De ce nu îl ascultă nimeni pe Ilie Șerbănescu ?

Imagine  De ani buni de zile urmăresc analizele și comentariile analistului Ilie Șerbănescu,o persoană de o mare competență profesională. De fiecare dată vine cu argumente pertinente,trage semnale de alarmă și oferă o imagine reală a ceea ce se întâmplă de fapt în economia românească.
Cândva a fost și ministru de finanțe și cu toate astea vocea sa nu a fost niciodată luată în seamă,iar cei de la putere au împins mai departe țara spre dezastru.
Iată un articol scris de domnia sa pe 2 aprilie 2009 în care vorbește despre acordurile cu FMI.care a împins țara în criză și care este așa cum spune și autorul,O COMANDĂ EXTERNĂ.

Atat presedintele Traian Basescu, cat si guvernatorul Bancii Nationale, Mugur Isarescu, s-au tinut tare luni de zile explicand ca Romania nu prea are nevoie de un imprumut extern si mentionand raspicat, in problema nevralgica a bancilor straine din tara, care oprisera creditarea si aveau expuneri serioase pe termen scurt, ca rezolvarea se afla la actionarii acestor banci, in a caror obligatie intra pastrarea liniilor de creditare a subsidiarelor lor.

Atat in pozitia presedintelui, cat si in cea a guvernatorului a intervenit la un moment dat o schimbare neta. Ambii au devenit sustinatori ai unui imprumut extern, si inca a unuia masiv.

Geoana, informat probabil mai tarziu de comanda externa, a apucat sa se faca de ras, punand conditii in numele partidului pe care il conduce spre a accepta acest imprumut, pentru ca, practic, a doua zi, dupa ce a primit un telefon de la vreun licurici, sa o dea si domnia sa la intors!

De-acum imprumutul a fost luat. Si o translatare ametitoare va avea loc. De ramai ca vitelul la poarta noua, daca nu te apuca vertijurile! Statul roman se imprumuta pentru ca sa puna la dispozitia bancilor straine din Romania bani pe care acestea ii vor folosi dupa cum le vor dicta interesele.

Aproape 13 miliarde de euro vor veni de la FMI si, pentru ca potrivit statutului organizatiei nu pot fi folositi de tara beneficiara decat pentru finantarea problemelor de balanta de plati externe, vor merge la Banca Nationala, in principiu spre a apara leul.

Practic insa, vor inlocui acea parte a rezervelor valutare ale BNR care este constituita acum din asa-numitele rezerve minime obligatorii ale bancilor comerciale care, potrivit unui mecanism cu totul si cu totul legal, sunt tinute la banca centrala.

Este doar o supozitie ca, odata eliberate,sumele respective vor fi folosite de bancile straine din Romania pentru a relua creditarea in Romania si nu vor lua calea strainatatii catre bancile-mama. Oricum, sa observam ca este vorba de aceleasi sume: aproape 13 milioarde de euro reprezinta rezervele minime obligatorii ale bancilor comerciale tinute la BNR, tot atat se imprumuta si Romania de la FMI!

Cat priveste cuantumul global al imprumutului extern – 20 miliarde de euro -, acesta corespunde fara echivoc ansamblului de datorii pe termen scurt pe care capitalul strain cu afaceri in Romania (banci si societati nebancare) trebuia sa le verse in 2009 in conturile creditorilor lor din strainatate, indeosebi companii-mama!

Pura coincidenta si aceasta similaritate de sume?! Sub amenintarea ca vor prabusi leul, daca, prin plata datoriilor lor in strainatate, vor scoate din tara 20-24 miliarde de euro, firmele straine din Romania (banci si societati nebancare) au castigat partida cu Romania.

O partida de altfel inegala, cu castigator dinainte stabilit. Pe cheltuiala ei, Romania aduce in tara din strainatate 20 miliarde euro, firmele straine nu mai trebuie sa-si plateasca datoriile, urmand sa se finanteze de pe piata romaneasca unde pot obtine in continuare profituri.

Fara a pierde un sfant. Caci totul este pe seama contribuabilului roman! Statul roman imprumuta 20 miliarde euro, contribuabilul roman plateste imprumutul, bineinteles cu dobanzile aferente. O asemenea schema nu putea, evident, a fi pusa la punct nici de bancile grecesti, nici de cele austriece, chiar daca acestea sunt printre beneficiari!

A fost stablita intr-un centru puternic de decizie al finantei mondiale! Ca a fost asa o dovedesc cel putin alte doua lucruri. Primul este ca, daca cineva din finanta mondiala gandea ca poporul roman ar fi ultimul care sa plateasca in aceasta afacere, s-ar fi cautat alte modalitati de iesire din situatie.

Foarte simplu, puteau, cu disbursarea acelorasi bani, sa fie sprijinite direct respectivele firme straine cu activitati in Romania si cu datorii in stranatate facute din Romania. Sa fie sprijinite sa-si continue astfel activitatile de profit in Romania. Nimeni n-a luat insa in considerare asa ceva!

Al doilea este si mai violent semnificativ. Exista o modalitate europeana de iesire din situatie: modalitate stabilita chiar in conditiile crizei in Uniunea Europeana. Bancile cu probleme pot beneficia de interventii din partea statelor, fie prin imprumuturi, fie prin preluari de participatii.

Doamne pazeste sa fi acceptat insa bancile straine din Romania participatii romanesti la capitalul lor! Sa zicem ca statul roman n-avea bani de asa ceva, dar poate putea face rost de bani pentru asa ceva!

Despre altceva este insa vorba! O asemenea perspectiva a fost scoasa din calcul! Cum sa-si permita sau cum sa se permita unei autoritati dintr-o tara bananiera sa preia participatii tocmai la stapani?!
Oare de ce nimeni nu îl ascultă pe acest om și la guvernare sunt puși toți incapabilii și răuvoitorii care ne vând viitorul străinilor?
Sursa articol
http://dantanasescu.ro/2010/01/02/de-ce-nu-il-asculta-nimeni-pe-ilie-serbanescu.html

Ilie Serbanescu despre JECMANIREA ROMANIEI de catre COLONIA EUROPEANA. Liberalizarea preturilor la energie si contributiile pentru energia regenerabila – FINANTAREA VESTULUI PE SEAMA PERIFERIEI ESTICE
Imagine
Absolut ruşinos, oficiali, politicieni şi analişti economici racordaţi din păcate doar la trepidaţiile conjuncturilor şi, poate chiar mai rău, la comenzile politice ale servirii derizoriului au evitat o discuţie lămuritoare asupra problemei pentru singurul motiv că schimbările de preţuri nu aveau să vină din economie, ci din pixurile unor birocraţi de la Bruxelles, decidenţi de tip colonial în nici o legătură cu economia de piaţă pe care o propovăduiesc. Si, vai!, cum să fie discutate tocmai într-o colonie deciziile de tip colonial ale centrului?!

Nu este deloc meritul subsemnatului că, de ani de zile, am pus pe tapet, de zeci de ori,motivaţiile şi implicaţiile deciziilor de la Bruxelles în domeniul energiei. Este vorba doar de fuga de răspundere a celor care au tăcut. Nu te naşti anticolonialist! Devii anticolonialist ajungând să cunoşti nişte realităţi care te obligă să le caracterizezi aşa cum sunt. Am devenit anticolonialist analizând tocmai deciziile birocraţiilor de la Bruxelles în problema preţurilor la energie.

Cele două decizii ale acestora, strâns corelate, au fost: aşa-zisa liberalizare, de fapt o simplă forţare a creşterii preţurilor în energie şi sporirea la cel puţin o cincime până în 2020 a contribuţiei energiei din surse regenerabile la acoperirea consumului de electricitate în ţările membre ale UE. Ar fi imposibil acum şi aici să rememorăm întreaga argumentare a inconsistenţei impunerilor de la Bruxelles, dar câteva repere se cer subliniate.

Liberalizarea are sens doar dacă piaţa este concurenţială. Ceea ce nu este deloc cazul în privinţa pieţei energiei din UE! Aceasta este dominată de mari monopoluri, toate din Vest, care au acaparat producţia şi controlează strategic importurile de energie, confiscând structurile de distribuţie şi exercitând astfel o influenţă determinantă asupra preţurilor, care au legătură nu cu condiţiile pieţei, ci cu puterea şi politica acestor monopoluri. În asemenea condiţii, liberalizarea este o farsă şi, de fapt, un instrument prin care respectivele monopoluri îşi extind controlul asupra preţurilor pe ansamblul UE încasând rente nemeritate din ţările de la periferie ale căror distribuţii le-au preluat, distribuţii care ajung să joace un rol de placă turnantă între consumatorii din Est care plătesc şi structurile monopoliste din Vest care extrag banii fără măcar a investi ceva în acest scop.

Creşterea contribuţiei energiei regenerabile este un obiectiv corect şi dezirabil, dar, în măsura în care tehnologiile şi industriile de punere în valoare a acestor energii sunt concentrate toate în Vest, generalizarea obiectivului înseamnă de fapt o finanţare masivă şi continuă a dezvoltării Vestului pe seama plăţilor consumatorilor din Est. Este exact ceea ce s-a întâmplat, campionul perdant, ca să nu spunem jegmănit, fiind România. România este ţara din UE cea mai jegmănită de către Vest prin dubla invenţie de la Bruxelles a liberalizării preţurilor în energie şi a creşterii la o cincime a contribuţiei energiei regenerabile. Motivele sunt în principal două.

1) România are resurse energetice (spre deosebire de alte ţări din Est care nu au): nu numai că acestea au fost preluate în exploatare de către companii străine (cu valoarea adăugată în contul acestora şi nu al României), dar, prin obligarea desfacerii lor nu la preţuri legate de costurile interne, ci la preţurile practicate pe piaţa UE (de pildă, la gaze preţurile la care economia dominantă, adică Germania, ţară fără resurse, se aprovizionează din Rusia), României de fapt i se interzice dreptul de a-şi folosi resursele proprii pentru impulsionarea întârziatei sale dezvoltări.

2) Întrezărind implicaţiile inevitabile, autorităţile române, în loc să preîntâmpine ceva din dezastrul energetic şi economic ce se abătea asupra ţării, au turnat dimpotrivă gaz peste foc, angajându-se nu numai la calendare ameţitoare de liberalizare, dar şi la supracompensări cu certificate verzi a investitorilor în energie verde, certificate al căror cost este în ultimă instanţă suportat de consumatori. Efectele s-au cumulat şi treptat facturile la consumator au devenit gâtuitoare.
Imagine
Consumatorii industriali şi-au amputat consumul. Investitorii străini ameninţă că pleacă din România. Producătorii găsesc cu greu cumpărători. Preţurile la producător s-au prăbuşit. Dar, în ciuda acestui fapt, împotriva oricărei raţiuni a economiei de piaţă, preţurile la consumator cresc pe mai departe în virtutea angajamentelor guvernamentale stupide faţă de Bruxelles şi FMI. Companiile vestice care au acaparat distribuţia exultă. Fără nici un efort, fără nici o investiţie, au parte de încasări în creştere, căci achiziţionează mai ieftin şi vând mai scump. Anomaliile întrec orice limite. După ce şi-a asumat toate stupizeniile transmise de la Bruxelles şi acceptate de cabinetul Boc, guvernul Ponta ajunge la mijloc. Nu îndrăzneşte însă să anuleze supracompensarea în privinţa certificatelor verzi şi nici să stopeze liberalizarea. Doar amână subvenţionarea de către consumatori a certificatelor verzi. Dar, nefiind de ajuns pentru a evita explozia preţurilor la consumator, sunt puşi producătorii de stat de energie ieftină (Nuclearelectrica şi Hidroelectrica) să vândă chiar sub costuri spre a ajunge electricitate către populaţie la preţuri rezonabile. Si, desigur, pentru a nu-i afecta cumva pe distribuitorii străini de energie! Aceştia pot pe banii românilor să se îmbuibe în continuare nestingheriţi!

Traian Băsescu îl prinde la strâmtoare pe Ponta şi vâră chestiunea în disputa politică. Dar, vai!, nu-l ia la bani mărunţi nici cu îmbuibarea inadmisibilă a companiilor străine din distribuţie şi nici cu şi mai inadmisibila extracţie în acest scop de bani de la companii de stat, ci cu faptul că nu ar fi notificat Bruxelles-ului demersul. De parcă n-am putea muri şi nenotificaţi la Bruxelles!

Un gând despre &8222;De ce nu îl ascultă nimeni pe Ilie Șerbănescu ?&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s