Ecumenism şi masonerie

unde pãrintele Ghimnazie Pustnicu ne introduce într-un mod personal, în  tenebrele ecumenice ale francmasoneriei

de pãrintele Ghimnazie Pustnicul

“În spatele sistemului perfect al cărţii de credit, al codului de bare, realizat prin computer, se ascunde o dictatură universală, se ascunde sclavia, robia faţă de antihrist” (cuviosul Paisie Athonitul)

Studiu introductiv

Sursa foto: Apologeticum.wordpress.com

Intenţia noastră nu este aceea de a “agita spiritele” sau de a băga frica în credincioşi, ci de a informa pe toţi cei doritori de mîntuire despre planurile oculte şi satanice puse la cale împotriva creştinilor. Dacă ele creează lumii în care trăim o imagine de apocalips nu este vina noastră. Realitatea trebuie să o privim si să o primim aşa cum este. Lăsam pe fiecare să tragă concluziile cu privire la vremurile pe care le trăim. De asemenea trebuie să observăm că o seamă de organizaţii internaţionale de factură politică, economică, ştiinţifică, culturală, religioasă sau ocultă militează pentru o nouă ordine mondială şi pentru instituirea unui guvern mondial care, chiar dacă nu va fi adus de la început de Antihrist, anunţă vremurile cele de pe urmă ale lumii. Ce este, oare, noua eră la care lucrează cu sîrg Francmasoneria şi Sionismul mondial, dacă nu sfîrşitul lumii acesteia creştine?
Nu este vorba de o noua eră şi o nouă ordine într-un stat sau altul, ci de o noua eră la scară planetară şi de o Nouă Ordine Mondială.
Noi, creştinii de astăzi, nu trebuie să ne temem că sfîrşitul este aproape şi că s-ar putea să-l apucăm. Cu o moarte toţi sîntem datori, iar la judecată, mai devreme sau mai tîrziu, tot vom ajunge. Se teme de moarte cine nu nădăjduieşte în înviere, iar de judecată se teme cel care este necinstit cu sine, cu semenii şi cu Dumnezeu. Aşa cum primăvara se cunoaşte că este aproape cînd vedem copacii ca înfrunzesc, tot aşa putem cunoaşte că sfîrşitul este aproape cînd vom vedea împlinindu-se “semnele vremurilor”, despre care aminteşte Domnul nostru Iisus Hristos.

Totuşi apropierea sfîrşitului lumii presupune nişte pregătiri speciale, avînd în vedere ispitele şi greutăţile nemai-întîlnite care vor veni peste creştini. În aceste vremuri trebuie să ne întărim în credinţă ca să putem răbda toate prigonirile şi muncile care vor veni asupra noastră de la slugile lui Antihrist. A crede în Hristos înseamnă a-l respinge pe Antihrist şi a refuza toate cursele lui. Oricît de mari ar fi muncile si chinurile la care vom fi supuşi, noi să nu ne închinăm lui şi nici să-i primim semnul de 666, care înseamnă lepădarea de credinţă.

Drept slăvitori creştini, preferaţi de zeci de mii de ori moartea fizică în locul celei sufleteşti, care se înfăptuieşte prin semnarea cererii la primirea noului buletin de la autorităţi.

Puţină psihologie…

Nimic rău într-un buletin mai simplu, mai elegant, mai practic pentru omul zilelor noastre, în plină eră “tehnocrată” – vor zice foarte mulţi, fie ei muncitori, intelectuali, ţărani, studenţi, oameni politici, preoţi, arhierei, pastori. Cei mai mulţi vor spune că problema buletinelor nu-i priveşte direct. Aceasta-i prima lor greşeală: ignoranţa. Nici unul dintre ei nu se simte jignit, lezat în drepturile sale într-o societate care se declară pe sine “democratică”, că nu a fost consultat în această problemă!
Omul de rînd – şi înţelegem aici pe toţi aceia care nu sînt iniţiaţi în tainele istoriei, fie ei muncitori, ţărani, intelectuali, oameni politici sau clerici -, deşi votează pentru democraţie şi libertate nu poate depăşi starea de sclav al unei minorităţi. Sclavi au existat dintotdeauna. Este o constatare ce se poate verifica!
Majoritatea oamenilor sînt robi, fie altor oameni, fie patimilor, fie Satanei căruia i s-au vîndut. Au existat sclavi în antichitate, au existat şi în era creştină, există şi astăzi, şi vor exista pînă la sfîrşitul acestei lumi. Acceptarea subordonării este o atitudine înscrisă genetic în fiinţa noastră, pe lîngă aceea a demnităţii umane. Şi toţi oamenii au această genă activată.

În antichitate o minoritate uzînd de forţă a reuşit să se impună asupra maselor şi să le subjuge pînă acolo încît sclavii ajunseseră să fie scoşi din categoria umană. Căci în ei gena demnităţii umane fusese total dezactivată.

A venit creştinismul şi a schimbat faţa lumii, cum nu au făcut-o şi nu o vor face alte religii. Creştinismul a spiritualizat relaţiile dintre oameni, arâtînd că toţi oamenii sînt fraţi între ei cu aceleaşi drepturi şi datorii unii faţă de alţii şi împreună “robi ai Domnului”. Dumnezeu este Stăpînul. Prin creştinism se restaurează demnitatea umană în toţi oamenii care vor urma lui Hristos. Astfel toţi creştinii care se supun poruncilor lui Dumnezeu, lăsate în Noul Testament şi păstrate de Tradiţia Bisericii, lucrează la înfăptuirea acestui plan de restaurare a demnităţii umane în lume pînă la sfîrşitul veacurilor. Au existat şi există oameni care au refuzat să-l recunoască pe Dumnezeu ca Stăpîn al tuturor, încercînd în acelaşi timp să se declare ei stăpîni peste unele mase de oameni, cu ajutorul forţei răului. Aceştia sînt cei care lupta cu Dumnezeu, care au luat chipul diavolului, sînt antihriştii, ateii. Au trecut aproape 2000 de ani de creştinism şi lumea e plină de suferinţă! Nu creştinismul este de vină! Vina o poartă toţi aceia care urmînd sfatul Satanei au încercat şi încearcă să se facă ei stâpîni peste oameni în locul lui Dumnezeu. Libertatea cu care i-a înzestrat Dumnezeu au folosit-o pentru a se răscula împotriva Acestuia. Acesta este izvorul răului din lume, nesupunerea omului faţă de poruncile lui Dumnezeu.

Omule! daca vrei să-ţi fie ţie bine (dacă vrei să te mîntuieşti) supune-te lui Dumnezeu. Supune-te poruncilor lui Dumnezeu.
Tu nu poţi depăşi starea de sclav! Alege! Alege sa fii robul lui Dumnezeu sau robul Satanei şi al oamenilor!

Deschide ochii şi priveşte în jur. Ţi se vorbeşte de libertate şi democraţie. Şi ce vezi? Vezi cum legile fireşti după care omenirea s-a condus veacuri de-a rîndul – Legea lui Dumnezeu -, este schimbată în numele libertăţii. În numele libertăţi, o minoritate ocultă încearcă să ne convingă că Legea lui Dumnezeu nu este dreaptă. Şi ce zic ei?

Dumnezeu a zis: “Eu sînt Cel ce sînt”, ei zic: “Fii tot ce poţi fi! Tu eşti dumnezeu”.

Dumnezeu a zis: “Eu sînt Dumnezeul tău să nu ai alţi dumnezei afară de Mine”, ei zic: “Închină-te la orice dumnezeu, dar descoperă pe dumnezeul din tine”.

Dumnezeu a zis: “Să nu ucizi”, ei zic: “Nu există ucidere, ci doar legitimă apărare”. Dumnezeu a zis: “Să nu furi”, ei zic: “Nu fura, ci negociază”.

Dumnezeu a zis: “Să nu curveşti”, ei zic: “Curvia este religia noastră. Poţi să curveşti cum vrei şi cu cine vrei, prin ea ajungi la dumnezeul nostru”. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă să urmăm lui Lucifer care a vrut să se facă pe sine dumnezeu. Să credem, adică, că noi putem depăşi condiţia de robi, ca mai apoi sa ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu, cu gîndul de a deveni stăpîni pe noi înşine. Dar acest lucru nu se poate. Putem respinge darurile lui Dumnezeu ce decurg din supunerea faţă de poruncile Lui, dar să-i luam locul nu putem. Nici Lucifer nu a putut. Cînd a gîndit să-şi pună scaunul mai sus decît a lui Dumnezeu, a şi căzut în prăpastia iadului, devenind din înger al luminii, înger al întunericului şi al groazei. Diavolul de mii de ani încearcă a-i înşela pe oameni ca să-l proclame Dumnezeu.

De sute de ani organizaţii oculte, secrete, vîndute Satanei pun la cale o răzvrătire împotriva lui Dumnezeu în care să fie atrasă omenirea întreagă. Această minoritate ocultă odată cu ridicarea omului împotriva lui Dumnzeu activează şi gena supunerii necondiţionate faţă de o autoritate. De-a lungul timpului dictaturile nu au reprezentat altceva decît nişte experienţe de activare a genei supunerii necondiţionate. La început s-a uzat de practici magice, de vrăjitorie, alchimie, astrologie ş.a., cu timpul, însă, s-au folosit din plin toate cercetările şi descoperirile ştiinţifice, care, în treacăt fie spus sînt rodul geniului faustic.

Acum pe lîngă vechile metode de manipulare ale maselor se utilizează şi parapsihologia, care nu este altceva decît ridicarea la rang de ştiinţă a vechilor practici magice.

Atît de intensă este această manipulare, începută încă de la naşterea omului, încît noi fără să ne dăm seama devenim sclavii acelei minorităţi care conduce din umbră.

Sclavia ajunge să devină parte integrantă din viaţa noastră, începem să nu ne simţim bine decît dacă sîntem sclavi. De multe ori s-a afirmat după revoluţia din decembrie 1989 că nu ştim ce să facem cu libertatea noastră. Acest lucru se descoperă ca o dovadă a celor afirmate mai sus. Ni s-a inhibat, prin mijloace oculte, magice şi parapsihologice gena gîndirii, acţiunile noastre scăzînd spre limita reflexelor condiţionate. Se lucrează consecvent la îndobitocirea omenirii. Nimic exagerat! Citiţi Protocoalele înţelepţilor Sionului si vă veţi convinge! Priviţi la sclavii care ne conduc tara! Ei se numesc politicieni. I-am ales ca sa ne reprezinte interesele şi ei s-au vîndut altora. Mirajul banului, pe de o parte, şi frica de a pierde micul privilegiu ce le-a fost făcut, pe de altă parte, îi face să se poarte ca nişte sclavi, care nu au nici un Dumnezeu. Dacă totuşi insistă că sînt creştini, atunci sînt nişte dedublaţi, atei în societate, credincioşi doar în mintea lor. Dar nu contează ce ai în minte, ci ceea ce faci în raport cu semenii.

Cum altfel pot fi calificaţi cei care în Parlament iau hotărîri anticreştine, ca de pildă: legea pentru liberalizarea avortului, libertatea acordata aşa-ziselor minorităţi sexuale (homosexuali şi lesbiene), acceptarea buletinelor electronice cu semnul 666, a cărţilor de credit VISA, tolerarea prozelitismului sectar si a organizaţiilor satanice, a pornografiei în cinematografe, teatre, presă, a spectacolelor indecente (tip concursuri de frumuseţe s.a.), a continuării educaţiei materialiste atee în scoli s.a.?

Toate dau pe faţa sclavul din om. Liber cu adevărat este doar cel care are curajul să mărturisească adevărul chiar cu preţul de a fi socotit nebun sau chiar cu preţul vieţii. “Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi”, spune Mîntuitorul. Ce creştini sînt aceia care se supun ordinelor masonice şi sionismului internaţional? Nu sînt creştini; ei sînt sclavii slugilor lui Antihrist…

Puţină istorie…

Totul a început cu multe veacuri înainte… De aceea ca să putem înţelege evenimentele la care sîntem martori, la acest sfîrşit de mileniu, lăsînd la o parte orice idee preconcepută şi orice orgoliu de atoate-ştiutori, să ne întoarcem în timp pentru a descoperi rădăcinile ce au odrăslit conceptul de nou nouă ordine mondial mondială. De mii de ani Satana încearcă să-i înşele pe oameni ca aceştia să-l proclame dumnezeu. Noi ne vom îndrepta privirile spre începuturile erei creştine.

După întruparea Fiului lui Dumnezeu, Satana se lupta mereu sa distrugă Biserica întemeiată de Acesta. Răzvrătirea lui Satan împotriva lui Dumnezeu se materializează prin lupta pe care Satana o dă Bisericii lui Hristos, adică prin lupta împotriva creştinilor. Creştinii au fost şi sînt victimele acestei violenţe Satanice. La început, în primele veacuri, creştinii, au avut de urcat muntele suferinţei pricinuit de persecuţiile împăraţilor păgîni, apoi după cîştigarea libertăţii la începutul secolului al IV-lea au avut de trecut prin prin pădurea cu fiare sălbatice, plină de eretici şi erezii, care pîndeau la tot pasul să sfîşie conştiinţa curată a creştinului dreptmăritor. Dar nici după trecerea acesteia drumul nu s-a sfîrşit. El a dat în mlaştina deznădejdii, acolo unde cărarea pare a se pierde; este perioada celui de al doilea mileniu al erei creştine. Mai întîi mileniul al doilea debutează prin ruperea Bisericii creştine în două (Biserica Romei la anul 1054 se rupe de trupul Bisericii lui Hristos), ca mai pe urmă începînd cu secolul al XVI-lea să se pulverizeze în mii şi mii de secte. Bietul creştin, pus în faţa acestui fapt, nu mai ştie încotro s-o apuce. Mulţi cad sub povara deziluziilor, dar mulţi cu nădejde în biruinţă, călăuziţi de lumina lui Hristos, merg tot înainte înfruntînd orice greutăţi pînâ cînd vor ajunge la cel mult iubit, Domnul nostru Iisus Hristos.

Ruptura petrecută la anul 1054 şi mai apoi fărîmiţarea Bisericii Catolice în mai multe grupări religioase nu au fost întîmplătoare. Prin toate aceste acţiuni s-a urmărit distrugerea Bisericii lui Hristos. La anul 1054, orgoliul unui cardinal, Humbert, sfîşie Biserica în două. În secolele XIV-XV prereformatorii Jan Hus, John Wiclif, Savanarola, clatină Biserica Apuseană, iar în secolul al XVI-lea Luther, Zwingli şi Calvin produc noi răni în trupul Bisericii.

Toate aceste evenimente au fost provocate de organizaţii oculte anticreştine. Trebuie să ştim, de pildă, că Luther era rosicrucian. Frăţiile şi ordinul rosicrucienilor, după cum consemnează istoriografia, sau constituit în secolele XVI- XVII, dar existenţa unor comunităţi de rosicrucieni este atestată încă din anul 1250, deşi denumirea se trage abia de la Christianus Rosecreutz (1378-1484). Unul din ţelurile lor fusese Reforma, iar marii reformatori de mai tîrziu s-au inspirat din ideologia lor. Frămîntârile ulterioare a protestantismului, sectarismului diferitelor “biserici libere”, a fost de asemenea opera unor francmasoni. Wesley, Chalmers, Zinzendorf au fost francmasoni. O Biserică puternică era greu de distrus printr-o luptă făţişă. De aceea întîi trebuia scindată Biserica cea una prin deformarea unei părţi a ei: urma apoi pulverizarea părţii reformate, din moluzul rezultat trebuind să se edifice o nouă unitate, mai tolerantă, mai democratică, mai deschisă adică mai ecumenică. Secte precum “Ştiinţa creştina”, mormonii, martorii lui Iehova, antroposofii sînt creaturile lojelor francmasonice.

Mai mult decît atît, începând cu Conciliul II Vatican, chiar papii ar fi francmasoni. Masoneria este o organizaţie mistică cu scopuri secrete. Primele trei grade reprezintă doar nada şi legitimaţia umanistă a francmasoneriei . Abia gradele superioare, cele care descind din Ordinul Cavalerilor Templieri, devin periculoase. Templul umanist al francmasonilor este “sinagoga lui Satan”, este reuniunea ecumenică în rebeliune a creaturilor împotriva Creatorului sub stindardul înşelător al fraternităţii, al toleranţei, al umanismului celui fără de Dumnezeu. Cum masoneria de astăzi este organizată de evreii sionişti, războiul dus de ea este îndreptat cu îndîrjire specială împotriva creştinismului.

 “Dogma jidovească şi spiritul jidovesc, teorie şi realizare, totul este îndreptat împotriva Bisericii creştine şi împotriva capului ei nevăzut, Iisus Hristos”, este strigătul de alarmă al unui eminent creştin (Em. Bărbier). “Evangheliile trebuiesc arse – scrie rabinul Tarphan -, fiindcă păgînismul este mai puţin periculos pentru credinţa evreiască decît creştinismul”. “Război de moarte creştinismului” răcnea Fr. Viviani. “Trebuie sa extirpăm lepra devorantă a creştinismului”, ţipa Gambeta. “Va veni vremea – cobeşte un înverşunat mason -, cînd crucile şi icoanele vor fi aruncate în foc, potirele şi vasele sfinte schimbate în unelte folositoare, bisericile prefăcute în săli de concert, de teatru sau de adunări, şi cînd n-ar putea sluji unui asemenea scop, în hambare de grîne, şi în grajduri de cai”.

 Cobirea s-a împlinit întocmai cu bolşevismul rusesc şi cu revoluţia spaniolă, amîndouă roade ale francmasoneriei. Un alt ordin secret este şi cel al Iluminaţilor. A fost întemeiat de iezuitul A.Weishaupt la l mai 1776, ordin care s-a îmbogăţit rapid datorita aderării casei Rothschild. Este una din cele mai puternice organizaţii de pe pâmînt care militează pentru noua ordine mondială. Urmaşul lui Weishaupt a fost Giuseppe Mazzini, care a elaborat un plan de instituire a dominaţiei mondiale prin trei mari războaie. Planul poate fi găsit la Biblioteca Muzeului Britanic din Londra. Două războaie mondiale s-au derulat deja: al treilea va fi declanşat în jurul focarelor de beligeranţă din Orientul Apropiat, unde s-a instalat inespugnabil fortăreaţa intereselor sionismului politic. Părinţii sionismului politic au fost cu toţii francmasoni: Moses Hess, Lionel Rothschild, Edmond de Rothschild, Theodor Herzl. Religia celor ce-şi spun iluminaţii este ritul Palladin, adică închinarea la Lucifer. Iluminatul suprem Albert Pike, a formulat dogma divinităţii lui Lucifer la 4 iunie 1889 în ale sale Instrucţiuni : “Lucifer, Zeul Luminii, lupta împotriva lui Adonai, Zeul Bibliei; da, Lucifer e Dumnezeu”. Acelaşi lucru îl mărturisesc majoritatea formaţiilor rock în cîntecele lor.

Ordinul Templierilor a fost întemeiat în 1118 de Hugo von Payen. Întorcîndu-se din Ţara Sfîntă în Franţa, a devenit aici o importantă forţă politică, edificată pe esoterică, pe cunoştinţele gnostice aduse din Orient, preluate de la iniţiaţii islamici. După ce puterea lor a crescut foarte mult, concurînd structurile statornicite, regele francez şi papa le-a zdrobit ordinul, cu neobişnuită violenţă, în 1307. Au reuşit însă să penetreze în ramura britanică, respectiv scoţiană a francmasoneriei. Gradele Cavalerilor Templieri cuprind Crucea Roşie, Ordinul Maltez-Ioanit, Ordinul Templier. Henry Dunant, întemeietorul Crucii Roşii, a fost francmason de gradul Cavalerilor Templieri. Maltezii şi Ioaniţii sînt destul de familiari românilor datorita prezenţei lor în convoaiele de ajutoare din timpul Revoluţiei.

De asemenea, Umanismul şi Renaşterea din evul mediu sînt rodul organizaţiilor oculte, indiferent cum s-ar numi ele. Atît Umanismul cît şi Renaşterea au efectuat schimbări profunde asupra modului de gîndire al omului acestei perioade. În ce direcţie! Vom vedea în cele ce urmează. Cauzele care au născut cele două curente se regăsesc, pentru ochiul atent, în hermenismul care a început să intre în Europa creştină, începînd cu secolul al XII-lea, prin traducerea unor lucrări de filosofie şi ocultism din limba arabă , în cadrul diasporei evreieşti, printr-un Maimonide, Avicena, Averoe, s.a. Prin filiera arabă vechea filosofie antică pătrunde în Europa. Putem afirma, de asemenea, că scolasticii, întemeietorii ei, au fost cei care au pus început explicării pe cale raţională a ştinţelor oculte . Scrierile lui Avicena, Averoe, Maimonide influenţează gîndirea lui Albertus Magnus (1207-1280), care a fost învăţătorul lui Toma d’Aquino, prin care filosofia pătrunde în teologia Bisericii Catolice. Secolele XIII-XIV sînt caracterizate de activitatea mişcărilor pietiste, care manifestau de cele mai multe ori o acţiune centrifugă faţă de Biserica oficială. Peste secolul al XV-lea si-a pus amprenta agitaţia creata de pre-reformatori: J. Hus, J. Wiclif, Savanarola. care va duce în secolul următor la izbucnirea Reformei, declanşată de Luther.

Cu epoca umanistă  gnosticismul obţine o mare victorie asupra Bisericii. Ştiinţele raţionale nu erau altceva decît o traducere pe înţelesul maselor largi a “adevărurilor” deţinute de ştiinţele oculte.

Renaşterea era rezultatul unor forţe oculte care puneau început unei reforme universale a lumii. In secolul al XVII-lea deja se discuta şi se încerca o reformă universală a lumii. În aceasta erau implicaţi membrii Ordinului Rosicrucienilor. Continuînd şi dezvoltînd speranţele şi obiectivele neoalchimismului din Renaştere, în primul rînd ideea răscumpărării Naturii, spirite atît de diferite precum Paracelsius, John Dee , Comenius, J. V. Andreae, Fludd sau Newton vedeau în alchimie modelul unei întreprinderi nu mai puţin ambiţioase, anume desăvîrşirea omului printr-o nouă metodă de cunoaştere. Din perspectiva lor, o asemenea metodă trebuie să integreze într-un creştinism non-confesional tradiţia hermetică şi ştiinţele naturale, adică medicina, astronomia şi mecanica. Acest tip de “cunoaştere” rîvnită şi, în parte, elaborată în secolul al XVII-lea, reprezintă ultima încercare înteprinsă în Europa creştină în vederea dobîndirii “ştiinţei totale”.

Lucrările de bază în alchimie erau cele ale lui Hermes Trismegistul şi “Fama Fraternitatis” socotită de unii istorici a lui Johann Valentin Andreae. Andreae sugera constituirea unei comunităţi de savanţi, care să elaboreze o noua metodă de educaţie, întemeiată pe “filosofia alchimică”. Între numeroşii admiratori ai reformei învâţâmîntului cerute de “Fama Fraternitatis” se numără şi Robert Fludd, membru al Colegiului Regal al Medicilor; el era în acelaşi timp şi fervent aderent al alchimiei mistice. El susţinea că este imposibil să stăpîneşti filosofia naturală fără un studiu adîncit al ştiinţelor oculte.

Pînă de curînd nu se bănuia rolul lui Newton în această mişcare generală, o întreagă renovatio a religiei şi culturii europene, prin intermediul unei sinteze îndrăzneţe a tradiţiilor oculte şi a ştiinţelor naturale. Ca mulţi alţi contemporani ai lor hermeticii şi alchimiştii filosofi aşteptau – unii dintre ei pregăteau cu febrilitate -, o reformă generală şi radicală a tuturor instituţiilor religioase, sociale şi culturale. Prima etapă cuprindea învăţămîntul.

Autorul lucrării “Fama Fraternitatis” dezvăluie existenţa unei societăţi secrete a Trandafirului şi a Crucii, întemeietorul ei, Christianus Rosecreutz, ar fi stăpînit “adevăratele secrete ale medicinii” şi pornind de aici, toate ştiinţele. Autorul micii cărţi, mai sus amintite, se adresa tuturor savanţilor Europei, cerîndu-le să se asocieze confreriei, ca să se poată săvîrşi reforma sistemului de educaţie, altfel spus să grăbească procesul de renovatio al lumii occidentale, în mai puţin de zece ani, programul propus de misterioasa societate a rosicrucienilor era discutată în cîteva sute de cărţi şi broşuri. Tipărirea cărţii “Fama Fraternitatis” a avut loc în anul 1614.

În rîndul umaniştilor amintim pe Petrarca (1304-1374), Lorenzo Vallo (1405-1457), Pico della Mirandola (1463- 1494), Marsilio Ficino (1433-1499), care traduce din latină din operele lui Platon si Plotin, Egidio da Viterba (1469- 1532) şi Erasmus (1469-1536). Vreme de două secole, hermetismul a obsedat pe mulţi teologi şi filosofi, credincioşi ori necredincioşi. În secolul al XVI-lea, în Franţa, ca şi în alte părţi din Europa, valoarea exemplară a hermetismului ţinea mai ales de universalismul său religios, susceptibil să restaureze pacea si armonia.
În concluzie, evoluţia gîndirii creştine în evul mediu o putem împărţi în două. Şi anume pînă în epoca Renaşterii şi a doua de la Renaştere pînă astăzi. Dacă pînă la Renaştere putem identifica uşor sectele de sorginte gnostică, după această dată gîndirea gnostică penetrează pe nesimţite în conştiinţele creştinilor. Un rol important în acest sens l-au avut mişcările pietiste şi mistice prin aceea că au răspîndit în rîndul maselor largi de credincioşi ideile gnostice.

O mare influenţă asupra gîndirii europene începînd din secolul al XII-lea a avut-o şi opera lui Giacchino da Fiore, personalitate influentă care a avut relaţii cu puternicii vremii. A lăsat o bogată operă exegetică şi profetică alcătuind modelul unei teologii a istoriei împărţită în trei epoci. Propovăduia încheierea celei de a doua etape în anul 1260, cînd va începe epoca dominată de Duhul Sfînt. Direct sau indirect, giacchinismul a influenţat comunităţile fraticellilor, pe begarzi şi beguine şi schema să o găsim şi la Arnauld de Villanova şi la discipolii acestuia. Mai tîrziu spre sfîrşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea importanta concepţiilor giacchiniste este descoperită de primele generaţii de iezuiţi. Giacchino a influenţat, se pare, şi pe Lessing care la rîndul său a influenţat şi pe Auguste Comte. La fel şi pe Fichte, Hegel, Scheling care erau adepţi ai teosofiei.

Ideile gnostice au pătruns în rîndul maselor mai ales datorită sectei bogomililor în sud-estul Europei, iar după secolul al XII-lea în Apus, prin urmaşii acesteia, în special, catharii şi albigenzii.

Am văzut pînă aici cum gîndirea creştină a fost penetrată de ştiinţele oculte şi cum s-a pus la cale o conspiraţie a savanţilor pentru o renovatio a religiei şi culturii europene. Dar ce legătură pot avea toate acestea cu francmasoneria de la care am pornit?

Pentru a putea aprofunda această legătură, trebuie să încercăm s-o cunoaştem.
Un rol deosebit în formarea francmasoneriei speculative au avut-o Ordinul Templierilor şi rosicrucienii. Afluxul rosicrucienilor către francmasonerie s-a petrecut în Anglia, la sfîrşitul secolului al XVII-lea. Francmasonii au preluat toate idealurile de la rosicrucieni, între care şi cel al revoluţiei morale universale. De pildă, între anii 1771- 1779 prestigiul francmasoneriei speculative creşte atît de vertiginos încît toată nobilimea, toţi oamenii de ştiinţă, toţi academicienii, toţi oamenii politici din Franţa devin masoni. Din anul 1791 masoneria europeană începe edificarea doctrinei sale politice, bazată pe manipularea maselor şi aplicarea dură a mijloacelor represive. Aceasta doctrină va fi perfecţionată în timpul revoluţiilor şi terorilor comuniste. Unul din idealurile persistente a fost constituirea Statelor Unite ale Europei. O clipă, masonii au crezut că Napoleon e menit să realizeze acest vis, dar s-au înşelat. Se va înfiinţa Societatea Naţiunilor, apoi ONU – Europa, însă, rămînea mereu divizată. Dar la 12 dec. 1990 Parlamentul european a adoptat raportul lui Emilio Colombo asupra “bazelor constituţionale ale Uniunii europene”. Astăzi mult visatele State Unite ale Europei sînt pe cale de a se naşte. Efectele imediate ale adoptării constituţiei Uniunii sînt: emiterea unei monede europene, care va înlocui monedele naţionale şi apariţia noţiunii de “cetăţean european”.

Dacă masoneria europeană visează realizarea Statelor Unite ale Europei, în schimb masoneria universală, care este subordonată sionismului internaţional, visează realizarea unei noi ordini mondiale, stabilirea unui conducător mondial într-un guvern mondial.