Războiul asupra minţii umane – Nevoi false

Imagine  Întrebarea este: câte lucruri ai prin casa ta care au fost cumpărate din cauză că la acea vreme le vedeai ca pe nişte nevoi şi în realitate nu au fost? Sigur ai şi tu, cum altfel… Dar… nu doar cu lucrurile stă treaba aşa, nu doar la lucruri ai nevoi false. Iată şi alte exemple:

Obiceiuri alimentare. Unii cred că au nevoie de cafea zilnic, dacă nu au cafea cred că va fi vai de ei. Alţii au nevoie de anumite cereale de un anumit fel sau de iaurturi de un anume fel. Alţii cred că fără berea zilnică nu pot face faţă etc.

Obiecte cu valoare sentimentală. La părinţii mei acasă sunt muuuulte astfel de obiecte. Nu se îndură să arunce nimic. Aia e de la mama, aia e de la cutare, aia e de pe vremea când…, aia am primit-o la nuntă, aia e de când erai tu mic şi alte şi alte motivaţii. Nevoie falsă e cea de amintire a dragostei celorlalţi ori dragostea celorlalţi nu stă în obiecte. De multe ori avem nevoia falsă să încremenim dragostea celorlalţi într-un obiect din trecut de teamă ca aceasta să nu dispară.

Nevoia de companie. Multe persoane şi poate şi fiecare din noi la un moment dat sau chiar acum avem această nevoie falsă. Nu ne mai simţim în regulă cu noi înşine. Avem tendinţa de a deschide computerul, televizorul, radioul doar ca să nu mai stăm singuri doar cu noi înşine. În realitate e o mare binecuvântare să poţi să stai cu tine, să poţi gândi, să faci introspecţie, să vorbeşti cu Dumnezeu. Am fost învăţaţi că e dramatic să nu ai companie şi din instinct, fără să gândim măcar deschidem obiecte impersonale care ne aduc pe alţii în anturaj. Nevoie falsă că trebuie să avem pe cineva lângă noi non stop. Unii dorm cu televizorul sau radioul deschis.

Nevoia de un grad mare de confort. Toţi tindem spre un confort cât mai mare acasă sau în viaţă dar de foarte multe ori gradul de confort e o nevoie falsă. La început omul vrea să aibă cât de cât un covor pe jos, apoi e nevoie de parchet şi gresie, apoi e nevoie de termopane, apoi parchetul nu e de calitate şi trebuie înlocuit, apoi nici gresia nu mai e bună şi o scoate şi pune alta, apoi uşile trebuiesc schimbate cu unele de stejar, apoi acoperişul de la casă e dat jos deşi e bun şi nu are defecte, apoi ia maşină, apoi maşina nu mai e bună că nu e destul de confortabilă, apoi telefoane, tablete, computere şi istoria se duce la infinit. În realitate e nevoie doar să fii mulţumit…

Nevoia de a fi relevant. Mulţi trăiesc viaţa dorind să fie în top, în trend, la modă. Iarăşi este o nevoie falsă. La ce folos să ne reglăm viaţa după alţii? Noi trebuie să fim împăcaţi cu noi înşine. Pe ceilalţi nu îi putem mulţumi niciodată. Mari dezamăgiri vor îndura cei care vor să fie relevanţi pentru alţii. O astfel de nevoie falsă te va trimite prin magazine mereu, te va pune la slăbit, îţi va păpa banii pe maşini, telefoane, cosmetice, bijuterii etc.

Lista poate continua la nesfârşit. Nevoi false multe. Toate au în genere acelaşi scop, să ne provoace să trăim o viaţă greşită. Din cauza nevoilor false nu mai trăim viaţa sau… trăim o viaţă care nu este a noastră. Din cauză că muşcăm această momeală ne trezim că epuizăm zilele alocate pentru trai dar nu ne-am bucurat de viaţă deloc. Ajungem să avem o groază de regrete pe patul de moarte şi ele nu sunt legate de maşini, apartamente, confort, bunuri ci de natură, oameni, relaţii, Dumnezeu.

Nu îţi irosi viaţa alergând să împlineşti nevoi false. Alege să trăieşti viaţa ta. Alege să prinzi cât mai multe din binecuvântările lăsate de Dumnezeu pentru tine, alege să fii simplu, mulţumit, să te găseşti sau să te regăseşti pe tine însuţi.
Imagine
filedinjurnal.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s