LEGILE NOAHIDE (TALMUDICE), MASONERIA SI UNIUNEA EUROPEANA. Ce legatura este intre iudaism, SUA, revolutia franceza si “dreptul international”?

107438

Desi exista o stransa si chiar explicita legatura intre (1) Antihristul propovaduit de miscarile rabinice (iudaice), (2) viziunea laica a posibilitatii intemeierii dreptului international si a unei institutii mondiale care sa guverneze pe baza valorilor comune ale umanitatii si (3) francmasonerie, cel mai adesea ea este raspandita prin diverse scenarii conspirationiste si materiale speculative ieftine si eteroclitede regula fie de provenienta neoprotestanta, fie venite printr-o filiera New Age, ori colportate de multa vreme ca “dezvaluiri de protocoale si documente secrete” extrem de dubioase -, usor de demontat, care pot compromite intreaga discutie. In contextul framantat al acestor vremi, intr-adevar, a devenit aproape un truism a spune ca masoneria se afla in spatele Uniunii Europene si a planurilor pentru stabilirea unei autoritati mondiale, ca in spatele masoneriei sunt ”evreii” care il asteapta pe Antihrist, iara toate acestea vor duce la un guvern mondial.

Dar subiectul poate fi  lamurit printr-o documentare concisa si bazata nu pe ”surse secrete”, obscure si discutabile, ci chiar pe surse deschise, publice,  “academice”, verificabile oricand si revendicate ca atare chiar de sustinatorii lor. In plus, este nevoie de indreptarea atentiei catre cauzele reale ale istoriei: nu propriu-zis ”evreii”, ca etnie sau ca un tot generic si nediferentiat, anima masoneria si mesianismul antihristic (este profetit inca din Sfanta Scriptura ca o parte insemnata dintre acestia vor ajunge sa se boteze si sa se mantuiasca in vremurile din urma, ca “ramasita aleasa prin har” a poporului candva ales), ci iudaismul, adica acea credinta a rabinilor prin care s-a cautat, timp de doua mii de ani, sa se stearga din memoria poporului lor amintirea lui Mesia cel Adevarat, Hristos, si sa o inlocuiasca cu un “mesia” lumesc prin rastalmacirea profetiilor Vechiului Testament; acestuia i se adauga umanismul, ca mentalitate si filosofie utopica care vrea, de secole, sa fundamenteze o noua ordine a acestei lumi, una pretins “fericita si dreapta”, precum si religiile pagane, dar si ereziile din confesiunile “crestine”, care alimenteaza, la randul lor, asteptari milenariste similare.

In cele ce urmeaza va prezentam un text din Enciclopedia Iudaica, disponibila pe internet, care descrie ”zilele lui Mesia”, dupa care urmeaza un fragment din prelegerea unui oarecare rabin despre profetiile rabinice referitoare la acelasi subiect. Am completat, la final, cu o analiza despre legatura dintre legile noahide (vom vedea mai jos ce inseamna ele) si masonerie. Dupa fiecare material vom facem scurte precizari si vom adauga si comentarii finale.

Eshatologia conform Encicopediei Iudaice

“Eshatologia Iudaica este, in primul rand, despre destinul final al natiunii evreiesti si al lumii in general, si doar in al doilea rand despre viitorul individului (omului ca individ); principala preocupare a legislatorului, profetului si scriitorului apocaliptic evreu fiind Israelul ca popor al lui Dumnezeu si victoria adevarului si dreptatii Sale pe pamant. Viziunea eshatologica, adica asteptarea lucrurilor mari ce au sa vina in viitor, subintind intreaga constructie a istoriei lui Israel si a omenirii din Biblie. (…)

Razboiul lui Gog si Magog

O parte importanta a dramei eshatologice apartine bataliei finale a lui Israel cu fortele aliate ale neamurilor pagane de sub conducerea lui Gog si Magog, triburi barbare din Nord. Adunate pe muntii din apropierea Ierusalimului pentru un atac devastator asupra lui Israel, acestea vor suferi o infrangere teribila si zdrobitoare si, de atunci, pamantul lui Israel va ramane pentru totdeauna scaunul regatului lui Dumnezeu. Fie ca reprezinta sau este interpretat ca ar reprezenta razboiul din Valea lui Iosafat, razboiul impotriva lui Gog si Magog formeaza un preludiu indispensabil al erei mesianice in fiecare viziune apocaliptica. (…)

Distrugerea armatelor lui Gog si Magog nu implica, asa cum in mod eronat afirma Weber (“Altsynagogale Theologie,” 1880, p. 369), urmat de Bousset (“Religion des Judenthums,” p. 222), exterminarea tuturor neamurilor lumii la apropierea regatului mesianic, ci anihilarea puterilor pagane care se opun regatului lui Dumnezeu si stabilirii regatului mesianic.

Neamurile care se supun Legii este de asteptat sa supravietuiasca, iar acele neamuri care nu au subjugat Israelul vor fi admise de mesia in regatul lui Dumnezeu. Mesia este numit “Hadrach” ca unul care va duce lumea pagana la penitenta, desi va fi bland cu Israel si dur cu neamurile. Loialitatea ultimelor va fi incercata aspru, pe cand, in timpul regatului lui mesia, timpul incercarii va fi depasit.  “Doar o treime din lumea pagana va supravietui”. (…)

Zilele lui Mesia

Locul central în sistemul eshatologic este, bineînţeles, ocupat de venirea lui Mesia. Cu toate acestea, zilele lui Mesia, vremea când profeţiile ce privesc domnia descendentului lui David se vor împlini, nu reprezintă sfârşitul istoriei lumii, ci doar etapa pregătitoare necesară pentru regatul lui Dumnezeu, care, odată întemeiat, va dura veşnic. Mesia este doar “cel ales”; datorită lui oamenii îl vor căuta pe Dumnezeu şi, ca “Fiu al lui Dumnezeu”, popoarele i se vor închina. Potrivit unor surse, vremea regatului Său este, prin urmare, limitata la trei generaţii; potrivit altora, este limitata la 40 sau 70, la 365 sau 400 de ani, sau la 1000, 2000, 4000 sau 7000 de ani; cu toate acestea, numărul 400, bazat pe combinarea versetelor de la Fac 15:13 cu Ps 90:15 (89:15 în Septuaginta), este susţinut de II Ezdra (4 Ezdra – carte apocrifă) 7:28, unde se spune cu siguranţă că după o domnie de 400 de ani, Mesia va muri pentru a se ridica din nou, după o săptămână, odată cu restul drepţilor la refacerea lumii. Probabil tocmai pentru a sublinia caracterul său uman Mesia este adesea numit “Fiul Omului”.

Pentru că tocmai pentru a îndeplini planurile lui Dumnezeu pentru Israel şi întreaga rasă umană, acesta trebuie să apară ca regele-luptător triumfător ce va subjuga popoarele, va conduce lupta împotriva lui Gog şi Magog, va anihila toate puterile răutăţii şi idolatriei, va curăţa Ţara Sfântă şi oraşul sfânt de toate elementele păgâne, va construi o nouă casă a lui Dumnezeu “fără prihană şi sfântă” şi va deveni Mântuitorul lui Israel:

“acesta va mântui întreaga creaţie prin pedepsirea răufăcătorilor şi prin a face popoarele din toate părţile lumii să vadă slava lui Dumnezeu”.

“Fără de păcat, fără a dori bogăţie sau putere, un rege fără prihană, înţelept şi sfânt, plin de duhul lui Dumnezeu, acesta îi va conduce pe toţi la dreptate şi sfinţenie”.


Vremea păcii universale

În consecinţă, vremea mesianică înseamnă în primul rând oprirea subjugării lui Israel de către puteri străine, în timp ce împărăţiile şi popoarele vor aduce tribut lui Mesia; în plus, va fi o perioadă de convertire a lumii păgâne la monoteism, deşi Ţara Sfântă nu va fi locuită de străini. Atât pământul, cât şi oamenii vor fi binecuvântaţi cu fertilitate şi vigoare nemaiîntâlnite. Zilele când pământul era încă tânăr vor fi reînnoite; oamenii vor atinge din nou vârsta de 1000 de ani; naşterea de copii va fi lipsită de dureri; nu vor mai exista conflicte şi suferinţe, boli sau necazuri, ci pace, sănătate şi bucurie. Toate neputinţele şi defectele fizice for fi vindecate. Va avea loc, de asemenea, şi o regenerare spirituală, iar fiii şi fiicele lui Israel vor profeţi.

Renaşterea vremii lui Moise

În plus, Mesia îi va câştiga pe păgâni prin duhul de înţelepciune şi de dreptate care se odihneşte asupra sa. El va preda popoarelor legile lui Noe şi îi va face pe toţi oamenii discipoli ai Domnului. Minunile din vremea lui Moise vor fi repetate la o scară mai largă în vremea lui Mesia. Ceea ce a făcut Moise, primul mântuitor, este caracteristic pentru ceea ce va face Mesia ca ultimul mântuitor. Mântuirea va avea loc în aceeaşi lună, Nisan, şi în aceeaşi noapte; acelaşi stâlp de nori îl va conduce pe Israel; aceleaşi plăgi vor fi trimise asupra duşmanilor lui Israel; mântuitorul va călări pe un măgar; din cer va fi trimisă din nou mană; iar apă se va ridica din adâncuri în mod miraculos. Ca şi Moise, Mesia va dispărea pentru 90 sau 45 de zile după apariţia sa. Acelaşi număr de oameni se va mântui, iar Cântarea lui Moise va fi înlocuită de o altă cântare. Dar, ca şi Moise, Mesia va muri; opinia că Mesia nu va gusta moarte pare a fi de origini ulterioare şi va fi discutată odată cu secţiunea referitoare la Mesia din tribul lui Iosif sau al lui Efrem (vezi mai jos).

Personajele cosmice ale vremii mesianice

Teologia iudaică a insistat întotdeauna pentru trasarea unei linii de demarcaţie clare între zilele mesianice şi zilele finale ale împărăţiei unice a lui Dumnezeu. De aici baraita (Baraita – tradiţie a legii orale iudaice care nu este încorporată în Mishnah) caracteristică ce numără zece conducători ai lumii, începând cu Dumnezeu înainte de Creaţie, iar apoi numindu-i pe Nimrod, Iosif, Solomon, Ahab, Nabucodonosor, Cirus, Alexandru cel Mare, Mesia şi sfârşind cu Dumnezeu, care a fost şi primul. (…)

Noul Ierusalim

Scriitorii apocaliptici şi mulţi dintre rabinii care au avut o viziune mai puţin cumpătată asupra viitorului mesianic se aşteptau la un Ierusalim construit din safire, aur şi pietre preţioase, cu porţi, ziduri şi turnuri de dimensiuni şi splendoare nemaivăzute. “Noul Ierusalim” sau “Ierusalimul de sus”, ce a apărut în viziunile lui Adam, Avraam şi ale lui Moise, va apărea în toată splendoarea sa în zilele lui Mesia; va fi construit pe culmea tuturor munţilor pământului puşi unul peste altul. Această aşteptare include, desigur, un “templu ceresc”. Viziunea mai cumpătată este că Mesia va înlocui templul întinat cu unul neprihănit şi sfânt. Vasele sfinte ale Cortului Întâlnirii din vremea lui Moise, ascunse de atunci, vor reapărea. Nu va mai fi păcat, pentru că “Domnul va scutura pământul lui Israel şi îl va curăţa de toată stricăciunea”. Vremea mesianică va fi fără merit şi fără vină. Totuşi, “doar cei aleşi vor avea voie să urce în noul Ierusalim”. (…)

Învierea va avea loc la sfârşitul erei mesianice. Moartea îl va aştepta pe Mesia după domnia sa de patru sute de ani, şi toată omenirea şi lumea vor pieri în liniştea primordială pentru şapte zile, după care pământul reînnoit îşi va da morţii săi, iar Dumnezeu va judeca lumea şi va trimite pe făcătorii de rele în fundul iadului, iar pe drepţi în rai, care este în partea opusă. Toţi făcătorii de rele vor întâlni pedeapsa veşnică”.

(din: Jewish Encyclopedia: ESCHATOLOGY (from τà ἔσχσατα= “the end of days”, de rabinul Kaufmann Kohler)

Nota noastra:

Asadar, avem in mod explicit afirmata viziunea milenarista a mesianismului iudaic: “mesia” vine pe pamant nu la sfarsitul lumii, ci ca sa instaureze o imparatie pamanteasca universala, care ar urma sa dureze secole intregi, timp in care Israel este “reabilitat” si devine loc privilegiat al intregii lumi la care au acces “doar cei alesi”. Semnificativa este si centralitatea ocupata de Israel, ca neam, in acest tablou al sfarsitului lumii. Daca in Apocalipsa crestina descoperita Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan, locul central este al lui Hristos, iar biruinta crestinilor este una duhovniceasca si universala, aici avem o clara credinta in destinul aparte al unei natiuni.

Venirea liderului universal mesianic va avea loc in preajma unui razboi cumplit evocat intr-o profetie a Vechiului Testament, dar reluat si in Apocalipsaanume: razboiul lui Gog si Magog dus impotriva Israelului. Acest razboi este ultimul din istoria lumii si, avand in vedere ca razboaiele de amploare, din istoria contemporana, nu au cum sa NU fie mondiale, va fi si ultimul razboi mondial, respectiv al treilea. In acest razboi, asa cum am aratat si in alta parte, taberele vrajmase Israelului sunt percepute a fi, in principal, tarile musulmane din Orientul Apropiat si o mare putere din Nord – care nu poate fi alta decat Rusia…

Israelul, atunci, va fi “purificat” de orice prezenta straina insa mai importanta este “purificarea” ce va avea loc si la nivel mondial, caci “puterile idolatre“, infrante si supuse penitentei de ”mesia”, sunt cele care se revendica de la religii privite ca atare de iudaism. Iar crestinismul, in masura in care Il marturiseste pe Hristos ca Dumnezeu, este, pentru iudei, idolatrie.

Practic, este descris un genocid in care vor fi implicati toti cei calificati drept “idolatri“.

Este de retinut si faptul ca se mentioneaza o perioada de absenta a acestui “mesia”, similar perioadei lui Moise. Ne amintim ca in Apocalipsa se vorbeste despre un cap ranit al fiarei care, spre mirarea intregii lumi, se reface in mod surprinzator. Nu stim insa in mod cert daca despre aceasta absenta temporara a antihristului de pe ”scena” (ca sa se faca mai dorit de ”fani”) este vorba in respectivul verset din Apocalipsa.

Imparatia universala a ”mesiei” iudeilor nu are nimic duhovnicesc in ea, desi are multe caracteristici “miraculoase”. Practic, este vorba despre un Rai pe pamant. Insa in acest rai, avem acelasi pamant, aceeasi lume si aceiasi oameni. Singura diferenta notabila este ca toate vor fi regenerate – in primul rand material, caci oamenii, desi in acelasi trup ca acum, nu vor mai suferi de boli si pamantul, desi acelasi ca si pana acum, va fi improspatat. Dupa cum se poate constata cu usurinta, aceasta credinta in regenerarea pamantului si a oamenilor este tipica pentru New Age si a fost puternic legata de curentele “apocaliptice” ale Calendarului Maya si ale anului 2012. Orice new age-ist sau sincretist de diverse facturi, inclusiv de factura anti-cip si anti–ecumenism, crede ca va exista un sfarsit al acestei lumi intr-un sens restrans, adica un fel de restart al acesteia, dupa care ar urma regenerarea “energetica”. Dupa cum ne amintim, aceleasi credinte sunt propovaduite si la Medjugorje.

In aceasta imparatie universala evreii vor avea un loc de cinste; celelalte neamuri vor avea si ele o oarecare parte din acest rai pamantesc, in masura in care primesc propovaduirea acestui fals mesia si legile noahide.

Legile noahide sau Legile lui Noe, cum vom vedea in a doua parte, sunt constitutive masoneriei, dar ele circula, oarecum deghizat, si in filosofia umanismului abstract si iluminist, conform caruia exista in natura umana cateva elemente fundamentale si comune, care pot constitui o baza pentru constructia unei ordini politice universale si drepte.

Dar sa vedem cum arata aceasta profetie succinta intr-o expunere rabinica din zilele noastre:

***

VIDEO: Rabinul Zamir Cohen: Profetiile sfarsitului lumii (fragmente)

http://video.google.com/googleplayer.swf?docid=3833552521650335373&hl=en&fs=true

“Cine este Mesia? Cine va fi el? Va fi un inger? Ni se spune foarte clar ca nu acesta este raspunsul. Mesia va fi un om ca oricare dintre noi. El va avea o mama si un tata ca noi toti. Atunci ce va fi atat de special si unic in ceea ce il priveste? Isaia ne spune: ”Un toiag va rasari din Iesei si o floare se va inalta din radacina lui.” Aceasta se refera la descendenta lui David, fiul lui Iesei. Mesia va fi un vlastar din neamul Regelui David.

Mesia va fi un print evreu, dar fara regat. Totusi, din perspectiva descendentei sale, va fi un print. El va fi un vlastar al lui David. Rambam ne spune ca Mesia va fi mai invatat si mai intelept decat regele Solomon insusi. Mai mult chiar, va fi un profet care aproape il va egala pe Moise ca autoritate. Trebuie sa avem in vedere ca Regele Solomon a fost cel mai intelept dintre toti oamenii, avand o inteligenta neegalata de nimeni in istorie pana la el. Mesia, ni se spune, va fi cu mult mai intelept decat Regele Solomon si va fi un profet cu o statura apropiata de cea a lui Moise.

De unde provine numele „Messiah” sau, in ebraica, „Massiach” ? Cum se incoroneaza un rege dupa legea si traditia iudaica? Este uns cu un ulei special. Regele David a fost astfel (mir)uns de Profetul Samuel. Cu alte cuvinte, pentru ca un rege evreu sa fie incoronat, acesta trebuie sa fie uns de un profet si in acest fel declarat regele evreilor. Totusi, astazi nu mai avem profeti, asa cum se intampla in trecut. Ni s-a spus ca, atunci cand templul exista, acesta era chiar locul in care lumea materiala si cea spirituala se intalneau. Acesta este motivul pentru care, atunci cand ne rugam, ne indreptam cu fata catre Ierusalim. In acest fel ne intoarcem catre templu, locul din care toate rugaciunile noastre se inalta la cer, catre acele spatiile spirituale mai inalte. Asa cum si Iacob a vazut in visul sau, aceasta este adevarata poarta catre cer. Asa cum orice casa are o poarta principala, in acelasi mod si taramurile spirituale au o intrare sau o poarta. Acest loc in care lumea fizica si cea spirituala se reunesc, aceasta intrare in taramurile ceresti se gaseste in muntele Moriah, acolo unde se afla odinioara templul.

Odata cu distrugerea templului, impreuna cu el a pierit si legatura noastra, conexiunea cu profetia divina. Nu mai exista un loc de la care profetiile sa mai coboare in lumea noastra fizica. Atunci cand templul exista, el avea rol canalizator pentru profetii. Dupa distrugerea acestei “conducte”, nu au mai aparut profeti adevarati. Prin urmare, cine il va unge rege pe Mesia ? Cine il va incorona pe acest urmas al Regelui David? Nu mai exista decat un singur profet care nu a murit inca, si acel profet este Ilie. Ilie va fi cel care il va unge pe Mesia rege. „Vi-l trimit pe profetul Ilie”. Principala misiune a lui Ilie este acea de a-l unge pe Mesia ca Rege a lui Israel. Ilie il va unge rege pe Mesia dupa razboiul lui Gog si Magog.

Aceasta va fi o vreme in care omenirea va cauta reinnoire si o noua ordine mondiala, in acelasi fel in care s-a intamplat dupa al doilea razboi mondial, cand au luat fiinta Natiunile Unite. Aceasta organizatie a fost instituita pentru a asigura o lume mai pasnica. Oare acest scop maret a fost atins? Cu totii stim ca, din pacate, lucrurile nu stau asa.

Totusi, atunci cand aceasta organizatie si-a inceput activitatea, scopul ei a fost acela de a mentine pacea in lume. La acel moment oamenii au inceput sa inteleaga ca in anii in care s-a desfasurat al doilea razboi mondial , aproape 54 de milioane de persoane – este o dezbatere referitoare la numarul exact – au fost ucisi fara sens. Printre ei se numara si 6 milioane de evrei. Prin urmare Natiunile Unite au fost infiintate pentru a mentine pacea in lume si pentru a impiedica repetarea unor asemenea tragedii. Totusi aceasta organizatie are dificultati evidente in a-si indeplini rolul sau, si anume acela de mentinere a pacii.

Dupa cel de-al treilea razboi mondial, razboiul lui Gog si Magog, intr-un mod asemanator oamenii vor cauta pe cineva care sa asigure pacea in lume si sa creeze o noua ordine mondiala. Pana la urma Natiunile Unite vor esua lamentabil in aceasta privinta. Cine va fi, asadar, garantul pacii? Raspunsul este Mesia, omul despre care ni s-a spus ca este mai intelept decat insusi Solomon.

Atunci Israel nu va mai fi o democratie. Va redeveni o monarhie, ca si in trecut , cu un rege la carma sa. Acest rege va fi o persoana plina de virtuti, intelept si initiat atat in cunoastrea Torei cat si in stiinta. El va fi cu adevarat o persoana cu totul remarcabila, de o intelepciune deosebita.Cand acest rege va vorbi, intreaga lume va asculta cu atentie cuvintele sale. Toata omenirea va fi de acord ca aceasta persoana este conducatorul de care este nevoie pentru a repune lumea in ordine, dupa razboiul lui Gog si Magog. Acesta va fi omul care va putea impiedica oamenii sa se omoare unii pe altii.

Chiar mai mult, ni se spune ca toata lumea il va cunoaste pe acest rege, acest Mesia, iar el ii va invata sa creada in Hashem. Toate neamurile vor tine cele sapte legi ale lui Noe si toti evreii vor respecta cele 613 porunci Mitzvoth. Un astfel de lucru ar fi fost greu de imaginat in trecut, dar astazi intelegem ca nu este deloc greu de realizat.

In Zohar ni se spune ca in anul 5.600 de la creatie se vor deschide portile intelepciunii pentru toti. Acesta este anul Taf Reish care a trecut acum 160 de ani. Zohar-ul ne spune ca aceasta perioada este inrudita cu era sabatica, in care omenirea asteapta si se pregateste pentru sfarsitul lumii.

Cu alte cuvinte, vor fi nenumarate inovatii tehnologice si stiintifice in lume si, intr-adevar, stiinta s-a dezvoltat foarte mult de atunci. Astazi avem transportul aerian, care a permis evreilor sa se intoarca acasa din toate colturile lumii. Avem, de asemenea, mijloace de comunicare avansate si un sistem media care va permite ca Mesia sa se gaseasca intr-un loc anume si sa fie auzit in toata lumea. Aceasta persoana, prin urmare, va putea sa invete si sa lumineze pe toata lumea.

Ce se va intampla?

Spre exemplu francezii il vor auzi pe acest Rege vorbind si vor intelege cat este de intelept. Si vor dori ca acesta sa le fie rege si conducator. Atunci va avea loc o revolutie si Mesia va deveni oficial rege al Frantei. De asemenea britanicii isi vor inlocui primul ministru cu acest rege evreu, Mesia. Va avea loc o revolutie si Mesia va deveni si regele Angliei. Acelasi lucru se va intampla in SUA, Germania si peste tot in lume, tara dupa tara.

In cele din urma acest rege evreu, acest Mesia, va conduce intreaga omenire. Acesta este intelesul cunoscutului verset din Isaia: „Preface-vor sabiile in fiare de pluguri si lancile lor in cosoare. Nici un neam nu va mai ridica sabia impotriva altuia si nu vor mai invata razboiul”. Este greu sa ne imaginam astazi cum se poate instaura pacea in lume si sa se puna capat tuturor razboaielor. Cum se poate sa vina o vreme in care natiunile sa nu trebuiasca nici macar sa se pregateasca pentru eventualitatea unui razboi?

Astazi natiunile trebuie sa fie pregatite mereu pentru posibile razboaie. Sa ne gandim pentru cateva momente de ce se petrec atatea conflicte in zilele noastre? Daca-i intrebam pe americani, de exemplu, de ce se lupta impotriva irakienilor si viceversa, ce ne vor spune? La urma urmelor, suntem cu totii inruditi, descendenti ai primului om. Suntem cu totii veri, intr-un fel. De ce ne omoram unii pe altii? Suntem rude, atunci de ce exista atatea razboaie si lupte? Care ar fi raspunsul? Un american ar putea spune ca este cetatean SUA si se lupta deoarece i s-a spus de catre presedintele sau sa mearga la razboi. Irakianul ne va da exact acelasi raspuns.

In aceasta perioada a vremurilor din urma nu vor mai fi tari diferite, deoarece, in ultima instanta, majoritatea conflictelor pornesc de la granitele stabilite de noi sa delimiteze teritoriile diferitelor tari. Cand nu vom mai avea tari separate sau conducatori si guverne diferite pentru fiecare tara, cand vom avea un singur rege in intreaga lume, nu vom mai avea motive sa declansam razboaie si sa ne omoram intre noi.

In perioada vremurilor din urma va exista adevarata prietenie si solidaritate intre diferitele natiuni ale lumii. Va fi un rege, unul singur, pentru intreaga omenire.

Din punctul meu de vedere, ceea ce vedem astazi in Europa, cand granitele dintre tari dispar si se foloseste o singura moneda in toate tarile, anticipeaza ceea ce va urma. Poti merge in toata Europa cu un singur pasaport. Europa devine cu repeziciune o singura tara si aflam din ziare ca din ce in ce mai multe tari adera la Uniunea Europeana pe zi ce trece.

Toate acestea fac parte din planul divin a lui Dumnezeu, care ne pregateste incetul cu incetul pentru perioada de sfarsit a vremurilor. Omenirea incepe sa se obisnuiasca cu ideea unei singure entitati, sau altfel spus intreaga lume va fi unita intr-o singura tara. Incet-incet, incepem sa gandim in teremeni de solidaritate intre natiuni si sa intelegem ca nu avem motive sa ne omoram intre noi. Indiferent ca suntem evrei si respectam cele 316 porunci Mitzvoth sau nu suntem evrei, si respectam doar cele 7 porunci, facem cu totii parte din familia umana. (…)”

Sursa: Google Videos: The End Of The World prophecy

Nota noastra:

Constatam ca, de aceasta data, profetiile sunt aplicate mult mai concret si ne este oferita si o interpretare rabinica a istoriei contemporane. Ni se arata in mod explicit ca mesia iudeilor vine ca implinire a cautarii unei noi ordini mondiale si a celui de-al treilea razboi mondial.

La fel de explicit ni se arata ca Uniunea Europeana este modelul societatii totalitare a lui Antihrist in care va exista o singura autoritate mondiala, iar granitele si suveranitatile nationale vor fi desfiintate. De ce este Uniunea Europeana model prefigurativ pentru imparatia lui Antihrist? Pentru ca principiile fondatoare ale acestei Uniuni constau exact in acea mentalitate umanista de care pomeneam mai sus si in doctrina francmasonica. Dar acestea au radacini iudaice si asa ne intoarcem de unde am plecat: iudaismul vede in UE o anticipare a imparatiei antihristice a lui “mesia”  pentru ca insasi UE este fundamentata pe principii imprumutate sau influentate de iudaism. Uniunea Europeana este, pana acum, constructul cel mai reusit si avansat al unui milenarism numai aparent laic.

Tot din aceasta prezentare aflam necesitatea ca “mesia” al lor sa fie uns de un profet. Acest profet, zice rabinul, ar fi Ilie, singurul care nu a murit din Vechiul Testament. Intelegem de aici ca profetul mincinos mentionat de Apocalipsa Sf. Ioan va imita, satanic, rolul Sfantului Ilie. Nu stim daca acesta se va pretinde sau nu a fi insusi Ilie, insa e clar ca rolul sau este de a-l propune lumii intregi ca “mesia” pe Antihrist.

Foarte importanta este si precizarea legata de instaurarea acestui mesia prin revolutii in mai toate tarile lumii. Asadar, razboiul si revolutiile vor marca aceasta perioada a istoriei in care isi va face aparitia “mesia” iudaic. El insusi va fi vazut de omenire ca o solutie la toate problemele timpului. Este foarte interesant acest lucru asupra caruia vom reveni – faptul ca UN OM va fi vazut ca SOLUTIA ultima si perfecta a istoriei.

Mai retinem ca “mesia” va fi vazut de toata lumea prin puterea tehnologiei moderne – TV si, desigur, internet si ultimele variante de “integrare” a tehnologiilor – de ex., televiziunea unita cu aplicatiile internet si ipod, iphone, Android, etc. Propovaduirea si “minunile” acestui mesia vor depinde in mare masura de puterea tehnologiei.

Cuvantul Ortodox

Toleranta si legile noahide

(fragmente – partea I)

Extras din lucrarea: „Zeul toleranţei” şi descreştinarea creştinismului

“(…) Enciclopedia Iudaica spune ca „evreii sunt obligati sa încerce sa aplice codul noahid oriunde se poate”. Cele sapte legi ce compun acest cod, numite astfel dupa numele dreptului Noe, cel caruia se pretinde ca i-au fost date, sunt interdictia idolatriei (aici fiind inclus si Domnul nostru Iisus Hristos), instituirea unui sistem legal, interdictia de a huli, a incestului, a uciderii, a furtului si interdictia de a manca din carnea unui animal viu. Ele nu se gasesc în Sfanta Scriptura, unde se vorbeste despre legamantul cu Noe (Facerea 9), ci apar pentru prima data, dupa Hristos, în scrierile traditionale iudaice.

In proclamatia nr. 4921 a presedintelui american Ronald Reagan din 3 aprilie 1982, data în cinstea rabinului Menachem Schneerson care împlinea 80 de ani, acesta vorbeste despre „validitatea eterna a celor Sapte Legi Noahide care sunt un cod moral pentru noi toti, indiferent de ce credinta religioasa avem” si cu aceasta ocazie a declarat si ziua de nastere a acestui rabin ca fiind „Ziua Nationala pentru Meditatie“.

Intr-o alta proclamatie, acelasi presedinte spunea ca cele sapte legi „sunt esenta educatiei în ceea ce are ea mai bun si trebuie sa ne asiguram ca vom transmite aceasta pretioasa mostenire tuturor tinerilor ameri­cani[1] si a declarat ziua aniversarii celor 83 de ani ai rabinului, Ziua Educatiei, SUA“.

Acest rabin într-o cuvantare tinuta în 17 mai 1987, spunea în fata unei multimi de americani ca „presedintele a semnat o declaratie oficiala catre toti cetatenii în care încurajeaza împlinirea celor Sapte Legi Noahide. Aceasta tara (America) si independenta ei au fost întemeiate pe temelia celor sapte legi. Presedintele s-a adresat de asemenea si tuturor celorlalti conducatori de state si cu siguranta va face aceasta din nou, cerandu-le sa spuna cetatenilor acelor tari, ca fiecare persoana ar trebui sa împlineasca cele Sapte Legi Noahide cu toate detaliile si particularitatile lor”. Intr-o scrisoare a aceluiasi rabin catre presedin­te, se spune ca presedintele

„sprijina înaltarea standardelor morale ale relatiilor umane pe baza celor Sapte Legi Noahide (cu toate ramificatiile lor)”.

Cativa ani mai tarziu, în 1989 presedintele american George Bush semna si el o proclamatie (nr. 5956) în care, ca si în legea 102-14 votata de Congresul american in 1991, era subliniata importanta legilor noahide pentru omenire. Presedintele spunea cu aceasta ocazie ca America trebuie sa ajute la întoarcerea lumii catre valorile etice continute în Legile noahide, considerand ca

„fara aceste va­lori etice si principii edificiul civilizatiei este în pericol sa se întoarca în haos”.

Aceleasi valori straine de crestinism le sustine si actualul presedinte George W. Bush, dupa cum citim într-o declaratie facuta în 2006, cu ocazia aniversarii nas­terii rabinului Schneerson.

Intrebarea pe care si-o poate pune un crestin cercetand aceste fapte petrecute la nivel atat de înalt este urmatoarea: de ce niste presedinti declarati crestini nu promo­veaza poruncile sfinte ale Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, ci niste porunci omenesti, care nu numai ca nu se gasesc în Sfanta Scriptura, dar sunt si potrivnice crestinismului, dupa cum vom vedea mai jos?

Iata si raspunsul:

Unii rabini sustineau ca oricare ar fi fost scaderile crestinismului, acesta raspandea cunoasterea Vechiului Testament în toate colturile lumii. Si odata eliminat adevaratul paganism de catre misionarii crestini, va fi posibil pentru acei insuficient maturizati spiritual sa înceapa sa se apropie de adevarul iudaismului”[2].

Sa fie cuvintele acestor presedinti, o confirmare a celor spuse de un rabin mason, în sec. XIX, cum ca

mai înainte ca acest secol sa ia sfarsit, esenta iudaismului va fi religia marii majoritati a oamenilor inteligenti din aceasta tara”

si ca

„în cincizeci de ani, învataturile iudaismului vor fi devenit proprietatea comuna a poporului american”?[3]

Despre temelia necrestina pe care este construita America se pot aduce mai multe marturii. La baza constitutiei americane a stat mentalitatea masonica, iar la baza filozofiei masonice, dupa cum vom vedea mai jos, au stat, dupa cum just a remarcat rabinul, legile noahide.

Una dintre marturii este tot a presedintelui mai sus mentionat (R. Reagan) care, într-un discurs catre organizatia masoni­ca evreiasca B’nai B’rith, dupa ce a felicitat-o pentru ca „a lucrat fara odihna pentru promovarea cauzei tolerantei si a umanitatii”, a spus:

„Statele Unite ale Americii este si trebuie sa ramana o natiune a deschiderii catre oameni de toate credintele”.

Este important de remarcat ca nu a spus o natiune crestina deschi­sa catre cei de alte credinte. Apoi continua spunand ca „însasi unitatea noastra a fost întarita prin acest pluralism“, ceea ce este ilogic, deoarece unitatea nu poate fi întarita prin diferenta.

Asa am început si asa trebuie sa fie întotdeauna. Idealurile aceste tari nu lasa loc pentru intoleranta, anti-semitism sau bigotism de orice fel. Unicitatea Americii sta în faptul ca este un zid în Constitutia noas­tra ce separa biserica de stat. Acesta garanteaza ca nu va exista niciodata o reli­gie de stat în aceasta tara, dar în acelasi timp asigura fiecarui cetatean american dreptul sa-si aleaga si sa practice credinta sa religioasa sau sa nu-si aleaga nici un fel de credinta[4].

Dar daca cercetam putin vom vedea ca mentalitatea care a stat la baza constitutiei americane nu a fost alta decat cea masonica, fapt recu­noscut de istorici.

„Statele Unite ale Americii reprezinta primul stat masonic”[5].

Exista mai multe studii[6] care descriu atmosfera masonica ce-i învaluia pe cei ce au întemeiat America. In aceste studii se spune ca George Washington, primul presedinte al Statelor Unite a fost mason înca de tanar, la fel ca si toti cei cinci membri ai cabinetului sau si peste 2000 de oameni din armata sa. Dintre cei 39 care au semnat Constitutia americana, 23 erau masoni. Unul dintre acesti masoni, James Madison, a fost si „tatal constitutiei“, el fiind cel care a scris mare parte din ea. De asemenea, Benjamin Franklin (1706-1790), unul dintre parintii fondatori ai Americii, a fost masonul care a publicat pentru prima oara în America în 1734, Constitutiile masonice din 1723 ale lui J. Anderson, care au stat la baza Constitutiei americane[7].

Presedintele Reagan îsi termina discursul pomenit mai sus spunand:

„Lucrand împreuna [se referea la Statele Unite si Israel] putem sa strapungem întunericul si sa raspandim lumina noastra peste întreg Pamantul”.

O afirmatie asemanatoare gasim si în rezolutia în ce priveste sionismul, data de Uniunea Americana a Congregatiilor Evreiesti la cel de-al 16 congres din anul 1898:

Ne opunem ferm sionismului politic. Evreii nu sunt o natiune, ci o comunitate religioasa. Sionul a fost o stapanire pretioasa a trecutului, casa cea dintai a credintei noastre, unde profetii nostri au rostit ganduri nemuritoare ale oamenirii si unde psalmistii nostri au cantat imnuri ce au încantat lumea. In acest sens, este o amintire sfanta, dar nu este nadejdea noastra pentru viitor. America este Sionul nostru. Aici, în casa libertatii religioase, am ajutat la întemeierea acestui nou Sion, care este împlinirea începutului pus în cel vechi. Misiunea iudaismului este spirituala, nu politica [8] (subl.n.). Scopul sau nu este sa întemeieze un stat, ci sa raspandeasca adevarurile religiei si umanitatii în întreaga lume”[9].

Idealurile masonice americane au fost îndeaproape urmarite si urmate de Franta, a carei revolutie din 1789 a fost influentata de ideile liderilor francmasoni americani:

„Influenta pe care America a exercitat-o asupra emanciparii evreilor din Europa este un factor ce a fost cu totul trecut cu vederea de istoricul european, atat cel evreu, cat si cel crestin. America a exercitat în general o puternica influenta asu­pra miscarii revolutionare franceze. Interesul si simpatia aratata de Franta fata de lupta americana pentru libertate a facut natiunea franceza sa urmareasca cu interes si apreciere lupta americana în toate fazele ei. Interesul Frantei nu s-a oprit aici, ci Lafayette, Rochambeau, Chastellux, Condorcet si armata franceza care ne-a ajutat în lupta noastra au dus cu ei acasa ideile americane. Lafayette [mason] si Thomas Paine [deist anticrestin] au devenit activi în miscarea franceza revolutionara, în timp ce alti lideri ai acestei cauze, în special Mirabeau, au fost profund influentati de marii ganditori ai Americii. Mai mult decat atat, Thomas Jefferson [mason] a fost în mod repetat consultat de liderii populari din Franta si influenta sa asupra miscarii a fost foarte mare înca de la începu­tul ei”[10].

Cu mult înainte ca Revolutia sa înceapa, multi francezi studiasera cu atentie constitutiile noilor state americane. O colectie completa [de constitutii si declaratii americane] a aparut în 1783. Traducerea a fost facuta de ducele de Rochefoucauld la cererea lui Benjamin Franklin [mason]. … Franklin a daruit doua copii fiecarui ministru de externe. Spera ca impresia produsa de aceste documente sa fie atat de mare încat multe persoane de înalta tinuta sa fie con­vinse sa emigreze în America[11].

„Declaratia [franceza] a drepturilor omului si ale cetateanului venea în trena Declaratiei de independenta americane prin aceea ca proclama, ca ratiune de a fi a statului, protejarea drepturilor omului. Drepturile avute în vedere – liberta­te, prosperitate, securitate’ – sunt aproape identice cu cele exprimate de triada americana ‘viata, libertate si cautarea fericirii‘”[12].

[…]

Am facut aceasta paranteza despre izvoarele masonice americane ale Revolutiei Franceze deoarece stim cu totii consecintele dezastruoase pe care le-a avut pentru crestinatatea europeana si romaneasca aceasta revolutie. Un specialist în istoria Revolutiei Franceze spunea ca

„ideea care a patruns si pe care istoria este pe cale sa o dezvaluie este totusi simpla: adevarata ruptura, unica, aceea care sta la baza lumii moderne, în care traim mereu, s-a produs în 1789, nu în 1917. … Prin urmare, nu este nici inexact, nici excesiv sa consideram eve­nimentul francez drept fundamental si universal”[13].

Aceasta Revolutie, dupa ce a facut tabula rasa din mostenirea trecutului, mai ales cea crestina, a descoperit nu are un înlocuitor la fel de bun pentru ceea ce combatuse atat de virulent:

„Pentru prima data si la modul total, burghezia revolutionara se confrunta cu dilema liberalismului modern, în care viata politica si sociala nu mai presupune nici o credinta comuna cu masa cetatenilor, fiecare fiind stapan pe propriile lui ‘opinii’. Nici o alta revolutie, înaintea celei franceze, nu s-a confruntat cu acest deficit spiritual colectiv, menit sa devina fatalitatea comuna a societatilor mo­derne: deficit cu atat mai profund resimtit, cu cat revolutionarii nu au gasit alta solutie decat tot vechea Biserica, dupa ce o spoliasera si o discreditasera pentru rolul ei în nefericirea din trecut”. (Ibid., p. 111)

„Iudaismul emancipat în stil francez a optat [pentru] perceperea Revolutiei de la 1789 si a proclamarii marilor principii ca un început al împlinirii laice si republicane a idealurilor mesianice ale iudaismului etern. In Europa centrala si orientala, unde emanciparea a fost prea multa vreme lasata deoparte, nenumarati tineri evrei s-au angajat în randurile miscarilor socialiste si revolutionare, constituind pentru ele un element deschizator de drumuri, un ferment si un catalizator[14]. „In vremea iluminismului, care în cazul evreilor, a tinut din ultimele decade ale secolului al XVIII-lea pana la sfarsitul sec. al XlX-lea, au fost facute eforturi prodigioase pentru a descoperi un universalism evreiesc, sau mai bine zis, sa defineasca iudaismul ca religie universala a ratiunii etice. Aceste eforturi erau uneori filozofice, alteori polemice sau doar apologetice; în orice caz ele erau convingatoare, pentru un motiv practic: politica evreilor de rand din timpul acelor ani (si de atunci pana azi) parea ca le confirma. Pretutindeni, evreii au jucat un rol major în miscarile politice universaliste, liberale, socialiste si mai tarziu în cele comuniste, de asemenea. Nu era aceasta politica, într-o oarecare masura macar, o expresie sau o continuare seculara a iudaismului lor?“[15]

Pentru a întelege mai usor contextul infiltrarii legilor noahide în constiinta europeana vom face o scurta incursiune în cateva curente de gandire pe care le socotim importante. In vremea Renasterii s-a observat o crestere a interesului pentru filozofia antica. Islamul, fiindca nu descoperise teologia crestina – careera o încununare si transfigurare a secolelor de truda a gandirii filozofice pre­crestine -, a aratat interes pentru cultura antica. Din Islam, a fost preluat apoi acest interes si de Occidentul ce se departa din ce în ce mai mult de dreapta credinta, si care, neîntelegand si lepadand teologia crestina autentica, care era solutia framantarilor filozofilor antici, a luat de la capat cercetarea acelor filo­zofi, încercand sa gaseasca la ei raspunsul care deja fusese dat.

„Gratie activita­tii traducatorilor [apuseni, n.n.], Europa crestina [occidentala, n.n.] descopera si adopta filozofia lui Aristotel, care va deveni temelia noii filozofii scolastice”[16].

Dar în Renastere a crescut interesul nu numai pentru antichitate, ci si pentru cultura iudaica, deci si pentru studiul literaturii trevolutalmudice si rabinice. Savantul evreu Moshe Idei spunea ca

„interesul fata de Cabala, care a coincis cu înflo­rirea neoplatonismului si hermetismului în Florenta, a fost cea mai importanta deschidere a crestinismului catre iudaism de la separarea lor[17].

„Renasterea a fost de fapt renasterea magiei si a stiintelor oculte”[18] care sunt legate de iudaism. Atunci a aparut acea categorie de învatati numita ebraisti crestini[19], care, prin studii „academice” serioase asupra iudaismului, au ridicat prestigiul acestuia, sporind astfel interesul (si apostazia) contemporanilor, nu pentru adancirea mos­tenirii crestine, ci pentru iudaism. Acestia, ca si mai noii „istorici ai religiilor”, nu studiau iudaismul pentru a-i pazi pe crestini de otrava tagaduirii iudaice, ci chiar cu interes pentru a descoperi „noi” cai spre desavarsire. Un astfel de carturar de renume, catolicul Johannes Reuchlin (1455-1522),

vedea în realizarile evreilor contemporani cu el, în mod special în Cabala, o miscare de credinta legitima, sau chiar mai mult: o stradanie spre cunoasterea lui Dumnezeu, deo­sebita de crestinism, dar paralela cu el, justificata si valoroasa. In patrunzatoare scrieri el încearca sa ridice Cabala la rangul unei stiinte avand un statut egal cu teologia” (R. Hallo, art. cit., p. 99).

Si acesta a fost nimeni altul decat o ruda si un mare sprijinitor al lui Melanchton, unul dintre promotorii Reformei. Unii învatati evrei ai vremii erau convinsi ca

„ebraismul crestin (Christian-Hebraica) era doar un prim pas în întoarcerea crestinismului catre iudaism” (J. Friedman, art. cit., p. 33).

Dar daca ne întrebam ce au cautat învatatii crestini (Pico de la Mirrandola, J. Reuchlin etc.) ai acelei vremi la iudaism, raspunsul e foarte simplu: au cautat ce nu au gasit în crestinismul lor cazut în erezie si, în consecinta, lipsit de har. Au cautat „viata din belsug” promisa de Domnul si neîmplinita de catolicism si protestantism. Au cautat trairea iubirii celei mai înalte, îndumnezeirea, cunoas­terea tainelor lumii, care exista pana în zilele noastre în sanul Ortodoxiei:

„Vei deveni în întregime lumina, în întregime minte, în întregime straveziu. Si izvoraste din el asa o teologie, încat daca ar fi trei care sa scrie în acelasi timp, nu ar putea sa cuprinda raurile care ies cu repeziciune si care raspandesc pace si deplina nemiscare a patimilor în tot trupul. Se aprinde inima de iubirea dumnezeiasca si striga: «Tine, Iisuse al meu, valurile harului Tau, ca ma topesc ca ceara». Si într-adevar se topes­te, netinandu-l. Si mintea este rapita în contemplatie, în vederea cea dumnezeiasca. Si se savarseste unirea. Se transforma omul si devine una cu Dumnezeu, încat nu se mai cunoaste si nu se mai distinge sinele sau, precum fierul înrosit în foc, cand se aprinde si se face una cu focul” (Gheron Iosif, Epistola 48).

Catastrofa descrestinarii, traita de noi astazi, îsi are radacinile mai ales în caderea din credinta apostolica, a apusului catolic. Dintr-o data, acel „crestinism” a deviat si nu si-a mai îndeplinit menirea, facandu-i pe occidentali sa ca­ute adevarul si în alta parte decat în Biserica. Fara oameni îndumnezeiti care sa explice învatatura de credinta si sa întareasca prin experienta lor duhovniceasca adevarurile crestine, apusenii au început sa se îndoiasca de faptul ca ar exista o „logica” mai presus de ratiune în dogme si au cautat ceva mai pe întelesul lor, ceva care nu includea credinta, si aceasta era filozofia iudaica. Astfel a apa­rut interesul pentru cultura iudaica, care atata timp cat crestinismul occidental îndumnezeia oameni, fusese nebagata în seama. Iar aceasta a dus la cunoscuta emancipare evreiasca. Occidentul cazut din dreapta credinta, fiindca pierduse constiinta importantei dreptei credinte, a început sa propovaduiasca toleranta religioasa. Dar aceasta toleranta religioasa nu era una abstracta, ci avea „în gand” pe de o parte protestantismul si pe de alta parte iudaismul.

[…]

Asadar, consecinta interesului fata de cultura ebraica a dus si la descoperirea de catre invatatii crestini ai vremii a legilor noahide. Cei mai reprezentativi dintre acestia sunt Hugo Grotius (1583-1645) si John Selden (1584-1654). Acestia doi se pare ca au fost primii carturari crestini renumiti care au cercetat invatatura despre legile noahide si au promovat-o in cercurile crestine. Desi aveau la indemana surse patristice, cum ar fi Sfantul Grigorie de Nazianz [Teologul, n.n.], Sfantul Ambrozie, Fer. Augustin, acestia, nemaistiind cum sa se foloseasca de aceste comori ceresti inepuizabile, au cautat solutii la intrebarile lor mai degraba in literatura necrestina. Cei doi au fost printre primii invatati care au pus baza ceea ce astazi se numeste dreptul international. Grotius vroia sa identifice ca fiind legea naturala adevarata un set de reguli minimal [adica legile noahi­de] … Teoretic, descoperirea unor reguli morale comune in starea naturala, de precivilizatie a umanitatii, ar asigura o temelie pentru raporturile dintre fiintele umane oriunde in lume. Dar legea naturala sadita de Domnul in fiecare fìinta umana nu implica lepadarea de Hristos din legile noahide. Grotius combina, la fel cum se doreste prin nou infiintatul Sinedriu, legile ce privesc ordinea sociala cu cele ce privesc credinta, numai ca acel minim de reguli ce pot fi impartasite la nivel international implica o lepadare de crezul crestin si de aceea ele nu sunt acceptabile pentru noi.

Dar pentru crestini, firea omului nu poate fi cuprinsa in aceasta lege naturala, ci in insasi invatatura crestina asa cum este ea propovaduita de Biserica Ortodoxa. Caci, dupa cum au aratat atat Sfintii Parinti cat si, mai nou parintele Rafail Noica, „Ortodoxia este firea omului”, si a reduce aceasta la alte „coduri morale minime” inseamna o denigrare a omului, o excludere a Domnului Iisus Hristos din aceasta fire (prin legea impotriva idolatriei[inteleasa iudaic, talmudic, adica anticrestin, iar nu in sensul Decalogului!, n.n.]) si deci o gresita abordare a firii omului care nu poate fi inteles in nici un caz fara o raporta­re la Cel ce este Creatorul si Mantuitorului omului. Aceste teorii credem ca au influentat si filozofia franc-masonica ce punea si accentul pe legile noahide. (…)

Legatura dintre masonerie si Legile noahide este foarte stransa. Dupa cum a aratat, insusi J. Anderson, cel care a redactat scrierea de baza a masoneriei actuale, face pomenire despre aceste legi si despre mason ca noahit. El ii numeste in Constitutiile francmasonilor (ed. 1734)pe Noe si pe fii sai ca fiind primii masoni.

O sursa importanta pentru stabilirea legaturii dintre noahism si masonerie sunt scrierile istoricului masonic Albert G. Mackey (1807-1881), una dintre sursele cele mai autorizate pentru a ne lamuri aceasta tema. El scrie des­pre aceasta legatura atat in binecunoscuta sa Enciclopedie a francmasoneriei, cat si in cartile Simbolismul francmasoneriei (1882) si Istoria francmasoneriei. Trebuie spus mai intai ca autorul nostru vorbeste despre masoneria pura a Noahitilor”, adica evreiasca, a descendentilor directi ai lui Noe si de „masoneria falsa” a neamurilor pagane. Chiar primul capital al Simbolismului poarta titlul Noahitii. Aici, dupa ce se spune ca urmasii lui Noe aveau doua invataturi la baza, credinta in Dumnezeu, Creatorul lumii, si nemurirea sufletului (care astazi constituie singurele dogme ale iudaismului), se arata ca „aceastea sunt doctrinele care constituie crezul Francmasoneriei; si pornind de la acest fapt unul dintre numele acordate francmasonilor inca de la inceputuri a fost acela Noachidae sau Noahiti, adica descendentii lui Noe si transmitatorii dogmei sale religioase”. Ce nu mentioneaza insa autorul este ca dogmele religioase ale lui Noe erau in mare legatura cu Domnul Iisus Hristos, “caci despre Mine a vorbit acela“ (cf. Ioan 5, 46). (…)

Dogmele noahide (unitatea lui Dumnezeu si nemurirea sufletului) au fost alese ca minim al unui sistem universal de credinta si pentru ca existenta lor era adeverita si pe cale rationala, mai exact prin datele de „istoria religiilor” care confìrmau intr-o masura mai mare sau mai mica cele doua credinte. Incepand sa scada credinta, oamenii Occidentului acelor vremuri aveau nevoie din ce in ce mai mult de confirmarea cu argumente rationale a credintei lor si astfel au dus-o la ce se considera a fi crezut „de toti oamenii”.(…)

Mackey vorbind despre Noe povesteste si legenda cum ca dupa stabilirea legamantului cu Dumnezeu, „a primit acele porunci pentru calauzirea sa si a urmasilor sai care au fost numite «cele sapte porunci Noahide»”. Iata asadar, dovada incontesabila ca filozofia masonica este uimitor de asemanatoare cu filozofia iudaica referitoare la non-evrei. Caci pentru care alt motiv sunt pomenite de masoni „cele sapte porunci noahide”, care sunt o invatatura pur evreiasca aparuta in scrierile talmudice, fara nici o baza scripturistica?! Chiar daca unii masoni, incercand sa arate deosebirea dintre miscarea noahidica contemporana si francmasonerie, sustin ca sunt lucruri diferite, pentru ca masoneria nu promoveaza cele sapte porunci, noi spunem ca, intr-adevar, cele sapte porun­ci nu le promoveaza, dar nici nu este nevoie, deoarece, dupa cum spun carturarii evrei, toate cele sapte legi (si in general, esenta noahitului) sunt cuprinse in prima: interdictia idolatriei, adica negarea dumnezeirii Domnului Iisus Hristos, contestarea Lui ca Mesia cel asteptat si ca Fiu al lui Dumnezeu si inlocuire Lui, in duhul primei porunci, cu Marele Arhitect al Universului. (…)

Concluzia pare a fi ca masoneria, desi nu este iudaism, pentru ca acesta este un privilegiu rasial, este totusi „iudaismul” pentru non-evrei, atat cat le poate fi lor permis sa se iudaizeze (…)”

***

NOTE:


[1] Declaraţia poate fi citită în original la adresa: www.chabad.org/library/article.asp?AID= 142535

[2] Jerome Friedman, „The Reformation in Alien Eyes: Jewish Perceptions of Christian Troubles”, Sixteenth Century Journal, vol. 14 (1983), nr. 1, p. 25.

[3] Isaac M. Wise citat la Benny Kraut, „Judaism Triumphant: Isaac Mayer Wise on Unitarianism and Liberal Christianity”, AJS Review, vol. 7 (1982), p. 194, n. 46.

[4] Cuvântarea poate fi citită la adresa: www.jewishvirtuallibrary.org/jsource/US-lsrael/RR9_6_84.html

[5] Corneliu Zeana, „European Unification – A masonic acomplishment”, în revista Masonic Forum, nr. 20/2005.

[6] Vezi de ex., „George Washington the freemason” în Education, vol. 107 (1987) nr. 4, p. 353.

[7] Vezi articolul masonului Russell N. Cassel, „Role of Washington and his war family as architects of the U.S. Constitution”, în Education, vol. 115 (1994), nr. 1, p. 116.

[8] De aceea, în temniţele comuniste (care au fost într-o măsură destul de mare izvorâte dintr-o filozofie evreiască prin inventatorii de origine iudaică ai ideologiei comunismului) nu se cerea atât lepădarea de crezurile politice, cât mai ales lepădarea de Domnul Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu şi se batjocorea creştinismul în cele mai îngrozitoare feluri cu putinţă. Un arti­col din cotidianul The Times din 21 martie 1923 (War on religion) spunea limpede că „bolşevicii încearcă să-şi atingă ţelul final distrugând aspiraţia oamenilor către Hristos. Aceasta este adevărata preocupare a bolşevicilor, nu vreo altă chestiune de teorie sau practică economică“. Despre aceasta au dat mărturie mulţi, printre care Petre Ţuţea şi Nicolae Steinhardt căruia i s-a promis că dacă se leapădă de Hristos va fi făcut ministru. Cuvintele din revista evreiască ne aduc aminte de faptul că omul este mai întâi de toate homo religiosus şi de aceea, toate faptele care se petrec pe acest pământ, fie ele politice, economice sau oricum ar fi, au o conotaţie religioasă. Adică ele pot fi sau spre mântuirea omului sau spre îndepărtarea lui de Adevăr şi deci spre pierzarea lui. Am putea spune chiar că profanul nu există, ci numai sacrul. Cei care se lasă păcăliţi de mitul progresului, care elimină viziunea religioasă asupra lumii, fac o mare greşeală, adâncindu-se intr-o negură a neînţelegerii sensului omului pe pământ.

[9] In American Jewish Year Book 1900-1901, p. 168. Originalul acestui anuar se găseşte la
http://ajcarchives.org/AJC_DATA/Files/l 900_190 l_4_NatlOrgs.pdf.

[10] Max J. Kohler, „Phases in the history of religious liberty in America with special reference to the jews”, (partea I) Publications of the American Jewish Historical Society, vol. 11 (1903), p. 55.

[11] Henry E. Bourne, „American constituţional precedents in the french National Assemby*. The American Historical Review, vol. 8 (apr. 1903), nr. 3, p. 466-467.

[12] Joshua Muravchik, Raiul pe Pământ. Mărirea şi Decăderea Socialismului, trad. de Dorian Branea, Ed. Brumar, Timişoara, 2004, p. 16.

[13] Francois Furet, Revoluţia în dezbatere, trad. de Gabriela Ilovan, Ed. Polirom, Iaşi, 2000, p. 151, 152.

[14] Vezi lucrarea profesorilor sorbornarzi Esther Benbassa, Jean-Christophe Attias, Evreul si celălalt, trad. de Andreea Vlădescu, EST- Samuel Tastet Editeur, Buc, 2005, p. 44.

[15] Acestea le spunea gânditorul de origine iudaică, Michael Walzer, „Universalism and Jewish Values”, prelegere din 15 mai 2001, ţinută în cadrul Annual Morgenlhau Memorial Lectures, organizată de Carnegie Council, New York City. Poate fi accesată la adresa: www.cceia.org/resources/publications/morgenthau/114.html.

[16] M. Eliade; Ioan P. Culianu, Dicţionar al religiilor, ed. a II-a, trad. de Cezar Baltag, Ed. Humanitas, Buc, 1996, p. 93. Un alt cercetător spunea: „Prin intermediul musulmanilor din Spania, Sicilia şi Provenţa traducerile latine (din arabă) ale «tuturor lucrărilor de logică şi ale celei mai mari părţi din lucrările de fizică, metafizică şi etică ale lui Aristotel» au devenit disponibile în Europa, până în anul 1200, deşi Aristotel, astfel prezentat, era puternic ‘orientalizat’, deformat de gânditorii musulmani şi evrei. Marii gânditori creştini ai timpului ca, de ex., Albertus Magnus (fi 280) şi elevul său, Toma din Aquino (fi 274), au fost puternic influenţaţi de interpretările date de musulmani şi evrei operei lui Aristotel” (J. M. Kitagawa, In căutarea unităţii. Istoria religioasă a omenirii, trad. Claudia Dumitriu, Ed. Humanitas, 1994, p. 180).

[17] Vezi recenzia lui M. Idel la cartea cercetătoarei Frances A. Yates, The Occult Philosophy in the Elisabethan Age, în Numen, vol. 29, fasc 1 (iul. 1982), p. 147.

[18] H.-R. Patapievici, „Renaşterea şi imaginalul” în Cerul văzut prin lentilă, Ed. Nemira, Buc, 1994, p. 358. Vezi şi mai jos, p. 143 (axioma)

[19] Vezi despre aceştia: Rudolf Hallo, „Christian Hebraists”, Modern Judaism, vol. 3 (1983), nr. 1, p. 95-116.

COMENTARIUL NOSTRU:

In acest din urma material vedem documentata legatura clara si explicita, asumata, intre iudaism si masonerie si intre iudaism si cautarea moderna de stabilire a unui cod moral/valoric universal pe baza caruia sa se poata infaptui un sistem legal. Pentru iudei, nu e necesar ca toti oamenii sa se converteasca la iudaism. E de ajuns ca oamenii sa adere la “legile noahide”, adica la un minim de “valori eterne” si “monoteiste”. Prin monoteism se intelege, de fapt, respingerea credintei in Hristos ca Dumnezeu si inlocuirea Dumnezeului Celui Adevarat cu o entitate vaga, ambigua.

Recursul la “valorile eterne” este recurent in zilele noastre, inclusiv in discursurile patriarhilor si papilor contemporani. Valori vagi, ambigue, ele sunt continute si de doctrina francmasonica si de iluminismele mai vechi si mai noi si sunt vazute drept o punte care uneste oamenii, indiferent de religie si nationalitate. Exista numeroase teorii filosofice despre fundamentul rational care poate servi drept baza de plecare pentru construirea unei societati drepte si universale; evident, nu printr-o utopie anarhica, ci printr-o utopie institutionalizata – adica acea lume care va avea dreptatea garantata in cadrul unor institutii coercitive. In zilele noastre aceste principii isi gasesc cea mai solida intrupare in Uniunea Europeana.

Unitatea in diversitate inseamna, in realitate, o subminare atat a unitatii cat si a diversitatii reale. Prin admiterea unei diversitati nechestionabile, se proclama relativismul moral si etic; prin proclamarea unei unitati in ciuda relativismului moral, se neaga autenticitatea, trainicia oricarei orientari morale.

Atunci, in numele cui este fondata Uniunea Europeana? Tratatul UE ne arata ca:

Uniunea urmărește să promoveze pacea, valorile sale și bunăstarea popoarelor sale.

Si care sunt valorile ei?

Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați.

Pacea si bunastarea nu pot fi altfel atinse decat, fireste, prin depasirea diviziunilor intre popoarele europene, adica, in cele dinurma, a eliminarii granitelor si suveranitatilor nationale (chiar daca acest lucru nu este mentionat explicit in Tratat).

Uniunea Europeana se revendica a fi un proiect care isi trage radacinile din

moștenirea culturală, religioasă și umanistă a Europei

si are ca obiectiv:

sfârșitul divizării continentului european și necesitatea stabilirii unor baze solide pentru arhitectura Europei viitoare

si

să continue procesul de creare a unei uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele Europei.

Prin urmare, proiectul european este atat de cuprinzator incat, pe baza unor valori comune, el poate fi acceptat atat de oamenii religiosi, cat si de cei umanisti (atei). Filiatia intre invatatura iudaica a legilor noahide, iluminism (masonerie) si europenism este limpede.

Nu alta este abordarea catolica recenta, vizibila mai ales la Assisi 2011, in care s-a vorbit despre ceea ce uneste nu doar membrii religiilor diverse din lume, ci si ceea ce uneste religii si ateism totodata! Proiectul este milenarist prin excelenta, prin chiar scopurile declarate, acelea de bunastare, progres si pace universala, in numele tolerantei sau, cum aratam anterior din discursul unui inalt prelat al Patriarhiei Ecumenice, in numele unui Celuilalt INCA anonim.

Acest milenarism vede in lumea veche principalul dusman in calea stabilirii imparatiei sale fericite. Traditionalismul, atat in religie cat si in morala, cu continutul sau absolut, este vazut drept cauza fundamentala a diviziunilor. Eliminarea diviziunilor nu se poate face decat prin eliminarea traditiei si a conceptiei vechi despre lume. Conceptia traditionala despre lume, atunci cand nu este crestina, respinge modelul umanist, considerand ca fiecare popor are specificitatea sa imposibil de amalgamat intr-o constructie comuna. Atunci cand aceasta conceptie este crestina, ea afirma posibilitatea pacii in numele lui Hristos-Dumnezeu, Cel caruia toti ii putem fi madulare, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, fie barbati, fie femei.

Asistam asadar la impunerea unei conceptii antihristice subtile:

In vreme ce Ortodoxia marturiseste ca pacea este duhovniceasca si poate fi atinsa doar prin integrarea in Trupul lui Hristos-Dumnezeu (Biserica), viziunea europeana considera ca pacea este strict o chestiune istorica, omeneasca, institutionala, si ca ea poate fi atinsa prin integrarea intr-o federatie supra-nationala construita in numele unui celuilalt anonim, fara chip si fara fata, un celalalt vid care asteapta sa fie umplut de continut.

Iar continutul va fi… Antihrist.

Ce este comun intre viziunea europeana si iudaism: credinta ca pe baza unui set de legi/valori universal acceptat se poate institui un regat universal. Acest set de valori este bazat pe toleranta si, in iudaism, el nu va putea fi instituit decat de catre “mesia”, adica de Antihrist.

Cuvantul Ortodox

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s