Companiile de telefonie mobilă ŞTIU TOTUL despre tine. Dovada că viaţa ta este ÎNREGISTRATĂ

Image   Ceea ce nu ştiaţi este faptul că întreaga viaţă este înregistrată de compania de telefonie mobilă. Iată mărturia unui tânăr din Germania care a încercat să afle ce ştia despre el compania de telefonie mobilă la care era abonat:

„Totul începe în vara lui 2006, atunci când Comisia Europeană a propus o directivă privind stocarea datelor care spune că toţi operatorii de telefonie din Europa, toți furnizorii de servicii Internet din Europa trebuie să stocheze o serie de date despre utilizatori. Cine sună pe cine? Cine îi trimite cui emailuri? Cine trimite cui SMS-uri? Și unde te afli atunci când îţi foloseşti telefonul mobil. Toate aceste informaţii, despre care tu crezi că sunt confidenţiale, sunt păstrate între 6 luni şi doi ani de operatorii de telefonie sau de furnizorul de servicii Internet.

Am mers la compania de telefonie mobilă pentru a le cere aceste date stocate despre mine. Nu au vrut să mi le dea, în primă fază. Apoi i-am ameninţat cu un proces şi până la urmă au acceptat să îmi ofere aceste date. Am primit acasă un CD într-un plic maro. Acolo era stocată toată viaţa mea din ultimele şase luni.

Informaţiile îţi puteau spune unde eram, unde dormeam noaptea, cu cine vorbeam în fiecare secundă din zi şi din noapte. E un pic înfricoşător. Însă se cunoaşte absolut fiecare mişcare despre fiecare din dumneavoastră.

La început vorbesc cu soţia mea, apoi ea mă sună pe mine, apoi vorbesc cu nişte prieteni, apoi ei vorbesc între ei, tu o suni pe ea şi pe el şi formaţi o reţea complexă ce comunicaţie. Poţi urmări cu atenţie cine cu cine vorbeşte, de câte ori se sună între ei, când merg să se culce şi unde. TOTUL este disponibil.

NATO a dezvoltat o rază electromagnetică “Golden Eye” ce imobilizează maşinile!

Image  O rază de energie, în stilul lui “Golden Eye”, dezvoltată de cercetătorii NATO, ar putea fi folosită pentru dezactivarea vehiculelor şi a dispozitivelor electronice, anunţă The Telegraph. Dispozitivul foloseşte un puls intens de energie electromagnetică, ce poate fi direcţionat către un vehicul aflat în mişcare, pentru a interfera cu electronica din bord. Testele conduse de oamenii de ştiinţă NATO în Norvegia au arătat că, folosindu-se acest “Golden Eye”, o maşină ar putea fi efectiv oprită pe şosea, un ajutor de nădejde pentru poliţişti. Oamenii de ştiinţă din Marea Britanie, Norvegia, SUA, Germania şi Franţa, precum şi din alte ţări din NATO lucrează la perfecţionarea de arme non-letale, bazate de unde radio şi microunde. Oare armele non-letale cu microunde, şi extrem de dureroase, vor fi folosite şi împotriva demonstranţilor anti-guvernamentali? Că dacă e aşa, nimeni n-o să mai aibă curajul să iasă la mitinguri…

În curând vom avea telefoane mobile care vor putea vedea prin pereţi şi, astfel, putem pătrunde în intimitatea oamenilor

Scanerele terahertz ar putea vedea prin pereţi, în interiorul buzunarelor şi a portofelelor, dar ele sunt fie mari şi scumpe, fie conţin nanolasere de mare putere care limitează utilizarea lor. Acum, o echipa de Texas are o nouă abordare care ar putea transforma telefoanele mobile obişnuite în scanere terahertz, scrie site-ul Popsci.com.

Undele electromagnetice din gama terahertz pot pătrunde acolo unde lumina optică nu poate şi pot simti orice moleculă, astfel încât acestea sunt utile pentru scanerele de securitate, dispozitivele medicale şi diverse alte aplicatii. Energiile lor se găsesc între microunde şi infraroşii. Dar dispozitivele de terahertz au nevoie de multă energie şi de lentile multiple pentru a concentra lumina, astfel încât acestea sunt prohibitive publicului larg. Dar Kenneth O., profesor de inginerie electrică de la Universitatea din Texas (Dallas), va realiza o nouă versiune a acestui scaner, care nu ar avea nevoie de lentile multiple.

Descoperirea-cheie a fost folosirea în procesul de fabricaţie a unor semiconductori de oxid-metal,chip-suri CMOS folosite în multe mini-dispozitive actuale. Kenneth O. şi echipa au realizat un anumit tip de diodă de mare viteză, numită diodă Schottky, în CMOS. Aceste dispozitive de mare viteză pot ajunge în domeniul terahertzilor folosind procese standard de producţie CMOS, aceasta însemnând că ele pot fi integrate în dispozitivele existente, fără efecte majore asupra costului sau dimensiunii.

P.S. Aşadar, în curând vom avea telefoane care vor putea scana pereţii şi vom percepe ce se petrece dincolo de ei…  Surse – http://www.cocoon.ro/?p=454

lovendal

lovendal

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s