Între Taina Nașterii Domnului și senzația sărbătorii de Crăciun

Pentru fiecare dintre noi, sub toate aspectele, orice naştere este o taină. Atunci când suntem direct implicaţi, traim evenimentul unei naşteri cu emoţii aparte. Banalitatea şi liniaritatea vieţii cotidiene este cu totul depăşită atunci când vine o nouă făptură pe lume. Este cu adevărat o taină pe care o aşteptăm dezvăluită înaintea ochilor noştri şi de la care aşteptăm nerăbdători un strop mai mare de bucurie, semn că nu ne-am tocit de tot simţirile.

În acelaşi timp, putem trăi naşterea unui copil ca pe un fapt cu totul banal, care li se întâmplă altora, ca pe un eveniment particular al unei anume familii şi alte situaţii, care nu ne solicită vreo reacţie aparte.

Nu luăm în discuţie cazurile în care sarcina şi naşterea sunt atât de costisitoare şi atât de controlate medical încât orice urmă de taină se vrea cu totul descifrată, iar naşterea cu totul împovărătoare.

Totuşi, dincolo de pulsul pieţei şi al derutei mediatice, naşterea este o mare taină. Şi ca orice taină ea se simte şi se împărtăşeşte firesc, în simplitate şi fără artificii. Bineînţeles, aceste trăiri sunt rare. Ele reprezintă aristrocraţia vremurilor noastre, a celor puţini, care reuşesc să rămână imuni la valul de senzaţii turnat din plin peste percepţiile noastre.

În acest fel, Naşterea Mântuitorului fie este Taina care ne hrăneşte, fie senzaţia care ne încântă. Mă tem că o combinare fericită a lor nu prea există, oricât ne-ar plăcea să credem şi ne-ar fi comod să acceptăm.

Nu-i un lucru de mirare. Chiar şi în zilele lui Irod împăratul, Taina venirii lui Dumnezeu printre noi a fost întâmpinată cu aceeaşi forfotă şi indiferenţă cu care o tratăm noi, cei care o serbăm de două mii de ani încoace. Cel puţin ei aveau o scuză. Fie erau păgâni, necunoscători ai semnelor cereşti.

Fie erau evrei, prea preocupaţi de legile cereşti. Taina se desfăşura sub ochii lor, iar ei erau preocupaţi: de recensăminte, de târguieli, de cazări, de oaspeţi, de gazde, de rude şi prieteni, de familii şi neamuri, de speculaţii teologale, ce se făceau din plin la astfel de evenimente. Naşterea Fiului lui Dumnezeu ce părea un eveniment particular, trăit în taină de bătrânul Iosif şi Fecioara Maria, era cea mai mare minune a umanităţii. Era unicul lucru nou sub soare. Era singurul eveniment important al umanităţii. Era ştirea cu totul senzaţională a istoriei. Dar nimic din toate acestea nu s-au sesizat. Doar Taina învăluia întregul conţinut al naşterii Mântuitorului, fiind trăită ca atare de părinţi, de magi, de păstori, de îngeri şi de cei care au dat din puţinul lor (măcar o peşteră, un grajd sau o iesele) şi au primit peste puterile lor.

Totul e să vrei să te învecinezi cu Taina. Atunci Taina însăşi te învăluie, te atrage irezistibil şi te odihneşte înţelegător. Este unicul chip în care senzaţia se consideră învinsă. Se dă la o parte din pricina efemerului şi a perisabilităţii care o caracterizează. Cedează firesc unei bunătăţi mai mari. Se lăsă pătrunsă de nespusul pe care-l recunoşte autentic.

Pentru a fi atinşi de Taină nu ne trebuie nimic. Nu a vem nevoie de imperative. Nici de agitaţie, nici de cadre favorabile. Este deajuns: să vrem; să aşteptăm cu nerăbdare sfântă; să oprim trebăluiala şi să sporim atenţia; să ne lăsăm cuprinşi de ea, fără să-i adăugăm de la noi niciun plus de frumuseţe. Astfel, în simplitate asumată, în liniştire cu sens, în înţeleaptă aşezare vom redobândi normalitatea caldă a fiinţei, semn că Taina ne preface din interior.

Naşterea Mântuitorului este această Taină. Ea ne vizitează îndată, dincolo de agitaţia noastră şi dincoace de percepţiile induse şi fabricate artificial. Nu Moş Crăciun, nu spiriduşii, ci Însuşi Dumnezeu ne vizitează. Nu din bucate şi cadouri, nici din artizanale spectacole şi chiar nici din colinde şi rugi neasumate ne vine bucuria Tainei. Toate nu sunt decât pretexte care o pot înlocui în cei purtaţi de senzaţii mărunte sau o pot spori în cei care-s vecini cu Taina.

Alegerea ne aparţine. Taina oricum este şi vine. Ea nu ocoleşte pe nimeni, precum senzaţia pe cei netrebnici. Ea îmbrăţişează pe toţi şi se lasă găsită de toţi. Şi-a micşorat măsurile pentru noi. Şi-a ascuns strălucirea ca să nu ne sperie. A sărăcit voit, ca noi cu sărăcia ei să ne îmbogăţim cu bogăţie neîmpuţinată.

(Gheorghe Butuc)

Colinde bizantine, colinde strămoșești, colinde românești frumoase

1. Trei Crai de la Răsărit 0:43
2. Colo sus pe lângă lună 5:10
3. Cerul și-a deschis soborul 7:46
4. In noaptea sfântă de Crăciun 11:37
5. La tată casa-i lumină 14:28
6. Colindăm colind 17:18

Grupul Psaltic Tronos Concert tradițional de colinde “Răsăritul Cel de Sus” 2013

1.   Sus la naltul Cerului 0:00

2.   Trei crai de la rasarit 3:12

3.   Aseară pe-nserate 7:22

4.   La poartă la Ştefan Vodă 9:39

5.   Ciucur verde de mătasă 10:39

6.   Colo sus pe lângă lună 11:39

7.   Gazde mari, nu mai dormiţi! 13:22

8.   Florile dalbe 14:12

9.   Cerul Şi-a deschis soborul 15:49

10. Sus la naltul Cerului 17:46

Sursa : http://doarortodox.ro/2009/12/22/colinde-bizantine-colinde-vechi-colinde-frumoase-colinde-crestine-colinde-doar-ortodoxe/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s