Ivor Benson,”Factorul sionist,influenţa iudaică asupra Istoriei secolului XX”
Ambiţia sioniştilor de a pune stăpânire şi a conduce finanţele fiecărui stat în parte,astfel încât să se constituie într-o oligarhie dominantă a banului, mai nou, a tuturor valorilor mobile, se regăseşte în ofensiva directă asupra ţărilor „ţintă”.
Acum se ştie că Federal Reserve System din SUA – banca de emisie a dolarului american,moneda naţională – este legată, la apariţia ei de omul de omnipotentul bencher evreu J.P.Morgan. Clanul acestei familii este implicat în conducerea organismelor mondialiste: Comisia Trilaterală, Council of Foreign Relation şi The Round Table. Activează mână-n mână cu clanurile Rothschild şi Rockefeller.
CREAREA B.N.R.-UN GEST PATRIOTIC
În anul 1866, domnitorul Al.I.Cuza a semnat actul de concesiune prin care evreii englezi şi francezi au înfiinţat Banca României. Acum apare surpriza. Banca României avea în componenţa sa, ca principali acţionari, pe E.Grenfell, asociat al celebrului bancher evreu londonez Morgan şi pe evreul francez Isaac Pereire, creatorul al nu mai puţin celebrului cartel bancar francez Societe Generale. Banca României apărea ca o filială a băncii de la Istanbul, deoarece cei doi ţineau sub control şi Banque Imperiale Otomane din Istanbul. Concesiunea semnată de domnitorul Cuza era valabilă până în 1903. La 1877, din raţiini de stat, politicienii români au avut curajul de a crea o bancă naţională centrală, care să sprijine efectiv dezvoltarea economică a ţării. S-au convins de binele pe care îl doreau evreii românilor. Mai ales că şi-au folosit întreaga influenţă pentru a impune politicienilor români ideea că banca naţională, având prerogativă de emitent al bancnotei naţionale, trebuie să fie creată de instituţii financiare străine, iar capitalul său să rămână preponderent sau total străin. ”Un punct de vedere total opus,care a triumfat, aparţine oamenilor politici patrioţi şi constă în folosirea exclusivă a capitalului autohton, pentru evitarea controlului străin asupra pivotului întregii activităţi băneşti din ţară.”(1).
„Astfel, Parlamentul Român a votat la 17 aprilie 1880 Legea privind „instituirea unei bănci de scont şi circulaţiune, sub denimirea de Banca Naţională a României cu dreptul exclusiv de a emite bilete de bancă la purtător”. Aceasta a fost o lovitură puternică dată israeliţilor lui Morgan. Banca Naţională a României,deţinută de stat (33%) şi de fruntaşii liberali (67%) a însemnat pasul emancipării financiare a ţării,a obţinerii de credite neîmpovărătoare pentru români. Ea mai există şi astăzi,având (încă!) capital integral de stat şi ar trebui să mai fie încă un simbol al suveranităţii naţionale (este condusă însă de un agent al mondialismului sonist, iar bancnota emisă de B.N.R. în octombrie 2001, cu valoarea de 100.000 lei, conţine simbolul israeliţilor, Steaua lui David.”(2).
Odată cu apariţia Băncii Naţionale a României în 1880, ”Banca României”, în realitate a evreilor Grenfeld şi Isaac Pereire, a rămas practic o simplă bancă comercială, iar în 1903, când a expirat concesiunea băncii acordată de domnitorul Cuza, activul şi pasivul băncii a fost preluat de către The Bank of România Limited, cu sediul la Londra, creaţie a adevăraţilor patroni, Morgan şi Grenfell, funcţionând în România până în 1948 ca sucursală a firmei londoneze.
„TERMINATORUL” BANCOREX-ULUI
Banca Română de Comerţ Exterior a fost înfiinţată în 1968, ulterior devenind Bancorex.
Imediat după evenimentele din decembrie 1989 România a intrat în atenţia organizaţiei Bilderberg. Această orgnizaţie mondialistă, ultra secretă şi-a propus să monitorizeze şi să dirijeze procesul de privatizare din ţara noastră astfel încât să asigure trecerea avuţiei naţionale a poporului (propietatea de stat) în mâinile cercurilor fidele organizaţiei în vederea integrării României în procesul globalizării. David Rockefeller, cel care alături de bancherul evreu Edmund Rothschild a fondat Bilderberg, spunea: ”Suntem în pragul unei transformări globale.Trebuie să declanşăm o criză majoră (economică, militară, politică, socială, educativă, religioasă) şi toate naţiunile lumii vor accepta Noua Ordine Mondială.”
Şi a venit rândul României. Dedesubturile afacerii sunt deosebit de sensibile. ”Informaţiei cuprinse în următoarele zece rânduri nu îi putem dezvălui nici sursa, nici nu putem preciza întocmai identitatea protagoniştilor, din motive de siguranţă. Este cazul a doi ofiţeri din cadrul Serviciului de Informaţii Externe, serviciul de spionaj al României, tată şi fiu. Tatăl, un cunoscut general al acestui serviciu secret, a dispus analiza informativ-operativă a ceea ce părea să fie la început tentativa penetrării economiei româneşti de către grupuri financiare străine. Surpriza a apărut atunci când agenţii români au reuşit, mergând pe acest fir, să intre chiar în posesia unui material programatic al Grupului Bilderberg privind România, în care se vorbea chiar de necesitatea desfiinţării Bancorex, foarte puternica bancă românească până în 1989. Din nefericire, respectivul general S.I.E. a decedat în urma unui atac de cord, înainte să apuce să finalizeze cercetarea informativă şi raportul special către C.S.A.T. Fiul generalului, la rândul său ofiţer S.I.E., s-a adresat ulterior unui săptămânal român, arătând dosarul privind Grupul Bilderberg unor ziarişti de investigaţii speciale, dar şi fiul a dispărut la rândul său în condiţii misterioase, înainte de a apuca să predea materialele redacţiei respectivului săptămânal. Tot ce mai putem spune este că pagina 3 a acestui săptămânal a speriat serviciile secrete româneşti prin dezvăluirile „de la sursă”.(2).
Banca olandeză ABN AMRO, după falimentul Bancorex, a fost premiată ca fiind cea mai activă bancă din România. Foarte puţine persoane cuinosc numele complet al băncii: ABN AMRO Rothschild. Deci aparţine clanului Rothschild, unul dintre fondatorii Bilderberg. În 1997, guvernarea ţărănistă îl numeşte la conducerea Bancorex pe evreul român Andrei Florin Ionescu.
Despre falimentul acestei bănci s-a scris foarte mult. Un lucru foarte curios: majoritatea ziarelor s-au ferit să prezinte obârşia evreiască a „terminatorului” Bancorex, Andrei Florin Ionescu. Într-un singur cotidian s-a putut citi realitatea: ”(…) în urma unei schimbări huidumeşti (cu încălcarea Legii 31 şi a Legii bancare) petrecute vineri, 14.03.1997, după ora 18.00, prin Gheorghe Ionescu şi Dumitraşcu Tudorel (oamenii F.P.S.-ului), Răzvan Liviu Temeşan este înlocuit cu Florin Andrei Ionescu…”
Răzvan Temeşan lăsa Bancorex-ului un volum de afaceri de 14.195 miliarde lei cu o pondere a creditelor restante de 7,9 miliarde, cu provizioane specifice de risc de 1.168,6 miliarde lei. Banca era cotată de către Thompson Bank Watch INC cu rating pe termen lung BBB şi pe termen scurt A2, iar conducerea băncii era „bine văzută” (well regarded). Temeşan a luat banca la 170 de milioane dolari şi a adus-o la 740 milioane dolari.
„Instalat la conducerea BANCOREX, evreul Ionescu are ca primă grijă numirea pe funcţia de şef al Direcţiei Plasamente Bancare a evreicei Rachel Sargent prin transfer de la Direcţia Securitate a băncii ABN AMRO, permiţându-i-se astfel acesteia să facă plasamente din capitalul băncii româneşti de stat pe pieţele externe. Până la falimentul băncii, cerut insistent statului român tot de organismele internaţionale, Raşela a avut grijă să disperseze banii băncii şi totodată să spioneze intens banca. Serviciul de securitate al BANCOREX a tras puternice, dar inutile, semnale de alarmă, împreună cu Servicul Român de Informaţii, asupra următoarelor aspecte: Raşela Sargent a introdus în BANCOREX, după orele de program, chiar şi sâmbăta şi duminica cetăţeni străini, a cerut şi obţinut fişele tuturor marilor clienţi pe care le lua şi acasă, a cerut şi obţinut fişele băncii pe grupe de activităţi, nu a prezentat rapoartele de deplasare în străinătate (lunar câte 5 zile la Londra), a încercat să intre în posesia datelor Direcţiei de Operaţii Speciale (fişe şi conturi M.I., S.I.E., S.R.I., MAp.N, S.P.P., Transmisiuni Speciale etc.)”(2).
Alături de Rachela acţiona şi Dragoş Andrei, care venea prin transfer tot de la banca ABN AMRO şi uns pe funcţia de vicepreşedintele băncii!
74% din creditele acordate de „Terminator” erau neperformante. A renunţat la finanţarea importurilor de petrol în favoarea băncilor străine, Bancorex pierzând numai în acest caz cca. 60 milioane de dolari pe an. Culmea, a rămas şi fără cele 10 rafinării româneşti pe care le putea vinde cu aproximativ 2 miliarde de dolari sau le putea exploata ca bancă în contul României. A primit de la bugetul statului 4.500 miliarde de lei cu care a cumpărat datoriile lui George Constantin Păunescu pe care a încercat să-l bage în faliment. Nu a plătit cei 507 milioane de dolari la extern.
„Dar cea mai mare aberaţie a lui Florin Andrei Ionescu, pe lângă extrem de buna potriveală cu dl.Mugur Isărescu (cel care a devenit guvernator al Băncii Naţionale a României fără să aibă măcar „o oră de bancă”)… a fost inventarea unei aberaţii numită profit comparat (de neregăsit în nici manual bancar), pe care a estimat-o la 740 miliarde de lei şi pentru care a plătit impozit real de 315 miliarde de lei şi, ca să conluzionăm, n-a introdus cheltuielile în bilanţ; adică,pe scurt, a falsificat bilanţul. În septembrie ’97 banca avea fonduri cifrate la 900 miliarde de lei. Nu credem că dl.Mugur Isărescu n-a lecturat, ca „păstor” al tuturor băncilor, şi bilanţul acestei bănci: deci, totul s-a petrecut cu ştirea lui!… La plecarea de la Bancorex, Florin Andrei Ionescu a primit despăgubiri persoanle de 380 milioane lei”.(2).
Dragoş Andrei, urmaşul lui Florin Andrei Ionescu, a încălcat normele Bancorex de angajare şi promovare lăudându-se pretutindeni că este prieten cu fiul Preşedintelui României, Dragoş Constantinescu şi cu şeful SIE, Cătălin Harnagea. A angajat numai străini pentru diferite expertize nefinalizate, cu tariful de 230 de lire sterline/ora. Peste 40% din clienţii băncii i-a redirijat către ABN AMRO BANK.
El este cel care a dat lovitura de graţie BANCOREX-ului. ”În vara anului 1998, fiind inclus în suita premierului Radu Vsile, cu ocazia vizitei pe care primul-ministru a efectuat-o în S.U.A., fără ştirea şi aprobarea atât a premierului, cât şi a consiliului de administraţie al băncii, Dragoş Andrei a cerut sprijinul B.M. şi F.M.I. „pentru reorganizarea şi privatizarea Bancorex”, oferindu-se să le pună la dispoziţie datele şi documentele necesare, reprezentând cele mai intime date ale băncii.”(3).
Între timp, preşedintele Bancorex a fost numit Vlad Soare. La sfârşitul anului 1998, reprezentanţi ai FMI şi Băncii Mondiale au poposit în cabinetul acestuia hotărâţi să pună în aplicare falimentul băncii. Uimit de aranjamentele din culise, om de bună credinţă, Soare i-a dat afară. Cele două instituţii au făcut presiuni permanente asupra Statului Român, Vlad Soare a fost îndepărtat – tocmai terminase de întocmit un plan de salvare a băncii, şi înlocuit cu Alexandru Puşcaciuc.
Sub presiuni, Statul Român a recuncoscut falimentul celei mai mari bănci româneşti.
„ÎN NUMELE DOMNULUI” F.N.I. A FALIMENTAT B.I.R.
La constituirea capitalului Băncii Internaţionale a Religiilor (B.I.R.) au contribuit Mitropoliile Olteniei şi Moldovei, Biserica Armenească, Cultul Penticostal, Muftiatul de la Constanţa, S.N.C.F.R., Casa Regală din Arabia Sudită, mai multe societăţi private româneşti. Momentul inaugurării a fost deosebit de fastuos, dătător de speranţă. Numeroase firme private, ce acopereau domenii de activitate din transport feroviar, construcţii, pază şi protecţie, recuperări bancare, dar şi Biserica Ortodoxă Română şi celelalte culte şi-au trimis reprezentanţi. Toţi erau grupaţi în Centrul Internaţional Ecumenic,care şi-a propus planuri ambiţioase: constituirea unui bogat fond de investiţii, un post de televiziune, editarea de reviste, construirea unui centru de sănătate. Nu în ultimul rând, o Academie Internaţională pentru Studiul Istoriei Culturii şi al Religiilor.
Acest proiect ambiţios a fost deturnat încă de la inaugurare.” (…) Acelaşi dr. Ion Popescu îşi exprima uimirea că la iniţiativa lui de fundamentare a băncii în cauză era flancat pe de o parte de un arab din Arabia Saudită şi, de cealaltă parte, de un evreu din Israel. Ambii care îl flancau la inaugurarea băncii, erau… masoni. Să mai amintim, în acest sens, că ţelul masoneriei este tocmai sincretismul religios şi impunerea ei ca religie unică, mondială.”(4).
Acest Ion Popescu era unul dintre cei doi vicepreşedinţi ai B.I.R. Într-un articol care i-a fost publicat de Economistul din 29.03.1994, arată rolul determinant pe care l-a avut israelianul Zimmermann în coordonarea activităţii băncii. Celălat vicepreşedinte era evreul Ilie Şimon.
Încă de la început, B.I.R. a atras numeroşi drept-credincioşi veniţi „în numele Domnului” să-şi depună economiile la această bancă. La sfârşitul anului 1999, cei 300.000 de cetăţeni aveau depusă suma de 2.236 miliarde de lei. Interese oculte au falimentat această bancă prin F.N.I.
Din 1996 în cadrul B.I.R. au început să fie derulate afaceri murdare. Cea mai oneroasă persoană a fost Şandru Ion, fost şef al oficiului juridic al Securităţii, ajuns la SRI, apoi numit şeful Direcţiei Juridice al băncii, omul de încredere al lui Mircea Gheordunescu, care avea relaţii de colaborare şi prietenie cu Mossad. Acest Şandru trecuse pe la Bancorex, apoi jurist la Hotelul Bucureşti. Este persoana care a pus la dispoziţia israeliţilor informaţiile necesare pentru privatizarea acestui obiectiv. Până să ajungă la B.I.R. era plătit drept consilier chiar de preşedintele Sitraco Center din Bucureşti, nimeni altul decât israelitul Eliahu Rasin. Partenerul acestuia în privatizarea Hotelului Bucureşti era Ionel Ruse, patronul firmei Noni Voiaj S.R.L. Pentru a-l înlătura din calea lui Rasin, Şandru face o sesizare la Poliţia Capitalei, în numele B.I.R. cum că acesta a adus un prejudiciu de un milion de dolari băncii. Acesta este arestat în Elveţia aşa cum se obişnuieşte în România: cu mare tam-tam pentru găinarii mărunţi sau persoane complet nevinovate asupra cărora se înscenează ceva. Ionel Ruse este judecat pentru un prejudiciu imaginar, dar este ţinut doi ani în închisoare. Procesul lui a ţinut prima pagină a ziarelor din ţară timp de zile bune. În fond şi Poliţia şi mass-media scrisă au fost manipulate. Până la urmă nevinovatul este eliberat, dar Rasin avusese timp să pună mâna pe toate bunurile mobile ale firmei acestuia.
Spre sfârşitul anului 1998 dezastrul din interiorul B.I.R. începea să devină evident. Pentru a ascunde acest lucru, conducerea bâncii a falsificat bilanţul: deşi avea o pierdere de 81 miliarde lei, a raportat un profit net de 54 miliarde lei. Banca a investit peste 100 de miliarde lei în F.N.I., sumă care a dispărut fără urmă. Probabil a ajuns în Israel.
Neregulile de la B.I.R. erau cunoscute de Banca Naţională a României, adică de guvernatorul Mugur Isărescu. Timp de 5 ani, Nicolae Cinteză – şeful Direcţiei de Supraveghere Bancară a fost cenzorul acestei bănci. Crahul F.N.I. (Maria Vlas) s-a declarat cu trei săptămâni înainte de declararea oficială a falimentului B.I.R.O asociere deloc bizară, dar care a fost ţinută ascunsă de autorităţi. În raportul său, lichidatorul bâncii, numit de B.N.R. a scris: ”B.N.R. ar fi avut motive suficiente şi întemeiate să aplice acţiunea legală de retragere a aprobării date conducătorilor B.I.R. înainte ca situaţia financiară a băncii să devină iremediabil deteriorat.”
Când B.N.R. a cerut falimentul băncii, acţionariatul cosmopolit a acuzat Statul Român de abuz şi corupţie, în loc să ceară socoteală consiliului de administraţie. Mai mult, au reclamat autorităţile române la secretarul general al NATO, la Ambasada SUA de la Bucureşti şi la preşedintele Comisiei Europene. Aceste fapte indică o suspectă solidaritate (legătură chiar) între acţionari, majoritatea israelieni (Rubin Zimmermann, Jack Isaac Zimmermann, Chrys Gotlieb-Grujevski, Saul Felberg, Ritta Galperin, Saimovici Galperin ş.a.) şi administratorii băncii.
„La data de 6 martie 2003, directorul Serviciului Român de Informaţii,Radu Timofte, a susţinut în parlament rapoartele de activitate ale S.R.I. pe anii 2000 şi 2001. Cu acest prilej, el a furnizat informaţii spectaculoase legate de scandaloasa afacere F.N.I., care a tras la fund după sine şi Banca Internaţională a Religiilor. El spunea că aceasta are ramificaţii internaţionale: ”Cetăţenii, societatea şi chiar instituţii ale statului au fost victimele unei mari manipulări pusă la cale de „escroci de geniu” din conducerea şi compunerea reţelelor crimei organizate internaţionale, care mai sunt încă în umbră, fiindcă cei scoşi în faţă nu sunt decât nişte pioni, mai mult sau mai puţin însemnaţi ”Referitor la escrocii de geniu, directorul S.R.I. a precizat: ”unii au plecat, alţii au fost întotdeauna peste graniţă”.
Publicistul Dragoş Dumitru cerea, în mai 1999, ca primul ministru să preia controlul asupra B.N.R. pentru a stopa declinul sistemului bancar românesc: ”Politica B.N.R. va duce, în foarte scurt timp, la pierderea controlului asupra finanţelor României. Adică,după pierderea industriei şi agriculturii, am cedat şi telecomunicaţiile, iar acum nu vom mai avea nici bănci româneşti (se referea la cazurile băncilor Dacia Felix, Bankcoop, B.I.R., Columna, Banca Agricolă şi Bancorex – nota TF) Ca să nu mai vorbim că armatele străine ne survoleză, intră pe teritoriul nostru când vor ş.a.m.d… Nu se poate întrerpinde nimic în domeniul reformei, al economiei, în general, atâta timp cât există, practic, două guverne – B.N.R. constituindu-se, de aproape zece ani, ca un stat în stat. Iar toate probele demonstrează că B.N.R., conducerea sa, a făcut totul împotriva intereselor naţionale”.
Doamne, câtă dreptate a avut!
Articol de la : http://magazia-de-articole.site11.com/articol.php?id=31
searchnewsglobal.wordpress.com 