pe faţă şi au recunoscut, mai în glumă, mai în serios, că şi-au vândut sufletul diavolului. Membrii formaţiei Red Hot Chilli Peppers i-au mulţumit în mod public, la MTV Music Awards, şi „în mod special“ lui Satana pentru susţinerea în cariera muzicală.

acl

Poezia satanică şi magia

La 21 de ani, tânărul Crowley a avut o revelaţie. Brusc, a devenit conştient de faptul că prin intermediul magiei putea explora domenii întregi ale personalităţii sale, până atunci inaccesibile. A avut ideea că ar putea controla realitatea prin intermediul gândirii mistice. Doi ani mai târziu, a scris un poem lung, intitulat Aceldama, din care a tipărit o sută de exemplare pe cont propriu la Cambridge, unde era student. A fost o tentativă de a transplanta satanismul lui Baudelaire în Anglia.

Crowley devine membrul al societăţii oculte “Golden Dawn”

Un chimist pe care l-a întâlnit, pe nume Julian Baker, l-a introdus pe Crowley într-o societate ocultă înfloritoare şi la modă: Hermetic Order of the Golden Dawn (adică „Ordinul Hermeneut al Zorilor Aurii”). Crowley s-a simţit atunci în elementul său. Golden Dawn îşi clasifica membrii într-o ierarhie clară: din Primul Ordin, sau Exterior, făceau parte patru grade, care participau la ceremoniile ezoterice, însă nu practicau magia. Magia era învăţată şi practicată doar de membrii care atingeau al Doilea Ordin, sau Interior. Gradul al şaptelea, cel mai înalt din al Doilea Ordin, se numea Adeptus Exemptus.

Sexul şi drogurile lui Crowley

Iniţierea lui Crowley în Golden Dawn a condus la o serie de relaţii bizare, implicând diverse dependenţe de natură psihologică, s*xuală şi mistică. Crowley era foarte activ din punct de vedere s*xual, şi asta încă de la prima sa relaţie avută la vârsta de 15 ani. Se hotărâse să încerce toate tipurile posibile de experienţe s*xuale înainte de a atinge vârsta de 20 de ani, ceea ce se pare că a reuşit. Apetitul s*xual uriaş era completat de o opinie foarte proastă despre femei, pe care le considera un simplu produs consumabil. Relaţiile din Golden Dawn au implicat şi droguri; opiul, morfina şi cocaina erau relativ uşor de obţinut şi mulţi membri ai Ordinului le consumau.

Crowley şi monstrul din lacul Loch Ness

În 1900, Crowley a plecat în Scoţia şi, luându-şi pseudonimul mistic de Perdurabo, a început să caute un loc potrivit pentru „construirea unui oratoriu”. S-a decis asupra casei fără etaj Boleskine de lângă satul Foyers, de pe malul lacului Loch Ness. Adoptând titlul de „Laird de Boleskine”, Crowley se voia mai mult decât un simplu „moşier” scoţian, ci ceva mai apropiat de conceptul englez de nobil. Drept urmare, şi-a ştanţat hârtiile cu o coroană. A nu se uita că lui Crowley i-a plăcut mereu să creadă că se trăgea din Louise de Keroualle, ducesă de Portsmouth (1649-1734, amanta regelui Charles al II-lea al Angliei), deşi între ei nu exista absolut niciun grad de rudenie.

Nebunie şi s*xualitate la maximum

La scurt timp după aceea, Crowley s-a întors la Londra şi a cerut să fie avansat în Golden Dawn. Fiind refuzat, a decis să distrugă Ordinul, îmbrăţişând cauza paranoicului. De acum Crowley dovedea toate trăsăturile care aveau să-i marcheze restul vieţii: vanitate, aroganţă, autoamăgire, aspiraţia la titluri grandioase, dorinţa de a-i controla pe alţii, subevaluarea semenilor, credinţa absurdă în propriul său geniu, caracterul distrugător. Nu avea absolut nicio inhibiţie. Când apărea posibilitatea unei noi aventuri, în mintea lui nu exista nicio voce care să-i spună că era nerezonabilă, sau inconsecventă cu ce făcuse până atunci; el mergea pur şi simplu mai departe. Şi – cel mai rău dintre toate – nu se temea de nebunie, care pândea întotdeauna la numai câţiva paşi. O altă trăsătură distinctă era lipsa totală de respect faţă de propriul lui corp sau faţă de corpurile altora, ceea ce ar explica entuziasmul cu care se angaja în activităţi s*xuale aproape cu oricine.

“Mi-am putrezit carnea, mi-am înveninat sângele, mi-am torturat nervii ca în iad”

Ajuns la vârsta mijlocie, a înfiinţat Abaţia Thelemei şi s-a descris în termeni remarcabili: „Mi-am putrezit carnea, mi-am înveninat sângele, mi-am torturat nervii ca în iad, mi-am lăsat creierul călărit de vrăjitoare, am infestat întreaga lume cu corupţie.” Nu este greu de observat tonul laudativ, dar cum poate cineva să creadă că ar fi bine sau meritoriu să infestezi întreaga lume cu corupţie? Probabil că ar fi mai simplu de înţeles în termenii dorinţei de putere. Crowley dorea să aibă efect asupra lumii. Dacă unicul efect posibil era distructiv, atunci aşa avea să fie.

Era, desigur, nebun. Îi acuza permanent de furtul bunurilor sale pe cei cu care se certa. Odată cu vârsta, această tendinţă s-a transformat într-o adevărată manie. Absurdele descrieri teatrale ale propriilor lui depravări sunt concepute în mod evident pentru a şoca, şi aduc mai degrabă cu discuţiile deocheate ale băieţaşilor când vor să-şi şocheze colegii sau să-i scandalizeze pe vârstnici.

Crowley mai era şi plagiator

O mare parte din lucrările lui mistice nu sunt originale. Primul poem a fost preluat de la Baudelaire prin intermediul lui Swinburne. Ulterior, a apelat la scrierile erotice ale lui Sir Richard Burton, pe care l-a admirat enorm, şi la autorii orientali, când a călătorit în India, Nepal şi China. A împrumutat de asemenea din scrierile ezoterice ale astrologului reginei Elisabeta I, dr. John Dee.

Crowley îşi dorea să-şi câştige reputaţia de cel mai ticălos om de pe planetă

Crowley şi-a înfiinţat Ordinul, Abaţia Thelema, şi a iniţiat pentru discipolii săi ceremonii complexe, în care figurau de obicei actele s*xuale. Setea lui de notorietate era de nestins. A fost încântat când scriitorul Somerset Maugham (1874-1965) l-a prezentat în “Magul” (1926) sub numele de Oliver Haddo: „un bărbat înalt şi voinic, căruia îi plăceau hainele extravagante”. „Nu am fost deloc jignit de încercările cărţii de a mă prezenta ca fiind, din multe puncte de vedere, un şarlatan atroce, pentru că a fost foarte corect în privinţa calităţilor de care sunt mândru… Magul a însemnat de fapt o recunoaştere a geniului meu pe care nu visasem niciodată că aş putea s-o inspir.” Şi aşa mai departe, pe o pagină întreagă.

Crowley şi legăturile sale cu societatea ocultă “Ordinul Templi Orientis”

Într-o seară a anului 1912, la uşa lui Crowley a bătut un străin misterios cu o mustaţă uriaşă. Se numea Theodor Reuss şi era conducătorul Ordinului Templi Orientis şi în acelaşi timp membru al serviciului secret german. El l-a acuzat în mod direct pe Crowley de publicarea celui mai preţios secret al organizaţiei sale: Al Nouălea Arcan. Crowley a tăgăduit, dar Reuss s-a dus biblioteca lui, a scos “Cartea de minciuni”, a deschis-o şi a citit: “Adeptul fi-va înarmat cu Bagheta-i Magică”. Crowley a fost impresionat de sinceritatea şi elocvenţa sa, şi cei doi bărbaţi au stat de vorbă până târziu în noapte, făcând schimb de secrete. La scurt timp după aceea, Crowley a fost promovat din nou în ierarhia magilor, devenind Mare Administrator General Patriarh.

La declanşarea primului război mondial, Crowley a plecat din Elveţia, întorcându-se în Anglia, pentru a-şi servi ţara, dar guvernul britanic nu i-a dorit serviciile. Se ştiau destule despre isprăvile lui pentru a nu se dori nicio legătură cu el. Este de asemenea posibil să se fi ştiut despre relaţia lui cu Reuss. De aceea, în luna octombrie, Crowley a plecat spre America la bordul Lusitaniei, care a fost torpilată câţiva ani mai târziu.

Crowley devine celebru în America…toţi devin fascinaţi de înfăţişarea sa!

În America a căpătat foarte multă atenţie din partea mass-media, ceea ce l-a încântat; înfăţişarea lui Crowley i-a fascinat pe mulţi. Un reporter de la The World Magazine scria: „Uneori parcă arată de şaptezeci de ani, alteori abia de douăzeci şi cinci de ani. Aspectul i se schimbă aparent după voie. Acum este un bătrân cu chip sacerdotal, peste o clipă este un tânăr oarecum efeminat, cu mâini moi şi dolofane şi trăsături feminine.”

Voia să picteze tot felul de ciudaţi şi deformaţi

Crowley a început să picteze şi, fară să se dezmintă, a făcut-o într-un chip bizar, care cerea atenţia. El a publicat un anunţ în ziare, solicitând modele: „Se caută: pitici, cocoşaţi, femei tatuate, manechine, ciudaţi de toate felurile, femei de culoare, doar dacă sunt excepţional de urâte sau deformate, ca să pozeze pentru artist. Înscrierile se fac cu o scrisoare însoţită de fotografie.”

Crowley provoacă scandaluri în presă

În anii 1920, Crowley s-a ocupat de punerea pe picioare şi mediatizarea noii sale religii la aşa-numita Abaţie a Thelemei. Prin actele groteşti şi obscene de magie neagră, încerca din răsputeri să devină faimos şi controversat. Cotidianul “Sunday Express” punea următorul titlu: „DEMASCAREA COMPLETĂ A TICĂLOSULUI AUTOR DROGAT. Trecutul negru al lui Aleister Crowley. Exploatarea perverşilor. Abaţia lui. Depravare şi viciu în Sicilia.” Toate acestea pe pagina întâi. A fost oare scandalizat? A fost oare încântat? Reacţia i-a fost pe atât de remarcabilă şi imprevizibilă, pe cât a fost tot ce a făcut vreodată. I-a scris lordului Beaverbrook, proprietarul ziarului, cerând fair play şi spiritul investigaţiei independente.

Îşi punea discipolii să bea sânge…

Era însă adevărat că jocurile psihologice ale lui Crowley vătămau minţile oamenilor şi le distrugeau vieţile. Un tânăr, Raoul, şi-a găsit chiar sfârşitul. Motivul decesului n-a fost clar, dar soţia lui a suspectat o formă de otrăvire; uneori, Crowley le cerea discipolilor săi să bea sânge – o cale sigură de transmitere a infecţiilor.

Crowley îl admira pe criminalul Gilles de Rais

Crowley, care-şi adăugase cu mândrie titlul de „Marea Bestie” la lunga listă a titlurilor autoacordate, a fost invitat să susţină o conferinţă la Societatea Poetică a Universităţii Oxford. A propus să citească un material despre Gilles de Rais, un vechi practicant al magiei negre şi, implicit, după cum îşi imagina el, unul dintre predecesorii lui. Părintele Knox, capelanul catolic al Universităţii, a reuşit să afle subiectul propus şi a interzis prelegerea. Hugh Speaight, secretarul Societăţii Poetice, a fost silit de Knox să-i scrie lui Crowley şi să-l anunţe că se anulase conferinţa. Crowley a fost încântat că “Oxford Mail” l-a intervievat despre acest lucru. „Poate că interzicerea prelegerii mele a fost cauzată de faptul că despre Gilles de Rais se spune că ar fi ucis opt sute de copii în crime rituale şi asta ar avea cumva o legătură cu persoana mea, deoarece acuzaţia nu numai că aş fi ucis, ci şi că aş fi mâncat copii, este una dintre multele afirmaţii false care au circulat despre mine.” Crowley a izbutit să adopte un ton de inocenţă nedreptăţită, care este fie şocantă, fie caraghioasă, în funcţie de felul în care vedeţi lucrurile.

Sursa

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s