UE se transforma intr-un continent de legiferat uciderea copiilor

eu_1-300x22511

Europa se transforma intr-un continent straniu. A legiferat uciderea copiilor nenascuti. A abolit pedeapsa cu moartea, fara a lua in seama severitatea crimei, daca ucigasul ucide unul sau, simultan, zeci de oameni, ori daca crima e premeditata, facuta cu cruzime, ori din ura pentru cei ucisi. Unele tari europene au legiferat eutanasia si suicidul asistat, practici care deja rezulta in uciderea intentionata a multor bolnavi si varstnici fara ca autoritatile sa intervina. In ultimii ani se vorbeste tot mai des despre o obligatie a varstnicilor sa accepte eutanasierea voluntara la 75 de ani pentru a nu deveni o povara pentru norocosii lor copii pe care nu i-au avortat si carora le-au permis sa vada lumina zilei.

Si tot in ultimii ani se cere insistent recunoasterea unui nou dreptdreptul la moarte. Dreptul la moarte nu trebuie confundat cu “dreptul” la eutanasiere ori la siucid asistat care, cel putin in teorie, e disponibil in unele tari occidentale doar la cerere si cu acordul expertilor medicali. E vorba de un “drept” la moarte in sine pentru toti cei care o cer cu sau fara motiv. In alte cuvinte, daca cineva cere sa i se ia viata, societatea trebuie sa-i implineasca doleanta si sa-l ucida. Un caz recent care exemplifica acest trend bizar parvine din Belgia, tara mortii care anul trecut a legalizat eutanasierea copiilor. Un detinut belgian, condamnat la inchisoare pe viata pentru omor, a cerut sa i se permita sa fie eutanasiat iar tribunalele belgiene i-au admis cererea. Bizar, nu? Adica, Europa, socotindu-se civilizata, a abolit pedeapsa cu moartea pentru omor, dar permite ucigasului sa fie, intr-un fel, executat la cerere. Astfel de anomalii si aberatii in numele “drepturilor omului” pot apare doar in Europa zilelor noastre, in Europa declinului moral si al confuziei valorice de inceput de Mileniu Trei.

Comentariul de astazi, insa, nu are nimic de a face cu pedepsa cu moartea, ci e desemnat sa informeze privind geneza si evolutia, in gandirea si practica Europei, a unui presupus “drept” la moarte. Anticipam ca e doar o chestiune de timp pina cind Curtea Europeana a Drepturilor Omului va recunoaste acest drept in Convetia Europeana a Drepturilor Omului. Ne asteptam deasemenea ca unele din tarile “progresiste” ale Europei (a se citi Scandinavia ori Beneluxul) sa enunte, in constitutiile lor, un “drept” la moarte iar apoi, prin metode neocoloniale si constrangere economica, sa-l exporte in restul Europei si in tarile sarace. Au facut-o deja privind alte maladii occidentale, printre ele avortul, casatoriile homosexuale, si transgenderismul. De ce nu, deci, si “dreptul” la moarte?

Dealaratia Universala a Drepturilor Omului

Adoptata de comunitatea internationala in 1948, Declaratia Universala a Drepturilor Omului afirma, in Articolul 3, ca fiecare persoana are dreptul la viata. Nici unde in Declaratie nu se mentioneaza un “drept” la moarte, si cuvintul “moarte” nu apare de fel. Declaratia a fost adoptata la 3 ani dupa terminarea celui mai oribil conflict armat din istoria omenirii, cind omenirea era satula de moarte si infometata dupa viata. Cind omenirea privea cu o confidenta reinnoita spre viitor, nu spre un final oarecare. Citeva decade mai tarziu, insa, gandirea europeana incepe sa fie dominata de reversul acestei perspective: priveste spre moarte nu spre viata. Nici Nietzche, nici ideile lui tenebroase, nu au murit ci traiesc in gandirea europeana a inceputului Noului Mileniu.

Cum era de asteptat, notiunea “dreptului” la moarte a vazut zilele in Olanda “progresista”, tara de adoptie a fondatorului ateismului modern, Baruch Spinoza, si prima tara din lume care a legalizat  eutanasia. Straniu, zicem noi, considerind ca vreme de multe secole Olanda protestanta si calvinista a fost un bastion al gandirii, practicilor si valorilor crestine traditionale. Lucrurile insa s-au schimbat radical in Olanda anilor 60 cind cultura traditionala a abandonat spatiul public, cauzind un vid moral care a fost umplut de o cultura noua impregnata de o sexualitate anormala, promiscuitate, droguri, nonconformism, ateism, si un cult al mortii. La finele anilor 60, in 1969 pentru a fi exact, medicul olandez J.H. Van den Berg a publicat o carte influenta despre impactul tehnologiei medicale moderne asupra eticii medicale. Juramintul ipocratic, afirma el, devenise incompatibil cu progresul medical. Berg a lansat ideea eutanasierii voluntare, dar si uciderea involuntara a persoanelor suferinde de boli incurabile, ori a batrinlor suferinzi de dementie. La scut timp dupa publicarea cartii lui Berg, sondajele de opinie olandeze deja indicau ca tot mai multi olandezi devenisera toleranti fata de eutanasie si uciderea varstnicilor suferinzi.

Cu toate acestea, Olanda a continuat sa interzica eutanasia prin lege, dar cazurile de eutanasiere, voluntara ori involuntara, au devenit tot mai numeroase. Punctul de turnura, insa, a fost cazul doctorului Geertrudia Postma care si-a ucis mama. Tribunalele olandeze au decis ca  eutanasierea fiintelor umane e permisa atita timp cit e motivata de eliminarea durerii pacientilor, dar interzisa daca e motivata de uciderea in sine a pacientilor. Postma a fost gasita vinovata de omucidere, motivatia ei fiind uciderea mamei ei. Cu toate acestea, Postma a fost condamnata la o pedeapsa foarte lejera: o saptamina de inchisoare cu suspendare. Cazul Postma a propulsat miscarea pro-eutanasie olandeza, iar numarul cazurilor de eutanasiere a crescut vertiginos. Mesajul tribunalelor olandeze din anii 70 a fost clar: eutanasia in Olanda e ilegala dar tolerata. Reactia publicului olandez la decizia tribunalelor a fost pozitiva.

Olanda anilor 90

In 1990 guvernul olandez a lansat o investigatie oficiala privind eutanasia in Olanda, descoperind ca in anul acela 2.300 de persoane au fost eutanasiate, cu toate ca, strict vorbind, eutanasia era inca ilegala. A descoperit, in plus, ca in 1990 peste 20.000 de persoane au fost ucise in Olanda prin proceduri medicale fara consimtamintul expres al pacientilor. In plus, un numar neidentificat de persoane au fost ucise involuntar, printre ele copii nou nascuti dar bolnavi ori cu disabilitati, copii cu boli incurabile, ori persoane bolnave psihic. In 1993 Parlamentul Olandei a promulgat reguli stringente pentru a asigura ca eutanasierea e facuta doar voluntar. In acest fel, de facto, in Olanda anului 1993 eutanasia s-a transformat dintr-un delict penal intr-o simpla chestiune birocratica: eutanasierea e permisa daca e voluntara.

In 1995 3.600 de persoane au murit in Olanda gratie asistentei medicilor. Pe linga ele 238 au murit prin suicid asistat, si 913 au fost ucise involuntar de catre medici, adica fara consimtamintul pacientilor. Studii facute in 1996 indicau ca 60% dintre cazurile de eutanasiere nu erau raportate la autoritati de fel. Eutanasia deja era practicata fara aplicarea pedepselor penale cu toate ca, in teorie, eutanasia inca era interzisa in Olanda prin lege. Un sondaj de opinie din 1999 indica ca 56% dintre pacientii care cereau sa fie eutanasiati o faceau pentru a nu-si “pierde demnitatea”, iar 47% pentru a-si “opri suferinta si durerea”. Doar in aprilie 2001 a fost eutanasia dezincriminalizata in mod oficial in Olanda.

O panta alunecoasa

Inca din anii 70 eutanasia in Olanda a luat-o pe o panta foarte alunecoasa si, din nefericire, intr-o singura directie: spre moarte si justificarea uciderii oamenilor pe motive tot mai numeroase, triviale si de la o varsta tot mai redusa. Cu permisiunea parintilor, copiii olandezi intre 12 si 16 ani au dreptul la sucid asistat. Initial, copiii puteau fi eutanasiati fara acordul parintilor, dar dupa ce comunitatea internationala a vociferat numind aceasta practica barbarism, legislatia Olandei a fost modificata sa permita sinuciderea asistata a copiilor doar cu acordul parintilor. In 2004 un spital renumit din Olanda a cerut guvernului olandez modificarea in continuare a legii sa permita eutanasierea copiilor sub 12 ani in conditiile in care suferinta lor e “atit de severa incit nou nascutii nu au speranta de viitor”. Un caz cu totul bizar a implicat o tinara anorexica care a cerut sa fie eutanasiata din acest motiv. A fost eutanasiata.

Majoritatea covarsitoare a publicul olandez agreeaza cu eutanasia si suicidul asistat. Un sondaj de opinie efectuat in 1998 indica ca 77% dintre olandezi erau de acord cu eutanasierea involuntara si doar 76% cu eutanasierea voluntara.

Pe orizont, insa, apare un nou concept, o noua doctrina, o noua tendinta – eutanasierea la cerere, cu sau fara motiv, asa numitul “drept la moarte”. Acest “drept” e promovat de Societatea Olandeza pentru Eutanasia Voluntara si cere sa fie acordat oricarei persoane care “e satula de viata”. In categoria aceasta sunt oamenii varstnici fara copii ori ai caror copii sunt departe de ei, sufera, ori, pur si simplu, sunt satui de viata. Din 2003 incoace se vorbeste in Olanda despre “pilulele de sinucidere” care sa fie vandute oricarei persoane care nu mai vrea sa traiasca. Un incident care ajuta la intelegerea acestei mentalitati s-a petrecut, insa, cu ani inainte, in 1991. Fiul de 20 de ani al unei femei s-a sinucis dupa ce a fost respins de prietena lui, iar celalat fiu al ei a murit de cancer. Mama a cazut in depresie si a cerut doctorului sa o eutanasieze si sa fie ingropata intre cei doi fii ai ei. Dorinta ei a fost implinita. Terapeutii olandezi, de fapt, spun ca daca o persoana depresata nu isi poate reveni prin terapie si vrea sa fie eutanasiata, medicii au obligatia sa o eutanasieze. O fraza noua e repetata in publicatiile de specialitate olandeze: dreptul la moarte trebuie acordat fiecarei persoane care “sufere prin faptul ca este in viata”.

Fara indolaia ca Hipocrate si inaintasii nostri s-ar intoarce in morminetele lor daca ar sti ce se intimpla in Europa zilelor noastre, ori dorinta dupa moarte a descendentilor lor. Cum este posibil ca gandirea Europei presupus crestina sa fi evoluat atit de repede, radical si rau privind viata? Raspunsul este ca o Europa fara Dumnezeu moare, iar cazul Olandei o dovedeste.

Preluat de la sursa: www.alianta-familiilor.ro

electionbilderbergers  Iata ce aflam din articolul Medicii olandezi vor să includă singurătatea şi problemele economice printre criteriile legale de cerere a eutanasiei:

Cultura morţii este ca un sac fără fund. Odată ce începe să înfulece, nu se mai satură, iar cei ce trebuie ucişi nu sunt nicicând îndeajuns.

E vorba de o realitate ce eu am evidenţiat-o de nenumărate ori timp de aproape douăzeci de ani. Asociaţia Olandeză Regală a Medicilor (KNMG) acum încearcă să extindă sensul expresiei „suferinţă insuportabilă” pentru a permite cât mai multor pacienţi să fie ucişi medical, într-un sistem deja foarte permisiv în ceea ce priveşte eutanasia. Redăm din relatările de la „Dutch Radio Worldwide”:

„Până acum, factori precum veniturile ori viaţa socială a pacientului nu au avut cine ştie ce importanţă atunci când medicul trebuia să ia în consideraţie cererea de eutanasie. Noile directive, însă, vor schimba această stare de lucruri. După circa un an de discuţii, KNMG a publicat un document în care se afirmă că „totalitatea factorilor sociali, a bolilor si a tulburărilor, chiar dacă nu implică un stadiu terminal, poate fi calificată drept suferinţă prelungită şi de nesuportat, condiţie cerută de „Legea Eutanasiei” („Euthanasia Act”).

Şi mai poate zice cineva că nu-i vorba, aici, de un teren lunecos? Unul dintre aceşti factori include solitudinea!  

Deoarece oamenii îmbătrânesc, mulţi suferă de un şir de probleme ce se înrăutăţesc pe zi ce trece, precum scăderea vederii, surzenia, oboseala, îngreunarea mersului şi incontinenţa fiziologică, dar şi pierderea demnităţii, a stării sociale, a resurselor financiare, precum şi o treptată pierdere a relaţiilor sociale şi a abilităţilor sociale. Deşi acest cumul de afecţiuni şi boli nu poate fi calificat drept un pericol pentru viaţă, are un impact negativ asupra calităţii vieţii, astfel că bătrânii devin mai vulnerabili şi fragili. Vulnerabilitatea afectează, de asemenea, şi abilitatea de a se vindeca de boli şi poate duce la apariţia unor suferinţe prelungite şi insuportabile. Din punctul de vedere al Legii Eutanasiei, o cerere pentru eutanasiere poate fi onorată doar dacă pacientul trece printr-o suferinţă continuă şi de nesuportat. Acum KNMG afirmă că, atunci când factori nemedicali – precum veniturile ori singurătatea – intră în discuţie, trebuie consultaţi alţi specialişti pentru pacientul ce a cerut eutanasia.

Mai poate fi vorba aici de milă?

Încă din 1973, când eutanasia a fost cvasi depenalizată, medicii olandezi au trecut de la eutanasierea bolnavilor terminali ce şi-au dat consimţământul, la cei cu boli cronice ce au cerut-o, la oamenii cu dezabilitaţi ce au cerut-o, la cei cu tulburări psihice ce au cerut-o, şi totul în mod legal, deoarece „directivele” s-au dovedit atât de maleabile încât au inclus în raza lor de acţiune noi şi noi situaţii. Iar acum ei îi au în vizor pe oamenii bătrâni vulnerabili şi marginalizaţi.

Dar nici această situaţie nu pare să fie îndeajuns. În cazul în care pacienţii nu îndeplinesc cerinţele legale pentru eutanasiere, KNMG afirmă că este corect ca medicii să ofere pacienţilor informaţii despre cum pot să comită suicidul, denumit „auto-eutanasiere”. Şi dacă tot vorbim despre acest subiect, nu trebuie să uităm nici de omuciderile eutanaziatice pur şi simplu ilegale: infanticidul şi „eutanasia fără cerere ori consens”, care de obicei nu sunt pedepsite şi, de fapt, în cazul infanticidului, se vorbeşte deschis şi fără oprelişti în reviste medicale de specialitate, precum New England Journal of Medicine în care a fost publicat „Protocolul Groningen”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s