LIBERALIZAREA PRETURILOR LA GAZE SI ENERGIE. Comandamentele Comisiei Europene catre PERIFERIA ROMÂNIA

10513351_544357665696043_4966159008327664024_n   Romanii “rabdatori” platesc deja energia electrica DUBLU fata de ceilalti europeni, dupa puterea de cumparare

Europa vrea egalitate doar în acte: României i se cer condiţii pe care statele mari din Occident nu le respectă. La opt ani de la aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană (UE), aceasta se transformă tot mai mult într-o frână la adresa dezvoltării, pe măsură ce birocraţii de la Bruxelles impun condiţii dure în numele “pieţei unice”, însă când e vorba despre decizia de pe urma cărora România ar beneficia, se caută nod în papură.

De la liberalizarea preţurilor la electricitate şi gaze şi capitalizarea CEC până la ajutorul de stat acordat Oltchim sau legislaţia care ar proteja clienţii băncilor de abuzurile acestora, Europa a închis ochii atunci când statele vestice au acţionat similar, dar s-a zbârlit la autorităţile de la Bucureşti atunci când aceasta dorea să implementeze modele asemănătoare.

Privatizarea companiilor profitabile

În ultimii ani, aproape la fiecare vizită a delegaţiei Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisiei Europene (CE), reprezentanţii acestor instituţii au cerut privatizarea ultimelor trei distribuţii de energie rămase în proprietatea statului prin Electrica. Această cerinţă nu a fost niciodată explicată şi este cu atât mai ciudată, cu cât cele trei companii au fost tot timpul profitabile şi au derulat investiţii. Italia, stat cu datorii publice şi deficite mai mari decât România, nu a fost forţată să îşi vândă acţiunile de la companiile de utilităţi, precum Enel sau Eni, deşi a fost ajutată constant de Banca Centrală Europeană (BCE). În Spania s-a demarat privatizarea parţială a loteriei, însă în 2011 aceasta a fost stopată din cauza condiţiilor de piaţă. Spania dorea să adune 7 miliarde de euro din vânzarea a 30% din acţiuni, însă procesul a fost blocat.

FMI au pus pe listă şi Complexul Energetic Oltenia – un gigant cu venituri anuale de 800 de milioane de euro, 20.000 de angajaţi şi care are practic monopol pe extragerea de lignit. Format din fuziunea complexurilor Turceni, Rovinari şi Craiova cu Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO), acesta este cel mai mare producător de energie din ţară, cu o cotă de 30%. Mai mult, compania a raportat un profit brut de 40 de milioane de euro. În final, după o rundă suplimentară de negocieri, Complexul Oltenia a fost scos de pe listă, rămânând doar cu listarea a 15%.
Liberalizare pentru profit

Liberalizarea preţurilor la electricitate şi gaze naturale reprezintă un alt exemplu. După ce în anii 2007-2008 Comisia Europeană transmitea că liberalizarea nu este neapărat necesară atât timp cât acestea nu sunt vândute sub costurile de producţie, FMI şi CE au impus liberalizarea în acordul cu ţara noastră. Erik de Vrijer, şeful misiunii FMI în România, a motivat că e nevoie de liberalizare. La această vizită, oficialul a motivat că e nevoie de liberalizare pentru ca grupurile private din energie să facă profit mai mare.

Nota

Iata, pe de o parte, sinteza si recapitularea unor simple fapte economice, puse in contextul lor real, iar, pe de alta parte, reiterarea nerusinata a unei atitudini colonialiste umilitoare din partea trimisului unei mari puteri, care, impreuna, vin sa dea o grava si dramatica marturie despre adevarul afirmatiilor si avertismentelor indelung repetate si ras-argumentate. Da, iata ca suntem, din pacate, din pacatele noastre ca popor, o biata colonie batjocorita si terfelita, primita in Uniunea Europeana – dupa alti ani de servilisme si injosiri politico-economice (si nu numai) nepermise – doar pentru ca poate sa reprezinte o extrem de prolifica si docila vaca de muls pentru toti “grasii pamantului”. Acum devine o EVIDENTA pe care doar obedientii interesati, orbii cu mintea si fanaticii incurabili se fac a nu o vedea, preferand minciunile confortabile si tradarile de constiinta: ne-au facut membri doar cu numele, doar pentru ca Romania sa aiba fata de stapanii aroganti de la Bruxelles (inlantuiti in Troica cu cei de la Washington) ujn sir nesfarsit de obligatii autonimicitoare: mai intai ca sa poata cotiza substantial la bugetul noii Uniuni (tot mai Sovietice), dar fara a primi nimic in schimb (sub masca incapacitatii de a le accesa fondurile) si a putea fi silita mai abitir sa vanda tot, dar absolut tot ce a mai ramas valoros si profitabil in tara, ajungandu-se deja inclusiv la probleme teritoriale, dupa ce se vor fi lichidat cele economice. Nu e nimic mai limpede acum ca suntem niste membri nici macar second hand, ci de mana a saptea si de lumea a treia ai UE, cei mai prosti si servili cobai de care acum rad pana si bulgarii, ploconindu-ne umil in fata Barosilor si Van-(Rom)pirilor pentru a le cere dreptul de a respira si exultand fericiti, ca niste copii bolnavi de cretinism atunci cand ni se face, de pilda, “favorul” de a ne debloca niste firimituri de fonduri, tot de ei blocate, pana cand ne cumintim de tot si invatam sa facem sluj politic si economic la perfectiune.

Suntem colonie din cauza pacatelor noastre generale, de la vladica la opinca, si de la premier si presedinte de senat (guvernatorii scelerati, vanduti de mult ei insisi nici nu intra in discutie aici) si pana la cel mai marunt angajat (educat inca din familie sau reeducat macar la locul de munca sa pupe toata ziua cu zel maini si dosuri de sefuleti si sa isi inghita limba cand vede abuzuri, doar ca sa-i fie caldut si sa se bucure ca e tolerat ca negru mititel pe plantatiile altora), de a ne dovedi nimic mai mult decat niste patrioti inchipuiti cu steagul in mana de Ziua Nationala si ieftini gargaragii ai vorbelor mari despre iubita tara si suveranitatea ei intangibila, dar niste degraba plecaciosi, in fapte, spasiti si rusinati, in fata jupanilor care ne arata pisica…

Unii fosti inalti dregatori, care se credeau candva ei insisi stapani si semi-zei si care au dat tonul vanzarilor pe nimic a resurselor vitale ale tarii, tradati si ei la randul lor si aflati acum, prin grija actualilor vechili ai tarii, la loc jilav de “meditatie” racoroasa, descopera, mai bine mai tarziu decat niciodata, valoarea demnitatii si a libertatii (ar fi si mai bine daca ar descoperi-o si pe cea a caintei pentru ca tocmai ei au facut posibil sa ajungem aici…). Si scriu astazi, foarte corect – dar, probabil, la fel de steril, in dulcele stil romanesc al criticilor si proiectelor nobile incremenite in vorbe frumoase:

Am sentimentul că descopăr, tot mai des, simptomele, unei noi maladii contemporane – pierderea libertăţii. Devenim prizonieri ai băncilor – prin creditele pe care le luăm; ceea ce spunem se înregistrează şi se stochează pentru diverse eventualităţi; locurile în care ne deplasăm sunt identificate prin GPS; cardurile bancare arată cât şi pe ce cheltuim; datele biometrice şi cipurile din documente se transformă în ţinte pe un eșichier mondial.

[…] Mi se pare umilitor faptul că, de 25 de ani, trăim din monitorizare în monitorizare, ca un copil care, şi după majorat, rămâne sub tutelă. Din păcate, aceste monitorizări devin tot mai penibile, încercând să menţină un statut de semi-membru al UE, pentru a nu ni se acorda toate drepturile ce ne revin. În definitiv, dacă nu beneficiem de toate aceste drepturi (inclusiv accesul în spaţiul Schengen) de ce plătim, în totalitate, cotizaţia anuală de peste 1 miliard de euro! La fel, în ceea ce priveşte acordarea unor fonduri care ar trebui să ne revină şi care sunt blocate, – e adevărat şi din vina noastră – dar şi din interesul celor de la Bruxelles care pot astfel să le redistribuie.

În ceea ce priveşte rapoartele pe justiţie, mi se pare inadmisibil ca guvernul să nu fie consultat şi să nu poată transmite observaţii şi comentarii pe proiectul de raport, permiţându-se ca un text redactat de persoane care nu se identifică şi care, obţin informaţii, poate, din surse partizane, să fie pus în circuit internaţional.

Oare tentaţia noastră pentru compromisuri ne face să ne pierdem demnitatea şi reacţiile de suveranitate? Recunosc, mi-a plăcut reacţia preşedintelui Senatului dar, dincolo de exprimarea unei poziţii, cred că este nevoie şi de atitudini.

Raportul putea fi trimis înapoi pentru o nouă redactare, împreună cu observaţiile guvernului, sau se putea publica, în paralel, un contra-raport al guvernului, cu precizări la toate observaţiile “experţilor”. De exemplu, dacă “experţii” respectivi nu cunosc dispoziţiile din constituţiile lor referitoare la responsabilitatea ministerială sau la imunitatea parlamentară, acestea le puteau fi trimise, ca să înţeleagă şi ei despre ce este vorba.

[…]

Pe mine însă mă “îngrijorează” mai mult ceea ce se petrece “în capul nostru” – să acceptăm un asemenea tratament de tip colonial, cu care, se pare, ne-am obişnuit de pe vremea otomanilor, a fanarioţilor sau a sovieticilor.

Cred că e timpul să ne trezim!

Obedienta, lasitatea, tradarea si oportunismul sunt astazi sporturile nationale cele mai practicate, pe scara cea mai larga posibil si tocmai de aceea am ajuns astazi aici. Daca Grecia este o nuca tare pentru ca are o pleaiada intreaga de ierarhi marturisitori, implicati si lucizi, precum si, mai ales, un popor, oricat de pacatos, dar macar educat in spiritul demnitatii si al nationalismului real, Romania se dovedeste complet nevrednica si de eroii trecutului ei, de care nu mai este interesata decat cel mult la modul festivist, dar si de prezentul si viitorul pe care si le amaneteaza zi de zi, fara tresarire si fara frica de Dumnezeu. UE si FMI isi pot bate nestingherit joc de noi, pentru ca mai intai NOI ne-am batut si ne batem cotidian joc de noi, pretinzand sau amagindu-ne cu nadejdea nesabuita ca Cineva acolo sus ne iubeste si ne salveaza in mod miraculos, orice am face… Deci la ce sa ne asteptam, si inca destul de curand? Sursa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s