Cyber-utopismul – încă un mod de a vrăji lumea?

take_this_lollipop    N-am cuvinte: Ce sunt „retelele de socializare”?

Facebook şi Twitter au creat o generaţie de narcisisti, „de tineri obsedaţi de propria persoană, care au o nevoie permanentă şi copilărească de apreciere din partea celorlalţi”. Prieteniile pe internet, la fel ca jocurile pe calculator, ar putea dăuna creierului, putand duce la “un nivel scăzut de concentrare, o nevoie de satisfacţie imediată şi poate afecta aptitudinile non-verbale, cum ar fi menţinerea contactului vizual în timpul unei conversaţii”.

Si totusi, ce placere si ce avantaje ofera Facebook? Umbla vorba ca „fara Facebook nu existi”, se fac conturi pe Facebook pentru a tine legatura cu vechi, noi prieteni/cunostinte, pentru a posta fotografii si a le vizualiza pe ale celorlalti, pentru a schimba impresii, pentru comentarii diverse… S-ar putea spune despre Facebook, care ofera aceasta posibilitate de a mentine sau de a forma legaturi intre oameni, ca face un lucru – cum altfel? – bun si frumos. Si totusi, ne-am pus problema ca e posibil sa nu fie chiar asa? Daca Facebook a fost creat cu alt scop si daca este folosit de unii „useri” cu alt scop decat cel cu care-l folosim noi? Am lua in calcul iesirea de pe aceasta platforma de socializare?

Daca da, chiar daca am vrea sa iesim, ar fi destul de greu, pentru ca e greu sa stergi contul de Facebook. In primul rand, optiunea „Delete my account”, neaparand in setarile contului de Facebook, poate fi gasita printr-o cautare pe google. Dar dupa finalizarea pasului in care userul isi exprima optiunea de stergere a contului, acesta nu este sters imediat, ci dupa 14 zile, timp in care contul este doar dezactivat, putand fi reactivat foarte usor prin simpla logare (si implicit, prin logarea in cele 14 zile, stergerea contului este anulata). Dificultatea stergerii contului de Facebook ar trebui sa nasca suspiciuni, dar foarte putini isi pun problema aceasta.

Pe aceleași rețele, mascați în prieteni amabili, tineri drăguți sau copii zburdalnici, se află o mulțime de pedofili, infractori sau chiar răpitori, care extrag informații de valoare despre viitoarele lor victime, remarcă CNIL. (http://www.doxologia.ro/familie/documentar/retelele-sociale-teren-de-joc-minat-pentru-copii)

Legat de multitudinea persoanelor care pot afla informatii despre utilizatorii retelelor de socializare s-a scris destul de mult, dar foarte recent un articol mi-a atras atentia: O aplicatie ingrozeste internautii. 10 milioane de oameni i-au cazut deja “victime”. Cineva a inventat o aplicatie care a infricosat utilizatorii Facebook fara a se folosi in vreun fel de violenta explicita, ci numai prin accesarea temerilor profunde si a imaginatiei. In aplicatie apare un individ intr-un subsol intunecat, in fata unui calculator, si in timp ce imaginea se apropie de ecran, utilizatorul care priveste observa ca individul ii vizualizeaza profilul lui de Facebook. “Fotografii personale, discutiile private sau publice, lista de prieteni, muzica care iti place, comentariile, domiciliul, totul este studiat cu atentie de catre personajul slinos si cu ochi de nebun. Apoi, folosindu-se de Google Maps, individul iti cauta adresa de domiciliu. O gaseste. Devine din ce in ce mai agitat si te priveste direct in ochi, cu privirea celui satisfacut de proprile-i ganduri necurate.” Desi aplicatia in sine ridica vesnica intrebare legata de siguranta si confidentialitatea datelor personale ale utilizatorilor pe retelele de socializare, autorul ei spune ca n-a vrut decat sa faca un cadou simplu, de Halloween. “Si totusi, ce-ar fi daca un asemenea individ chiar exista?” – se intreaba, pe buna dreptate,  autoarea articolului.

Totusi, pentru multi utilizatori ai Facebook argumentele de mai sus nu sunt suficiente nici macar pentru a-i face sa-si puna intrebari (pentru ca de a determina pe cineva sa renunte la Facebook nu poate fi vorba, rolul articolului meu fiind de a informa/comenta despre acest “fenomen” dintr-o perspectiva realist-ortodoxa). Si pentru ca acesta este un subiect foarte complex, ce se manifesta de la revolutii cat se poate de reale pana la invadarea intimitatii, de la serviciu de spionaj la loc al pierzarii virtuale generator de patologii sociale si psihice, va invit sa cercetati categoria dedicata acestui subiect pe site-ul  : http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/category/internet-new-media-smartphone/facebook/

Dar sunt cateva lucruri pe care doresc a le aminti si aici:

Recunoasterea faciala este o functie activata si pe Facebook, fara notificarea si acordul prealabil al utilizatorilor.Tehnologia folosită pentru a identifica automat feţele utilizatorilor în fotografiile postate pe site colectează informaţii biometrice fără consimţământ,reţeaua socială construieşte o bază de date imensă cu feţele utilizatorilor. Daca adaugati si celelalte informatii oferite de bunavoie de fiecare utilizator, plus celelalte informatii colectate de la ceilalti (nu-i usor, dar nici prea greu, nicidecum imposibil!) si veti constata ca inclusiv “furtul de identitate”.

Chiar daca nu s-ar ajunge la furt de identitate, e cert ca mai ales de pe Facebook si alte platforme de socializare pot fi colectate foarte usor date personale si fotografii si se pot alcatui „dosare” destul de consistente doar din ce se gaseste stocat acolo.

Facebook ştie ce faci pe Internet şi după ce ieşi din reţea, caci după ce ieşi din cont, cookie-urile ce urmăresc activităţile tale rămân active şi continuă să culeagă informaţii (un cookie este un fisier primit in calculator de la fiecare site accesat, menit sa se activeze in momentul in care este accesat site-ul respective, avand in principal scopul navigarii mai usoare pe site, dar care in mod normal, cu mici exceptii printer care si… Facebook, devin inactive la iesirea de pe site-ul respectiv). Un articol mult mai bun decat cel de mai sus gasiti chiar pe site-ul lui Nik Cubrilovic.

Facebook creează dependenţă şi dăunează grav personalităţii – o spun psihologii! Si una dintre principalele recomandari pentru a scapa de dependenta este sportul, dar in cazurile grave este nevoie si de consiliere psihologica.

– Facebook a facut un parteneriat cu activisti homosexuali pentru blocarea afisarii de materiale cu continut “anti-homosexual.” Facebook promoveaza homosexualitatea si afisaza programe speciale de autoconstientizare  in homosexualitate. Facebook desemenea restrictioneaza mesajele anti-avort. Datele de mai sus se gasesc in studiul emis pe 15 septembrie de organizatia americana National Religious Broadcasters (“NRB”). Infiintata in 1944, NRB promoveaza libertatea exprimarii religioase in spatiul public. Textul in engleza al studiului il aflati aici si are 43 de pagini: http://content.nrb.org/Webdocs/Legal/True%20liberty-in-a-New-Media-Age9-15-11.pdf. Studiul NRB se concentreaza in special asupra cenzurii impuse crestinilor de catre Apple, iTunesApp, Facebook, My Space, Google, Twitter, si alte platforme ale mediei sociale americane. Concluzia studiului este ca ideile crestine si religioase in general sunt in pericol constant de a fi cenzurate de catre acesti giganti ai mediei sociale. (http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/10/10/studiu-media-sociala-apple-google-facebook-etc-cenzureaza-crestinii-afr/)

Nu am nimic cu utilizatorii retelelor de socializare, pentru ca intr-o situatie asemanatoare suntem majoritatea, facand intr-un mod sau altul, fie cu stiinta, fie din nestiinta, jocurile noii ordini. Stam din ce in ce mai putin in biserici (maxim 2-3 ore pe saptamana – si cat din acest timp suntem efectiv atenti la Slujba?), ne rugam din ce mai putin (poate cateva minute, seara), preferand, in schimb, confortul fotoliului si caldura laptopului in brate, departandu-ne incet, dar sigur, de Dumnezeu, iar pentru aproapele nostru in nevoie ne multumim sa avem doar o compasiune de suprafata, lipsita de fapte concrete. Ne rusinam sa ne facem semnul Crucii cand trecem pe langa biserici, ne rusinam sa sustinem normalitatea, moralitatea, ignorand pacatul, in special pacatele proprii. Nu avem rabdare sa asteptam la rand, la Sfintele Moaste, in liniste, in rugaciune, plecam capul, rusinati, cand ceilalti rad de Credinta si de Traditia noastra, dar lesne ne incapatanam in a respinge argumentele obiective care ne acorda suport pentru o decizie normala, luata in cunostinta de cauza…

Citandu-l pe P.S. Sebastian, Episcopul Slatinei si al Romanatilor, mult mai folositor ar fi sa ne „incapatanam” sa ne pretuim valorile inestimabile (Credinta si Traditia, moralitatea, intimitatea, integritatea… – nota mea), pentru ca ele ne mai tin! Sa preferam acest „comportament” — fie el si dispretuit ca „medieval”, dar care izvoraste din adanca si profunda evlavie a neamului acestuia fata de Dumnezeu si sfintii Lui — in locul vacarmului de pe stadioane sau alte locuri de distractie „moderna” si „la moda”.

În articolul precedent am descris rolul pe care îl joacă mai recent Internetul: un instrument de mare putere, prin care se pot genera schimbări sociale şi chiar revoluţionare, exemplul cel mai cunoscut fiind recentele revolte din ţările arabe. Evidenţierea acestui rol în forma sa pozitivă pare a fi, de altfel, parte din propaganda puternicilor acestei lumi, ce au tot interesul să promoveze încă o utopie oamenilor dezorientaţi, care caută să îşi pună „speranţele de mai bine” în ceva din această lume. Cyber-utopismul, denumit astfel în literatura de specialitate, este curentul mainstream pe care îl regăsim şi în discursurile preşedintelui american Barack Obama, în comunicatele oficiale ale Uniunii Europene, în mesajele mass-media şi ale reprezentanţilor societăţii civile, precum şi în mesajele de marketing ale giganţilor internetului (Google, Facebook etc.). Conform acestui curent, noile tehnologii (adică Internetul, reţelele sociale, platformele de bloguri) sunt locurile ideale în care informaţia circulă necenzurată, în care discuţia este liberă şi interactivă, în care tinerii se emancipează de regimurile autoritar-dictatoriale, în care se generează curente ale activismului civic, ale luării de atitudine etc.

Pe scurt, cyber-utopismul ne spune că prin Internet şi noile tehnologii are loc un dublu proces: 1. conştientizarea prin informaţia necenzurată şi 2. generarea activismului civic, ce duce la forţarea emancipării, a dobândirii progresului şi a schimbării sociale.

Cât din această propagandă rezistă la o analiză obiectivă? Cât este adevăr şi cât este fals?

Conştientizarea

Recursul la Internet pentru a sparge blocajul informaţional al presei mainstream sau al informaţiilor strict oficiale, deseori interesate şi unilaterale, este un adevăr. Pentru a testa adevărul acestei afirmaţii vom folosi un exemplu mai apropiat de noi decât „revoluţiile” din ţările arabe –  campania de vaccinare contra „gripei porcine”. Ne amintim cu toţii că, pentru un timp îndeajuns de lung, a existat un adevărat blocaj din partea mass-mediei, care dădea doar informaţiile oficiale, făcând propagandă vaccinărilor. Primele informaţii despre riscurile acelor vaccinuri şi condiţia practică de experiment a acestora au apărut pe bloguri. La fel, şi în cazul ţărilor arabe, cu vechi regimuri dictatoriale (susţinute adesea tocmai de cei ce astăzi aplaudă prăbuşirea acestora!), e de presupus că a existat o cenzură informaţională asemănătoare.

Care este însă cealaltă faţă a monedei? Tocmai credibilitatea uriaşă pe care a căpătat-o Internetul, ca mediu al informaţiei necenzurate, duce la supralicitarea rolului pe care acesta îl poate juca şi la o falsă virtute atribuită – conştientizarea. Internetul, astfel credibilizat, a devenit mediul de informare prin excelenţă pentru cei ce au acces la el (există un întreg curent de digitalizare a presei scrise, care apare tot mai puţin în ediţii tipărite şi tot mai mult în ediţii electronice). Se zice că cititul pe Internet îţi „deschide mintea” şi te ajută să te limpezeşti, ba, eventual, chiar te învaţă cum şi ce să gândeşti. S-a ajuns chiar la ideea că, accesând informaţiile din acest mediu, te deosebeşti în mod radical de ceilalţi oameni – tu fiind „trezit la realitate”, iar ceilalţi fiind „iremediabil pierduţi” datorită indiferenţei şi pasivităţii lor în faţa mainstream-ului şi a oficialului. Însă tocmai aici este pericolul şi efectul „pervers” (în sens de efect ascuns, „secundar”, ca la medicamente) al Internetului: transformarea sa din mediu strict instrumental, care dă posibilitatea unei circulaţii ceva mai libere a informaţiei, într-un mediu fetişizat, de tip gnostic, care acordă celor „iniţiaţi” o cunoaştere superioară.

Studiile pe care cercetătorii în neurologie le-au efectuat ne arată însă că efectul concret pe care îl are Internetul este, mai degrabă, păgubitor – tocmai pentru capacitatea noastră de gândire şi de analiză! Deşi, faţă de televizor, Internetul încurajează gândirea analitică, instrumentală, el defavorizează organic capacitatea de gândire profundă, raţionamentele complexe, memoria şi capacitatea de a decide în cunoştinţă de cauză (cf. American Journal of Geriatric Psychiatry, Your Brain on Google: Patterns of Cerebral Activation during Internet Searching).

Practic, Internetul – în mod organic, neuronal – este o mare provocare la adresa discernământului, deoarece, pe de o parte, dă senzaţia unei gândiri active, în timp ce, în realitate, această gândire este superficială şi lipsită de capacitatea de a sesiza realitatea mai profundă, aflată dincolo de aparenţe. Drept exemplu clar, Internetul s-a dovedit un mediu ideal pentru răspândirea informaţiilor false, a „viralelor”, a hoax-urilor e-mail-uri care circulă între sute de adrese şi conţin înşelătorii sau date eronate) şi a materialelor contrafăcute. Nici un alt mediu nu cunoaşte o aşa capacitate de diseminare a falsurilor, prin credulitatea utilizatorilor şi contribuţia lor voluntară! În plus, în cazul „viralelor” avem de-a face cu lucruri ce pot fi relativ uşor identificate ca falsuri; ce ne facem însă cu acele strategii de manipulare a oamenilor prin intermediul reţelelor sociale şi al Internetului, în general?

Generarea activismului şi a emancipării

Cercetătorul belarus Evgheni Morozov s-a aplecat în mod special asupra acestui mit, al activismului generat de Internet, în lucrarea sa The Net Delusion. Observaţiile sale sunt următoarele: nu doar că reţelele sociale şi Internetul nu ajută la formarea unei adevărate conştiinţe civice şi-a unei atitudini de angajament personal şi concret, ci sunt folosite de regimurile dictatoriale pentru a infiltra agenţi în cadrul grupurilor dizidente, pentru a spiona şi pentru a-şi împrăştia propria propagandă. Internetul este o acoperire perfectă pentru astfel de agenţi. Mai mult decât atât: Morozov arată că, de fapt, activiştii generaţi de internet sunt „falşi activişti” (slackactivists), susţinători pasivi ai cauzelor „de pe net”, care trăiesc un surogat de angajament şi de militantism dând clic, semnând o petiţie on-line, scriind un articol sau un comentariu pe-un blog şi lipsind complet, de fapt, din realitatea vieţii sociale.

Un alt observator al fenomenului, Bruce Sterling, descria într-un interviu publicat de Think Outside the Box rolul hacktivismului (mişcarea acelor anonimi care, precum Wikileaks, şi-au asumat rolul de figuri eroice şi eliberatoare ale lumii digitale) ca fiind eficient în „scandalurile media, afacerile politice murdare, revoluţiile şi războaiele de gherilă”. Mai departe, el afirmă că „tinerii nu disting între activităţile lor «virtuale» şi activităţile lor «reale», astfel încât această distincţie îşi pierde sensul. Uneori hacktivismul este eficient, însă de multe ori este doar zgomotul de fond asigurat de cei alienaţi şi deconectaţi”. În final, Bruce Sterling citează din Marshall McLuhan, care considera că ne aflăm în plin „război informaţional”, adăugând că „distincţia dintre populaţia civilă şi serviciile secrete devine din ce în ce mai ştearsă”.

Internetul este prin excelenţă un mediu de tip surogat, dând senzaţia unui proces de conştientizare, de emancipare şi de activism care îl face pe utilizator să se simtă special, să aibă impresia unei participări la lucruri fundamentale şi decisive pentru viaţa ţării sale sau chiar a întregii planete. În realitate, folosirea Internetului mai mult decât un simplu mediu instrumental duce la grave probleme de discernământ, generate chiar neurologic, şi la un fals activism, al alienării şi însingurării, al închipuirii. Un tânăr câştigat de mitul Internetului mai uşor va face o revoluţie (căci acolo beţia răzvrătirii este accesibilă tuturor!) decât o simplă schimbare în viaţa sa…

Cyber-utopism în Biserică?

Dacă aceste realităţi descrise în ultimele articole dedicate fenomenului Internet ar fi făcut parte doar din sfera preocupărilor lumeşti ale oamenilor, neafectându-ne pe noi, credincioşii, poate ar fi fost neîntemeiată stăruinţa noastră asupra temei. Trebuie însă să recunoaştem că Internetul face parte din viaţa multora dintre noi şi este folosit nu doar pentru corespondenţă, informare sau accesarea alternativă a unor texte indisponibile în format tipărit, ci mai mult decât atât. Un mai mult care face ca efectele „perverse” ale Internetului descrise mai sus – falsa conştientizare şi falsul activism – să afecteze din plin şi viaţa noastră duhovnicească.

Problemele grave încep în momentul în care acest mediu este ridicat de la un nivel instrumental (adică de mijloc spre atingerea unui scop duhovnicesc) la unul normativ, în care înţelegem lumea strict în funcţie de ce aflăm de pe Internet, de pe bloguri sau de pe YouTube, fără a mai încerca să „verificăm” această cunoaştere cu duhovnicul sau cu cei ce au mai multă experienţă duhovnicească, ori nici măcar fără a ne mai gândi serios la seriozitatea şi coerenţa informaţiei. În acest caz, Internetul devine un scop în sine şi înlocuieşte chiar viaţa noastră duhovnicească, care se transferă cu totul în virtual (adică în surogat). Astfel, Internetul ajunge principalul rezervor de influenţe care ne călăuzeşte în modul în care percepem realitatea, reacţionăm la evenimente şi înţelegem mersul lumii.

Astfel, derapajul duhovnicesc dat de alunecarea în această atitudine fetişizantă faţă de Internet se reduce, în esenţă, la un proces antihristic: înlocuirea contactului viu cu Hristos, cu Biserica şi cu aproapele printr-unul întreţinut cu un surogat, cu o fantasmă virtuală. Acest lucru este valabil atât pentru credinciosul ce alege să urmărească Liturghia pe un ecran, cât şi pentru cel ce a devenit un captiv al caruselului de informaţii „virale”, al hoax-urilor ridicate la rang de ştiri sau al scandalurilor mai mult sau mai puţin gratuite care se propagă în mediul internautic sub eticheta „Ortodoxiei”. Pentru cel afectat de această captivitate, relaţia cu realitatea, cu Biserica, cu propriul duhovnic este intermediată de ceea ce îi spune Internetul…

În aceste din urmă rânduri am atins doar la suprafaţă modul în care Internetul a început să fie folosit de oamenii credincioşi. Problema e mai extinsă şi nu poate fi epuizată prin acest articol. Internetul a avut rolul său pozitiv, dar a şi generat, mai ales în ultimul timp, fenomene nocive pentru viaţa duhovnicească. Asupra acestora ne vom apleca mai îndeaproape în numerele viitoare ale revistei.

Familia Ortodoxă

 

 

Un gând despre &8222;Cyber-utopismul – încă un mod de a vrăji lumea?&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s