Cine este Chevron? Cine se află în spatele Chevron ?

https://i1.wp.com/www.financiarul.ro/wp-content/uploads/Chevron-1-ww.jpg

Aceste fotografii ar trebui să ajungă în toată ţara, astfel încât tot românul să ştie cine este Chevron!

Numele Chevron a devenit sinonim cu accidente mortale, dezastre ecologice, epidemii de cancer si malformatii congenitale.

Acesta este un album foto cu comentarii in limba romana, care arata amploareadistrugerilor provocate in toata lumea de Chevron.

Fotografiile si informatiile sunt preluate din articole de presa, din rapoarte ale organizatiilor civice din toata lumea si… de pe Google!

In 30 de ani de foraj pentru petrol in Ecuador (America de Sud), Chevron a distrus o suprafata de peste 3.000 km patrati (mai mult de jumatate din cat masoara judetul Vaslui) prin deversari ilegale de apa uzata.

Fara sa respecte legile si standardele din domeniu, Chevron a deversat peste 60 de miliarde de litri de apa uzata toxica in padurile, lacurile si raurile din Ecuador.

In Ecuador, Chevron a abandonat mai mult de 900 de gropi de deseuri toxice, din care se scurge in prezent un namol otravitor in panza freatica si cursurile de apa.

Acest lucru a avut si are in continuare efecte dezastruoase asupra sanatatii locuitorilor.

Iata ce a lasat in urma sa Chevron! Unul din cele mai mari dezastre de mediu de pe planeta!

Chevron nu a curatat niciodata locul in care a exploatat, iar otravurile lasate in urma continua sa distruga ecosistemul si oamenii.


“Cei de la Chevron ne-au spus ca petele negre de titei din apa sunt pline de vitamine si minerale!” (Emergildo Criollo, seful grupului de bastinasi Cofan)

Fiind foarte toxica si plina de metale grele, apa reziduala provenita de la sonde trebuia, conform practicilor standard internationale, sa fie reinjectata la mare adancime.

Chevron insa a aruncat-o, pur si simplu, in rauri si lacuri, iar aceasta apa a sfarsit contaminand toate puturile, toate sursele de apa ale populatiei din Ecuador.

Deversarile uriase de otrava au produs o epidemie de cancer, avorturi spontane si malformatii congenitale in randul locuitorilor tarii.

Contaminarea solului, a panzei freatice, a izvoarelor si apei de suprafata a provocat un val de imbolnaviri de cancer in diverse forme, malformatii congenitale, pierderi de sarcina si numeroase alte afectiuni cronice.

In 2008, statul Ecuador a dat in judecata Chevron pentru deversarea de deseuri toxice in bazinul fluviului Amazon. Actiunea in instanta impotriva Chevron a fost pornita, in comun, de catre 30.000 de ecuadorieni.

Pe 15 februarie 2011, un tribunal din Ecuador a condamnat Chevron la plata a 9 miliarde de dolari, ca urmare a dezastrului provocat intre 1972 si 1992 de compania americana.

Tribunalul a decis ca Chevron se face vinovata atat de pierderi uriase provocate bastinasilor prin distrugerea recoltelor agricole si moartea animalelor din ferme,cat si de cresterea ratei de mortalitate prin cancer in zonele in care Chevron si-a desfasurat activitatea.

“Pentru a-l recompensa pe John S. Watson (presedintele companiei) pentru rolul sau in dezastrul din Ecuador, Chevron i-a dat un bonus de 65% din salariul pe 2011 – aproximativ 24,7 milioane de dolari. Da, aproape 25 de milioane de dolari din banii creati prin combinarea profitabila a devastarii mediului, pierderii de vieti omenesti si ignorarea de standarde etice si legale”, scrie pe un blog Chelsey Rhodes, activist de mediu si specialist in probleme de sanatate publica din Canada.

Australia, Marea Timorului, 2009

Pe platforma petroliera West Atlas (detinuta de Chevron) izbucneste un incendiu puternic, dupa zece saptamani de scurgeri necontrolate de petrol.

Scurgerile de petrol au inceput la 21 august, zilnic fiind deversati circa 400 de barili de petrol in mare, in apropiere de coasta de nord-vest a Australiei.

Brazilia, 2011

In campul Frade din bazinul Campos-Rio de Janeiro are loc o deversare masiva de petrol, de la sondele amplasate in acest perimetru.

Accidentul a avut loc in noiembrie, iar scurgerea a fost estimata la 2.400 de barili de petrol.

Chevron detinea contractul pentru foraj si exploatare in acest perimetru.

Tara Galilor, 2011

Patru persoane au murit intr-un incendiu urmat de explozii la rafinaria de petrol Chevron de la Pembroke Dock.

Kenya, 2012

Un incendiu, care a distrus o sonda Chevron de exploatare a gazelor si a ucis doi lucratori, a fost stins de abia dupa 46 de zile.

Kazahstan, 2010

La sfarsitul anului 2010, gropi uriase au inceput sa apara in pamant in jurul exploatarilor Chevron din Kazahstan.

SUA, 2012

Orasul californian Richmond a dat in judecata Chevron dupa ce un incendiu masiv survenit la o rafinarie a companiei a acoperit orasul de fum si a obligat mii de persoane sa ceara ingrijiri medicale, datorita problemelor respiratorii. Primaria Richmond a acuzat Chevron ca a neglijat siguranta publica intentionat si cu buna stiinta, prin modul in care a asigurat mentenanta rafinariei respective.

In reclamatia sa, primaria acuza Chevron ca este preocupata mai mult de cresterea profitului si a primelor pentru conducerea executiva decat de asigurarea unei mentenante adecvate a rafinariei, care sa tina seama de siguranta publica, omitand sa verifice si sa repare corespunzator o teava corodata de la o instalatie a acesteia.

In acelasi document se arata ca incendiul ar fi putut fi evitat, citandu-se totodata mai mult de 10 incidente similare in care au fost implicati cei de la Chevron in ultimii 20 de ani.

Romania, Pungesti, 14 noiembrie 2013 (sarbatoarea Sfintei Parascheva)

O mana de oameni curajosi tin piept agentilor de paza, politistilor si jandarmilor echipati pentru lupta! Chevron este nevoita sa se retraga. Dar stim cu totii ca se va intoarce!

Tipariti aceste fotografii si raspanditi-le in toata tara, mai ales in zonele vizate de Chevron! SA STIE TOT ROMANUL CINE ESTE CHEVRON!
https://i0.wp.com/www.apfn.net/rockefeller.jpg  Standard Oil of California, redenumită Chevron, este corporaţie membră a Council on Foreign Relations (Consiliul pentru Relaţii Internaţionale), care, la rândul ei, este deţinută de către David Rockefeller încă din anul 1949. John Davison Rockefeller (1839 – 1937) fondeaza in 1870, impreuna cu fratele sau William Rockefeller (1841 – 1922), mega compania Standard Oil. Printre urmasii colosului este si Chevron, corporatie membra Council on Foreign Relations. CFR, Consiliul pentru Relaţii Externe, liderul “Ocultei mondiale” ! Preşedintele Jefferson: Dacă nimic nu se schimbă, există o conspiraţie
Thomas Jefferson, fostul preşedinte al SUA, a încercat să avertizeze poporul american despre conspiraţia internaţională atunci când a declarat: „Acţiunile tiranice singulare pot fi atribuite opiniei accidentale dintr-o zi anume; dar o serie de opresiuni, începute într-o perioadă distinctă şi urmate consecvent, indiferent de schimbarea miniştrilor, demonstrează foarte clar un plan deliberat şi sistematic de aducere a poporului nostru la starea de sclav”. Jefferson a încercat să răspundă la întrebările celor care nu înţelegeau de ce nu se schimbă nimic atunci când optează pentru schimbarea guvernului american, votând cu partidul de opoziţie. În esenţă, el spune că dacă nimic nu se schimbă, este corect să presupunem că există o conspiraţie.

Şi totuşi nimic nu se schimbă…

Mulţi cred că motivul principal pentru care nimic nu se schimbă o dată cu schimbările administrative este Consiliul Relaţiilor Externe (Council of Foreign Relations- CFR), înfiinţat în 29 iulie 1929, la New York. Deşi această organizaţie are în zilele noastre aproximativ 2.000 de membri, reprezentând elita guvernului, sindicatelor, afacerilor, finanţelor, comunicaţiilor şi academiei, nu este încă cunoscută cu adevărat de poporul american.

CFR a fost fondat pentru a crea un guvern mondial

Cauza principală pentru care nu este încă bine cunoscută este articolul II din statutul CFR. Acest articol stipulează ca întâlnirile membrilor CFR să rămână secrete şi oricine dezvăluie conţinutul acestor întâlniri să fie exmatriculat.
CFR a fost fondat de un grup de „intelectuali” care au simţit că lumea are nevoie de un guvern mondial, pentru care poporul american , nu era încă pregătit. După ce tratatul ligii Naţiunilor nu a fost adoptat de Senatul Statelor Unite, fondatorii CFR-ului au organizat această asociaţie cu scopul clar de a convinge oamenii să accepte un guvern mondial ca fiind singura soluţie a problemelor mondiale.

Printre fondatori se numără mulţi dintre cei care au participat la semnarea Tratatului de la Versailles (1919), la sfârşitul primului război mondial: colonelul Edward Mandell House, autorul cărţii Philip Dru – administrator, Walter Lippmann, care mai târziu a ajuns unul dintre editorialiştii preferaţi ai Institutului liberal; Johh Foster Dulles, care mai târziu a devenit Secretar de Stat în timpul preşedintelui Eisenhower; Allen Dulles, care a devenit apoi directorul CIA, şi Christian Herter, succesorul lui Dulles în postul de Secretar de Stat. Banii pentru fondarea CFR au venit de la J. P. Morgan, John D. Rockefeller, Bernard Baruch, Paul Warburg, Otto Kahn şi Jacob Schiff, printre alţii.

Ce urmăreşte CFR? O nouă ordine mondială

CFR a comunicat constant poporului american ce scopuri urmăreşte, prin intermediul publicaţiilor sale, una dintre ele fiind revista Foreign Affairs. În plus, tipăreşte adesea ziare de opinie, cum ar fi Studyno. 7, publicat în 25 noiembrie 1959. Acest document a explicat în detaliu scopul CFR-ului, ca susţinător al „instituirii unei noi ordini mondiale, care poate satisface aspiraţiile’lumii la pace şi stabilizare economică şi socială… O ordine internaţională… formată din state care se înscriu în curentul socialist (comunist)”. Cuvintele „o nouă ordine mondială” sunt cuvintele-cheie ale guvernului mondial.

Un fost membru CFR, contraamiralul Chester Ward, a comunicat, poporului american următoarele, în legătură cu intenţiile organizaţiei: “Clica cea mai puternică din acest grup elitist urmăreşte un singur obiectiv – vrea să-anihileze suveranitatea şi independenţa naţională a Statelor Unite”.

O a doua clică de membri internaţionali CFR… cuprinde bancherii internaţionali din Wall Street şi agenţii lor cheie.
În primul rând, aceştia doresc obţinerea monopolului bancar mondial în cadrul viitorului guvern mondial. Probabil că ar prefera ca această organizaţie să fie atotputernică în Statele Unite, dar sunt pregătiţi să facă faţă în cadrul unui guvern mondial unic, controlat de comuniştii chinezi, de exemplu.

Comitetul Reece din cadrul Congresului a studiat fundamentele CFR-ului şi l-a acuzat că nu este „obiectiv”. A declarat că „realizările CFR nu sunt obiective şi se canalizează covârşitor spre promovarea conceptului de globalizare”.
Dan Srnoot, unul dintre primii cercetători ai CFR-ului, a rezumat scopul acestuia astfel: „Scopul final al Consiliului Relaţiilor Externe .. .este .. .crearea unui sistem mondial socialist şi includerea oficială a Statelor Unite în acesta”.
Contraamiralul Ward a avertizat poporul american că enorma lui putere de influenţă este folosită în scopul de a „promova dezarmarea şi diminuarea suveranităţii şi independenţei naţionale a Statelor Unite în favoarea unui guvern mondial atotputernic”.

Acum este evident că mulţi dintre fondatorii CFR, de exemplu Walter Lippmann, Allen Dulles şi Christian Herter au scris Carta ligii Naţiunilor, care, după cum sperau ei, trebuia să devină guvernul mondial pentru care s-a purtat războiul. Într-adevăr, punctul al paisprezecelea din faimosul discurs al preşedintelui Woodrow Wilson, din 8 ianuarie 1918, stipula că „…trebuie să se asocieze toate naţiunile…”

ONU, a doua tentativă de formare a guvernului mondial! CFR-ul a fost bine reprezentat la a doua perspectivă de formare a guvernului mondial, Naţiunile Unite, în 1945, după ce Liga a eşuat în tentativa de înfiinţare a unui guvern mondial. De fapt patruzeci şi şapte de membri CFR au făcut parte din delegaţia Statelor Unite, inclusiv Edward Stettinius, secretarul de Stat; John Foster Dulles; Nelson Rockefeller; Adlai Stevenson şi primul preşedinte al Naţiunilor Unite, Alger Hiss.

Posturi cheie din administraţia americană, membri ai CFR! CFR şi-a făcut de asemenea simţită prezenţa la Washington. Lista sa de membri a constituit de generaţii întregi, sub administraţiile republicane ca şi sub cele democrate, baza recrutării de personal la nivelul oficialităţilor de cabinet.

Un comentariu specific funcţionării CFR a venit de la John McCloy, un membru CFR care a devenit asistentul însărcinat cu angajarea de personal al secretarului de Război Henry Stimson. McCloy a spus: „Ori de câte ori aveam nevoie de cineva, răsfoiam catastiful cu membrii Consiliului şi dădeam un telefon la New York (sediul central al CFR)”.

Şase din şapte superintendenţi din West Point, toţi comandanţii supremi ai Aliaţilor din Europa şi toţi ambasadorii Statelor Unite din NATO au fost membri CFR.

Nici alte posturi ale executivului nu au fost ocupate fără aprobarea CFR-ului. Fiecare administraţie, atât republicană, cât şi democrată, are patru posturi-cheie, care au fost ocupate aproape întotdeauna de membri CFR. Acestea sunt: consilierul Securităţii Naţionale, secretarul de Stat, secretarul Apărării şi secretarul Trezoreriei. De exemplu, preşedintele Ronald Reagan a desemnat trei membri CFR pe aceste posturi: Alexander Haig – secretar de Stat, Casper Weinberger – secretarul Apărării şi Donald Reagan – secretarul Trezoreriei. Cel de-al patrulea post, acela de consilier al Securităţii Naţionale, a fost ocupat de Richard Allen, care nu era membru CFR. Allen a fost concediat de preşedintele Reagan la scurt timp de la numirea sa în funcţie.

Chiar şi ramura legislativă a guvernului american are partea sa de membri CFR. În 1978, 15 senatori americani făceau parte din CFR, iar în cadrul Imperialismul Noii Ordini Mondiale, votului crucial de a da canalul Panama statului Panama, au existat 14 voturi pentru: este evident că membrii CFR au fost cei care şi-au exprimat dorinţa de a da canalul guvernului Panama.

Marea manipulare a alegerilor prezidenţiale americane: alegătorii au de ales între 2 membri CFR! (unul democrat şi altul republican)

Dar impactul major al CFR se manifestă la alegerile prezidenţiale şi la alegerea vicepreşedintelui Statelor Unite. CFR-ul este extrem de activ în ambele partide majoritare, după cum a arătat şi dr. Carroll Quigley în cartea sa, Tragedie şi speranţă. „Interesele de afaceri intenţionau să contribuie la ambele şi să permită alternarea celor două partide la putere, pentru a-şi păstra propria influenţă, pentru a înăbuşi orice tentativă de independenţă din partea politicienilor şi pentru a permite electoratului să creadă că îşi exercită libertatea de a alege”.

CFR-ul a manipulat o serie de alegeri, lăsând electoratul să aleagă dintre următorii candidaţi, toţi membri CFR:
Anul Candidat democrat Candidat republican
1952 Adlai Stevenson Dwight Eisenhower
1956 Adlai Stevenson Dwight Eisenhower
1960 John Kennedy Richard Nixon
1964 Niciunul Niciunul
1968 Hubert Humphrey Richard Nixon
1972 George McGovern Richard Nixon
1976 Jimmy Carter Gerald Ford
1980 Jimmy Carter Ronald Reagan
1984 Walter Mondale Ronald Reagan

CFR-ul manipulează mass-media din SUA! Pogo, personajul din desenele animate, medita la un moment dat: „De unde să ştiu io ce să zic, dacă nu-mi zice nimeni cum să gândesc”. Una dintre atribuţiile principale ale mass-media din Statele Unite este să le spună oamenilor cum să gândească şi ce să spună, exact cum a remarcat Pogo. CFR-ul a jucat un rol covârşitor în această îndoctrinare, având membri artişti, scriitori, editorialişti şi redactori de televiziune.

Acest control asupra presei americane a început în 1915, conform lui Oscar Callaway, pe vremea aceea congresman, care a inclus următoarele comentarii în Dosarele Congresului: “În martie 1915, J. P. Morgan… a adunat 12 persoane importante din presă şi le-a angajat să selecteze cele mai influente publicaţii din Statele Unite în număr suficient de mare pentru a căpăta controlul general asupra politicii cotidienelor din America. Aceste 12 persoane au rezolvat problema selectând 179 de ziare şi le-au reţinut, prin tehnica eliminării, pe cele suficiente pentru atingerea scopului propus. Au ajuns la concluzia că este suficient să controleze 25 dintre cele mai importante cotidiene. Fiecărui ziar i s-a desemnat un editor care să supravegheze şi să furnizeze informaţiile privind pregătirea, militantismul şi politicile financiare, precum şi alte chestiuni de natură naţională şi internaţională considerate vitale pentru interesele respectivilor”.

Controlul precoce al lui Morgan asupra ziarelor a fost continuat sub forma deţinerii sau controlării celor mai variate forme de mass-media de către membrii CFR De exemplu, următoarele forme de mass-media au următorul număr de membri CFR, fie ca simpli angajaţi, fie în poziţii-cheie, începând din octombrie 1980:

Reţele de televiziune: CBS (12), NBC (8), Corporaţia RCA (7), ABC (5)
Agenţii de presă: Associated Press (5), United Press (1)
Ziare: New York Times (8), The Washington Post (3), Dow Jones & Co (inclusiv Wall Street Journal) (5) etc.

Mulţi dintre editorii de reviste şi ziare din America au urmat cursurile a două dintre cele mai prestigioase şcoli de jurnalism din Statele Unite: Columbia şi Harvard. Preşedinţii acestor instituţii sunt membri CFR. Funcţia lor este să se asigure că studenţii urmează cursuri la care să înveţe ceea ce vrea CFR-ul, astfel ca, la rândul lor, ei să înveţe publicul american, fiecare pe specializarea lui, ceea ce vrea CFR-ul.

Noul preşedinte american, Barack Obama, se pare că este şi el membru CFR. În acest caz, votanţii americani care l-au ales în noiembrie 2008 au crezut cumva că au votat cumva schimbarea? Ei bine, s-au înşelat amarnic. Decorurile piesei poate că s-au schimbat, dar jocul rămâne acelaşi. Actorii poate că s-au schimbat, dar piesa e exact aceeaşi. Atunci, unde e schimbarea?https://fbcdn-sphotos-b-a.akamaihd.net/hphotos-ak-ash4/1461109_206020939582018_1531524725_n.jpg Comisia Trilaterala Francmasonica conduce cu adevarat lumea? In deceniile anilor 1950 si 1960, cu tot secretul conspirator al CFR-ului, publicul, care era mai putin timp decat acum, dupa treizeci de ani de continua spalare a creierului, incepuse sa ridice intrebari cu privire la activitatile CFR-ului. In special, incepuse sa observe ca producatorul american sufera din punct de vedere economic. Ca un mijloc de diversiune, David Rockefeller a infiintat in 23 si 24 iulie 1972 Comisia Trilaterala – in care francmasonul Bill Clinton este si el membru. Cei opt delegati din partea Statelor Unite care au participat la sedinta de infiintare a Comisiei Trilaterale in castelul lui Rockefeller sunt membri ai CFR-ului. Scopul declarat al acestei comisii este, dupa spusele ei, “cooperarea trilaterala stransa pentru a mentine pacea, a administra economia globului, a promova renovarea economica, a diminua saracia mondiala, permitand astfel evolutia pasnica si linistita a sistemului mondial global.”
Cele trei “laturi” sunt America, Europa Occidentala si Japonia. Prin aceasta comisie de “dezvoltare economica si comerciala” s-a urmarit ca mare parte din averea poporului american sa treaca in mainile bogatasilor japonezi si arabi si aceasta fara sa se ascunda nationalitatea noilor stapani ai pamantului si bogatiilor Americii.
Arabii, care nu s-au putut niciodata intelege intre ei in trecut, in ciuda religiei lor comune, dintr-odata au cazut de acord in 1973 cand au impus embargoul petrolului, pe care companiile americane il extrageau si rafinau din teritoriul tarilor arabe. Cea mai mare parte din venit s-a intors in America, unde cativa seici arabi au devenit vicepresedinti ai megabancilor americane si europene. Apoi, tot aceasta criza petrolifera creata artificial a sporit bogatia Japoniei, ale carei masini, laudate in cor de mass-media pentru ca consuma putin, au alungat de pe piata americana masinile americane, distrugand industria grea americana si facand someri milioane de americani. O mare parte din acest profit din nou s-a reintors in America (si in Europa) unde magnatii japonezi au cumparat suprafete mari de pamant si industrii intregi. Astfel, embargoul petrolului arab a servit de minune planurilor de a saraci creatorii si purtatorii civilizatiei crestine occidentale si a instaura guvernul francmasonic mondial, pregatit prin conceptul de “interdependenta economica mondiala” de catre Comisia Trilaterala.
In realitate, petrolul arab nu este nici pe departe atat de necesar cum este facut cetateanul de rand sa creada, caci in Statele Unite se afla zacaminte mari de petrol. Guvernul american interzice insa exploatarea lor pe motiv ca “s-ar distruge mediul inconjurator”. Cand scopul este ruinarea si aservirea muncitorului american, mediul inconjurator este protejat cu strasnicie de catre guvern, cand scopul este ruinarea si aservirea fermierului american, mediul inconjurator este distrus cu mare zel de catre acelasi guvern, care impune folosirea celor mai nocive si mortale insecticide si ingrasaminte chimice, a caror toxicitate este asa de grava incat efectul lor distrugator va dura multe secole. Dar ce conteaza ca frumoasa natura a Americii va fi transformata in desert mort, cata vreme elita francmasonica bancara internationala isi va vedea visul cu ochii, nu vor mai exista decat ei si imensa gloata de sclavi din imensele cazarmi urbane asemeni acelor pe care le construia Nicolae Ceausescu pe vremea cand darama satele Romaniei. Cel care a scris Carta Comisiei Trilaterale si care a fost primul director al acestei comisii (Zbigniev Brzezinski). Ca si colaboratorii lui de la Clubul de la Roma, si el doreste sa construiasca societatea dupa principiile lui Karl Marx. Brzezinski recunoaste cu candoare ca pentru a realiza Noua Ordine Mondiala, poporul american va trebui sa accepte scaderea nivelului de trai. Cele trei “laturi” ale Comisiei Trilaterale, si anume Statele Unite, Europa Occidentala si Japonia, sunt regiunile 1, 2 si 3 pe harta Clubului de la Roma. Comisia Trilaterala francmasonica are 325 membri: 98 din America, 146 din Europa si 81 din Japonia. Fiecare mare corporatie din Japonia este reprezentata cu cel putin un director. Aproape toti reprezentantii francezi sunt masoni in loja Grand Orient.
Metodele de lucru ale Comisiei Trilaterale, ca si ale francmasoneriei in general, includ printre alte mijloace satanice, asasinatul politic sau macelul in masa, daca le este util. Dar asasinatul reprezentantului Larry McDonald (deghizat prin lovirea “accidentala” a unui avion intreg), care, in ciuda conspiratiei francmasonice guvernamentale si a conspiratiei tacerii in mass-media, incepuse sa dezvaluie in public activitatea Comisiei Trilaterale intre 1981 si 1983, a provocat o reactie de indignare in randul populatiei.
La 15 decembrie 1987 senatorul Jesse Helms a facut o trecere in revista a situatiei politice din Statele Unite ale Americii, si a incheiat cu urmatoarele cuvinte: …aceste organizatii oculte lucreaza de comun acord cu stapanii din Kremlin ca sa creeze ceea ce ei numesc “Noua Ordine Mondiala”. Organizatii particulare precum: Consiliul pentru Relatii Externe, Institutul Regal de Afaceri Internationale, Comisia Trilaterala, Conferinta de la Darmouth, Institutul Aspen pentru Studii Umanistice, Institutul Atlantic si grupul francmasonic Bilderberg disemineaza si coordoneaza planurile pentru aceasta noua ordine mondiala in cercuri puternice comerciale, financiare, academice si oficiale… acest amalgam amorf de bogatie si legaturi sociale a caror putere rezida in faptul ca ei (francmasonii) au pus stapanire pe sistemul nostru financiar si pe o mare parte din sectorul industrial. Principalul lor instrument de control asupra economiei si finantelor americane este Federal Reserve System… Oricine poate vedea cum (bancherii de pe) Wall Street controleaza Departamentul de Stat si Agentia Centrala de Investigatii… Punctul de vedere al puterii instaurate de francmasoni se cheama azi globalism… Dupa punctul de vedere globalist, statele nationale si granitele nationale nu au nici o valoare. Filozofia si principiile politice sunt pur si simplu relative. Chiar constitutiile sunt doar vorbe goale in fata celor care au puterea. Libertatea sau tirania nu sunt nici bune, nici rele in sine si nu sunt luate in considerare. Conform acestui punct de vedere, activitatea fortelor internationale financiare si industriale trebuie orientata spre realizarea acestei unice lumi globale, avand ca punct principal contopirea Uniunii Sovietice cu Statele Unite ale Americii… Tot ceea ce conteaza in ochii lor este sa stoarca profituri maxime printr-o practica descrisa ca fiind capitalism financiar, un sistem care se bazeaza pe doua lucruri: indatorare si monopol. Acesta nu este un adevarat capitalism. E calea concentrarii economice si a sclaviei politice.
Comisia Trilaterala a fost cel mai bine descrisa de Senatorul Barry Goldwater: “Ceea ce intentioneaza trilateralistii sa faca in realitate este crearea unei supraputeri economice mondiale deasupra guvernelor politice ale statelor nationale afectate. Ca administratori si creatori ai sistemului, ei vor stapani lumea”.
Cine-si inchipuie ca vorbele despre stapanirea lumii sunt vorbe goale, se inseala. Stapanirea lumii de catre un grup dedicat puterii banului, lipsit de nationalitate si loial doar lui insusi inseamna pentru ceilalti lagare de concentrare, viata de mizerie, degradare fizica si psihica si genocid dupa bunul plac al elitei. Comisia Trilaterala cuprinde Statele Unite, Europa si Japonia pentru ca acestea produc doua treimi din productia mondiala de bunuri si pot absorbi restul lumii in sferele lor. Fondul Monetar International si Banca Mondiala sunt brate ale acestei comisii, care formuleaza planuri pe 20-30 de ani inainte. In 1972, planul Comisiei Trilaterale era de a scadea nivelul de trai al claselor de jos si de mijloc, de a spori autoritatea presedintelui, de a consolida cooperarea dintre guvern si sectorul particular, faurind planuri economice, un control guvernamental mai sever asupra presei si dezarmarea muncitorilor. Henry Kissinger a devenit in 1977 membru in Comitetul Executiv al Comisiei Trilaterale si sef al Consiliului International al Bancii Chase-Manhattan a lui Rockefeller, pe a carui mosie a fost fondata Comisia Trilaterala in 1972. Fondurile pentru salariatii si activitatile Comisiei Trilaterale au fost donate de cei care profita de pe urma activitatilor ei: Rockefeller si cumnatul sau Franklin (director la CFR intre 1953-1971), David Packard de la Hewlett Packard, si o serie de megaindustrii si fundatii ca Ford, Lilly, Kettering, fratii Rockefeller, Thyssen, General Motors, Sears, Caterpillar, Deere, Exxon, Texas Instruments, Coca-Cola, Times (publicatii), CBS (televiziune), Wells-Fargo (banci). Senatorul Barry Goldwater numeste Comisia Trilaterala “noua cabala internationala a lui Rockefeller”, caci este internationala (din ea fac parte directorii bancilor Chase-Manhattan din America, Mitsubishi din Japonia, Dresdner Bank din Germania, Swiss Bank Corporation – Banca Elvetiana, Amsterdam Rotterdam Bank din Olanda, Bank of Montréal din Canada, Crédit Agricole din Franta, si altii); dar Rockefellerii sunt, credem noi, subordonati casei Rothschild. In 1991, la una din conferintele secrete ale grupului Bilderberg din Germania, David Rockefeller a multumit ziarelor de larga circulatie din Statele Unite, Washington Post, The New York Times, si Time ca timp de 40 de ani au pastrat secretul asupra a ceea ce face aceasta organizatie. David Rockefeller a fost un foarte activ agent al Comisiei Trilaterale in ultimii 40 de ani. In 1964 s-a intalnit cu Nikita Hrusciov si dupa 4 luni acesta a fost schimbat. In 1973 s-a intrunit cu 27 sefi de stat inclusiv ai Uniunii Sovietice si Chinei comuniste. In 1974 l-a vizitat Papa Paul VI, dupa care enciclica papala chema la amalgamarea popoarelor. In 1976, premierul australian Malcolm Fraser a venit sa se intalneasca cu presedintele Statelor Unite, dar inainte de aceasta s-a intalnit cu David Rockefeller. In 1989 acesta l-a vizitat pe Gorbaciov si a oferit Uniunii Sovietice intrarea in Fondul Monetar International (International Monetary Fund, IMF) si in Banca Mondiala; apoi s-a dus in Polonia. Dar imprumuturile acordate oricarui guvern de catre Fondul Monetar International sunt garantate de avutul natiunii: de munti, rauri, lacuri, campii si dealuri, de pamantul tarii, de baza existentei locuitorilor.
Dintre realizarile Comisiei Trilaterale francmasonice se pot cita:
1) Tradarea si exilarea sahului Iranului, care reusise sa aduca prosperitate si stabilitate in Iran astfel incat, daca petrolul iranian s-ar fi epuizat in decurs de un secol, Iranul ar fi putut continua sa prospere cu o economie echilibrata in granitele proprii. Eliminarea sahului a lasat portile deschise agentilor sovietici si fanaticilor dementi si setosi de sange, ayatollah-ilor. Sahul a fost convins sa-si investeasca banii in banca lui Rockefeller, Chase Manhattan; si Carter l-a trimis pe generalul american Robert E. Huyser, comandant adjunct al fortelor din Europa, sa le ceara generalilor iranieni sa nu se opuna loviturii de stat a lui Khomeini. Dupa cateva ore, generalii iranieni au fost impuscati. Mai mult, cand primul ministru iranian Amir Hoveida a cautat sa arate in parlament ca Ayatollah Khomeini, care a preluat puterea, era un impostor care se dadea drept Ayatollah Khomeini, a fost tarat afara din parlament si impuscat pe loc (adevaratul Ayatollah avea un deget mijlociu lipsa; impostorul nu avea nici un deget lipsa). Michael Goloniewski, expert polonez, afirma ca impostorul care a trecut drept Ayatollah Khomeini a fost un agent sovietic.

2) Exacerbarea terorismului comunist in Africa de Sud, unde ambasada americana a devenit cartierul general al criminalitatii si a terorismului armat impotriva populatiei pasnice.

3) Predarea Canalului Panama unui dictator marxist. Numai dobanda pentru datoriile dictatorului panamian
https://i1.wp.com/www.citizensamericaparty.org/oilbankCorporations.jpg  Torrijos fata de bancile americane Chase Manhattan, First National City Bank, Bank of America, Banker’s Trust, First National Bank of Chicago, Republic National Bank of Dallas, si Marine Midland Bank (a lui Sol Linowitz, care a conceput tratatul de cedare al canalului) insuma 39% din bugetul sau national. Cedand Canalul Panama lui Torrijos, acesta isi putea plati datoriile fata de aceste banci din taxele ridicate de la vapoarele care-l folosesc. Ce a pierdut poporul american au castigat bancile sus-numite; caci in tratatul de cedare al Canalului Panama catre Torrijos, guvernul Statelor Unite s-a obligat sa plateasca lui Torrijos milioane de dolari pentru ca a acceptat sa primeasca Canalul. Jumatate din bancile care i-au dat bani cu imprumut falitului Torrijos aveau cel putin un membru al Comisiei Trilaterale in comitetul de directie. Dintre cei 16 senatori americani care erau la ora aceea membri in CFR, 15 au votat sa i se dea canalul lui Torrijos.

4) Tradarea Nicaraguei. Somoza, presedintele ales al Nicaraguei si izgonit de conspiratia sandinista, a vazut cu uimire ca “exista o conspiratie care planuieste in mod intentionat sa distruga forma de guvernare republicana si s-o inlocuiasca cu dictatura totalitara. Pentru ca a cautat sa avertizeze publicul american de felul in care guvernul american introduce treptat dictatura totalitara, Somoza a fost asasinat la cateva saptamani dupa aparitia cartii sale. “In 9 luni comunistii au facut mai mult rau in Nicaragua decat a facut Somoza in 10 ani”, scrie un fost conducator sandinist. Circa 12.000 de oponenti politici au fost aruncati in inchisoare, sute de oameni pur si simplu au disparut. Comunistii dicteaza toate amanuntele vietii in Nicaragua. In fiecare zi junta acapareaza mai multa avere. Au confiscat peste un milion de acri de pamant arabil, dar mai putin de a cincea parte din pamant e cultivata azi. Peste doua luni vom muri de foame” (The Review of the News, 30 iulie 1980, dupa RE). Principala preocupare a sandinistilor, in afara de jaf si asasinat, pare sa fie exportul de revolutie in El Salvador, Honduras, Guatemala, si Costa Rica. Totusi, declarandu-se satisfacut ca “regimul marxist din Nicaragua nu ajuta gherilele comuniste din El Salvador si Guatemala”, Carter le-a dat sandinistilor 75 milioane de dolari in 1980. Comisia Trilaterală este un grup format din 300 de persoane proeminente în domeniile de afaceri, politică, intelectuali cu putere de decizie în cele 3 mari centre Europa de Vest, America de Nord si Japonia, grupul a fost fondat în scopul accelerării procesului de globalizare prin care se va ajunge la un Guvern Mondial. Scopul acestei agenţii particulare este realizarea unei cooperări între cele trei regiuni. Marele scop, pe care nu-l mai ascund, este Noua Ordine Mondială. Fondatorul şi finanţatorul Comisiei Trilaterale este acelasi David Rockefeller, ca si in cazul Consiliului pentru Relatii Externe. Motivul adevărat pentru care a fost înfiinţată este de a prelua puterea Consiliului pentru Relatii Externe, care a căzut în dizgraţie odată cu reacţia dezaprobatoare a publicului faţă de războiul din Vietnam, totodata ca şi în cazul în care înscrii doi cai în aceeaşi cursă şansele de câştig se dublează. Prin comparaţie cu Grupul Bilderberg» şi Consiliul pentru Relaţii Externe, Comisia Trilaterală în aparenţă pare transparentă privind activităţile, membrii şi ideile propagate. Această transparenţă declarată este totuşi contrazisă chiar de secretul păstrat privind discuţiile purtate la conferinţele anuale ale Comisiei.

Ciudatenia apare, ca si in cazul Masoneriei, cand Comisia Trilaterala afirmă că nu are nici influenţă, nici implicare politică. Nu se admite participarea politicienilor activi, dar in prezent, printre membrii marcanţi din SUA se numără: George Bush senior, Dick Cheney vicepreşedintele SUA (a venit la formul masonic de la Cluj semi-icognito), Henry Kissinger secretar de stat în administraţia Nixon si Ford – implicat în războiul din Vietnam, Madeleine Albright, Alan Greenspan directorul American Federal Reserve », Paul Wolfowitz – fostul preşedinte al Băncii Mondiale, Robert S. McNamara – asta e tare fii atent fost preşedinte al Băncii Mondiale, fost secretar al apărarii SUA, fost preşedinte al Ford Motor, clasicul George Soros cu Fundaţiei internaţionale Open Society, plus directorii executivi ai marilor corporaţii sunt incluşi în Comisie (Boeing, Coca Cola, Hewlett Packard, Texas Instruments, AT&T, ITT, Exxon, Enron, Xerox, Mobil, Pepsico, Nabisco, Goldman Sachs etc). Aceste organisme internationale pe care le-au creat, prin taxe, prin migratia fortei de munca, prin mutarea productiei in Asia si mai ales prin legi si acordurile intre state si corporatii – iti fura tie libertatea discret, ajungi din lipsa de bani sa faci credite pentru lucrurile de baza, taxele cresc continuu, iar corporatiile isi maximizeaza profiturile si influenta. Oamenii trebuie sa devina constienti, sa se informeze de amploarea manipularii si sa se opună globalizării, înainte de a fi prea târziu. (…)

Mugur Isarescu este mason, ca toti cei care apartin organizatiilor secrete numite in articol. Si numai naivii mai pot crede ca “revolutia” din dec. 89 au facut-o romanii satui de comunism. Comisia Trilaterală este un grup elitist internaţional fondat în 1973 în scopul accelerării instaurării Noii Ordini Mondiale. Acest grup îi reuneşte pe conducătorii celor mai puternice corporaţii industriale şi comerciale din lume, precum şi ai celor mai bogate bănci, inclusiv Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional, alături de personalităţi din mediul ştiinţific universitar, sindicate, presă, drept etc. Toţi membrii sunt francmasoni cu grade mari în diferite loje ale sectei satanice a Francmasoneriei mondiale. Denumirea grupului vine de la „trilaterala” (triunghiul) alcătuit de SUA, Europa Occidentală şi Japonia. Ulterior, s-a dezvoltat o întreagă ramură „Asia-Pacific”.

Prin comparaţie cu Grupul Bilderberg (grup ultrasecret cu participare mondială fondat în 1954) şi Consiliul pentru Relaţii Externe (Council of Foreign Relations, organizaţie semi-secretă fondată în 1921 având numai membri cetăţeni SUA), Comisia Trilaterală (logo-ul în imaginea de mai sus) este – cel puţin în aparenţă – transparentă privind activităţile, membrii şi ideile propagate. Această transparenţă declarată este totuşi contrazisă chiar de secretul păstrat privind discuţiile purtate la conferinţele anuale ale Comisiei. Scopurile urmărite, dincolo de cosmetizarea lor pentru publicul larg, sunt evident subscrise globalizării accelerate. Obiectivul final este controlul complet al economiei şi politicii mondiale prin instaurarea unui unic guvern mondial. Mecanismul de control implementat de Comisia Trilaterală

Pentru a putea impune un nou sistem economic mondial, este nevoie nu doar de asocierea principalilor conducători de corporaţii în domeniul industrial, ci de orchestrarea precisă a unei colaborări între economie, politică, mediul academic şi presă. Obiectivele intermediare urmărite în procesul globalizării sunt stabilite de marile corporaţii. Oamenii de ştiinţă din mediul academic (profesori universitari în special) sunt cei care oferă studii şi aşa-zise lucrări ştiinţifice pentru a justifica aceste obiective corporatiste. Politicienii sunt cei care prezintă publicului aceste idei şi eventual introduc legi noi care să permită îndeplinirea acestor obiective, iar mass-media face propagandă în acest sens pentru a obţine consensul popular şi susţinerea (sau măcar acceptarea) publică a măsurilor cerute de liderii corporaţiilor.

În SUA, strategia Comisiei Trilaterale implică înainte de toate controlul asupra preşedinţiei şi guvernului. În prezent, printre membrii marcanţi din SUA se numără:
George Bush senior, fost preşedinte SUA, tatăl actualului preşedinte,
Dick Cheney, vicepreşedintele SUA implicat în scandalul Halliburton/Iraq (acest scandal se referă la faptul că SUA a vândut tehnologie nucleară Iraqului şi Iranului),
Henry Kissinger, consilier pe probleme de securitate naţională şi secretar de stat în administraţia Nixon, secretar de stat în administraţia Ford, implicat în războiul din Vietnam,
Madeleine Albright, fost secretar de stat în administraţia Clinton,
Zbigniew Brzezinski, consilier pe probleme de securitate naţională al preşedintelui Jimmy Carter,
Alan Greenspan, directorul American Federal Reserve, cartelul financiar care controlează economia SUA printr-un lanţ de bănci importante,
Paul Wolfowitz – fostul preşedinte al Băncii Mondiale,
Robert S. McNamara – fost preşedinte al Băncii Mondiale, fost secretar al apărarii SUA, fost preşedinte al Ford Motor,
George Soros, fondatorul şi deţinătorul Fundaţiei internaţionale Open Society

“Maturizarea” procesului de globalizare

Analiza comparativă a componenţei Comisiei Trilaterale – în prezent şi la origine – reflectă schimbarea etapei şi priorităţilor, sau altfel spus “maturizarea” procesului de globalizare. Mai ales la început era foarte necesar aportul “ideologic” şi legal, de aceea au fost cooptaţi mulţi membrii din mediul universitar şi avocaţi. În prezent, remarcăm cooptarea semnificativă ca membri invitaţi a unor personalităţii din domeniul mass-media: nu doar proprietarii corporaţiilor media (aceiaşi cu magnaţii economici), dar şi editorialişti, formatori de opinie, şi într-adevăr eforturile propagandistice în sensul acceptării globalizării s-au accentuat. Remarcăm de asemenea atragerea unor nume importante din Serviciile Secrete.

Preponderenţa, evidentă şi în 1973, dar şi acum, revine reprezentanţilor cartelurilor bancare: preşedinţi ai Băncii Mondiale, directorii Fondului Monetar Internaţional, chairmani ai Federal Reserve Bank, directorii celor mai proeminente bănci (şi aceasta fără a socoti şi băncile comerciale sau de investiţii). Reprezentarea “elitei” financiare într-o asemenea măsură într-o grupare globalistă nu este întâmplătoare, deoarece banii reprezintă principalul instrument al globalizării. Prin membrii săi, Comisia Trilaterală controlează resursele financiare ale întregii planete, în fiecare ţară.

Desigur, directorii executivi ai marilor corporaţii sunt incluşi în Comisie. Menţionăm printre altele, companiile Boeing, Coca Cola, Hewlett Packard, Texas Instruments, AT&T, ITT, Exxon, Enron, Xerox, Mobil, Pepsico, Nabisco, Goldman Sachs etc.

În concluzie, procesul mondial de globalizare care se accentuează alarmant este condus şi controlat de un grup restrâns de francmasoni care râvnesc la dominarea globală a umanităţii şi a planetei. Nu toţi aceştia se regăsesc printre membrii Comisiei Trilaterale, preferând să se menţină în umbră. Ceea ce îi motivează este foamea de bani şi putere. Mecanismele pe care le-au creat la nivelul societăţii fac ca aproape marea majoritatea a oamenilor, în mod inconştient, să le slujească interesele. Dacă oamenii ar deveni conştienţi, fiind înainte de toate informaţi, de amploarea manipulării şi înşelăciunii, ar putea să se opună globalizării, înainte de a fi prea târziu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s