PROPAGANDA INFLAMEAZA ROMANIA. Pana unde va ajunge fanatizarea si dezbinarea romanilor?

diaspora

Propaganda politica a atins, odata cu apropierea momentului decisiv al alegerilor prezidentiale, cote greu de suportat. Miza e mare, deci scopul scuza mijloacele. Cel mai rau este faptul ca propaganda se bazeaza pe o isterizare a electoratului, lipsita de orice limite sau scrupule. Votul din turul II trebuie sa fie un vot fanatic sau nu va fi deloc. Acest lucru se explica, pe de o parte, prin faptul ca majoritatea mintilor din spatele acestor campanii pleaca de la premisa ca romanul voteaza pe baza de afect, nu pe baza de alegere rationala. Si, atunci, se recurge la panoplia corespunzatoare, la propaganda si manipulare cat incape, iar afectele care sunt cel mai mult vizate sunt cele ale fricii si ale furiei/resentimentului/urii. Pe de alta parte, una din taberele politice se bazeaza in mod special pe incitarea si manipularea furiei: este vorba despre “dreapta”, care nu stie sau nu vrea sa foloseasca alt mijloc de mobilizare a electoratului sau, urban, de clasa mijlocie, preponderent ardelean si din “diaspora”, decat fanatizarea. Este, aici, un (fals) paradox, pentru ca perceptia despre sine a celor din tabara de “dreapta” este ca sunt mai “civilizati”, mai “educati” si “informati” – pe cand comunicarea ce li se adreseaza arata ca motivatia votului lor este una profund irationala, bazata pe lozinci si pe discurs maniheist.

Cealalta tabara, care respira prin toti porii o suficienta si ingamfare perfect stupide, se bazeaza pe forta inertiala a masinii de partid si a alegatorilor sai traditionali, momiti cu traditionalele “pomeni” si promisiuni electorale “fara numar”, precum si pe o ura reziduala (probabil insa supraevaluata in acest moment) fata de “basism”. Totusi, cel putin in aceasta din urma perioada, propaganda poreclita “de dreapta” pare sa acopere in zgomot si eficienta pe cea a falsei “stangi”.

Mai ales in mediul online s-a ajuns demult mult prea departe de orice limita a rezonabilitatii. Mai pe sleau spus: e deja prea gros si scarbos totul, oricata bunavointa ai incerca sa ai inghiti toata retorica manipulativa de campanie, mai acoperita sau mai descoperita.

sursa: Gandul.info

Gandul.info ne arata zilnic cat de minunata e “diaspora”, plina de “eroi” care ne salveaza de la pieire pentru ca voteaza cum trebuie (desi analizele sociologice reale arata ca situatia e mult mai nuantata, atat in ceea ce priveste emigratia, cat si Ardeal vs restul Romaniei, insa, ce, mai e timp de analize acum, chiar pentru marii intelectuali ai natiei – intotdeauna incolonati! – cand… “e pe viata si pe moarte!“, “nu mai e timp de nuantari si dubii. Avem de ales intre bine si rau, intre vest si est, intre spatiul multicolor si spatiul gri. Distribuiti cat puteti!“; Acest moment dramatic pe care îl trăim are ceva din claritatea epică a unui basm. Forţele Răului şi Întunericului Moral trebuie spulberate… Este ceasul al doisprezecelea sau cand ne paste Apocalipsa princaderea colectiva într-o prapastie a istoriei“?!), si, “impartial” ca de obicei, ne informeaza ca protestatarii acestor zile se impart in doua: cei care se solidarizeaza cu diaspora (nu conteaza ca e vizibila implicarea aparatului de partid al PDL in aceste mitinguri) si cei care sunt activisti ai PSD (si care sunt si prosti pe deasupra). Naratiunea e condimentata cu exemplificari de votanti PSD irationali, deliranti, reactiile de pe retelele de socializare fiind unanime: doar asa poate sa arate un votant Ponta, si e o calamitate ca are dreptul de a vota. Cu alte cuvinte, iata pe cine se bazeaza premierul si de ce vrea sa limiteze sau sa fure dreptul la vot al romanilor din “diaspora”, (singurii care, alaturi de ardeleni probabil, ar trebui sa mai aiba dreptul de a vota).

Pe de alta parte, Adevarul.ro il popularizeaza pe Sabin Gherman cu mesajele sale secesioniste si cu o potentiala facatura despre implicarea BOR in campania electorala, si ne mai arata arata ca doar Ardealul si Banatul se bat pentru democratie in Romania. Desigur insa ca, desi se apasa pana la refuz pe pedala isteriei votului “eroic” si intrinsec superior al “diasporei” si a diferentei esentiale intre Ardeal si restul Romaniei, tot ceilalti sunt antidemocrati si, culmea tupeului in materie de propaganda, tot ei sunt acuzati ca speculeaza marota pierderii Transilvaniei. Exemplu tipic de hotul striga hotii? Poate, dar mai ales propaganda preventiva, pentru a neutraliza posibilele critici aduse discursului antidemocratic, discriminatoriu si separatist. Adica, daca te scandalizezi ca deja se identifica “Ardealul” cu “diaspora”, asa cum o arata simbolic poza de la inceputul postarii, se cheama ca esti un fel de ceausist.

De cealalta parte, guvernul se da de ceasul mortii sa nu deschida mai multe sectii de votare in strainatate, in tarile unde au fost probleme, aratand ca, de fapt, sub zambetul fals al lui Ponta se cam ascunde frica. Altfel, ce atata tam-tam si munitie data oponentilor politici pentru cateva mii de voturi? In plus, in lipsa de imaginatie legat de temele campaniei electorale sau din suficienta de sine, Ponta arunca din coltul gurii afirmatii neverosimile [mincinoase] de genul: “se pare ca nu avem gaze de sist. Oare chevronistii cheltuiesc asa, de florile marului si ne-au inflamat de pomana de 2 ani incoace?! Sau mai degraba se repeta episodul din 2012, manipularea unei teme sensibile pentru a proceda exact invers dupa alegeri? (Chevron nu a confirmat spusele lui Ponta).

Nimic mai fals decat cea ce auzim si vedem in aceste zile. Cand, in Pungesti, ca tot veni vorba de gaze de sist, unei comunitati intregi i s-au suspendat drepturile elementare cetatenesti, “diaspora” democratica, marii intelectuali, “ardelenii” democrati, ONG-urile, justitiarii statului de drept si anticoruptii ce au facut? NIMIC. De ce? Pentru ca nu le pasa de democratie, de fapt. Pentru ca sunt o falsa societate civila, o falsa elita, false instante morale, sunt doar meschini agenti coloniali si “balize strategice” ale Puterii metropolitane. In realitate, poporul se afla cu totul descoperit in fata abuzului si nedreptatii. Si oare cine a luat acele masuri? Ei bine da, guvernul celor “mandri ca sunt romani si ortodocsi”, guvernul lui Ponta “unificatorul” care nu mai stia, atunci, cum sa dezbine si sa decredibilizeze protestatarii locali, fie preoti, fie tarani.

Redam, mai jos, cateva analize care dezvaluie mecanisme, strategii politice si de comunicare dintre cele mai periculoase nu pentru rezultatul unor alegeri, ci pentru starea de spirit a unui popor intreg si pentru soarta integritatii unei tari. Sa ne amintim ca in 2004 a fost inaugurata naratiunea anticoruptiei, a razboiului Justitiei impotriva politicienilor. Deosebit de eficienta, a pus unul din pilonii de baza ai conceptiilor dominante de astazi. Daca, in anul 2014, zece ani mai tarziu, celalalt pilon de baza va fi Romania ”diasporeana” si ”ardeleana” versus Romania ”sudista”, nu e de bine. Singura intrebare ar fi: pana unde se va merge? Se va incerca, oare, inscenarea unor proteste violente, asa cum se zvoneste, legand programatele mitinguri de sambata si de o posibila “iesire” a ultrasilor in urma meciului de vineri, dintre Romania si Irlanda de Nord? Precedentele exista. Am adaugat la aceste analize si opiniile lui Raoul Weiss, care trebuie citite cum grano salis, dar care incearca sa ofere o perspectiva largita, geopolitica, a mizelor acestor alegeri, si un fel de predictie destul de hazardata.

Cuvantul Ortodox

Piata Universitatii proteste anti-Ponta - Vlad Epurescu, Adevarulsursa: Vlad Epurescu/Adevarul

Noul “cârlig” mediatic folosit ca unealtă de persuasiune din partea politicienilor pare să fie protestul. De ceva vreme încoace cineva insistă să ne obișnuiască cu el.

Cu o zi înaintea alegerilor se anunță din nou proteste așa că mă aștept ca să curgă în presă și pe rețelele de socializare imagini și descrieri cu patos despre abuzurile jandarmeriei față de protestatari (existente în realitate sau nu) și tot atunci este posibil să vedem și cu cine țin serviciile secrete răspuns relevat de acțiunea jandermeriei: va instiga protestatarii sau nu.

Cert este că în cea de-a doua zi, cea a votului, este posibil ca o parte din cetățenii țării să se prezinte la urne sub influența abuzurilor jandarmeriei (guvernului) care au avut loc cu o zi înainte, votul primind în căldura evenimentelor conotația de liberă exprimare și luptă contra opresiunii.

O posibilă poveste de comunicare, structurată narativ în III acte:

Actul I prezintă personajele principale (guvernul opresiv și oamenii de rând), relația dintre ele (sunt în conflict, care conflict) și lumea în care trăiesc (cele două Românii: una în care antagonistul Victor Ponta oprimă libera exprimare și dreptul democratic și cea de-a doua în care Klaus Iohannis sau societatea oferă o alternativă; o lume în care se stă la coadă și nu se poate vota și în care la București se protestează pentru negarea acestui drept în Diasporă).

timisoara3

Actul al II-lea ține de ilustrarea unei încercări de soluționare de către protagonist a problemei ridicate anterior. Soluția protestelor e mediatizată, este nevoie ca protagonistul să fie mai slab decât antagonistul, lupta să pară disproporționată, Victor Ponta trebuie să pară mult mai puternic decât mulțimea sau Klaus Iohannis, jandarmeria (Victor Ponta) trebuie să oprime puternic protestul de sâmbăta viitoare.

Actul al III-lea aduce rezolvarea problemei, românii au suficientă motivare emoțională acum pentru a merge la vot, curg imaginile cu românii care merg la vot, votul devine arma din mâna lor cu care ei soluționează conflictul. Protagoniștii (în acest caz românii) capătă o nouă definiție a lor, un nou sens, un nou răspuns la ceea ce sunt.

Statisticile IRES arată că 7% dinte români se hotărăsc cu cine votează înainte cu 2 zile și 10% se hotărăsc chiar în ziua votului. Miza acestei posibile strategii sunt cei 17% + câteva procente dintre cei care nu au fost suficient de motivați emoțional pentru a vota în primul tur.

P.S. La Cluj-Napoca astazi se striga “Fiți eroi, în turul 2“, clarifica din punctul meu de vedere poziția protagonistului.

Unii membri ai PDL din birourile electorale ale secțiilor de votare din străinătate nu s-au mai dus să-și îndeplinească îndatoririle. Ne-a explicat Viorel Badea, senator PDL (acum PNL, după fuziune) de disapora de ce nu s-ar mai fi dus oamenii lor la secțiile de votare:

“Reprezentatii MAE, presedinti de comisie, ar fi trebuit sa-i plateasca pe membrii sectiilor de votare cu cel putin 30 de euro, pentru ca se considera trei zile. Cu toate acestea, facand un abuz mare, care merge in zona penala, unii dintre presedintii sectiilor de votare au decis sa-i plateasca pe oameni cu numai 12 euro pentru intregul proces de votare. Or, cu 12 euro nu mai merge nimeni sa fie membru in comisiile de votare, pentru ca oamneii nu vor sa ajunga sa dea bani si din buzunarul lor pentru un sandvis, o sticla cu apa. Asta ii blocheaza pe oameni sa participe in comisiile de votare”.

E foarte probabil ca nu doar cei de la PDL să nu se fi prezentat la secțiile de votare. Au fost secții de votare unde nu s-a prezentat niciun membru al vreunui partid. Asta practic blochează procesul de vot, pentru că birourile electorale ale secțiilor de votare sunt formate din trei oameni fără afiliere politică și restul reprezentanți ai partidelor sau ONG-urilor. Ca să poată funcționa legal, un birou electoral al unei secții de votare trebui să fie format din minim 5 persoane. Atunci când sunt doar 3 oaemni, teoretic, secția respectivă nu poate funcționa. S-a întâmplat asta la mai multe secții de votare din străinătate, iar în aceste cazuri s-a cerut dispensă de la BEC pentru a putea asigura, totuși, dreptul la vot al cetățenilor români.

Când aceste absențe au loc la o singură secție sau la două, eventual din aceeași țară, e un accident. Când, însă, lipsesc 136 de mebri ai secțiilor de votare în mai multe țări, e dubios. Când se întâmplă acest lucru la New York, la Londra, la Paris și când aceste absențe duc la scăderea numărului de ștampile, pentru că nu pot fi mai multe ștampile decât membri ai secției de votare, indiferent câte cabine de vot sunt, atunci e foarte, da’ foarte dubios.

Să spunem că ești un partid cu vaste cunoștințe despre alegerile prezidențiale. Doar le-ai câștigat pe ultimele două și le-ai organizat pe ultimele câștigate. Știi, așadar, ce se poate întâmpla în anumite orașe din Europa și SUA, la un aflux mai mare de alegători și cu secțiile aproape paralizate de o eventuală absență a oamenilor tăi. Așa că ți-i retragi strategic. Și întemeiat: “noi vrem binele țării, da’ nu pentru doar 12 euro!”.

Pe seară – când strategia, cumulată cu proverbiala incompetență a oamenilor din diplomația românească indiferent de guvernare, dă roade – obții ceea ce ți-ai dorit. Cozi imense la unele secții, oameni care realizează că nu mai pot vota. Da’ la orele dimineții (secțiile s-au deschis la ora 7:00, totuși) se putea vota destul de lejer, dar acum cozile sunt imense și e clar că mulți nu vor mai intra în secție până la ora 21:00. Poze, filmulețe, totul trimis rapid către media din România. Eventual unul-doi simpatizanți pot începe să agite spiritele, căci la nervozitatea prezentă la acele cozi nici nu-i nevoie de mai mult.

Se închid secțiile de votare, la ora 21:00, deși cu alte coazii s-a prelungit programul. Începe scandalul. Atât afară, cât și în țară. La Cluj, de exemplu, cei care protestează sunt membri de partid. Așa zice Adevărul, așa se și vede în poze. E și Papahagi pe acolo, dar e și senatorul PDL Alin Tișe, mai sunt și consilieri locali ai PDL, sunt și susținătorii lui Macovei și cei ai Elenei Udrea.  Este, cum s-ar zice, un protest al societății civile. (Foto Adevărul)

Captură de ecran din 2014.11.08 la 21.06.13

Oameni scoși în stradă în fața MAE, informații puține, dar multă indignare. Vârf de lance al întregii campanii devine, brusc, Gândul lui Adrian Sârbu. Un om care știe ce este aia datorie civică, dar știe și mai abitir ce-s alea datorii la stat. Cum știe și că Ponta a amenințat de nenumărate ori că de data asta nu i le va șterge.

Subiectul este amplificat și rostogolit fără încetare. Prostia lui Corlățean e mană cerească. Contracandiatul lui Ponta atacă din primul minut pe tema asta. Dacă n-ar fi fost împiedicați să voteze românii din străinătate, Johannis spune că-i “rupea din primul tur”. Iar fedainii lui îl cred, deși numărul celor care au votat în străinătate reprezintă cam 1,5-1,8% din totalul votanților. Chiar dacă toți ar fi votat cu el (ceea ce nu s-a întâmplat), această rupere din primul tur ar fi însemnat doar că Iohannis ar fi avut 32% în loc de 30 și ceva.

Și vine week-endul, când oamenii dedicați democrației pot ieși în stradă. Se umplu piețele publice în câteva orașe: mii la Timișoara, Sibiu, Cluj, Arad și Oradea, sute la București. În funcție de numărătoare, manifestanții au fost cel puțin în număr egal sau chiar mai mare decât numărul voturilor din străinătate pentru Iohannis. Mult mai mulți decât cei care n-au apucat să voteze în mod cert. Iar asta e OK. Mai mulți oameni se luptă pentru drepturile a mai puțini oameni. Asta este chintesența unei democrații bine înțelese.

Ar fi și mai OK dacă astea n-ar fi, de fapt, mitinguri electorale. De aici și tăcerea multor televiziuni: nu au voie să transmită mitinguri electorale decât în emisiunile specifice. Oricum, prosteste spontane nu sunt, fiind anunțate cu multă vreme înainte. Dar, revin, sunt mitinguri electorale. Cei care au făcut mobilizarea sunt susținătorii lui Iohannis. Nu e, cum glumeam înainte, o acțiune a societății civile, ci, aproape, o muncă de partid. Nici asta nu e greșit. Și nici n-ar avea cum să fie greșit, dacă nu s-ar vorbi deja despre violențe. De la bannerele care spun “Vino la vot să i-o dai în bot!” până la mesaje propagate de inconștienți precum ăsta, care bântuie rețelele de socializare.

prapad

Când am scris, pe 22 octombrie, că orice scânteie prost tratată (acolo era vorba despre o decizie a ÎCCJ în defavoarea lui Iohannis, pe 18 noiembrie) poate duce la situații precum cele din Ucraina, Georgia, Serbia, țările arabe, de-a lungul timpului, am fost taxat, de unii, drept nebun. Aș fi preferat să fie așa decât să citesc, cu o săptămână și ceva mai devreme decât mă așteptam, îndemnuri la prăpăd și măcel.

Despre asta să fie aceste alegeri, până la urmă? Despre a ne bate între noi de dragul unor politruci? Asta e democrația pe care pretind că o sprijină unii? Asta este unirea pe care o clamează ceilalți?

Oricum, nu s-a terminat. Pe fondul manifestațiilor de săptămâna asta și al rostogolirii în continuare a subiectului, după alegeri se va clama fraudarea scrutinului iar lumea va fi din nou chemată în stradă.

Mulți spuneau că Blaga e cam absent, că nu-l sprijină cu adevărat pe Iohannis, că e blat cu PSD. S-au înșelat. Uitați-vă la ce subiect principal avem de o săptămână, uitați-vă la pozele din stradă de la Tmișoara, Cluj, Sibiu etc. Bulldogul a livrat.

Ne îndreptăm către “căderea colectivă într-o prăpastie a istoriei”. În cazul în care câștigă, Ponta “pune definitiv mâna pe putere”. Sau altfel spus, după aceste alegeri nu mai urmează alte alegeri prezidențiale peste cinci ani și alegeri parlamentare peste doi ani, nu mai există comisia europeană, nu mai există societate civilă, eventuale proteste, ș.a.m.d. Kim Jong Un o să taie și-o sa spânzure pe veci în Românistan. Ca atare, așa cum dau de înțeles liderii de la Noua Republică, neofalangiști cu frică de Dumnezeu, singura soluție, în caz că pierde Iohannis, ar fi declanșarea unui “război civil” https://www.facebook.com/corneliu.berari/posts/1643202665906487?pnref=story.

În cazul în care câștigă Iohannis, fripturiștii care semnează acest apel se vor aciua la curtea neamțului precum odinioară la curtea băsescului. Dar dacă pierde neamțu, acest discurs maniheisto-apocaliptic s-ar putea să dea roade după alegeri, adâncind faliile sociale și regionale din țara noastră și alimentând variile forme de extremism: antiasistați, antinemâncați, antițigani, antiolteni, ș.a.m.d. Abia atunci s-ar putea să vedem ce e aia prăpastia istoriei. Deci fraților, dacă votați, încercați să votați cu capul, nu cu sufletul cuprins de febra pseudoprofetică răspândită de foștii “martori ai lui Băsescu” metamorfozați între timp în “martorii lui Iohannis”. Dacă socotiți că Iohannis este mai bun pentru țara asta, votați cu Iohannis, dar învățați să-i respectați și pe cei care văd lucrurile altfel și să respectați procedurile și instituțiile democratice. Altminteri, trăim într-o geopolitică a haosului și avem la nord un exemplu despre ce anume se întâmplă atunci când diviziunile partizane primează în raport cu unitatea națională și cu procedurile și instituțiile democratice. http://www.revista22.ro/apel-catre-nehotarati-49765.html

Aceste alegeri sunt o mina de aur pentru toate liftele antinationale. Una dintre ele este deja “celebrul” Sabin Gherman, cel care întreține de multi ani in Ardeal ideea secesiunii acestei provincii românești de restul țării, punându-i-se la dispozitie inclusiv o emisiune la o televiziune locala. Ce face acest partizan al lui Iohannis? Ne arata o pagina pe care o poate face oricine acasă la o imprimanta si incropeste un text imund prin care ataca Biserica. Sigur ca o face cum știe el, adica agramat și incult –“acum înțelegi de ce atâția bani pentru popi?” – insa manipularea (acest petic de hartie a fost preluat de sute de creduli care asculta de indemnul “dă mai departe, să vadă toată lumea” a prins.

Un prieten facea urmatoarea supozitie: ce ar fi ca sa producem un text insidios de genul “Iohannis Presedinte daca vrei independenta Ardealului! Sa-i lăsăm pe olteni, moldoveni si mitici, toti niste comunisti, sa-si faca țară cum o vor ei”, sa ne facem o poza tinandu-l in mana si sa-l lansam pe Facebook ca fiind primit de la unul dintre sediile de campanie ale candidatului. Chiar ati crede asta? Cu siguranță însa că ar fi “cetățeni indignați” care l-ar prelua si răspândi. 

E lesne de observat ca o campanie deliranta impotriva BOR este foarte bine orchestrata de indivizi care au ca scop doar slabirea acestei institutii care structurează încă societatea românească, fapt pe care oengistii plutocratiei bancar-corporatiste (“sorosisti” li se spune in mod frecvent, desi Soros nu este singurul sponsor al globalismului) il resimt ca fiind un pericol in planurile lor de pulverizare a Credintei, Familiei si a Statului național. 

Nu va lăsați, totuși, seduși de asemenea făcături ridicole! Putina cumpănire inainte de a crede manipulari ca aceasta si ca aceea ca la Cluj (iarasi acolo, in punctul nevralgic in care se instrumentalizeaza tot acest razboi informational!) ar fi existat o circulara data de Mitropolie ca preotii sa-i indemne pe oameni sa voteze candidatul PSD. Un fals grosier care, asemenea mizeriei propagate de antiromânul Sabin Gherman, a fost foarte bine diseminat in public.

PS: Nu pot sa nu remarc faptul ca, pe langa Laszlo Tokes si Zsolt Szilagyi, cei doi corifei ai extremismului șovin maghiar, Iohannis are si susținerea secesionistului Sabin Gherman, “român” adevarat.

Deşi nu s-au pronunţat în mod oficial şi nici nu aveau cum s-o facă în privinţa preferinţelor electorale, preferinţele Statelor Unite ale Americii în ceea ce priveşte viitorul preşedinte al României pot fi intuite.

În acest sens, cel mai relevant indiciu pentru preferinţa americană este în opinia mea, videoclipul postat de Fundaţia Romania One pe youtube pe 25 octombrie, cu 8 zile înainte de primul tur de scrutin.

Mai înainte, însă, să vedem cine este Fundaţia Romania One. Fondatorul ei este Don Lothrop, Om de afaceri de succes în America”,  care s-a “pensionat” la 40 de ani: Cel mai important scop al său este România, de care este îndrăgostit. A decis să contribuie la modernizarea ţării noastre. A investit deja 1 milion de dolari”, scrie evz. 

“Modernizarea” României, de care vorbeşte Don Lothrop este de fapt “construcţia” unei societăţi civile în ţara noastră. Reţeta nu este nouă, Victoria Nuland recunoscând că SUA a investit 5 miliarde de dolari în societatea civilă din ţara vecină, “în susţinerea opţiunii şi a tendinţei poporului Ucrainei către un guvern mai puternic şi democratic, care să-i reprezinte interesele“.

Dar ce înseamnă, concret, modernizarea societăţii de care vorbeşte Lothrop? Aflăm de pe siteul fundaţiei, unde este expusă Teoria Potcoavei (click pe link pentru VIDEO).

Practic, în filmuleţul respectiv se face o paralelă între situaţia Germaniei după al doilea război mondial şi România după căderea regimului comunist şi metoda care trebuie aplicată: 1În primul rând, spune fundaţia americană, e nevoie de intervenţia unor instituţii democratice străine (unii i-ar zice intervenţie în treburile altei ţări suverane), 2) Întoarcerea românilor care au plecat din ţară pentru a munci în Occident pentru că au “experienţa traiului în libertate” şi 3) Unirea celor nemulţumiţi de modul în care merge ţara pentru a-şi impune propria “agendă democratică”.

interventie in treburile altei tari1 VIDEO Pe cine NU SUSŢIN americanii la alegeri. SUA doresc o Românie cu norme culturale noi

Toate acestea se vor face, pentru a planta “Stejarii libertăţii”. Ce sunt aceşti stejari? “Instituţii noi, norme culturale noi şi chiar noi principii”. Re-educare, cu alte cuvinte.

Aceste principii şi deziderate ale fundaţiei Romania One nu sunt nicidecum noi, ci ele au fost transmise repetat atât de foştii ambasadori SUA în România, cât şi de diferitele rapoarte ale Administraţiei de peste Ocean.

Revenind la clipul de pe youtube, promovat cu ocazia alegerilor, acesta se numeşte “Cine votează, conteazăşi începe cu citarea mesajului preşedintelui Obama, care a spus că “Libertatea voastră este şi a noastră, aşadar România nu va fi niciodată singură” şi că Trebuie să vă trageţi guvernul la răspundere pentru ca acesta să vă ridice ţara, în loc să o tragă în jos”.

Don Lothrop enumeră ameninţările externe: Rusia ne vrea petrolul, Viktor Orban vrea Transilvania înapoi, dar afirmă că cel mai mare “duşman” al românilor vine din interior. În acest sens, americanul exemplifică faptul că românii se clasează printre ultimii în ceea ce priveşte încrederea în politicieni. Apoi vine întrebarea pe care afirmă că o pune tuturor candidaţilor: “Cum va restaura acesta încrederea publică şi cum va ridica moralul oamenilor?”

Deşi întrebarea se adresează “fiecărui candidat”, Lothrop citează apoi măsuri sau acţiuni care i se impută, în general, Guvernului Ponta şi PSD: “amnistierea politicienilor corupţi, defrişarea pădurilor şi suspendarea urmăririi penale împotriva companiei Lukoil“, despre care spune “că nu sunt răspunsurile potrivite”.

Lothrop spune că dacă nu mergem la vot, resursele României, cele care ar trebui să ajungă la profesori, doctori şi la pensiile părinţilor voştri sunt furate şi ajung drept în buzunarele politicienilor”.

Despre preşedinte, Lothrop spune că “este cea mai importantă persoană oficială aleasă în România”, pentru că “reprezintă interesele oamenilor de rând şi nu ale partidelor politice”. Mai mult, “preşedintele este o persoană care ne apără de corupţia din interiorul partidelor“.

Filmuleţul se încheie cu întrebare/ameninţare, care în mod ciudat este adresată doar “părinţilor” celor care urmăresc clipul: ”Dacă noi nu luptăm pentru noi înşine, de ce America ar trebui să o facă pentru noi?”.

Indiciile care sugerează că americanii îndeamnă la votul anti-Ponta:

Măsuri pe care le-a luat Victor Ponta sau acuzaţii despre ce ar face acesta dacă ar ajunge preşedinte. La capitolul măsuri este vorba despre adoptatrea noul Cod Silvic, pe care americanii l-au mai mai criticat deja, public.

De asemenea, suspendarea urmăririi penale asupra companiei ruseşti Lukoil, care i se impută în mod direct intervenţiei premierului Victor Ponta.

Relevant pentru mesajul anti-Ponta este faptul că Lothrop începe cu “Amnistierea politicienilor corupţi”, adică acuzaţia care i se aduce, cel mai des de către opoziţie, lui Victor Ponta, ca şi contra-argument pentru alegerea sa în funcţia de preşedinte.

Apropo de funcţia de preşedinte: Don Lothrop defineşte preşedintele ca “o persoană care ne apără de corupţia din interiorul partidelor“, ceea nu corespunde normelor Constituţionale, dar corespunde perfect imaginii pe care şi-a dorit preşedintele Băsescu, acela de preşedinte jucător.

În final, ştiind că principalul segment de votanţi al lui Victor Ponta este format din oameni mai în vârstă, “omul de afaceri îndrăgostit de România le transmite prin copiii acestora, mesajul de a “lupta pentru noi înşine“, altfel America nu o va face”.

Concluzii

În primul rând, e clar de ceva timp că America nu mai intervine făţiş în treburile interne ale unei alte ţări, preferând să “împuternicească”, aşa cum se scrie pe siteul Fundaţiei Romania One, “societatea civilă”. Nu întâmplător este ales cuvântul “împuternici”, care este folosit cu alt sens decât cel uzual, folosit de români. Probabil vine de la englezescul “empowerment”, care a fost folosit cel mai mult în legătură cu mişcarea afro-americanilor sau cea feministă din SUA, dar este tradus, cu “împuternicirea” sau “delegarea” autorităţii către societatea civilă. Cea favorabilă intereselor americane, bineînţeles. De altfel, videoclipul începe cu cuvintele preşedintelui Obama, ca să ştim de la ce autoritate se revendică autorii săi.

Mai mult, nu întâmplătoare este şi vocea naratorului Teoriei Potcoavei, care are un puternic accent ardelenesc, iar cel care expune teoria este un “bătrân negustor german”. Transilvania este, promovată recent, ca model de multi-culturalism şi multi-confesionalism şi principal vector de susţinere a modernizării, de fapt a “occidentalizării” societăţii româneşti. În opoziţie cu românul sudic sau estic, care încă aderă la “vechile” norme culturale şi principii.

Evident, aceste vechi norme culturale şi principii se referă la tradiţiile, credinţa şi acel “modus vivendi” specific românesc.  De asemenea, este important de afirmat că mesajul nu este împotriva lui Victor Ponta, ci împotriva valorilor pe care acesta le-a asumat, declarativ, în campania electorală. Cu siguranţă că dacă Ponta îşi va schimba opţiunile, iar “defrişările ilegale” vor fi uitate cu desăvârşire.

Având în vedere data publicării clipului, probabil că mesajul se potrivea cel mai bine Monicăi Macovei, dar între timp, a intrat sub umbrela lui “Nu Ponta”.

Transilvania pare să fie în centrul acestui mesaj, Ardealul apărând şi la capitolul ameninţări externe. Se înţelege foare clar că dacă nu suntem de acord cu mesajul Americii, “petrolul României” va cădea în mâinile Rusiei, iar Viktor Orban ne va lua “Transilvania înapoi”.

Mică cateheză electorală pentru mahalagii inepți. Lecția 1.

În 2014, ca în 1990, există un singur partid mare și lat în România: PSD. Este normal?

-Normal în sens axiologic (adică, „bun„), probabil nu; în sens statistic (adică, „previzibil„), da, este perfect normal. După 1945, ocupația străină a lichidat partidele autohtone și a creat un partid unic, care a rămas la putere până în 1990, la început doar ca stație de transmisie pentru puterea exogenă impusă de facto de la Moscova, iar după sfârșitul anilor 70, cucerind o anumită independență națională. Puciul din 1989 a însemnat o întoarcere la situația anilor 50 și 60, cu Imperiul occidental în rolul, părăsit de URSS, al puterii ocupante. Noul ocupant, făcând ideologic apologia pluralismului, n-a putut să ceară fățiș lichidarea partidului-moștenitor PSD, avatar pluralist al PCR-ului, și a cărui loialitate față de noul suzeran geopolitic i se părea, în mod legitim, îndoielnică. Putea, în schimb, să sprijină apariția altor partide. În mare, totuși, n-a făcut-o, sau doar marginal. De ce?

-Cu ajungerea troțchiștilor preschimbați (cunoscuți și sub numele de „lobby neocon„, deși doctrina lor se auto-denumește „neoliberală„) la putere în Washington, s-a schimbat și doctrina strategică: ascuns timp de decenii sub masca socio-democrată, anti-egalitarismul occidental inspirat de Leo Strauss, adică extrema-dreaptă ca esență a occidentului imperial ajunge fățiș la putere sub numele de anti-totalitarism (reprezentată în România, în mod aproape oficial, de V. Tismăneanu). Scopul „democrației„ nu mai este puterea populară, ci protecția „minorităților„. „Popular„ devine sinonim cu „populist„, deci cu „totalitar„. Se „descoperă„ că orice partid este din fire „totalitar„ (românește: că, oricât de infiltrat ar fi de agenții occidentali, odată la putere, se poate răzgândi și adopta opțiuni suveraniste, ca FIDESZul lui Viktor Orbán în Ungaria).

Prin consecință, diplomația imperială a Occidentului, în periferia lui colonială, nu mai investește (sau doar marginal) în partide, ci în „societatea civilă„, adică în „ONG„-uri. Ce este un ONG? Un ONG este, de facto, un partid unde militanții sunt înlocuiți de angajați plătiți și fără drept de vot, deci fără control asupra structurii de conducere, care depinde 100% de cei care finanțează ONG-ul (însemnând: 90% instituții financiare și guverne occidentale, cu case regale, fonduri de stat și organizații Soros drept paravan). „Societatea civilă„ realizează deci, și înainte de triumful mesianic al oligarhiei apatride (concretizată în viitor prin dispariția statelor lumii și full scale dominance a juntei militare NATO), visul neoliberal al democrației cenzitare globale (1 dolar = 1 vot). În spațiul politic, misiunea agenților occidentali este deci lichidarea partidelor și a vieții civice, cu înlocuirea alegerilor anonime cu proteste de stradă în care protestatarii vor fi identificați spre binele lor (în cazul protestelor pro-occidentale, cu prezența chiar obligatorie pentru activiștii ONG-iști), sau în scop represiv (când, prin excepție, nu sunt proteste pro-occidentale). Este deci absolut logic ca „dreapta românească„, creată 100% de occidentali după 1990, să nu aibă nici un partid demn de denumirea de partid, ci doar băieți cu telefoane: unul are numărul lui Kerry, altul, numărul lui Reding sau al Angelei Merkel, etc.. Din clipa în care deținătorul numărului magic nu mai ridică telefonul, băiatul respectiv (de pildă: Klaus Iohannis), practic, nu mai există politic. Degeaba ar fi ajuns „la putere„: rămâne cu un mandat gol și niște politici pe care – dacă cumva se îndepărtează de directivele imperiale – oricum nu le poate duce în practică, fiindcă n-are cu cine. Alegerea din turul doi al prezidențialelor 2014 nu este deci o alegere între Ponta și Iohannis, ci între un candidat cât de cât real (ceea ce gândim despre personalitatea lui fiind absolut secundar în contextul de față) și un necandidat, o hologramă de candidat creat de Hollywood-ul diplomatic occidental: între un președinte potențial (oricât de „rău„ sau „corupt„ ar fi el din punct de vedere moral) și un guvernator (sau Gauleiter) impus.

-A devenit urgent ca românii să se trezească din visul-mitul excepționalismului românesc. Situația mai sus descrisă este cea a majorității țărilor din lumea a treia în care există încă un potențial de suveranitate națională, exploatat ca atare (în Venezuela, Iran etc.) ori nu (în Ucraina înainte de război, Republica Moldova, etc.). Faza următoare în evoluția actuală dinspre stat spre teritoriu e reprezentată de țări unde au dispărut și ultimele potențialități de putere autohtonă, cum ar fi Somalia, Libia sau Ucraina de azi. Prin deciziile adoptate de electorat peste câteva zile, și în cazul unei victorii mari pentru Ponta/PSD, și de structurile PSD peste câteva luni, România se poate îndepărta de modelul somalian-libian, evoluând din nou, încetul cu încetul, spre modelul venezuelian, și cam atât. A visa la orice alt gen de câștig pe termen scurt înseamnă ori rea-credință, ori infantilism.

-Oricine își dorește o viață politică pluralistă în România trebuie deci să înțeleagă în primul rând că în acest scop trebuie să existe partide în România – iar, în această perspectivă, și existența unui partid unic este de preferat față de situația în care n-ar mai exista nici un partid. Evoluția „partid unic > pluralism„ e bine documentată în istoria politică a omenirii, pe când, pentru evoluția „partid unic > haos feodal > pluralism„, nu dispunem de nici un exemplu.

-În fața aceleiași alegeri foarte ingrate s-au aflat și românii din 1990: aveau de ales între un autoritarism izolaționist, ușor șovin și destul de tâmpit, și o „revoluție„ organizată din afara și în beneficiul unor puteri și interese economice străine. Este deci destul de logic ca cei care au ieșit cu câștig din loteria antisocială organizată pe perioada 1990-2014 (în mare: căpșunărimea și „societatea civilă„ plătită de Occident) să se alăture, votând holograma Iohannis, campaniei anti-PSD camuflată în „vot anti-Ponta„. Și ca cei rămași dependenți de strategiile de bunăstare colectivă anatemizate de 24 de ani sub numele de „comunism„ (deși erau larg folosite, și cu succes, în Occidentul social-democrat înainte de revoluția neoliberală…) să facă alegerea opusă: pensionari, țărani, salariați la privat precum și la stat, chiar și micii întreprinzători activi pe piața internă, care, cu un pic de luciditate, au înțeles de mult diferența dintre o birocrație post-comunistă ușor sufocantă și o dictatură a multinaționalelor care te extermină fără cea mai mică șansă de scăpare.

-Aflat în plină prăbușire economico-financiară, Occidentul, evident, n-are de unde să-și plătească destui activiști („ONG-iști„) pentru a compensa electoral această masă enormă de oameni care trăiesc obiectiv mai prost decât în 1989 și par în sfârșit dispuși să tragă lecții din acești 24 ani de „tranziție„ (spre lumea a treia). Efectivele (anti-)partidului ONG-ist se regăsesc grosso modo în scorul electoral, destul de ridicol, al Monicăi Macovei, care a și prezentat programul cel mai sincer și explicit anti-popular și liberal-libertar (thatcherism cu LGBT și anticreștinism vădit, dictatura de tip bolșevic a „societății civile„, ca elita revoluționară a… omenirii eliberate de granițe statale și de moșteniri culturale). Prin consecință, obiectivul tactic al rețelelor occidentale în campania în curs nu a fost să împiedice victoria lui Victor Ponta, ci doar să rămână cu o victorie cât de slabă se poate și să-și înceapă mandatul cu o majoritate cât se poate de subțire, așa fel ca să rămână 100% controlabil, fiindcă:

-1. Din greșelile comise în Ungaria anilor 2004-2010, Occidentul a învățat cât de periculos poate să fie pentru el orice încercare de a opri procesul alternanței la putere (oricât de iluzorie ar fi ea) în „democrații tinere„ populate de oameni încă naiv însetați de libertatea politică formală la care au acces de mai puțin de 30 de ani.

-2. După ce „agenda societală„ a globalismului (latura lui libertară) a fost dusă la capăt în mare parte de „dreapta„ românească (tocmai pentru că o opoziție „de stânga„ gen Critic Atac rămâne de obicei fără arme critice față de o dreaptă cu astfel de politici), urmează pe plan economic o fază de prădare colonială intensificată, pentru care stăpânii coloniali ai României au neapărat nevoie (din motive simetric identice) de alibiul unei conduceri fanariot-complice de stânga. Așa au procedat și în Europa de Vest, lăsând munca murdară de Sozialausbau „socialiștilor„ francezi ai lui Mitterand, lui „New Labor„ în Anglia și SPD-ului versiune Schroeder în Germania. Să nu uităm că decredibilizarea accelerată a vieții politice clasice nu este o „pierdere colaterală„ în agenda neoliberală, ci chiar un scop în sine, și chiar unul prioritar.

-Ei bine, Ponta oare (și mai ales PSD-ul, în spatele lui în Parlament) va accepta să poarte responsabilitatea acestei serii de crime economice? Dacă obține o putere destul de slabă pentru a putea invoca, și pentru el și pentru partid, alibiuri de neputință, atunci, probabil, da.

-Iată de ce, în timp ce sicofanții pro-occidentali din intelectualitatea românească (cu A. Blandiana în frunte) întrețin isteria în jurul unei iminente „dictaturi„ PSD-iste, stăpânii lor aflați la volanul diplomației secrete/discrete n-au făcut nimic pentru a stimula apariția unei candidaturi unice la dreaptă, sau măcar a unui candidat credibil. Funcția candidaților susținuți de Occident (Macovei pe axa Washington-București și Iohannis pe filiera Bruxelles-Berlin-Muenchen-Cluj) nu a fost să câștige alegerile, ci:

-A. să slăbească anticipat noua putere care se va contura în București din ianuarie, și
-B. să reprezinte, fiecare în modul lui și în perspectiva unor acțiuni destabilizatoare de tip diferit, balize strategice, adică mine anti-regim care vor putea fi activate în viitor. Pe acest aspect din urmă o să revin curând într-un alt articol.

Mică cateheză electorală pentru mahalagii inepți. Lecția 2

Cine sunt candidații la alegerile prezidențiale 2014?

Trecând peste candidatura ușor folclorică a Elenei Udrea, respinsă masiv de un electorat, în sfârșit, decis să pună capăt farsei portocalii, și peste candidaturile PR propuse de minorități etnice sau de partide „tematice„, rămânem cu trei candidați-proiecte, din care doi se vor înfrunta în turul doi: M. Macovei, K. Iohannis și V. Ponta.

Diabolizat de sectoarele pro-occidentale din presă și de intelectualitatea anticomunismului instituționalizat, Victor Ponta e un motiv de îngrijorare pentru stăpânii coloniali ai României, și anume, nu doar din cauza, expusă în lecția anterioară, că doar el are în spate structuri (PSD, singurul partid de masă din România, și potențial și BOR) capabile să reziste unui maidan, ci și din cauza imaginii sale personale. Imaginea lui V. Ponta arată trăsături de reprezentativitate democratică de stil modern, adică vechi: etnic, confesional, sociologic, chiar și fizic, este un om cu care prea ușor se poate identifica, în mod neideologic sau protoideologic, o majoritate din popor. Așa sunt și Putin, Orbán, Ahmadinejad, așa era și Chávez. Din acest punct de vedere, chiar și lipsa lui relativă de carismă poate deveni un factor de identificare pentru un popor văzut din afară și chiar autodefinit ca neviolent, meditativ și blând. În Occidentul postmodern, acest tip de reprezentativitate „totalitară„ se tolerează doar la femei (A. Merkel); de altfel, este necesar ca primul om în stat să aibă legături măcar cu o minoritate rasială (Obama), sexuală (di Rupo) sau confesională (Sarkozy, Hollande), conform reinterpretării democrației drept „protecția minorităților„ (în loc de expresia voinței majoritare).

Macovei și Iohannis, în schimb, sunt candidați tipic postmoderni, incarnații ale unor mesaje ideologice, întruparea unor „narațiuni„. Narațiunea celor doi candidați ai „dreptei„ este, în esență, aceeași, sprijinită pe mitul colonial al „civilizației„ propagate de la apus spre răsăritul sălbatic. Este axa mitică a lumii atlantiste/unipolare, unde există popoare și state (occidentale, bineînțeles) luminate care se luptă, inclusiv militar, dar dezinteresat, pentru valori, când restul lumii rămâne scufundat în bezna mafiotă a intereselor de „clan„ – sau și mai rău: în „fascism„, însemnând orice abatere față de agenda transhumanistă a globalismului (individualism, LGBT, abolirea tuturor solidarităților neideologice, etc.). Pe urmă, fiecare marionetă articulează diferit mitul fondator comun.

Marioneta Macovei reprezintă o adaptare calibrată special pentru tineret și Regat/Banat: lipsit de rasism, discursul ei arată trăsăturile bolșevice clasice ale unui prozelitism universalist și mesianic. „Înapoierea„ cu care se luptă e specific culturală, identificată preponderent în mediul rural (unde, într-adevăr, n-a votat-o practic nimeni) și cauzată, înainte de toate, de „obscurantismul religios„ (în principal ortodox, dar nu numai). Soluția, adică calea spre lumină și adevăr, tipic anglosaxonă, este judiciarizarea integrală a vieții politice (proiect coerent cu thatcherismul ei, organele executive devenind, cu excepția poliției, inutile) și o armată de justițiarițe, în rochiță sau blugi, gonind – fără niciun fel de violență! – „corupția„, adică puterea așa cum o concepe omenirea „patriarhală„, deci înapoiată: masculină și violentă.

Iohannis, în schimb, declină mitul civilizației într-o versiune vădit mai înrădăcinată, mai centro-europeană, tehnicistă, ordoliberală și potențial hitleristă. În discursul lui Iohannis, lumina tot de la Vest a venit, dar nu par avion și ca mana divină accesibilă oricui, ci cu trenul austro-ungar al progresului habsburgic, care se merită. Aici deja progresul are ADN, și anume, nemțesc. Este vorba despre un discurs calibrat special pe burghezia micilor și marilor parveniți urbani din Ardeal, imitată de un proletariat urban convins că doar „lenea miticilor„ îl împiedică să se ridice și el pe culmile progresului faianțat cu gresie și termopan – adică tocmai stratul cel mai aculturat din societatea ardelenească, oamenii care știu și simt câtuși de puțin despre Transilvania (al cărei suflet se păstrează mai degrabă la sat), habar n-au de Gábor Bethlen (care înțelesese că primejdia cea mare pentru Transilvania nu era atât Poarta, decât imperialismul austriac) sau de prințul Rákóczy (care își scria jurnalul în franceză), dar mai regurgitează compulsiv din propaganda anticomunistă-rusofobă răspândită în anii 30 de Germania hitleristă și de aliații ei, cu câteva vulgarități pseudo-folklorice din secolul XIX pe post de alibi cultural. Cum să nu iubească ordinea un om cu o frizură atât de strictă? „Nu vorbe. Fapte!„ Care fapte? O dezvoltare-vitrină făcută pe credit și cu subvenții din Luxemburg? Oare merge asta și la Brăila? Sau chiar la Miercurea Ciuc? Dar nu contează: Așa cum Arbeit macht frei, îți spune logica că nemunca te face corupt. De la „lupta anticorupție„ a anilor portocalii și de la moralismul-judiciarismul macovian, accentul alunecă deci spre propuneri de tratare mai radicală a bolii înapoierii, prin „eliminarea paraziților„, cum spunea recent un coleg de breaslă ucrainean al lui Iohannis/Clișco despre oamenii din Donbas. Și uite că în România, profilaxia e și mai ușoară, parazitul fiind de obicei un Untermensch („mitic„ sau de-a dreptul „țigan„) scund și brunet. Multiculturalitatea ardelenească este reinterpretată ca un fel de united colors ale „civilizației vestice„ – esențialul în „identitatea transilvană„ (după ce oricum sașii și evreii s-au dus, iar tineretul secui își realizează emanciparea națională prin curățare de WC-uri londoneze) fiind: să nu fii român și ortodox, ci un hiperboreal harnic, sclav neoliberal exemplar, bun de vize în SUA.

Tandemul anti-Ponta, Macovei-Iohannis, reproduce deci, în tente mai discrete, scenariul ucrainean al euro-maidanului, cu alianța aparent ciudată (și de fapt perfect logică) a hipsterimii LGBT cu extrema dreaptă rasistă, împotriva aceluiași dușman: ortodoxia, „comunismul„ și „agenții Moscovei„.

De aici, putem reveni la întrebarea sugerată în lecția anterioară: ce rol au Macovei și Iohannis în scenariul imperial pentru alegerile în curs? Răspuns: rolul de a controversa victoria lui V. Ponta. Nu de a împiedica victoria lui (Doamne ferește! Dacă acesta ar fi fost scopul, probabil Imperiul nu recurgea la candidaturile unei femei greco-catolice și unui sas luteran), doar de a crea pentru V. Ponta imaginea unui „lider controversat„, conform clișeului favorit al prestituatelor occidentale când vorbesc despre țările din „axa răului„. În ce scop?
Cu toții am văzut filme de război în care un soldat dintr-o unitate de elită e parașutat la câteva sute de metri de obiectiv, scoate niște aparate de măsură, un laptop, mai pianotează puțin acolo, și peste câteva minute obiectivul e distrus de o rachetă: soldatul respectiv a instalat (fizic sau electronic) o baliză.

Macovei și Iohannis sunt balize politico-simbolice preparate pentru eventualitatea în care procesul democratic din România, văzut din perspectiva Imperiului Occidental, ar trebui oprit. De intensitatea „abaterii„ care ar duce la o astfel de decizie va depinde și tipul de rachetă folosit pentru distrugerea „regimului totalitar Ponta„: dacă trebuie doar admonestat sau dacă pare atât de slab, încât ar putea fi doborât cu instrumente pașnice, o rachetă „Maidan„ va fi de ajuns, ghidată de baliza Macovei. Dacă un astfel de scenariu nu mai pare posibil, sau după ce ar fi fost încercat fără succes, atunci s-ar lansa pe Transilvania o rachetă separatistă de tip „Kosovo„, ghidată de baliza Iohannis – desigur nu în beneficiul Ungariei, care probabil ar refuza jenată, așa cum și Putin frânează din răsputeri inițiativele anexioniste în Donbass, ci pur și simplu în scopul de a destabiliza regimul sau, dacă destabilizarea nu merge, de a „salva tot ce poate fi salvat„ din punct de vedere teritorial pentru axa binelui.

Ce se ascunde sub metafora balizelor?

În țările occidentale și în straturile cultural occidentalizate din societățile din lumea a treia, mitul „puterii morale”, pe care se bazează toate strategiile de soft power, este încă foarte puternic. Asentimentul dat de aceste mase de oameni necumpărați la diversele manifestații (politico-diplomatice, și chiar militare) ale intervenționismului occidental, reprezintă un capital prețios. În momentul de față, când au loc aceste alegeri „controversate„, România apare probabil pe ecranul minții la 5-10% din populația respectivă, conform și spațiului mediatic acordat evenimentului în mass-media occidentală. Ei bine, dacă peste un an se vor multiplica în presa anglofonă declarațiile incendiare ale lui Tony Blair, și ale lui Bernard-Henri Levy în presa francofonă, despre „situația îngrijorătoare a drepturilor omului în România„, proporția celor atenți se poate ridica la 15-20%; pentru diferența de 10-15%, adică pentru naivii exponențiali care se vor trezi cu „un mic Putin în interiorul granițelor comunitare„, riscul sfielii față de matrix-ul mediatic va trebui combătut printr-o muncă de analiză retrospectivă a „rădăcinilor răului„, sub formă de documentare ARTE subtitrate și cu muzică de fond sugestivă. Iar această nevoie de justificare, inclusiv retrospectivă, va crește drastic dacă, peste 2 ani, i se explică opiniilor publice occidentale (electrizate până la 50% rating de mirosul de sânge) că este nevoie de peace-keeping militarizat în Transilvania, fiindcă „dictatorul Ponta își bombardează propriul popor”.

Prin acest mecanism, Imperiul occidental controlează guvernele țărilor colonizate fără să aibă practic nevoie de niciun fel de comunicări conspirative cu amenințări clare, formulări cinic-mafiote etc. De fapt, citind dimineața presa mainstream din Occident, orice lider răsăritean, african sau din America latină, după o decodare relativ ușoară, află cu precizie la ce distanță se află de un maidan, de un accident de avion sau de un puci central sau regional/separatist. Pentru a înțelege lumea în care trăim, trebuie să ni-l imaginăm pe Al Capone proprietar al cam tuturor gazetelor din Chicago, în care nu s-ar vorbi aproape deloc despre crimele sale, și anunțând rău-plătitorii prin intermediul editorialelor care magazine vor fi arse sau care mașini vor exploda dacă nu ajunge plicul promis.

În primul caz, personajul principal al seriei va fi, evident, „Politovskaia din București„, o femeie exemplară care, prin toamna 2014, încercase degeaba să „alerteze opinia internațională asupra pericolului Ponta„ – cu probabila omitere a faptului că femeia exemplară lucra deja în justiție în timpul dictatorului precedent, un anumit N. Ceaușescu. Timp de câteva săptămâni, hipsterimea din Vest nu va putea dormi de dragul bieților români asupriți de Ponta; căpșunărimea, până atunci universal detestată și controlată strict de organele competente, va deveni brusc o elită de exilați eroici; Dan Alexe, în sfârșit, ar putea avea șanse la Cannes.

În cel de al doilea caz, publicul-țintă se mută spre dreapta eșichierului politic . Chiar și „disidența identitară„ a țărilor din Europa occidentală (bazată pe islamofobie) ar putea pune botul la eposul tragic al „sasului care a vrut să salveze Transilvania„ împotriva gărzilor roșii ale evreului Ponta-Naumovici. Și e mai bine așa, fiindcă și genul spectacolului a cam evoluat: în loc de Victoria Nuland împărțind niște prăjituri unor mascați în Piața Universității, vedem orașe bombardate, gropi comune (atribuite în totalitate regimului Ponta, inclusiv în regiunile – întâmplător bogate în gaze de șist – unde vor fi pline de cadavrele alegătorilor săi), torturi (de asemenea atribuite regimului, deși cu particularitatea ciudată de-a arăta metode identice cu cele documentate în Siria, Irak și cam peste tot unde Black Water/Academi a trimis mercenari), linșări etc.. Și aici, câteva detalii vor fi omise, de pildă faptul că nimeni n-a putut să determine identitatea autorilor „masacrului de la Miercurea Ciuc„ (când, în vara 2015, 13 manifestanți autonomiști și 8 polițiști români sunt omorâți de niște lunetiști misterioși). Hipsterimea occidentală, deși mai puțin entuziastă decât în vremurile maidaneze, tace complice. Ungaria și Bulgaria (ca și recent Polonia și Lituania după „lecția„ ucraineană) înțeleg mesajul și mai dau câte o comandă de unități balistice super scumpe la NATO, văzând cât de periculoasă este lumea de azi.

Cuvantul-Ortodox

Sincer, în campania asta, iohanniștii mi se par mult mai intoleranți și agresivi, nu acceptă diferența, nicidecum nu văd tineretul educat, ci o agresivitate în limbaj, o lipsă totală de angajare critică față de cei pe care-i susțin (fie Iohannis, fie Macovei, înainte, deci în primul tur).
Efectiv, simt un fel de fanatism, sectarism, o afișare vădită a unei poziții de superioritate (ei văd lumina, restul sunt orbi – “restul” = cei nehotărâți, cei hotărâți în a nu participa, respectiv, cei care merg pe mâna lui Ponta -), și atacarea imediată a celui care nu e înregimentat în tabăra albastră!
Corupția din tabăra lui Ponta este înfierată, dar corupția portocalie a dispărut peste noapte, cu toate că portocaliul s-a rezugrăvit în albastrul iohannist! Hoțul care strigă: hoții!
Propaganda este brutală, și la fel, dacă nu mai mincinoasă ca cea practicată de tabăra adversă! Ponta este prezentat ca un antioccidental, când, în realitate, Ponta face pe pudelul la picioarele Occidentului, se gudură într-un mod scârbos, sperând la bunăvoința stăpânilor!
Tineretul ăsta educat îmi apare ca cel mai intolerant tineret pe care l-am văzut de la mineriade, dar nu fac o analogie la tineretul de atunci, care striga după libertate, ci dimpotrivă, la minerii care se credeau scutul dreptății.
Tineretul “educat” este minerul de astăzi!

Un gând despre &8222;PROPAGANDA INFLAMEAZA ROMANIA. Pana unde va ajunge fanatizarea si dezbinarea romanilor?&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s