Lumea dupa masonerie

https://searchnewsglobal.files.wordpress.com/2013/10/a3b63-francmasonerie.jpg  Radu Comanescu si Emilian M. Dobrescu scriau, recent, in artea “Francmasoneria, o noua viziune asupra istoriei lumii civilizate”, ca liderii marilor miscari din istoria omenirii au fost francmasoni.

La sfarsitul secolului al XVIII-lea, masoneria patrunsese destul de repede si de adanc in casele regale europene. Revolutia franceza este marcata de Razboiul de Independenta din America, pe care regele Ludovic al XVI-lea l-a sustinut cu infocare, lucru care i-a adus moartea, dupa o condamnare a francmasonilor autohtoni.

Anul 1789, care a purtat semnatura idealului devenit slogan “Egalitate, Libertate, Fraternitate”, a fost caracterizat de o serie de represiuni sau dictaturi sangeroase cauzate pe de o parte de nemultumirea poporului fata de legea fratilor masoni ajunsi la putere. Se ajunsese la situatia in care francmasoneria, sub autoritatea Marelui Maestru Filip Egalitate, domina Franta, tara in care populatia era in mare majoritate analfabeta. Declansarea revolutiei a fost inevitabila.

Revolutionarii francezi, ai caror lideri au fost masoni, cu exceptia lui Robespierre, au redactat, in doua variante, Declaratia Drepturilor Omului si ale Cetateanului si au abolit privilegiile preotilor catolici, declansand astfel un conflict intre Biserica Romano-Catolica si Marele Orient al Frantei, conflict care dureaza si astazi.

Despre revolutia din 1848 si idealul sau “Libertate, Egalitate, Fraternitate”, masonii sustin ca a fost castigata fara greutate, iar regimul lui Ludovic-Filip, schimbat. La putere este instalat Charles Louis-Napoleon, nepotul imparatului Bonaparte, mason si carbonar deopotriva.

La inceputul secolului al XX-lea, masoneria cuprinsese mai toate institutiile din Europa si din America. In Anglia, regele si premierul erau, in mare parte, francmasoni; in Franta, toti ministrii erau masoni; in SUA, francmasonii controlau toate institutiile statului.

MASONI IN UMBRA A DOUA RAZBOAIE MONDIALE
Dat fiind contextul international de la inceputul secolului trecut si pecetea francmasoneriei aparuta mai peste tot in lume, exista voci care afirma ca primul razboi mondial a avut legatura cu aceasta organizatie. Masonii pretind ca arhiducele Franz Ferdinand, despre care manualele de istorie ne spun ca a fost asasinat la Sarajevo in iunie 1914, ar fi fost condamnat la moarte, cu doi ani mai devreme, de catre francmasoni. Executia sentintei a fost acordata unei societati secrete sarbesti, numita “Mana neagra” sau “Unire si moarte”, cu legaturi in francmasonerie.

ATENTATUL. Planul “Mainii negre”, considerat astazi modelul tipic al atentatului politic mason, avea sa duca la declansarea “razboiului sfant” intre Rusia si Austro-Ungaria. Desi atentatul a fost pus la punct pana la cele mai mici detalii, iar masonii implicati direct erau pregatiti sa-si dea viata, otravindu-se cu cianura, ceva nu a mers. Analistii masoni sustin ca trei dintre complotisti au luat o doza insuficienta de substanta mortala si, astfel, au ajuns pe mainile politiei, marturisind despre implicarea societatii masonice in atentat. Se spune ca masoneria universala a pus la cale declansarea primei deflagratii mondiale pentru a desfiinta imperiile autoritare si a le inlocui cu sisteme democratice.

Desi termenul de “razboi sfant” este o sintagma folosita in contextul conflictelor religioase, masonii si-au insusit notiunea, denumind-o, prin vocea fratelui Andre Lebey, “o ocazie unica, ce ni se ofera pentru a reconstrui lumea mai rezonabil”. Prima deflagratie mondiala urmarea si crearea Ligii Natiunilor, scop realizat cu ajutorul presedintelui american Thomas Woodrow Wilson. Trei regimuri au fost desfiintate dupa primul razboi mondial: al kaiserului german Wilhelm al II-lea, al imparatului habsburg Carol I si al tarului rus Romanov.

EXPERIENTA COMUNISTA.
Cu un an inainte de sfarsitul razboiului, unele loji europene i-au oferit sprijin lui Lenin, in timp ce altele au optat pentru sustinerea lui Trotki. Desi Lenin nu dispunea de o sustinere financiara deosebita el a promis Germaniei, si a si reusit, sa scoata Rusia, condusa atunci de avocatul A. F. Kerenski, din razboi, prin tratatul de la Brest-Litovtk.

Urmeaza doua tentative de insurectie din partea bolsevicilor, ultima dintre acestea obtinand rezultatul scontat: rasturnarea de la putere a lui Kerenski, reusita revendicata de masoneria “revolutionara”, din care faceau parte Lenin, Trotki si Stalin. Instalarea comunismului, care preluase deviza masonica “ex oriente lux” (“lumina vine de la rasarit”) si adoptase doua unelte – secera si ciocanul, altele decat cele folosite in zidarie, a adus cu sine sloganul mason al mijlocului de secol al XIX-lea, “Libertate, Egalitate, Fraternitate”. In fata crancenei perioade in care fratele Stalin masacra in stanga si-n dreapta, socialistii masoni au inchis ochii, sustinandu-i propaganda.

Si fascismul – sustin masonii – era atat de amestecat in francmasonerie incat, in 1923, Supremul Consiliu italian a solicitat membrilor sai sa opteze intre apartenta la Partidul Fascist si activitatea in loji.

Cel mai puternic francmason al secolului trecut, presedintele american Franklin Delano Roosevelt, a lansat, in 1943, principiul capitularii neconditionate a europenilor care isi manifestau ura fata de evrei. Atitudinea masonului Roosevelt se fundamenta pe disperarea milioanelor de evrei ingroziti de exterminarile si persecutiile confratilor lor din Europa.

Cel care beneficiaza de masurile americanului, “pecetluite” la Yalta, in 1945, este Stalin, care a acceptat infiintarea Ligii Natiunilor, in schimbul ocuparii Insulelor Kurile si a unei parti din Insulele Sahalin, dreptul de control asupra cailor ferate din Manciuria si a bazelor navale de la Dairen si Port Arthur. Miza a fost, si de o parte si de cealalta, mare.

Dupa o serie de rasturnari de situatie in intreaga Europa, fenomen revendicat astazi de francmasonerie, a luat nastere Liga Natiunilor, organizatia cunoscuta astazi sub denumirea de Natiunile Unite. Fiind de natura masonica, Liga Natiunilor era considerata atunci, ca si acum, unul dintre pasii primordiali pentru formarea unui guvern unic mondial.

In Germania, Adolf Schicklgrubber, alias Adolf Hitler, venise la putere, cu o doctrina antidemocrata. Se temea insa de bolsevism si de iudaism si lasa sa se intrevada mereu atitudinea sa anticomunista si antisemita. Era, pentru masoni, exemplul perfect al unui antimason, caci respingea orice principiu al acestei organizatii. Cand Hitler a ocupat Polonia, al carei regim era net anticomunist, decizia sa fusese alimentata de razboiul din Spania, din 1936, tara condusa, in acele vremuri, de politicieni masoni.

Pentru dictatorul nazist, razboiul din Spania fusese o repetitie a invaziei Poloniei, invazie care a dus la declansarea celui de-al doilea razboi mondial. Nazismul are la origini o societate secreta numita Gruparea Thule, ale carei radacini sunt regasite, la inceputul secolului trecut, intr-o grupare afiliata francmasoneriei.

Marele Instructor din Thule era Erik Hanussen, caruia francmasonii ii atribuie puteri paranormale si despre care se spune ca a reusit sa inoculeze oamenilor teoria spiritului vital si a rasei blonde. Tot francmasonii sustin ca Hitler nu cunostea originile pseudo-predecesorului sau, dar probabil ca exista o puternica legatura spirituala intre cei doi.

CULORI MASONICE PE STEAGUL ITALIEI
In 1796, generalul Napoleon a daruit legiunii lombarde din Italia un steag in trei culori – verde, alb, rosu – care reprezinta culorile gradului 33. In 1870, acest steag devine, oficial, drapelul national al Italiei. Fusese daruit de “protectorul masoneriei”, Napoleon Bonaparte, care se folosea la maximum de lojile masonice militare, devenite atunci adevarate retele de spionaj si de propaganda.

CARBONARII LUI LA FAYETTE
Miscarea Carbonara din Italia, o societate secreta ce credea in emanciparea nationala a popoarelor europene asuprite, a inspirat Eteria greceasca si revolta lui Tudor Vladimirescu. Carbonarii si-au gasit repede adepti in Franta, fuzionand cu masoneria locala si derulandu-si activitatea sub bine cunoscutul La Fayette.

RENASTEREA MASONILOR EUROPENI
Anul 1848 este caracterizat pe de-o parte de o evolutie pozitiva neasteptata in randurile masonilor englezi, care si-au revenit ulterior de pe urma infrangerii suferite in America, si, pe de alta parte, de o continua aservire a masonilor francezi fata de autoritati. Deveniti experti in “confectionarea” revolutiilor si in manipularea opiniei publice, masonii francezi au atras de partea lor armata si Garda Nationala, reusind sa castige cu usurinta revolutia de la 1848.

BONAPARTE A FOLOSIT MASONII
Francmasoneria a jucat un rol extrem de important la sfarsitul secolului al XVIII-lea si la inceputul secolului al XIX-lea. In Olanda, Germania, Austria si Italia, masonii englezi sau scotieni au creat organizatii puternice in ideea formarii Statelor Unite ale Europei. In Franta, Napoleon Bonaparte, pe care unii il considera initiat in francmasonerie, si-a dat seama de forta acestei organizatii si s-a folosit de Marele Orient al Frantei pentru a-si satisface interesele. http://foaienationala.ro/lumea-dupa-masonerie.html De peste 200 de ani, banca Rothschild este inima finanţelor mondiale. Are o reţea de 40 de birouri în mai mult de 30 de ţări din Europa, America şi Australia. Edmond de Rothschild (1926-1997) spunea : « Un Rothschild care nu este bogat, evreu, filantrop, bancher şi care nu duce un anume stil de viaţă, nu este un Rothschild ». Istoria este aceeaşi ca a oricărei alte familii de industriaşi din SUA sau din Anglia. Familia Rothschild, provenind din evrei din Germania, s-a impus încă din secolul XVI în domeniul bancar şi financiar şi filantropic. La sfârşitul secolului XIX, a susţinut sionismul, pe care Edmond Rothschild îl explica astfel : ” Un evreu american care dă bani unui evreu englez pentru a aduce un evreu polonez în Palestina”.

Fondatorul familiei,“tatăl pieţii financiare internaţionale”
Amschel Mayer Rothschild s-a născut la 23 februarie în 1744 la Franckfurt, ca fiu al lui Moses Amschel Bauer. El a transformat comerţul cu vânzare pe datorie, practicat de tatăl său, într-o bancă. Averea lui Mayer a avut ca punct de plecare afacerile acestuia cu aristocratul Guillaume, care moştenise una dintre cele mai uriaşe averi din Europa şi care i-a cerut lui Mayer să i-o gestioneze. De altfel, Guillaume a şi plecat timp de mai mulţi ani într-un fel de exil, având încredere totală în Rothschild.
Amschel avea 7 copii, din care cinci erau băieţi. Fiecare dintre ei, cum împlinea 25 de ani, a fost trimis să creeze sau să preia conducerea unei filiale a băncii Rothschild din Londra, Paris, Viena, Napoli şi Franckfurt, operă a tatălui lor. Aşa au apărut cele cinci ramuri ale familiei. La 29 septembrie 1822, împăratul Austriei François Ier îi ridică la rangul de baroni pe toţi cei cinci fii ai lui Mayer, astfel că descendenţii lor legitimi pe linie masculină poartă titlul, indiferent de naţionalitate. În 2005, Mayer a ocupat locul 7 pe lista celor mai influenţi oameni din întreaga istorie, potrivit revistei Forbes, care l-a declarat “tatăl pieţii financiare internaţionale”.Căsătoriile dintre ramuri au permis familiei să păstreze controlul asupra averii şi să se dezvolte în mai multe domenii ale activităţii bancare, capacitatea lor de a finanţa, oferind oportunităţi de investiţii. În secolul XIX, au devenit importanţi finanţatori şi acţionari în exploatări miniere şi în dezvoltări de căi ferate, două paliere ale dezvoltării industriale din Europa.

Putere financiară şi politică
Astăzi, mai există doar ramurile franceză şi engleză ale familiei. Ei şi-au folosit întreaga putere financiară şi politică pentru a-şi învinge concurenţii şi pentru a se instala în noile sectoare industriale create de revoluţia industrială de la mijlocul sec. XIX. Crahul din 1929, cu un impact puternic asupra finanţelor, l-a determinat pe baronul Louis von Rothschild să încerce, fără succes, consolidarea Creditanstalt, prin fuziune cu filiala băncii Rothschild.
Instalat la Londra, Nathan Mayer Rothschild (1777-1836), fondator al băncii londoneze, a făcut avere, fiind informat înaintea tuturor, printr-un porumbel voiajor, de victoria englezilor de la Waterloo, ceea ce i-a permis speculaţii financiare avantajoase. Aceasta, pentru că avusese inspiraţia de a finanţa campania ducelui de Wellington împotriva lui Napoleon.Două titluri de nobleţe au fost create pentru a-i răsplăti pe membrii familiei Rothschild : cel de baronet şi cel de baron. Lionel de Rothschild (1808-1879) va finanţa guvernul britanic pentru participarea la lucrările de la canalul Suez şi se va lansa în dezvoltarea căilor ferate din Franţa, iar fiul său, Alfred, va conduce 20 de ani banca londoneză. Fraţii Rothschild au preluat şi controlul companiei miniere spaniole, Rio Tinto, devenind acţionari principali ai minelor de diamant din Africa de Sud.

Baronul Guy, patriarhul clanului
În Franţa, James de Rothschild (1792-1868) a instalat prima bancă a familiei pe strada Laffite din Paris.Mare colecţionar de artă, pasionat de cai, vin şi recepţii filantropice, el a construit castelul De Ferrières.   Rothschild,  născut pe 21 mai 1909 şi şi-a petrecut o bună parte din copilărie într-un castel al familiei, atât de somptuos încât se spune că un monarh european ar fi exclamat:”Un rege nu şi-ar putea permite aşa ceva. Doar un Rothschild poate”. David de Rothschild, atunci în vârstă de 39 ani, a decis să creeze o nouă bancă la Paris. În 2003, el preia conducerea “NM Rothschild”. Deşi a susţinut o politică de investiţii în companii ca Michelin, De Beers şi IBM, despre baronul de Rothschild s-a spus că a avut marele rol de a prevedea extinderea agresivă a investiţiilor în afara Occidentului, inclusiv a exploatărilor petroliere din Sahara şi a celor miniere din Mauritania, la care se adauga finanţările acordate de Rothschild unor mine de plumb din Peru. În 1980, familia Rothschild avea în Franţa 2.000 de angajaţi şi controla afaceri cu un profit anual pe atunci de peste 11 miliarde de dolari. Tot în 2000, France Telecom primea sfaturi de la Rothschild&Co în achiziţia Orange. Numai din consultanţa financiară, Rothschild a dominat piaţa franceză în perioada respectivă, adunând 17 miliarde de euro din 20 de contracte şi încă 10 miliarde din alte opt contracte gin 2001.

Elie Robert avea 25% din averea familiei
Celebrul clan Rothschild, a fost de două ori în doliu. După moartea baronului Guy de Rothschild, s-a stins şi baronul Elie Robert de Rothschild (90 de ani). Cunoscut drept unul dintre membrii eminenţi ai ramurii franceze a clanului de mari bancheri, Elie a murit în urma unui atac de cord, survenit la o partidă de vânătoare, pe domeniul său de lângă Innsbruck. Revenit în Franţa, el a contribuit intens la prosperitatea afacerilor familiei. S-a ocupat de celebrele podgorii Château Lafite Rothschild, care se întind pe 100 ha. Baronul Elie Robert a deţinut 25% din capitalul imperiului bancar şi a dirijat reconversia companiei feroviare Paris-Lyon-Marsilia într-un lanţ de hoteluri şi restaurante, înainte de a prelua conducerea podgoriilor din regiunea Bordeaux. Un expert degustător de vinuri, baronul a înfiinţat Château Lafite Rothschild, în anii 1950.

Un veritabil Rothschild acumulează averi
După 200 de ani de la înfiinţarea dinastiei, Nathaniel Rothschild, 36 de ani, e pe punctul de a deveni cel mai bogat descendent al renumitei familii.Câştigurile obţinute de cel de-al cincilea baron de Rothschild vor atinge în curând pragul de sute de miliarde de dolari. Investiţiile din Ucraina, Europa de Est şi, cel mai important, acţiunile deţinute la Fondul de investiţii Atticus Capital, evaluat la 14 mld. euro, îi asigură un loc confortabil între miliardarii lumii.Asemeni strămoşilor, Nathaniel preferă să fie o prezenţă discretă în viaţa publică. El este principalul consilier al lui Oleg Deripaska, unul dintre cei mai bogaţi oligarhi din Rusia, proprietarul gigantului de aluminiu Rosal, care a fuzionat  cu alte două grupuri pentru a crea cea mai mare companie de aluminiu la nivel mondial.
Şi ca un Rothschild veritabil, lui Nathaniel îi place să trăiască viaţa la maximum: schior pasionat, are reşedinta principală în Klosters, Elveţia, şi foloseşte avionul personal pentru a ajunge la celelalte locuinţe din Paris, Moscova, Londra, New York şi Grecia. Se întâlneşte cu actriţe celebre şi cu fotomodele, este membru al CA al Brookings Institution, organizatia de cercetare din Washington, şi bea vinuri doar din podgoriile Rothschild. Nat ştie că îşi va îndeplini misiunea de baron Rothschild doar dacă va acumula mari averi”, spune Jeffrey Leeds, un apropiat al baronului.  http://foaienationala.ro/imperiul-financiar-rothschild.html Organizaţiile secrete au fost cele care deseori au deterinat mersul istoriei. Marea Revoluţie franceză, ruinarea imperiilor în epoca modernă, provocarea crizelor economice nu au avut loc fără împlicarea structurilor oculte, care preferă mai mult să-şi spună „discrete” decât „secrete”. În acest material vom vorbi despre „Propaganda Due” (sau pe scurt „P-2”), loja masonică care timp de câteva zeci de ani a menţinut Italia în stare de frică şi teroare.

Iniţial doar o anticamera

Deseori masoneria nu se prezintă ca o asociaţie atât de caritabilă cum ar dori să pară, iar în spatele actelor de binefacere şi discursuri umaniste de multe ori se ascund afaceri ilegale, reglări de conturi, asasinate. Vom vorbi mai jos despre cazul lojei italiene „Propaganda Due” (sau P2), care declanşase un scandal de proporţii, în activitatea sa descoperindu-se implicarea directă a unor persoane politice de rang înalt, serviciilor secrete şi Mafiei, fapt care a determinat scoaterea în afara legii a acesteia în 1981. Organizaţia secretă „Raggruppamento Gelli Propaganda Due” (sau prescurtat „Propaganda Due”) a fost creată în 1877, în calitate de anticameră ai „Grande Oriente d’Italia” (aşa cum este, spre exemplu „Rotary Club” astăzi). În perioada celui de al doilea război mondial aceasta îşi schimbă denumirea în P2, când „loja mamă” a decis să acorde câte un număr lojilor sale. În 1960 organizaţia număra în jur de 14 membri. Dar de obicei în astfel de instituţii nu atât numărul contează, cât calitatea membrilor şi poziţia lor în societate. În 1966 Giordano Gamberini, Marele Maestru al Marelui Orient de Italia (cea mai puternică organizaţie masonică din Peninsulă), decide să strângă într-un Atelier unic elita politică şi economică, pentru a supraveghea hotărârile de înalt nivel şi a elimina fragmentarea vieţii sociale italiene. Anume organizaţie „Propaganda Due” urma să servească acestui scop. După ce în 1976 în fruntea lojei vine Licio Gelli, organizaţia începe să crească simţitor. Mai târziu, listele care vor fi găsite de poliţie în timpul percheziţiilor la vila lui Licio vor arăta că organizaţia ajunsese să aibă peste 1000 de membri.

Biografia lui Licio Gelli pare destul de interesantă. Şi-a început cariera prin colaborarea cu regimul fascist a lui Mussolini în „Cămeşile Negre” , iar la mijlocul celui de al doilea război mondial devine un fervent susţinător al aliaţilor britanici şi americani, având relaţii de colaborare cu serviciile secrete ale acestora. Totuşi, nu ignoră nici sovieticii. În perioada în care a fost refugiat în Argentina, acesta colaborează cu agenţii KGB, care îi promit muşamalizarea trecutului său fascist oferindu-i posibilitatea de a se întoarce acasă.

E greu de crezut că un astfel de Ostap Bender al Italiei ar putea ignora oportunităţile pe care le oferă apartenenţa la o lojă masonică, cu atât mai mult, atunci când se află în postura de lider al unei organizaţii cum este „Propaganda Due”. În 1976 P2 se distanţează de „Grande Oriente d’Italia” şi continuă să-şi consolideze influenţa în societate.
Unul din punctele importante în istoria P2 este considerată capturarea “arhivei SIFAR”, peste 157 de mii de dosare compromiţătoare la adresarea oamenilor politici, militari şi oamenilor de afaceri. Dosarele au fost alcătuite de poliţia secretă italiană şi urmau să fie distruse printr-o decizie a parlamentului italian. Prin intermediul generalului De Lorenzo şi generalului Alvena (şeful serviciilor secrete militare) copiile dosarelor compromiţătoare au intrat în posesia lui Gelli, permiţându-i acestuia să influenţeze decisiv viaţa politică italiană timp de aproximativ 15 ani. În premieră, societatea italiană a aflat despre existenţa P2 în urma unor investigaţii a poliţiei în cazul asasinării lui Roberto Calvi, supranumit „Bancherul Domnului”, când se descoperă legătura dintre acesta şi Gelli. Roberto Calvi se afla în legătură cu Vaticanul fiind membru al consiliului administrativ al „Banco Ambrosiano”, care aparţinea Băncii Vaticanului. În cadrul investigaţiilor, poliţia a descoperit spălări imense de bani prin această bancă. Instituţia a falimentat în 1982, provocând unul din cele mai mari scandaluri politice italiene din secolul XX, când a fost descoperită spălarea şi redirecţionarea a câteva miliarde de dolari. În context, moartea lui Calvi devine un sfârşit logic.

Calvi a dispărut la 10 iunie 1982 din unul din apartamentele său din Roma. Mai târziu, acesta este văzut în Veneţia, de unde pleacă cu un avion privat în Marea Britanie.

Pe 17 iunie 1982, Graziella Corrocher, secretară lui Calvi (cea care ţinuse şi registrele P2), e aruncată de la etajul patru al Băncii Ambrosiano. La 18 iunie Calvi este găsit spânzurat sub podul Blackfriars din Londra. În buzunarele acestuia au fost găsite 23.000 de lire sterline, iar în sacoul acestuia, două cărămizi. Ştreangul de care era spânzurat avea forma lanţului masonic. Moartea acestuia a fost calificată drept suicid. În 1998 acesta a fost exhumat, iar în 2002 poliţia a recunoscut că Roberto Calvi a fost asasinat.

Existenţa relaţiilor strânse dintre „Bancherul Domnului” şi Licio Gelli au determinat poliţia să efectueze percheziţii în vila şefului P2, unde au şi fost găsite listele membrilor organizaţiei masonice. Pe lângă cele 100 de persoane pe care poliţia nu doreşte să-i dea publicităţii „în interese de anchetă”, se cunoaşte că printre cei 900 se aflau 4 miniştri, 44 deputaţi ai parlamentului italian, 19 judecători, 58 de profesori universitari, generali, ofiţerii serviciilor secrete italiene, bancheri, oameni de afaceri, directori de televiziune, jurnalişti etc. În această listă au figurat şi actualul prim-ministru Silvio Berlusconi, chiar dacă la acel moment, acesta nu era implicat în politică. Poliţia a găsit şi un program al organizaţiei (”Piano di Rinascita Democratica”) care presupunea instaurarea unui regim autoritar în Italia sub conducerea organizaţiei „Prapaganda Due”.

Misterele asasinatului prim-ministrului Aldo Moro

Numele P2 este asociat şi cu numeroase acţiuni criminale. Unele din ele au fost confirmate ulterior de investigaţiile poliţiei, altele au fost trecute sub titlul „Top secret”.  Comisia specială a parlamentului italian, condusă de Tina Ancelmi din partea Partidului Creştin Democrat, a învinuit organizaţia P2, în cadrul unui raport, de numeroase afaceri criminale şi asasinate. În unul din discursurile sale, Tina Ancelmi afirma: „Există încă multe semne de întrebare nesoluţionate în viaţa acestei ţări. Începând cu moartea lui Aldo Moro. Nu ştim nici astăzi unde a fost ascuns şi nu ştim din ordinul cui a fost ucis. Că P2 ar fi avut un proiect politic s-a dovedit. Iar faptul că îşi avea printre obiective distrugerea Democraţiei Creştine şi a lui Moro (aşa cum se poate citi textual într-un document de notorietate) este un alt fapt cert”. În 1964, Generalul Giovanni de Lorenzo, comandantul carabinierilor (fost sef SIFAR), conducătorul secret al organizaţiei teroriste “Gladio” şi aşa cum s-a aflat mai târziu, şi un membru al lojii P2, a pus la punct planul loviturii de stat “Piano Solo”. Planul “Piano Solo” urmarea asasinarea lui Aldo Moro. A fost abandonat, în urma unui compromis între socialişti şi creştin-democraţi, care au format guvernul fără comunişti.

În anii ‘70 Aldo Moro a fost unul din liderii care au fost cointeresaţi de „compromisul istoric” solidaritatea dintre creştin-democraţi şi comunişti pentru depăşirea crizei sociale, economice şi politice din ţară. În 1978, “Brigăzile roşii” îl răpesc pe premierul italian Aldo Moro, cel care fusese – în 1964 – “ţinta” puciului “Piano Solo”. “Vina” lui Moro: “compromisul istoric” cu comuniştii! Papa de la Roma Paul al VI-lea, expediază teroriştilor o scrisoare prin care cere să fie luat ostatic în locul lui Moro. În ziua de 9 mai 1978, la Roma, în portbagajul unui „Renault” roşu, între sediile a două partide mari, a fost găsit cadavrul neînsufleţit a lui Aldo Moro.

La 2 august 1980, gruparea teroristă “Gladio”, comite un atentat terorist în Gara de la Bologna, soldat cu 85 de morţi şi sute de răniţi. Crima este pusă pe seamă „Brigăzilor roşii”, care declara că acţionează din numele Partidului Comunist din Italia. Mai târziu, ancheta poliţiei dezvăluie adevăraţii vinovaţi: neofasciştii Valero Fioravanti, soţia sa, Francesca Mambro, Massimiliano Fachini şi Sergio Pieciafuoco, precum şi alţi nouă complici în atentat.

Interesant este că Licio Gelli – Marele Maestru al lojii “Propaganda Due” – şi Francesco Pazienza, un agent secret cu multiple relaţii în Italia, Franţa şi SUA, fiind bănuiţi de implicare în atentat, au fost achitaţi în proces. (Fiona Leney, “Independent”, 19 iulie 1990).
În afara legii

Comisia creştin-democratei Tina Ancelmi a calificat loja „Propaganda Due”- „organizaţie criminală secretă” cu relaţii puternice la nivel internaţional, în special cu clasa politică din Argentina şi preşedintele ei Juan Domingo Perón Sosa. http://www.vistieria.ro/Istoria-universala-Articole/Articole-Perioada-contempoarana/Loja-italiana-Propaganda-Due.html

Francmasoneria si rolul ei in istorie – http://youtu.be/2pOYi1gmuko

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s