Pact-pact-pact! Ne-au ciuruit!

pact-pact-pact

Ca să nu existe nici un dubiu asupra direcției în care se va îndrepta România, după ce tinerii liberi și frumoși de pe internet și-au luat țara înapoi, primele mormăituri și gîngăveli oficiale emise de Klaus Iohannis s-au constituit în adevărate ode silabisite la adresa Stăpînirii străine.

Nici nu a apucat să își mute slănina din podul cetății din Sibiu în turnul clopotniței de la Cotroceni și neamțul a și scos din buzunar hîrtia pe care i-o scrisese Blaga despre calea europeană și euro-atalntică pe care trebuie să se angajeze neabătută România.

Pe românii de rînd, care l-au votat sau nu, nu s-a mai deranjat să îi întrebe dacă asta își doresc, pentru că, așa cum singur a declarat recent, ”alegătorul nu vine cu viziune, cu viziune vine politicianul”, așa că politicienii și cei ce dețin funcții de decizie nu trebuie să facă ce le cer cetățenii concret.

Ca atare, în timp ce unii naivi se așteptau să îl audă pe neamț vorbind despre debăsificarea României, despre recîștigarea demnității naționale sau încetarea genocidului declanșat de un Stat dement asupra propriilor cetățeni, dar și a mediului și a animalelor din România, sălbatice și domestice deopotrivă, herr Culaie mestecă în barbă, pe unde apucă și de cîte ori îi dă Blaga voie, aceleași teme favorite ale Stăpînirii străine pe care le recita voios și predecesorul său, Traian Băsescu: independența Justiției, lupta împotriva corupției, statul de drept, integrarea cît mai, scuzați, profundă, în Uniunea Europeană, trecerea la moneda unică euro, șamd.

Ba, ca să nu zică lumea că spune doar ce îi scriu alții pe hîrtie, herr Culaie a zămislit pe gură și una de-a lui: ”europenizarea completă a României”.

Probabil că românilor chiar le era dor să se ocupe de europenizarea și, în general, de viața și destinul lor, fără a se mai deranja să îi întrebe și pe ei, un geniu revoluționar care vorbește și citește ca la clasa a treia.

Noroc cu premierul Victor Ponta, care ciripește vesel și gureș ca o păsărică în zăvoi, emițînd triluri după triluri cu aceleași teme ale trădării naționale, pe care toate păsărelele cîntătoare din clasa politică românească le-au învățat pe de rost, de teamă să nu fie înhățate de DNA, necruțătorul vultur dresat la Washington.

Așa o armonie și o fericire nu a mai cunoscut România de pe vremea partidului unic, PCR: toți muncesc cu drag și spor, se luptă pentru îndeplinirea cincinalului în patru ani și jumătate, pentru consfințirea statului de colonie săracă și sărăcită al României.

Și, ca să meargă treaba bine, au grijă să încheie tot felul de pacte de neagresiune, în numele nostru, al cetățenilor, bineînțeles, ca să avem noi stabilitate și nu cumva să rămînă interesele străine mai slab reprezentate în țara noastră.

Mai ales că și boierul american, venit recent în vizită pe moșie, să vadă cît lapte îi mai dau vitele, a precizat cît se poate de clar că vrea stabilitate în România și să nu cumva să miște iobagii în front, că îi ia mama dracului!

Pactul de coabitare, pactul pentru armată, consensul pe noua Constituție, precum și alte acorduri și înțelegeri tacite, ascunse opiniei publice, între ”Stînga” și ”Dreapta” din politica românească, în fapt, două fețe ale aceleiași monede a trădării interesului național, au avut și au grijă în continuare ca transferul de resurse și de bogăție dinspre poporul român spre Stăpînirea străină să se defășoare fără a-i pune cineva bețe în roate.

Între timp, românii de rînd naivi se lasă distrași de tot felul de campanii electorale sforăitoare, de diverse concepte și forme fără fond ce li se bagă pe gît de către propaganda oficială, precum rusofobia, teama de teroriștii musulmani, frica să nu se întoarcă în România comunismul, și așa mai departe.

Așa, din pact în pact, au ajuns românii să fie apărați de diverși inamici imaginari, fără ca ei măcar să o ceară.

Deși nu au existat solicitări exprese și masive în acest sens din partea populației, pe care nu s-a deranjat nimeni să o consulte, nici prin referendum, nici altfel, iată că sîntem europenizați, regionalizați, integrați, militarizați, corporatizați, globalizați, educați și civilizați, bineînțeles, pe banii noștri.

Nici nu este de mirare că pentru alte lucruri mărunte, cum ar fi sănătatea și educația poporului român, nu mai sînt bani!

Sursa articol :
http://www.invectiva.ro/lady-politicaca/pact-pact-pact-ne-au-ciuruit

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s