Despre fascism și capitalism

capitalism-crash

Despre fascism și capitalism (Jose Luis Forneo)
„Pentru mine, fascismul este faza isterică a capitalismului și, în consecință, ceva foarte nou sau ceva foarte vechi. Într-o ţară fascistă, capitalismul există doar ca fascism. A-l combate, înseamnă a combate capitalismul sub forma sa cea mai crudă, mai insolentă, mai opresivă, mai înșelătoare.
Atunci la ce servește să spui adevărul despre fascism – care se condamnă – dacă nu se spune nimic împotriva capitalismului care îl generează? Un adevăr de acest gen nu aduce nici o utilitate practică.
A fi împotriva fascismului, fără a fi împotriva capitalismului, a nu te răzvrăti împotriva barbariei care naște barbarie echivalează cu a pretinde o parte din vițelul tăiat, dar și a te opune sacrificării lui.”

(Cele cinci dificultăți pentru a spune adevărul – Bertolt Brecht, 1934)

Genialul poet și creator german Bertolt Brecht a lăsat clar să se înțeleagă, încă înainte de sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, că fascismul și capitalismul sunt expresii diferite ale aceluiași monstru. În ambele cazuri, există proprietatea privată a mijloacelor de producție în mâinile unui grup minoritar, în ambele cazuri există persoane care trăiesc din vânzarea propriei forțe de muncă și persoane care trăiesc din plusvaloarea extrasă din actul acestei vânzări. Distincția dintre muncitori și burghezi este prezentă în ambele. Se poate spune atunci că fascismul și capitalismul sunt unul și același lucru?
Este foarte curios că actualmente mediile de comunicare numesc drept „antifasciste” grupurile și mișcările care combat ascensiunea mișcărilor de extremă dreapta și că le definesc drept grupuri radicale sau, mai direct, violente. Este clar că în definiția „antifascist”, în care, înainte de al Doilea Război Mondial se integrau toate mișcările democratice, azi nu se includ guvernele capitaliste. Este vorba de o autoexcludere foarte lămuritoare.
Exact acum doi ani, un membru al armatei spaniole, militant al unui grup fascist, l-a asasinat pe Carlos Palomino în Madrid, un militant „antifascist” pe care mediile de comunicare l-au pus pe același nivel cu criminalul, dat fiind că ambii sunt radicali care ies din făgașul neutru și dezideologizat care convine dezvoltării capitalismului actual. Acesta este doar un exemplu din foarte multele, identice, care se petrec în toată Europa.
Totuși, observăm că nici mediile de comunicare, nici partidele politice, nici intelectualii nu se consideră „antifasciști”, iar acest lucru denotă o derivă destul de periculoasă în care, ca pe un tobogan, alunecă societatea occidentală contemporană.
Revenind, unii spun că diferența dintre fascism și capitalism constă în respectul pentru lege, adică ceea ce se cunoaște ca fiind statul de drept și existența democrației. Însă știm cu toții că, la fel cum fascismul manipulează legea pentru a o adapta necesităților sale, prin intermediul violenței (care este baza forței sale), capitalismul mercantilizează și pervertește totul, inclusiv legea, prin intermediul presiunilor sau, în unele cazuri, plătește pentru schimbarea legilor care ar trebui să fie aceleași pentru toți. La final, însă, beneficiază de ele cei mai puternici, cei care au mai mulți bani, care dețin capitalul. Deci, ambele sisteme se bazează pe legea celui mai puternic, deși, pentru fiecare, motivul forței are justificări diferite.
Să fie, oare, democrația cea care diferențiază fascismul de capitalism? În cazul în care capitalismul s-ar baza realmente pe democrație, pe participarea poporului la luarea deciziilor, inclusiv în economie, ar fi posibil ca răspunsul la întrebarea de mai sus să fie afirmativ. Dar capitalismul este dictatura pieței, căreia i se subordonează orice decizie democratică și, cum am spus înainte, inclusiv legea. Capitalismul, deci, se bazează pe dictatura pieței, nu pe democrația cetățenilor.
Așa că, precum a enunțat Brecht, fascismul este „faza isterică a capitalismului” sau, altfel spus, „fața sinceră” a acestuia, care se arată doar când circumstanțele îl obligă. Prima ar fi situația în care se văd puși capitaliștii când popoarele cer prea multe drepturi și libertăți, punându-i la zid pe cei care acumulează mijloacele de producție și beneficiile lor (din această cauză au apărut mișcările fasciste după Primul Război Mondial, după Revoluția Rusă și revoltele provocate de criza din 1929). A doua situație e aceea când aproape că nu au opoziție, deoarece sentimentul de supunere al cetățenilor a fost obținut (de exemplu, după anul 1989, cu presupusa înfrângere a comunismului și sosirea „sfârșitului istoriei”, vociferat de Fukuyama).
Din acest motiv, trăim azi o renaștere a fascismului, deoarece capitaliștii nu au mai avut rival după 1989 și au considerat că nu mai este cazul să păstreze masca de social-democrați sau masca consensului social. De aceea, după căderea zidului Berlinului a început un proces lent de limitare a drepturilor cetățenilor, de impunere a legilor inexorabile ale pieței, în fața politicilor sociale, de ajustare a reușitelor din muncă ale muncitorilor și de convertire a democrației reprezentative (deja suficient de limitată) într-un simplu ritual electoral subjugat intereselor celor care realmente decid, multinaționalele și grupurile lor de putere. În Uniunea Europeană, Tratatul de la Lisabona va instituționaliza un guvern blindat, care nu va avea nicio legătură cu cetățenii. Imperiul nord-american, deja de mult timp aflat mai presus de lege, s-a transformat în pur fascism militar și economic. Ignoră legile și drepturile omului „în numele democrației”, altă expresie a tacticii de a vinde violența ca și cum ar fi pace și ajutor pentru popoarele neajutorate, iar asta o spune Hussein Obama, cu zâmbetul lui forțat inegalabil.
În fine, când lumea s-a confruntat cu fascismul după Primul Război Mondial (și după cum spune autorul volumului „Mituri și monștri”, publicat în The Center for an Informed America (1) NEWSLETTER Nr. 38, 4 iunie 2003), capitalismul era deja predat totalitarismului înainte de începerea războiului, dat fiind faptul că fascismul era maxima sa expresie, și de aceea Hitler a cucerit Europa fără să întâmpine vreo rezistență (exceptând-o pe cea a muncitorilor din diferite mișcări de rezistență comuniste și anarhiste). Același lucru s-a întâmplat când Armata Roșie l-a învins pe Hitler în 1945, creându-se două blocuri de putere, cel socialist, condus de URSS, și cel capitalist, manevrat de SUA și de lobby-ul ei economic. În timp ce primul a continuat să arboreze steagul antifascist ca bază a societății sale (și nu vreau să spun cu asta că a fost un sistem perfect, fără greșeli, nici vorbă de așa ceva), al doilea, cel capitalist, s-a hrănit de la sânul aceluiași monstru pe care l-a ajutat să ia naștere înainte de război (ajutorul lobby-ului american pentru partidul nazist reprezintă o temă foarte studiată în prezent, o figură esențială în acest context fiind bunicul lui George W. Bush, Prescott Bush).
În fond, așa cum au înțeles antifasciștii dintre războaie și cum exprimă în formă foarte clară poetul Bertold Brecht, Capitalismul și Fascismul sunt părți ale aceleiași ideologii, ale aceleiași concepții despre societate: ambele se bazează pe controlul unui grup restâns asupra mijloacelor de producție, pe manipularea cetățenilor, pentru ca aceștia să le servească interesele, creând beneficii pe care altfel capitaliștii nu le-ar putea obține și din care doar o mică parte e destinată salariilor și, în fine, pe faptul că ambele folosesc o parte din capitalul obținut pentru a-i menține pe „producătorii de bogăție” în staulul concepției capitaliste despre muncă, prin intermediul propagandei ideologice (deriva capitalistă a mediilor de comunicare). Ambele sunt expresia politică a clasei capitaliste, burgheze și ambele folosesc forța împotriva cetățenilor, atât directă, cât și mascată sub diverse denumiri (democrație, necesitate, criză, civilizație, adevăr, etc…) a legilor inchestionabile ale pieței. Şi, desigur, ambele manipulează și folosesc legea pentru a menține separarea claselor și a proteja privilegiații.
Unica diferență nu este de esență, ci circumstanțială. Capitalismul folosește fațada formală a unei democrații superficiale pentru a-și justifica dominația, în același timp cu efortul de a mima respectul față de drepturile omului și față de legislația internațională, în timp ce fascismul apare în momentele în care deja nu mai trebuie păstrate aparențele, în absența pericolului și a neutralizării clasei muncitoare sau, dimpotrivă, din cauza fricii pe care puterea sa o provoace.
Campania anticomunistă pe care o trăim azi nu e altceva decât o mostră a debilității pe care capitalismul o simte în fața evidenței, mereu mai consolidate, a eșecului său ca sistem economic și social. La 25 de ani după căderea Socialismului în Europa și de la extazul victoriei pe care aceasta l-a provocat între privilegiații lumii, trăim paroxismul eșecului absolut al capitalismului. Încă de acum 25 de ani, monstrul cu două capete a început să și le scoată la vedere, deși până atunci le ținea, precum struțul, ascunse în nisip. Dar, după ce a terminat de cântat oda victoriei totale, a văzut cum în America Latină a apărut alt tip de socialism, adecvat noilor circumstanțe, tip de socialism care în fiecare zi pune în șah dominația yankee în sudul continentului american. În acest timp, visul unei lumi unipolare, al unui adevăr unic, al unui sistem unic, al unei viziuni despre libertate unică (libertatea uniformă și ținută în lesă) se năruie, în timp ce focare de putere economică și militară apar pe tot globul. Concomitent, dezvoltarea noilor tehnologii și internetul au făcut ca rezistența la încercările de impunere a unui singur adevăr să fie tot mai puternică, într-un tip de război de gherilă virtual care se îndoiește de informațiile, ideile și justificările născocite cu intenția de a supune mințile.

În aceste circumstanțe, capitalismul în pericol poate accelera procesul spre un mai mare control al societății și spre limitarea drepturilor, libertăților și a instrumentelor de luptă ale celor care strigă împotriva globalizării. Capitalismul continuă să-și arate cele două fețe, chipul amabil cu zâmbet ipocrit, pe de o parte, și latura sa monstruoasă și criminală, pe de altă parte.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s