Calul de bătaie favorit în predicile anti-clericale de internet este: preoţii cer bani şi nu ne oferă nimic. Sau nu taie chitanţă. Sau fură la cântar: au slujit de 15 lei, dar încasează 25. Cred că majoritatea celor care răspândesc astfel de tâmpenii au avut puţin spre de loc de-a face cu biserica şi nu au înţeles ce înseamnă credinţa, cu atât mai mult ce este confesiunea ortodoxă.
Experienţa proprie mi-a arătat că preoţii nu cer bani, nu ca la piaţă. Am fost „organizator” la patru evenimente care au inclus slujbe religioase unde eram responsabil de „contactul” cu preotul, două nunţi şi două botezuri. Nu mi s-a întâmplat niciodată ca preotul care a slujit să îmi ceară bani direct sau să condiţioneze slujba de o anumită sumă sau să-mi spună (calomnia supremă a bezbojnicilor!) „dacă nu mă plăteşti nu slujesc”. Înaintea evenimentului cu câteva săptămâni am vorbit cu preotul, i-am spus ce vreau, mi-a făcut „programare” şi gata. Nu mi-a cerut nici un ban, în nici unul din cele patru cazuri. Mi-a spus doar ce să aduc la botez, mi-a explicat „scenariul”, fiecare a ţinut să îmi spună că nu acceptă „obiceiuri păgâne” şi gata. După slujbă am mers eu la preoţi şi i-am întrebat cât costă, toţi mi-au spus să dau cât mă lasă inima. Toţi au vrut să îmi taie chitanţă, pe toţi i-am refuzat.
Nu ştiu cum este la înmormântări, dar sunt sigur că voi afla la un moment dat.
(Acest articol a apărut și pe blogul www.george-damian.ro)
preotul nu cere.si eu am avut cununie sambata trecuta si dupa oficierea slujbei am dat bani la preti dar m-au refuzat.am insistat si cu greu ia luat.doar cei care sunt impotriva lui Dumnezeu spun ca preoti cer bani.
Aveti perfecta dreptate! Acelesi lucru sa intimplat si la mine cind am cununat. Preotii(au fost doi) au fost cu mare bun simt si la fel mi-au spus sa platesc cit ma lasa inima. Cu toate ca am auzit de la persoane de incredere care au fost si ei in aceiasi situatie ca mine(adica au nasit) preotii le-au zis de la obraz cit trebuie sa plateasca. Dar acest fapt nu trebuie generalizat. Inca mai exista preoti adevarati. Si mai vreau sa spun ca nu suntem noi in masura de ai judeca pe preoti(sau alti oameni) cum fac acesti atei nenorociti ci numai DUMNEZEU poate judeca.