Uniunea Europeană, vasalul Americii

Barack-Obama-snubs-EU-sum-001

Dan Tănăsescu :

. Americanii sprijină mişcările de stânga în UE.

Americanii proşti au oroare de stânga. Ăia deştepţi, adică evreii, se folosesc şi de stânga şi de dreapta în funcţie de interese.

Îi doare undeva pe americani de revoltele din Europa. Scopul lor e ca FMI să dea drumul la împrumuturi în UE, pentru că BCE tipăreşte euro doar pe baza dolarilor de la FMI. Scopul e să devalorizeze euro şi să întărească dolarul, după ce preţul petrolului a fost scăzut la jumătate pentru a lovi economia Rusiei.

BCE este o filială a FED în UE. Euro nu este acoperit în aur, ci în dolari de la FMI, printr-un mecanism pervers asemănător cu cel prin care BNR tipăreşte leii în funcţie de euro împrumutaţi de la FMI. Deci nu se poate relaxare fiscală în UE fără împrumuturi de la FMI. Grecii, spaniolii şi cine se cred mari învingători ai mişcării de stânga îşi mai iau o ţeapă!

UK, SUA şi restul coloniilor britanice alcătuiesc Imperiul Anglo-iudeo-american, care doreşte dominaţia globală. Şi ca orice imperiu care se extinde prea mult începe să se prăbuşească. Şi ca să nu se prăbuşească, încearcă să amâne inevitabilul pe seama altor state, în cazul de faţă UE.

Dolarul puternic face să crească încrederea internaţională în dolar, care este tot mai redusă în ultimul timp. Ruşii au început tranzacţiile în ruble, chinezii în yuani şi prin scăderea preţului la petrol, puterea dolarului a scăzut şi mai mult. Deci riscă să nu mai fie valută internaţională de bază. Iar asta înseamnă că FED pierde controlul asupra economiei globale. Am mai spus, că nu înţelegi cum funcţionează sistemul financiar global. Ciclurile inflaţie-deflaţie fac parte din acelaşi mecanism de transfer al bogăţiei, dinspre colonii către metropolă. În anii trecuţi am avut ciclul inflaţiei, de dolari, iar acum vine deflaţia dolarului, adică „şi mâna (FED) greblă se făcu!”

Exact pe acelaşi mecanism am fost păcăliţi şi noi. După boom-ul din 2007-2008, a urma imediat criza din 2009, prin care s-au impus măsuri de austeriate, exact pentru a genera deflaţia şi a maximiza profiturile în euro ale celor care „au investit”.

Este legat de euro, pentru că FMI exprimă împrumuturile României în euro, care sunt generaţi de BCE pe baza dolarilor americani. Plus de asta pe mandatul lui MRU Romania a cumpărat în pierdere bonuri de trezorerie americane de vreo 2 miliarde şi ceva, cu banii împrumutaţi de la FMI. Dobânda la acele bonuri de trezorerie este mai mică decât dobânda cu care am luat banii de la FMI.

De fapt totul ţine de contabilitate. În realitate România nu primeşte fizic bani, ci doar undă verde că poate tipări lei. FMI foloseşte nişte unităţi monetare numite DST, care pot fi echivalate în orice valută. Totul ţine de şmecherii contabiliceşti, pe care numai cei avizaţi le cunosc în totalitate. Sunt şmecherii jidăneşti sofisitcate.

DST-ul va fi moneda unică planetară după instaurarea NOM.

Ca să înţelegem cum stau lucrurile, trebuie să ne amintim că până în 1973, valutele erau acoperite în aur. Începând cu 1973 s-a acceptat ca ele să fie acoperite în dolari, adică nişte chitanţe care creprezintă o promisiune de plată. Deci crearea banilor şi acordarea de credite au devenit operaţiuni pur contabiliceşti, fără legătură cu economia.

Pe vremea lui Ceauşescu minerii scoteau aur de la Baia Mare, statul îl trăgea în lingouri şi BNR mai tipărea nişte „Bălceşti”. Azi, pentru ca BNR să mai poată tipări lei, trebuie să facă un împrumut la FMI sau BM.

Pe acelaşi principiu funcţionează şi BCE. Dacă vrea să dea drumul la tiparniţă trebuie să mai împrumute nişte dolari de la FMI. De aceea sprijină americanii măsurile anti-austeritate în Grecia, Spania etc. nu de dragul europenilor, ci pentru a mai da cu împrumut nişte verzişori, pentru că le e fomică ălora de pe Wall Street.

De ce sprijină americanii mișcările anti-austeritate din UE ?

Am considerat și am spus-o de mai multe ori,că aceste mișcări naționale anti-austeritate,brusc izbucnite,sunt dirijate și sprijinite din umbră de către americani și complicii lor de la Comisia Europeană și au ca scop compensarea loviturii primite de dolar în urma scăderii artificiale a prețului petrolului pentru a falimenta economia Rusiei.

Atunci cînd interesele financiare americane sunt favorizate,nu mai contează culoarea politică a partidelor și guvernelor. De aceea presa occidentală laudă de zor noul regim de la Atena,cu mișcarea anti-austeritate,Podemos din Spania,sau alte mișcări de acest gen din UE.

Și dacă cineva îl suspectă pe Obama de dragoste sinceră față de greci,în continuare acesta dezvăluie și adevăratele motive pentru care este de acord cu relaxarea austerității în Grecia.

„Speranța mea este că Grecia va rămâne în zona euro. Cred că asta cere compromis din partea tuturor. Când criza financiară a izbucnit în Grecia acum câțiva ani, am fost foarte activi în a încerca să ne acomodăm. Cred că Germania și nu numai a recunoscut că este mai bine ca Grecia să rămână în zona euro decât s-o părăsească și este evident că piețele vor fi capricioase”, a spus Obama.

Nu vă amăgiți cu povești,crezând că popoarele Europei s-au trezit și că mișcarea de stânga va nărui planurile globaliștilor,pentru că nu este decât o nouă țeapă a Oligarhiei Financiare trasă în fundul Europei.

http://dantanasescu.ro/2015/02/02/de-ce-sprijina-americanii-miscarile-anti-austeritate-din-ue.html

3 gânduri despre &8222;Uniunea Europeană, vasalul Americii&8221;

    • Nu trebuie să luaţi în seamă şi să vă speriaţi în mod reflex de toate articolele astea care afişează poze cu blindate şi tancuri încolonate sau avioane de luptă şi anunţă tot felul de pregătiri de război sau ameninţări din partea Rusiei. E vorba doar de propagandă alarmistă comandată de NATO/Licurici. Licuricii nu mai au răbdare, schema Ponzi se prăbuşeşte şi satana cere sânge.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s