Pe cât ne vindem țara daca tot am recuperat-o?

pe-cat-ne-vindem-ara-daca-tot-am-recuperat-o-135433-1  În timp ce românul este impozitat la sânge pentru orice şi oricum, Guvernul României continuă să fie impasibil la afacerile necurate şi ingineriile financiare ale străinilor aşa-zis investitori, de pe urma cărora statul nu câştigă mai nimic. Ba mai mult, îi şi subvenţionează în agricultură, aproape 9% din suprafaţa arabilă a ţării (700.000 de hectare din datele oficiale şi 1.000.000 de hectare – neoficial) ajungând proprietatea acestora. În topul străinilor proprietari de întinse suprafaţe agricole se situează italienii, germanii şi arabii.

Statul alocă anul acesta subvenţii pentru agricultură de circa 140 de euro la hectar. Ceea ce denotă că 7 milioane de euro vor intra în buzunarele latifundiarilor străini, care desfăşoară activităţi agricole pe plaiurile noastre mioritice. La prima vedere n-ar fi nimic rău în asta. Cu condiţia ca de pe urma acestei activităţi, statul să încaseze ceva impozite, iar produsele să fie comercializate şi prelucrate în România. Din păcate, lucrurile nu se petrec deloc aşa.

Investitorii şmecheri deschid o firmă în ţara noastră şi altele în ţara lor de baştină ori aiurea. Apoi, producţia fiind exportată în totalitate tot către firmele pe care aceştia le controlează, statul nostru nu încasează nimic. Încasează în schimb statul lor ori paradisurile fiscale în care investitorii şi-au deschis sucursale. De la sine înţeles, străinii plătesc impozitele acolo, iar treaba merge ca pe roate.

Şi mai simplu: noi îi subvenţionăm, iar ei ne exportă subvenţia, îndesându-şi profitul în propriile buzunare, fără niciun pardon. Caz în care – şi mai grav – firma din România nu înregistrează niciun profit, pe când celelalte din afară, ale aceloraşi proprietari, se dezvoltă văzând cu ochii. Iar atunci când şi în România se înregistrează ceva profit, acesta este imediat sifonat prin importul de input-uri mult supraevaluate, iar statul nostru rămâne din nou cu buza umflată.

A doua pagubă pe care o înregistrăm se datorează faptului că, odată exportat produsul primar (cereale, spre exemplu), acesta nu mai este prelucrat în ţară, spre a fi abia apoi exportat ca produs finit. Astfel, se pierd nenumărate locuri de muncă şi mai ales impozite pentru activitatea de prelucrare, desfacere, transport etc.

La fel se întâmplă şi în cazul străinilor care au arendat terenuri agricole de la Statul român, în suprafaţă de aproximativ 1,5 milioane de hectare, din date neoficiale, deoarece responsabilii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură ţin aceste date la mare secret. Şi ei primesc subvenţii considerabile (deşi cele mai mici din Europa), îşi achită cu mari întârzieri redevenţele, iar la sfârşit de an agricol declară profit zero în România, fără să mai plătească nimic pentru desfăşurarea activităţii economice întreprinse.

Concurenţa neloială de pe această piaţă ar trebui să facă cel puţin obiectul unor anchete exhaustive ale Comisiei Europene Antitrust. De ce nu se întâmplă asta? Fiindcă respectiva entitate este patronată în special de germani şi italieni. Iar Germania, Italia, Ungaria, Spania şi alte state europene îşi finanţează chiar şi fără dobândă cetăţenii (dobândă subvenţionată de stat), pentru a cumpăra terenuri şi a dezvolta activităţi economice la noi, ştiind unde va ajunge să fie impozitat profitul. În acelaşi timp, statul nostru nu-l ajută cu nimic pe investitorul român, ba dimpotrivă. Aşa se face că – în Banat spre exemplu – 70% din terenuri sunt deţinute în proprietate sau arendă de străini, zona aflându-se aproape de graniţă, acolo de unde exporturile sunt mai puţin costisitoare.

Nici în alte domenii de activitate lucrurile nu sunt mai bune pentru noi. 90% din abatoarele şi fermele de creştere a păsărilor sunt controlate de către cetăţeni arabi. Iar aceştia îşi exportă producţia cu predilecţie către ţările lor de origine. În acelaşi timp, noi importăm pui din Olanda, Ungaria, Brazilia sau Argentina, ca să avem ce mânca. Iar de pe urma acestei afaceri, din nou, statul nu are mai nimic de câştigat.

Prin astfel de inginerii financiare s-a ajuns până acolo unde produse precum cauciucuri, diverse subansable ori produse chimice sunt exportate în totalitate peste graniţe, sunt impozitate în ţările de destinaţie, iar apoi ajung din nou în România prin intermediul unor dealeri descurcăreţi. Aşa se face că Statul român nu mai poate percepe TVA, singura impunere reflectându-se în impozitul pe profitul provenit din comercializarea produselor fabricate în România, dar importate de dincolo. Care profit este şi el diminuat la maximum, aşa cum am arătat mai devreme.

ziuanews.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s